Primul contact cu un loc nou îți dă, ca la concursurile sportive, o „notă de start”, din care se mai scade apoi, în funcție de inadvertențele descoperite în timp, sau se mai adaugă, în caz de merite excepționale. „Prima impresie contează”, spune lumea. Din punctul ăsta de vedere, România nu stă prea bine. Dacă vii, de pildă, cu avionul, ajungi în Otopeni, care, cu toate modernizările, e considerat de pasageri printre cele mai neprietenoase aeroporturi din Europa. Nici dacă intri cu mașina dinspre Occident, impresia nu e foarte plăcută. Prima alimentare într-o benzinărie de la capătul autostrăzii Viena-Arad îți lasă impresia că ai nimerit în Vestul Sălbatic: toalete „eco” mizere, cu miros pestilențial, găuri în asfalt, dependințe într-o stare avansată de degradare, moștenite, parcă, de pe vremea PECO-urilor comuniste. Până să ajungi la prima benzinărie, șocul vine, însă, când vezi cozile interminabile, de zeci de kilometri, ale TIR-urilor care ies cu marfă din România și așteaptă să intre în Spațiul Schengen. Sute și sute de TIR-uri blocate, încărcate cu mărfuri care își așteaptă clienții în Europa de Vest, un motiv de exasperare pentru șoferii condamnați la zile de așteptare, și pentru antreprenorii care nu își pot onora înțelegerile cu partenerii, dar mai presus de toate, o notă proastă pentru România ca țară UE, care încă așteaptă „bilete de voie” la granița cu Ungaria.
Cauzele amânării intrării noastre în zona de liberă circulație din Europa – Spațiul Schengen – sunt binecunoscute. Nici vecinătatea cu Ucraina și cu Republica Moldova, doi centri ai traficului ilegal în Europa, nu ne ajută, după cum nici prestația guvernanților noștri, care nu s-au grăbit să rezolve condițiile puse de unele țări mai exigente din UE, pentru intrarea în Schengen. (Vezi reforma în justiție!) Dar, câtă vreme un stat ca Ungaria, pus la colț de UE pentru deficitul său de democrație, se află în Schengen, nu poți să nu te întrebi, cât îi va mai lua României să ajungă în rând cu lumea bună, atâta vreme cât îndeplinește de ani buni condițiile tehnice de securizare e frontierelor. Ca de obicei, prinși între indolența guvernanților noștri și standardele UE (dacă nu duble, oricum greu de înțeles pentru public), cei care pierd sunt chiar românii. Și România, în întregul ei, în care intri îndurând umilința de a sta la coadă mai ceva ca-n vremurile de tristă amintire…
