Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Toamna rinichilor

– La fel ca oamenii când ajung la vârsta a treia, și rinichii încep să dea rateuri. Odată cu ei, se șubrezește sănătatea întregului corp. Rini­chii ne curăță sângele, contribuie la producerea gobulelor roșii și ajută să ne menținem oasele puternice. Avem, așadar, motive înte­meiate să-i avem sănătoși cât mai mult timp cu putință –

Rinichii sunt o urgență

Foto: Shutterstock – 3

Cam de prin cel de-al treizecelea an de viață, performanța rinichilor începe să scadă de la an la an, un proces care înaintează pe vârful picioarelor, din păcate, insesizabil, adesea. Rinichii își fac trea­ba discret, trecând de cele mai multe ori complet neobservați. Din acest motiv, nu observăm imediat când ceva nu e în ordine cu ei. Există mai degrabă unele semne nespecifice care indică insuficiența renală, precum durerile înțepătoare de cap ori urina prea deschisă la culoare sau spumoasă. Mai târziu, poate să apară și retenția de apă în zona picioarelor.

Asemenea simptome trebuie lămurite din timp. Netratate, afecțiunile renale devin ireversibile. Din acest motiv, sunt importante consultațiile periodice la doctorul de familie. O bandă de testare a urinei poate arăta, de pildă, dacă au fost excretate proteine (albumină) sau dacă în urină există sânge. O creș­tere a valorilor poate indica o boală renală. Cine suferă de diabet sau de hipertensiune arterială ar trebui, de asemenea, să se trateze din timp. Po­trivit experților, aceste două boli sunt considerate un factor principal de risc pentru apariția insu­fi­cienței renale.

Rinichilor le priește mișcarea

Din fericire, problemele renale pot fi prevenite ușor, printr-o alimentație echilibrată, bogată în legume, fructe, multe lichide și săracă în sare (a se vedea informațiile din chenar). Mișcarea și plim­­bările zilnice sunt, de asemenea, folositoare acestor organe care ne ajută să scăpăm de toxine. Atenție și la medicamente: cine ia medicamente timp de mai mult de 15 zile pe lună ar trebui să se ducă la doctor, pentru o verificare a funcției renale.

Alimente care întăresc rinichii

* Conopida. Unele sortimente de legume, bogate în glicozide, redau puterea rinichilor. În vârful listei se află conopida și broccoli. Potrivit studiilor, ele pot reduce semnificativ riscul apariției cancerului renal.

* Ceaiul de ghimbir. Beți zilnic ceai cald de ghimbir, deoarece acesta ajută ri­nichii în procesul de eli­minare a toxinelor. În plus, substan­țele iuți (gin­gerolul) conținu­te în acest condiment stimu­lează circu­lația sângelui și meta­bolismul. Pentru un litru de ceai, aveți nevoie de o bucată de ghimbir de mări­mea degetului mare. Tă­iați-l feliuțe și lăsați-l la in­fuzat cel puțin 10 minute.

* Busuiocul. Este bogat în potasiu, un mine­ral care întărește rinichii, stimulează producția de urină și ajută la dizolvarea calculilor renali. Este recomandabil să vă asezonați mâncarea, mai ales roșiile, cu frunze proaspete de busuioc.

* Berea fără alcool. În special sortimentele de bere fără alcool au efect diuretic și sunt izoto­nice. Ele echilibrează în mod optim pierderile de lichid din corp și sunt din acest motiv recoman­date a fi consumate chiar în timp ce facem sport.

* Fructele. Fructele bogate în vitamina C stimulează imunitatea organismului față de bacteriile prezente în vezică și uretră. Can­tități mari de vitamina C se găsesc în citrice, căpșuni, kiwi și coacăze.

* Sucul de țelină. Beți zilnic un pahar de suc de țelină. Atât bulbul, cât și frunzele furnizează vita­mine, minerale, bioflavonoide și enzime. A­ceastă combinație stimulează rinichii.

La ce trebuie să fie atenți diabeticii

* Glicemia, sub control. Glicemia și ten­siunea arterială crescută pot dăuna filtrelor rini­chilor. Mai ales în cazul diabeticilor, în urină pă­trund într-o mai mare mă­sură alte substanțe, pre­cum albumina. De aceea, pentru a nu se ajunge la vătămări ale rinichilor, ar trebui să vă verificați în mod regulat, personal sau la medicul de familie, nivelul gli­cemiei.

* Medicamente noi. Oamenii de știință au descoperit noi substanțe care pot ușura terapia și viața de zi cu zi a diabeticilor. Așa-numiții inhibi­tori SGLT2 (pastile) fac ca, împreună cu urina, să fie eliminată și glucoză, ceea ce reduce nivelul glicemic. Ele reduc de asemenea riscul unor ur­mări ale diabetului, precum infarctul sau insufi­ciența renală. Așa-numiții analogi ai incretinei stimulează pancreasul să producă insulină. Între­bați-vă medicul ce medicamente ar fi cele mai potrivite pentru dvs.

* Prevenție esențială. Printre cele mai importante măsuri pe care diabeticii le pot lua pentru a preveni apariția problemelor renale sau a le stopa evoluția, se numără renunțarea la fumat. De asemenea, dacă aveți impresia că suferiți de probleme renale, ar trebui să verificați, împreună cu doctorul dvs. de familie, planul de tratament pe care-l urmați (mai ales în privința medica­men­telor împotriva colesterolului), precum și valorile tensiunii arteriale și ale glicemiei.

Cum acționăm corect în cazul insuficienței renale

* Mențineți valorile tensiunii san­guine în parametri normali. Hiperten­siunea arterială este de departe cel mai des întâlnită cauză a insuficienței renale. De aceea, cine suferă deja de edeme sau are boli vasculare preexistente ar trebui să se asigure că valorile tensiunii arte­riale sunt în jur de 140/90 mmHg. La fel de impor­tantă este verifi­carea pe­riodică a func­țiilor renale.

* Verificați-vă me­dicamentele. Analge­zi­cele din grupa antireu­maticelor nesteroidiene (ibuprofen, paracetamol, diclofenac) nu ar trebui administrate în cazul insuficienței renale. La pa­cienții cu probeme renale, cele mai puține efecte secundare se înregistrează în cazul pastilelor cu novaminsulfon.

* Verificați compoziția fluidelor ce tranzitează rinichii. Sub orice formă s-ar pre­zenta problemele re­­nale, medicii monito­ri­zează e­chilibrul aci­do-bazic și electrolitic (elec­troliții sunt săru­rile din sânge). Pentru a-l men­ține, ei pre­scriu ade­sea așa-nu­mi­­tele diu­­retice (ta­blete de apă). Acestea asigură eliminarea toxi­nelor.

Doctorul rinichilor: OSUL-IEPURELUI

– Un puternic diuretic natural, fără contraindicații sau efecte secundare –

* Pulberea de Osul-ie­pu­re­lui – se ob­ţine prin măci­narea rădăcinii us­cate în râş­niţa de ca­fea. Se adminis­trează un vârf de lin­guriţă, (cca 1 gram), de două ori pe zi. Este un ex­celent diu­re­tic, ca­re grăbeşte eli­mi­­na­rea pietrelor la ri­nichi şi con­tri­buie la reglarea prostatei.   

* Ceaiul din Osul-iepure­lui – se obţi­ne adăugând o lingu­ră de pul­bere la o cană (250 ml) de apă cloco­tită. Se lasă la infuzat 10 mi­nute apoi se bea călduţ, prefe­ra­bil înainte de masă. Are efecte be­nefice în tra­ta­men­tul ascitei, con­tri­­buind la evacua­rea lichidului acu­mulat în cavi­tatea abdominală. Băut zil­nic, ceaiul elimină bacte­riile de la ni­ve­lul vezicii uri­nare, în­depărtând senzaţia de usturime la uri­nare.

* Extractul la rece – într-un re­ci­­pient se pun 2 linguriţe de plantă mărunţită peste care se adaugă 250 ml apă. Vasul este lăsat acoperit timp de 8-10 ore, la temperatura camerei. După acest interval, poate fi strecurat şi băut, doza recoman­dată fiind de una sau două căni pe zi. Eli­mi­nă excesul de apă din ţe­suturi.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian