Riscurile osteoporozei

– Ocupă un loc de frunte în top zece al bolilor pe plan mondial. Multe milioane de oameni (printre care se numără un milion de bărbați și femei din țara noastră) au țesutul osos fragil – adesea, fără măcar s-o știe. Aflați cum vă puteți proteja oasele, cum se realizează depistarea precoce a pierderii de masă osoasă și cum este posibilă evitarea unor consecințe dramatice –

Casa corpului: scheletul

Peste 200 de oase alcătuiesc schelăria comple­xă ce susține întreaga structură a corpului, deți­nând un rol esențial în existența noastră. În con­lucrare permanentă cu articulațiile, mușchii și tendoanele, ele ne permit să ne deplasăm în spațiu și să executăm o multitudine de mișcări. Totodată, servesc ca scut pentru organele interne, pe care le apără împotriva unor eventuale șocuri: inima și plămânii stau în cutia toracică, adăpostite în sigu­ranță, iar oasele craniului ocro­tesc cu mare grijă creierul. În ace­lași timp, scheletul constituie un depozit prețios de săruri mine­rale. De asemenea, să nu uităm că în măduva spinării se formea­ză celule sangvine și imunitare.

Cu toate acestea, rareori ne preo­cupă starea oaselor. De obi­cei, le acordăm atenție abia atunci când încep să se șubrezească și să ne provoace diverse necazuri. Însă pentru a rămâne sănătoase în pofida înain­tării în vârstă, ele au nevoie de ajutor din partea noastră. Dacă le neglijăm, la un moment dat se poate declanșa osteoporoza, boala oaselor poroa­se. Devenind din ce în ce mai puțin rezistente, ele fac loc unui risc crescut de apariție a fracturilor (în urma unor căzături sau, în cazurile foarte grave, chiar și din pricina unui acces de tuse). Ca frecvență, osteoporoza ocupă un loc de frunte, situându-se printre primele zece afecțiuni pe plan mondial: o statistică medicală din anul 2017 consemna existența, în numai cinci țări europene (Franța, Germania, Anglia, Suedia și Italia), a peste 20 milioane de oameni diagnosticați cu pato­logia respectivă, iar experții pronostichează că mumărul pacienților se va multiplica de patru ori în următoarele trei decenii. Și totuși, oricine are șansa de a ocoli această suferință, luând mă­surile necesare pentru reducerea la minimum a riscului său personal de îmbolnăvire.

Cum se fragilizează oasele?

Șubrezirea începe la 35 de ani

Osul se compune din două părți distincte: 5% din volumul său este reprezentat de un strat ex­terior compact și dur, așa-numitul „os cortical”, care cuprinde și protejează restul de 95%, o structură spongioasă, cu aspect de burete și duritate mai scăzută („osul trabecular”). Țesu­tul osos nu este nicidecum o materie inertă, ci una vie, care se reface și remodelează continuu, în cadrul unui proces desfășurat în cicluri cu durata de circa 100 de zile, datorită acțiunii a două tipuri de celule: osteoclastele și osteo­blastele. Cele dintâi sunt responsabile cu re­sorb­ția osoasă, ele distrug porțiuni de țesut vechi, în vreme ce osteoblastele secretă matri­cea care se va osifica apoi, formând materie osoasă nouă, ce vine să ia locul celei eliminate anterior. Stabilitatea sistemului osos depinde de raportul dintre activitatea celor două echipe de lucrători. În tinerețe, mai exact până la vârsta de 30 de ani, muncesc cu mai mult spor osteo­blastele, și de aceea oasele sunt puternice. Însă de atunci încolo, randamentul lor se reduce progre­siv, astfel încât, începând de pe la 35 de ani, reconstrucția nu mai poate ține pasul cu destruc­turarea, rezultatul fiind o pierdere tot mai mare de masă osoasă. Pericolul de fracturi va fi mereu prezent.

Simptome alarmante

Osteoporoza este o boală insidioasă, ea evoluează de regulă asimptomatic vreme în­delungată, motiv pentru care, de multe ori, persoanele afectate nici nu-i sesizează existența. Cu toate acestea, sunt anumite semne care ar trebui să vă pună pe gânduri. Adresați-vă unui medic, dacă observați că: înăl­țimea dvs. s-a redus cu un centimetru sau chiar mai mult, dacă v-au apărut dureri la nivelul coloanei vertebrale, sau curbura ei s-a accentuat în porțiunea toracală, astfel încât vă modifică postura, împingând umerii și capul înainte, dacă respirația tinde să devină accelerată (din cauza comprimării discurilor interverte­brale, care mic­șorează capacitatea pulmonară) și, bineînțeles, dacă ați suferit o fractură.

De ce este atât de importantă mișcarea?

Contrar a ceea ce se crede îndeobște, scheletul este un sis­tem deosebit de dinamic, adap­tabil și plastic. El se reface me­reu de-a lungul vieții, de la naș­tere până la moarte, fiind ca­pabil să se regenereze complet, căci își repară la fel de bine fracturile, ca și micile fisuri.

Deși rezistența oaselor înce­pe să se diminueze la 30-35 de ani, ca o consecință a proceselor naturale de uzură, oamenii au la orice vârstă posibilitatea de a le întări, cu condiția să le supună consecvent la eforturi, căci stilul de viață sedentar favorizează, dimpotrivă, distrugerea masei osoase. Problema constă în faptul că, în zilele noastre, cei mai mulți dintre noi exercităm profesii care ne țin ceasuri întregi imobilizați în fața unui ecran de calculator. Deseori, până și timpul liber ni-l petrecem „odih­nindu-ne” așezați pe undeva. Dacă vom renunța însă la această comoditate și ne vom antrena sistematic mușchii care pun în mișcare oasele, vom reuși să impulsionăm consolidarea lor. Spe­cialiștii ne recomandă urcatul și coborâtul scări­lor, genuflexiunile, dar și antrenamentele mode­rate cu greutăți, cu platforma de vibromasaj sau (în cazul când starea oaselor o permite) săriturile pe trambulina de fitness. Sunt utile și câteva exer­ciții de forță, atent dozate. Iar pentru aceasta, nu va fi neapărat nevoie să mergem la sală. Ne pu­tem antrena perfect musculatura la noi acasă, folosind în loc de aparate, greutatea propriului corp, ca în metoda Pilates sau în yoga.

Ce hrană preferă oasele?

Pe lângă mișcare, nutriția joacă, la rândul ei, un rol decisiv pentru întreținerea funcționalității scheletului. Scopul principal al unei alimentații favorabile sănătății oaselor este acela de a le pune la dispoziție, în cantitate suficientă, la momentul și locul potrivit, toată gama de nutrienți care le servesc drept materiale de construcție. Densitatea și rezistența oaselor se datorează mineralelor conținute în ele, în primul rând calciului. „Con­diția de bază este ca nivelul calciului în corp să se mențină între limite normale. Căci, dacă el co­boară sub valoarea minimă admisă, organismul va scoate mineralul din oase, pentru a-și acoperi necesitățile. Și tocmai acesta este pericolul pe care dorim să-l evităm”, explică specialiștii. Apor­tul zilnic necesar, de 1000 miligrame, poate fi asigurat printr-o alimentație echilibrată, de pildă, cu o felie de pâine integrală, o bucată de brânză Emmental, puțin humus, o porție de spa­nac și un pahar de lapte. Există însă o problemă: calciul se absoarbe din intestin numai în prezența vitaminei D. În cazul când ea lipsește, nici cel mai inspirat meniu nu va putea oferi corpului can­titatea de calciu de care are nevoie. Și, din păcate, carența de vitamină D este un fenomen larg răs­pândit în rândurile populației, nu numai la noi în țară. Cantitatea zilnică necesară este imposibil de procurat doar din hrană. Așadar, este bine să ne verificăm periodic nivelul vitaminei D, urmând ca medicul să ne prescrie (sau nu) un supliment cu o anumită concentrație, în funcție de rezultatul analizei.

O altă categorie de nutrienți, indispensabili pentru întărirea oaselor, ca și a mușchilor, sunt proteinele. Organismul necesită zilnic, în medie, câte 1 gram de proteine per kg corp, iar la bătrâ­nețe, chiar 1,2 – 1,5 grame, provenite, în propor­ție de două treimi, din surse vegetale, în primul rând din leguminoase (linte, fasole și mazăre), semințe de cânepă, in și dovleac. În ce privește proteinele de origine animală, sunt de preferat peștele, carnea albă și produsele neprocesate.

Cât de periculoasă este demineralizarea oaselor?

Atenție la fracturi!

Din pricină că osteoporoza nu se trădează inițial prin nici un fel de simptome, doar un pacient din cinci ajunge să beneficieze de terapie. Dacă nu se instituie tratamentul, boala progre­sează în continuare, cu aceeași discreție, iar riscul de apariție a fracturilor este din ce în ce mai ridicat. Medicii ne îndeamnă să luăm în serios acest pericol: „La prima vedere, perspectiva nu pare deosebit de dramatică, deoarece știm cu toții că oasele se sudează. Și, de fapt, o fractură de antebraț chiar n-are nimic dramatic. Im­por­tant pentru noi este să prevenim fracturile mari, care se produc la vârste îna­intate și după care pa­cienții rămân cu sechele sau nu se mai vin­decă”. Foarte frecvente sunt frac­turile vertebrale, care dez­echi­librează coloa­na, iar du­pă vindecare, se fac vi­no­vate de pierderea în înăl­țime, suprasolicitarea mus­culaturii spatelui și du­reri cronice. În urma frac­turii de col femural, la fel de des întâlnită, mai mult de ju­mătate dintre pacienți nu se mai pot deplasa fără dis­po­zi­tive ajutătoare pen­tru mers și vor fi internați de­finitiv într-un cămin de bă­trâni.

Ce amenință sănătatea țesutului osos?

Măsurarea densității oaselor este obligatorie

Deși multă lume este de altă părere, degra­darea oaselor nu face parte din procesul natural de îmbătrânire. Există însă o serie întreagă de factori care măresc riscul personal de a dezvolta osteoporoza. Dintre ei, cel dintâi este vârsta. Ea are o valabilitate egală pentru bărbați și femei, cu unica deosebire că, la bărbați, afecțiunea se declanșează mai târziu. Femeile, în schimb, pot pierde rapid masă osoasă începând cam de la 50 de ani, odată cu apropierea menopauzei, când se diminuează secreția de estrogen, hormonul sexual feminin ce oferă protecție împotriva demine­ralizării oaselor. Aceasta amenință să se producă masiv, odată cu intrarea în menopauză, când femeile încep să piardă anual 2-4% din țesutul osos. De aceea, devine obligatorie măsurarea pe­riodică a densității oaselor în zonele cu risc ma­xim (coloană, șold, antebraț) prin metoda DEXA (osteo­den­sito­me­trie cu raze X).

Există și diferențe care țin de apartenența la un anume grup etnic, dar și de propria consti­tuție fizică. De pildă, s-a consta­tat că femeile albe și asiaticele sunt mai expuse la osteoporoză, compa­ra­tiv cu cele de culoare. Iar peri­colul este mai mare pen­tru doam­nele minione, cu oase subțiri, de­cât pentru persoanele de același sex care au o statură mai robustă. De asemenea, nu poate fi scoasă din calcul nici predispoziția gene­tică. Un isto­ric familial grevat de asemenea îmbolnăviri, și mai ales prezența lor printre rudele foarte apro­piate, ar trebui să fie pentru ori­cine un avertisment serios.

Ce afecțiuni favorizează osteoporoza

O altă categorie de riscuri este cea determinată de anumite situații medicale. Se confruntă cu o probabilitate crescută de fragilizare a oaselor cei/cele care:

* suferă de o disfuncție (hiperactivitate) a tiroidei, a glandelor suprare­nale sau pa­ratiroide;

* au suportat o operație de micșorare a stomacului sau un transplant de organe;

* au urmat o terapie hor­monală pentru cancerul de sân sau de prostată;

* sunt diagnos­ticați cu celiachie (intoleranță auto­imu­nă la gluten), cu o boală infla­matorie intestinală, cu una hepatică sau cu o afecțiune gra­vă a sângelui, așa cum este, de exem­plu, mielomul mul­ti­plu;

* prezintă fie un deficit, fie un sur­plus de greutate corporală (indicele de masă cor­porală fiind mai mic de 19 sau mai mare de 30), ambele defavora­bile pentru integri­tatea oaselor;

* sunt bolnavi de reumatism sau diabet;

* și-au administrat pe termen lung un medi­ca­ment din clasa corticosteroizilor sau diverse preparate pentru diminuarea producției de acid gastric (de tipul Omeprazol sau Nexium);

* suferă de acidoză metabolică, ceea ce înseamnă că echilibrul acido-bazic al organis­mului lor este perturbat din cauza unei producții prea mari de acizi și a pierderii de săruri bazice, iar pentru neutralizarea excesului de aciditate, corpul trebuie să utilizeze calciul retras din oase. Acidoza se poate preveni cu o alimentație alca­lină, un consum satisfăcător de lichide și cu evitarea abuzului de alcool.

Iar această trecere în revistă ar fi incompletă, dacă am încheia fără a aminti încă un factor favo­rizant al osteoporozei, destul de important, pentru a fi luat foarte în serios: fumatul. Renunțați nea­părat la el, dacă doriți, într-adevăr, să vă păstrați oasele puternice.

Cum ne poate ajuta medicul?

„Utilizând o terapie a­decvată, putem vindeca în­tr-o oarecare măsură osteo­poroza. Desigur, trebuie în­țeles faptul că este vorba de o boală cronică, deci de una care necesită tratament pe termen foarte lung. Dar exis­tă posibilitatea de a îm­bunătăți densitatea o­soa­să, de a readuce ris­cul de frac­turi la un nivel nor­mal, co­respunzător vârstei pacien­tului și de a-l men­ține astfel. În ul­timii ani, modalitățile te­rapeutice de combatere a osteo­po­rozei s-au per­fecțio­nat considerabil”, declară me­dicii. Condiția obli­ga­to­rie este însă ca suferinzii să urmeze cu consecvență tra­tamentul prescris. De­oarece se în­tinde pe o pe­rioadă înde­lungată și pro­babil va trebui reluat la un mo­ment ulterior, nu puțini dintre ei aleg să-l aban­doneze. Din nefericire.

Atâta vreme cât afecțiunea se află încă într-un stadiu incipient, principalii piloni ai terapiei vor fi alimentația adaptată la nevoile pacientului, com­pletată cu administrarea unor suplimente de calciu și vitamină D, precum și un program indi­vidualizat de exerciții fizice. În plus, unora dintre bolnavi li se vor prescrie medicamente care au rolul de a inhiba rarefierea osoasă.

Progresul spectaculos înregistrat în dez­vol­tarea de tehnologii medicale și-a lăsat am­prenta și asupra acestui domeniu specific. În anumite centre de tratament și recuperare func­ționează echipa­mente moderne, care au menirea de a impulsiona activitatea celulelor osteoblaste. De exemplu, aparatura MBST, bazată pe prin­cipiul rezonanței magnetice nucleare, generează câm­puri electro­magnetice care stimulează meta­bolismul celular și procesele regenerative în țesu­tul osos afectat. Aceluiași scop îi servește și placa de vibrații, ce determină musculatura să repro­ducă mișcările naturale, executate în timpul mer­sului, însă cu o frecvență mult accelerată. Astfel sunt provocate în corp puternice contracții rit­mice, care contribuie la refacerea masei osoase pierdute.