Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Sănătate cu cereale

– Tocmai s-au copt, au fost secerate și vârâte în saci. Înainte să le duceți la moară, încercați-le puterea de vin­decare. Fac cât o mie de farmacii! –

Orzul

Foto: Shutterstock – 5

În medicina tibetană, or­zul este considerat o cereală „vindecătoare”, pen­tru că sti­mulează intestinul. În Coreea și Japonia se bea ceai de orz, pentru prevenirea ulcerelor gastrice provocate de stres. Tot sub formă „li­chidă” este apreciat și în unele țări eu­ropene, orzul fiind una din com­ponentele mult-apre­cia­tei beri. Dar se folosește și la pro­­ducerea cafelei de malț.

Mai puțin cunoscut este faptul că orzul conține o can­titate însemnată de beta-glu­can, o fibră ce poate reduce nivelul glice­miei. În schimb, este tot mai apre­ciat orzul încol­țit (iarba de orz), care a­jută, pare-se, la structura ce­lulară și la eliminarea sub­stan­țelor canceri­ge­ne.

Hrișca

Plăcinte, supe, clătite – pentru est-europeni, hrișca a însemnat întot­dea­una o deli­catesă. Nu și pentru locui­torii din țările vestice, unde boa­bele de hrișcă s-au găsit vre­me îndelungată doar în pră­văliile cu produse bio sau cu plante medicinale. În prezent, se poate cumpăra și de la su­permar­ke­t-uri, dato­rită tren­dului ascendent al regimurilor alimentare sănă­toase.

Hrișca este, de fapt, o pseu­do-ce­reală, plantă cu in­florescențe de cu­loare des­chisă, făcând parte din fa­mi­lia poligonaceelor, la fel ca măcrișul. Semințele au un gust ușor amărui, dar ajută la prevenirea unor afecțiuni pre­cum hipotensiunea, dia­be­tul sau va­ricele.

În Europa, ea se cultivă mai ales în Polonia și Slo­va­cia, dar hrișca este cunos­cu­tă și apreciată în mai toate țările, mai ales cea încolțită, fiind folosită în salate, mus­li și dulciuri.

Ovăzul

Ovăzul este un migrant. Patria lui pare să fie Asia de sud-vest, în zona noastră el fiind considerat vreme în­de­lungată o simplă bu­ru­iană. Cam pe la 2000 î.Hr., dacii și celții au în­ceput să-l culti­ve în forma în care îl cu­noaștem astăzi. În prezent, această cereală cu conținut redus de gluten și bo­gată în substanțe nutritive se situ­ează pe primul loc printre cereale: ovă­zul conține mai multe grăsimi, pro­teine, sub­­stanțe minerale și vita­mine decât alte cereale și cal­mează, prin mucilagiile lui vinde­cătoare, afecțiunile gastro-intes­tinale.

De altfel, în practica me­dicală, se recomandă, de mai bine de 100 de ani, așa-numitele „zile de ovăz”, pen­tru tratarea dia­betului. Stu­diile arată că o dietă de 3 zile cu ovăz du­ce la ame­lio­rarea și sta­bi­li­za­rea valo­rilor glice­miei.

Semințele de in

Semințele noastre de in sunt mai bune decât chia. Planta olea­ginoasă, cu un gust ușor de nucă, este cea mai bună sursă vegetală de acizi grași Omega-3, atât de importanți pentru or­ga­nism. Stu­­diile ara­tă că fitoestro­genii din semin­țe pot com­bate anu­mite tipuri de can­cer (hor­monode­pen­dente), pre­cum cel de sân sau cel de prostată. Și că uleiul de in poate vin­deca depresiile.

Dar mai cunoscute sunt aceste semințe pentru con­ținutul lor de fibre, care „se umflă” în intestin și stimu­lea­ză digestia. Din cauza gră­­similor pe care le conțin, se­mințele de in rân­cezesc repede, deci trebuie cumpă­rate în cantități mici sau mă­cinate imediat.

Meiul

Bobițele aurii, sărace în calo­rii, din familia grami­neelor, au fost uitate mai bine de un veac, culturile de mei fiind înlocuite cu cele de cartofi și de porumb. As­tăzi, ele trezesc din nou interesul, mai ales pe cel al per­soa­nelor alergice sau cu incompatibilități la anumite alimente.

Spre deosebire de grâu sau de ar­pacaș, meiul nu conține gluten, este ușor de digerat și are un efect întă­ritor asupra sistemului imu­ni­tar. Nutrițio­niș­tii laudă meiul ca fiind o sursă bu­nă pentru sub­stan­țe mi­ne­rale, mi­cro­ele­mente im­por­tan­te (în special sili­ciu, care în­tărește oasele, țesu­tul ce­lu­­lar și conjunctiv și es­te vital pentru me­ta­bolism).

Important de știut: meiul nu tre­buie con­su­mat crud, ci fiert sau prăjit.

SFATURI PRACTICE

* Fulgii de hrișcă dau chiftele­lor un gust mai picant. Se folosesc pentru „legarea” cărnii tocate, în loc de pâi­ne.

* Lapte bătut cu făină de hriş­­că. Din­tr-o lingură mare de hrişcă se face pulbere într-o râşniţă de cafea şi se toarnă într-un pahar de chefir sau lapte bătut, seara, înainte de culcare. Dimineaţa, pe nemâncate, se bea a­mes­­tecul cu o jumătate de oră înainte de micul dejun. Această reţetă este foar­te utilă în diabet, dar şi pentru în­tărirea generală a organismului şi re­gla­rea ten­siunii.

* Orzul verde se poate cultiva aca­să. Se înmoaie semințele în apă mul­tă și se lasă să stea așa peste noap­te. După 12 ore, când se văd pri­mii colți, se scurge apa și se clătesc ger­menii. Se umple un bol de sticlă (înalt) cu 4 cm de pământ, se ume­zește și se presară peste el semințele încolțite. Se stropesc cu apă călduță, se acoperă cu un strat de pământ de 1 cm și se lasă să în­colțească la întu­ne­ric, menținând pă­mân­tul umed. Când au atins o înăl­țime de 5 cm, se mută vasul într-un loc însorit și se stropesc plantele din 2 în 2 zile. La o înălțime de 15 cm, orzul este bun de tăiat și de folosit la salate, sau sub formă ­­de suc combinat cu legume sau fructe.

* Risotto de mei – îl poate înlocui cu suc­ces pe cel de orez. Se prepară cu ciuperci și ier­buri aromate proas­pete. Boabele trebuie înmu­ia­te în apă cu 2 ore înainte de a le pune la fiert.

* Salată de cartofi, cu ulei de in și brân­­ză de vaci – este o veche rețetă româ­neas­că „de casă”, extrem de gustoasă, redes­coperită acum. Uleiul de in pur sau amestecat cu un ulei vegetal se pune în sosurile pentru salate. Poate fi folosit și pentru pesto. Dar nu tre­buie în­cins niciodată.

* Din ovăzul proaspăt măci­nat (nu prea mărunt) se pot prepara supe ze­moa­se și cre­moase. Fierte întregi, boa­bele de ovăz „îm­bo­gățesc” mân­că­rurile de legume (la ti­ga­ie). Pentru un gust de nucă mai pro­nunțat, ovă­­zul trebuie înainte ușor rumenit (fără ulei).

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian