RODICA CULCER despre… „Regina Elisabeta a știut să țină politica departe de sufletul națiunii”

– Printr-un ritual fabulos, lumea întreagă și-a luat rămas bun de la marea Regină Elisabeta a II-a a Marii Bri­tanii, care a domnit 70 de ani. În ce măsură in­fluențează moartea sa destinul monarhiei britanice, dar și al Marii Britanii, în general? Urcarea pe tron a lui Charles al III-lea, un binecunoscut admirator al României, poate reprezenta un avantaj pentru noi?

– Nici un analist serios din Regatul Unit nu se aven­turează în previziuni referitoare la viitorul monarhiei britanice. Ceea ce s-a văzut în ultimele săptămâni a fost un popor care, în ciuda diversității sale etnice și culturale, vede în monarhie un pilon de rezistență al unității și continuității sale, poate pentru că monarhia a știut să țină politica, cu toate jocurile ei de interese meschine, departe de „sufletul națiunii”, rămânând, totuși, implicată în evoluțiile istorice fundamentale ale statului și ale contextului internațional. Personalitatea reginei Elisabeta a II-a a jucat un rol imens în supra­viețuirea monarhiei, într-o epocă în care ea părea des­tinată dispariției. Întruchipare a sentimentului dato­riei, cu o etică a muncii inegalabilă, calmă și echilibrată, Eli­sabeta a II-a a știut să dea semnalele corecte, în mo­men­te cruciale pentru țară și pentru fostele colonii. Poate mai mult decât guvernele momentului, de pildă, a în­țeles să încurajeze independența fostelor colonii brita­nice și să prezideze crearea Commonwealth, o nouă comunitate a acestora cu fosta metropolă. Cu o singură frază, întrebare, sau „ridicare a sprâncenei”, știa să dea un semnal important supușilor săi, cum a fost cazul re­ferendumului privind independența Scoției. Câtă vreme a fost Prinț de Wales, Carol al III-lea nu s-a stăpânit la fel de bine, exprimându-se categoric, deși bine docu­mentat, asupra unor probleme de interes public, cum ar fi, de pildă, schimbările climatice. Dar după cum el în­suși a recunoscut recent, odată ajuns pe tron, nu se va pu­tea manifesta în același mod. Consecințele Brexit, coeziunea națiunii și mutațiile pe plan internațional sunt probleme care marchează deja începutul domniei sale, și efortul de a preveni și depăși potențialele crize îi va absorbi toată energia. Trebuie să înțelegem, deci, că Prințul de Wales putea să-și permită o fantezie la Viscri, dar Regele Carol al III-lea va urma neabătut politica ex­ter­nă a guvernului britanic și va fi călăuzit doar de da­to­ria constituțională față de supușii săi.

„Înainte să ne plângem de străinii care ne «vor răul», ar trebui să ne supărăm pe guvernanții care nu vor să facă binele”

– Se vorbește tot mai insistent despre intrarea Ro­mâniei în Spațiul Schengen, până la finele acestui an. Este un scenariu realist, având în vedere reticența unor țări europene, în special a Țărilor de Jos? Ce s-a schimbat în ultima vreme, astfel încât să se justifice intrarea noastră în Schengen? Ce ar trebuie să se întâmple în lunile care vin, pentru ca România să fie primită în zona de circulație liberă din Europa?

– Înainte să ne plângem de străinii care ne „vor răul”, ar trebui să ne supărăm pe guvernanții care nu vor să fa­că binele, adică să reformeze instituțiile, și care au creat un sistem de tip mafiot care ne ține la periferia Europei. Cu alte cuvinte, dacă am fi olandezi, am putea oare ac­cepta ca frontiera Europei să fie lăsată pe mâna unui stat care subminează anti-corupția, refuză standardele euro­pene în justiție și tolerează existența clanurilor interlope, care se îndeletnicesc în mare măsură cu contrabanda? Oa­re noi înșine nu vedem cum poliția de frontieră ig­noră contrabanda cu țigări și cu droguri? Guvernul Ciu­că speră ca România să fie recompensată pentru loiali­tatea sa față de UE și NATO în contextul războiului din Ucraina. Din păcate, guvernul profită de această situație pentru a demonta reformele demarate în trecut în justiție și în ministerul de interne, în disprețul cerințelor euro­pe­ne. Astfel, deși pe hârtie România a îndeplinit obiec­ti­vele tehnice pentru aderarea la spațiul Schengen, ex­perții UE nu sunt convinși că aceste standarde pot fi apli­­­cate în practică. Fără o evaluare pozitivă a acestei ca­pacități până la sfârșitul anului, România nu poate fi primită în Schengen, după cum recunosc ministrul de in­terne Lu­cian Bode și premierul Nicolae Ciucă, acesta din urmă adăugând că MCV trebuie și el ridicat în no­iembrie. De­și strict juridic, primirea în spațiul Schengen nu este con­diționată de ridicarea MCV, care verifică res­pec­tarea independenței justiției și a statului de drept, ni­meni nu are încredere într-un stat corupt, cu o justiție subor­­donată politic, și care, prin CCR, refuză să recu­noas­că supremația dreptului european față de cel națio­nal. Pentru a ajuta un aliat loial, UE ar putea accepta ridi­ca­rea controalelor de frontieră doar în porturi și aero­por­turi, urmând ca ulterior, să le ridice și la granițele teres­tre. Esența problemei rămâne însă nerezolvată: condu­că­torii Româ­niei vor doar să păcălească UE și nicide­cum să refor­meze sistemul cvasi-mafiot care le asigură puterea.