Agricultura ecologică, încotro?

– Auzim, deseori, spunându-ni-se despre o legumă sau un fruct că este „eco”, „bio”, numai fiindcă a fost re­coltat dintr-o grădină, undeva, la țară. Fals! În ultima vre­me, sătenii stropesc la greu cu pesticide indus­triale. Pro­dusele agricole garantate a fi bio sunt numai cele din fermele con­vertite la agricultura ecologică, o activitate cu principii și reguli clare, afla­tă sub con­trolul direct al firmelor de specialitate și al statului –

Întoarcerea la natură

Odinioară, fructele și legumele din grădinile noastre chiar erau bio, roade curate, neatinse de chimicale. Dar în sec. XX, pentru a salva culturile agricole de boli și dăunători, statele dezvoltate eco­nomic au inventat și fabricat pe scară largă pesticidele, niște veritabile otrăvuri. Cu timpul, aceste produse destinate protecției plantelor s-au dovedit nocive pentru om, și multe state din lume au început să reglementeze tot mai drastic uti­lizarea lor. În paralel, a apărut dorința de a reveni la agricultura sănătoasă de altădată, fără pesticide de sinteză. Mai mult, au fost testate și folosite substanțe de extracție naturală, prietenoase cu me­diul înconjurător și eficiente pentru tratarea plan­telor, și au fost aplicate metode care să ajute culturile agricole, fără să mai fie nevoie de pesti­cide. Pe aceste principii și reguli se bazează agri­cultura ecologică. Unele practici sunt stră­vechi, readuse în actualitate de specialiști, altele sunt inovații moderne. Toate susțin un vis și un efort adesea dramatic, al unor agricultori, pentru a produce hrană sănătoasă. Este o mișcare inversă, dar nu retrogradă, ci în spirală, prin care agricul­tura evoluează, recuperând practici arhaice. De pildă, rotația culturilor. Pe tarlaua unde a fost anul trecut fasole sau lucernă, plante care fixează azo­tul în sol, este semănat anul acesta porumb. În solarul cu legume, unde atacă diverse insecte dău­nătoare, sunt introduse insecte carni­vore, care dis­trug populația de dăunători. În felul acesta, pesti­cidele nu mai sunt necesare. Dacă, totuși, aceste metode nu au succes, fermierului îi este permis să utilizeze produse de protecția plan­telor, dar de origine naturală. De exemplu, unele pre­parate din ciu­perci, cum este clorhidratul de chito­san, obți­nut din Aspergillus. Sau ulei de lămâiță, de cui­șoare sau de mentă. Extractul de usturoi este, de ase­menea, folosit în agricultura ecologică. Toate pro­dusele certificate eco sunt marcate cu un logo: steluțe albe, dispuse în formă de frunză, pe fond ver­de deschis.

Unde se situează România?

În sistemul agroalimentar din Uniunea Euro­peană, agricultura ecologică ocupă un loc tot mai important. Instituțiile europene au adoptat de cu­rând așa-numitul Pact Verde, care numără printre obiective cultivarea în sistem ecologic a 25% din terenul fiecărui stat membru. Unele țări europene sunt fruntașe în acest domeniu. Austria este pe primul loc, cu deja 25% din suprafața agricolă totală, urmată de Estonia (22%) și de Suedia (20%). România se află spre coada clasamentului, cu numai 3,2% din suprafața totală. În cifre abso­lute, însă, suprafața cultivată eco în România în­seamnă 468.887 ha, la nivelul anului 2020, prin urmare, o creștere a suprafeței agricole totale culti­vată în sistem ecologic în ultimii ani. Cele mai mari suprafețe sunt    cu cereale sau cu pășuni. Din păcate, legumele proaspete, inclusiv pepenii și căpșunile, adică produse pe care le consumăm direct, au înregistrat un recul în ultimii ani față de vârful obținut în 2014, când erau certificate în agricultura ecologică 1.928,36 ha. În 2020, erau cul­tivate cu legume, în sistem eco, 847,79 ha. Con­cluzia? Unii dintre grădinarii noștri au aban­donat regulile agriculturii ecologice și au revenit la agricultura convențională, care permite utiliza­rea pesticidelor. Aici merită să fac o remarcă: le­gile europene sunt tot mai aspre în ce privește fo­lo­sirea pesticidelor: urmăresc reducerea acestora cu 50% până în 2030 și eliminarea din uz a celor mai periculoase pentru sănătatea omului și pentru mediul înconjurător. Deci, cu voie sau fără voie, agricultura convențională nu va mai fi practicată ca până acum și se va apropia destul de mult de agricultura ecologică.

O piață în dezvoltare

Dezvoltarea sectorului ecologic în Uniunea Europeană, cu precădere în țările din Vest, a dus la formarea unei piețe care a atins 40 de miliarde de euro pe an! Acest fapt arată că europenii (ger­manii, suedezii, danezii etc.) sunt mai interesați să cumpere și să consume produse ecologice, chiar dacă sunt mai scumpe decât cele conven­ționale. La baza alegerii lor stau atât preocupări privind sănătatea, cât și principii etice, privind protecția mediului: o fermă unde sunt obținute legume sau fructe eco înseamnă că este prie­tenoasă cu mediul înconjurător și nu poluează apa și so­lul cu substan­țe chi­mice de sin­teză, care dispar a­poi foarte greu. În Vest, re­lația fer­mi­er-con­sumator a e­vo­­luat, în sensul că alegerea consu­ma­­to­rului deter­mi­nă ac­tivitatea fer­mie­rului. La noi, acest lucru nu pare să fie încă resimțit: pu­bli­cul consideră că un fruct este eco nu­mai fiindcă a fost cultivat într-o gră­dină, undeva, la ța­ră, și nu cere să i se ara­te certificatul eco și logo-ul oficial. Clientul este foarte încrezător în vorbe, chiar dacă acestea nu sunt demons­tra­te practic. Numai a­tunci când se îm­bol­­năvește și are ne­voie de fructe și legume fără rezi­duuri de pesticide devine exigent. Sigur, există și fraude în sistemul ecologic. Unii încearcă să pă­călească regulile, aplicând pesticide interzise, iar alții vând produse convenționale etichetate ca ecologice. Uniunea Europeană a plănuit să înăs­preas­că controalele și să crească încrederea publi­cului în agricultura ecologică.

Europa, tot mai verde

„Pactul Verde” are, însă, și adversari. Cei care nu au văzut de la început cu ochi buni măsurile pre­conizate de el (asociații ale fermierilor, po­liticieni, funcționari etc.) au ripostat, susținând ca Pactul Verde să fie amânat. În felul acesta, spun ei, fermierii europeni ar produce mai multă hrană atât pentru piața internă, cât și pentru piața internațională, în contextul crizei alimentare care se anunță. Argumentul lor este că în agricultura ecologică, recoltele sunt mai reduse. Dar binele e pe drumul cel bun: reducerea pesticidelor și extin­derea suprafeței eco rămân, pe mai departe, în grafic. Omenirea, în ansamblu, caută soluții pen­tru a proteja mediul natural, iar agricultura ecolo­gică este una dintre căi. Desigur, practicarea aces­teia nu este obligatorie, așa cum a fost înscrierea în colectiv a țăranilor români. Dimpotrivă, cei ca­re fac agricultură ecologică primesc subvenții mai mari decât ceilalți fermieri. Este adevărat, ei și plă­tesc, apoi, sume frumușele, pentru certificare și inspecție. În Româ­nia, piața este, deo­cam­dată, în formare. Ma­rile ma­gazine au re­zervat în ultimii ani spa­ții dis­tincte pro­­­du­selor bio. Aces­tea sunt, în mare parte, din im­port, în­trucât noi nu avem fa­brici de ali­mente cer­ti­ficate bio, cu ex­cepția unor pro­du­că­tori de sucuri na­turale și de lactate. În schimb, noi suntem pro­ducători de ma­terie primă agricolă certi­fi­cată bio, cu pre­­că­dere cereale. Po­ten­­țialul es­te uriaș în pomicul­tu­ră și le­gu­mi­cultură. O schim­bare în bine ar putea fi pro­vocată și de noi, con­sumatorii: dacă ni se spune că un fruct sau o legumă es­te eco, să ce­rem certi­fi­catul pen­tru agricul­tu­ra ecolo­gică. Nu mai mer­ge nu­mai cu vor­be!