Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Unde nu-i cap e vai de picioare

Un stat eşuează fără excepție când misiunea lui de organizator al comunităţii este pervertită de inte­resele particulare ale celor ce îl conduc. Pe scurt, un stat eşuează, atunci când contractul social pe care se bazează devine formal. Când preşe­din­tele Ro­mâniei, Klaus Iohannis, a declarat public că statul a eşuat, el a recunoscut adevărul că între acesta şi ce­tăţeni s-a produs o ruptură. Comuniştii aveau un „re­leu” între stat şi comunitate, partidul unic, care, pa­să­mite, sesiza nevoile comunităţii şi le transmitea statului, obligându-l la adecvări succesive, singura gru­pare ce putea decide care sunt nevoile comu­nităţii şi cum pot fi ele sa­tisfă­cute. Partidul a folosit arbitrar statul, pentru a-şi impune voinţa în dirijarea ansamblului social. La schimbarea din 1989, sub pre­siunea contextului intern şi extern, „dizidenţii din partid”,    conduşi de Ion Iliescu, au schimbat ma­ca­zul, transferând statului rolul de decident al parti­dului unic. Oamenii lui Iliescu au ocupat statul, i-au capturat toate instituţiile, deşi pentru impune­rea unei aparenţe democratice, au acceptat multi­parti­dis­mul. Evident, pentru Iliescu şi camarila lui, multi­partidism a însemnat secţionarea fostului partid unic în mai multe grupări politice, deosebite, ideo­logic şi programatic, doar aparent, având în rea­litate un ţel comun, cel al conservării puterii în ace­leași mâini. Partidele autentice, renăscute sau nou apărute, au fost „vânate”, obstrucţionate pe toate căile. După mo­delul „partidului unic”, statul a de­venit instru­mentul de satisfacere a intereselor particulare ale clasei conducătoare, foştii activişti şi securişti fiind con­strânși, pentru a-l controla, să de­vină „func­ţionari publici”, „specialişti” în dome­nii concrete de management social. Biro­craţia de partid a devenit, prin forţa împre­jurărilor, birocraţie de stat, care, ca primă măsură, şi-a asigurat baza economică do­minaţiei sale, cu larga contribuție a „par­tidelor” în­fiinţate de ea. Neșco­lită la legile dez­vol­tării moder­ne, oligarhia de partid și de stat a fost și este inca­pa­bilă de activi­tăţi productive, de parti­ci­parea la o piață concu­renţială liberă. Inițiativele ei se reduc la câștiguri sigure, realizate pe baza taxelor şi im­po­zitelor plătite de cetățeni și puținii întreprinzători parti­culari. Fosta nomenclatură a privatizat statul, pen­tru ea şi urmaşii ei, adminis­traţia acestuia deve­nind ţinta ei predilectă. Desigur, când acesta reu­şeşte o organizare funcţională efi­cientă şi coe­rentă, el merită toţi banii. Pentru aceas­ta, ar trebui să fie extrem de bine pregătit profe­sio­nal, cu specialişti de înaltă clasă, care să pună inte­resul general înaintea intereselor particulare și poli­tice. Or, în România, administraţia de stat s-a trans­for­mat într-o castă parazitară, ineficientă, suficientă sieşi, legiferând în favoarea intereselor proprii, fără a mai ţine cont de situaţia „celorlalţi”, din im­po­­zitarea    muncii cărora trăieşte. Pentru poli­ticieni, administraţia statului a ajuns principala sur­să a bunăstării lor şi principalul „teren de acti­vitate”, indiferent de (ne)specializarea lor. Cum să meargă bine lucrurile în România, când aflăm că la condu­cerea agenţiilor şi companiilor statului sunt impuşi indivizi fără nicio legătură pro­fesională cu activi­tă­ţile acestora? Un Bădălau (in­giner) la curtea de con­turi, un Stănescu (agricul­tor) la ANRE, o Dăncilă (profesoară de lucru manual) la BNR, şi exemple sunt nenumărate. Criteriul numi­rilor de acest tip este cel al fidelităţii faţă de partid, față de un conducător sau altul. „Unde nu-i cap e vai de pi­cioa­­re”, spune un pro­verb. Neprice­perea, hao­sul bi­rocratic, corupţia fac ca statul să îşi rateze mi­siu­nea, să anuleze şansele cetăţenilor la acţiuni con­crete și corecte. Se ştie că puterea unui stat se dove­dește în momentele de criză economică, de catas­trofă naturală sau socială (pandemie). Or, la toate capitolele, statul român a rămas corigent: un stat slab, pe cale de prăbuşire. Unde sunt salvatorii, spe­cialiștii promiși numiți cu tam-tam în funcții de miniștri? Dacă țineți minte, în 2011, o ordonanţă de urgenţă (OUG 101) sta­bilea că toate posturile de conducere din institu­ţiile şi agenţiile statului, din companiile acestuia şi consiliile de administraţie în care el este im­plicat se vor ocupa NUMAI prin concurs profe­sional. Dacă în anii scurşi de atunci găsiţi vreo singură numire corectă la acest nivel, sunt gata să retrag afirmaţia (fie ea şi susţinută de preşedintele ţării ) că România este un „stat eşuat”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian