ALBERTINA IONESCU: „Am o dorință nebună de-a explora viața”

Formă maximă la TVR

– A intrat în echipa Televiziunii Naționale în urmă cu 22 de ani. Dragul de meserie este însă mai puternic ca timpul. Și bucuria pentru ce faci. Dovada? În fiecare sâmbătă dimineața, de la ora 11.10, TVR difuzează emi­siu­nea „Sâm­bătă cu Albertina”, o emisiune gen magazin, în care sunt dez­bătute su­biecte ce țin de stilul de viață: medicină, nutriție, modă, cul­tură. Un prilej de a afla sfaturi bune, de folos sufletesc și trupesc –

Vorba dulce mult aduce

– Vreme de două decenii ai fost o știristă de vârf a televiziunii naționale. A fost dificilă trecerea de la știri la acest tip de proiect-magazin?

– „Sâmbătă cu Albertina” este pen­tru mine un vis împlinit, un proiect de suflet, genul de emi­siune pe care mi-l doream de mul­tă vreme. Și, cu toate că n-am vorbit despre el niciodată, într-o zi mi-a fost propus din senin. Am spus „Da!” încă dinainte ca for­mularea invitației să se încheie! (râde) De-a lungul anilor, am rea­lizat foarte multe materiale de cultură urbană, de știință, de stil de viață și de dezvoltare perso­nală, astfel că în această emisiu­ne, care exact asta propune publi­cului, m-am regăsit 100%, fără nicio dificultate. Mai simplu spus, mi s-a potrivit mănușă! În plus, acest gen de emisiune nu mă îndepărtează nici de știri atât de mult pe cât ar părea: „Sâmbătă cu Albertina” aduce foarte multă informație, doar că într-un format îmbrăcat într-o manieră mai prietenoasă, pe un ton mai afectuos. Ideea e că toată lumea știe că trebuie să avem un stil de viață sănătos, mai greu e să-l transformăm în realitate. Pentru a afla ce să facem, apelăm la spe­cialiști, care explică lucrurile pe înțelesul tuturor.

În urma vizionării emisiunii, oamenii se aleg cu infor­mații utile, dar și cu un tonus mental foarte bun care derivă din ele, o energie pozitivă. Iar efec­tul ăsta se reflectă și-asupra mea: înainte să intru pe post în direct, sunt agitată și emoționată, dar din clipa în care invitatul din platou îmi zâm­bește, mă li­niștesc ca prin farmec, îmi dispare orice îngri­jorare, abia aștept să mă las școlită și eu.

Niciun sfat fără specialiști

– Înțeleg că specialiștii sunt baza emisiunii tale, „greul” ei. Cum îi găsești? Domeniile pe care le abordezi sunt, uneori, dificile…

– Specialiștii pe care îi invit în emi­siune sunt oameni cu care am lucrat și în trecut. Cei 20 de ani de experiență își spun cuvântul. În plus, în România există specialiști extraor­dinari în toate do­meniile, problema este să îi găsești pe cei că­rora le este ușor să se exprime în fața camerei de filmat, clar, coerent și concis. Dar greul a trecut. În momen­tul de față, în fiecare ediție a emisiunii, avem în platou invitați extraordinari, selectați pe sprânceană. Noi, eu și telespectatorii, trebuie doar să avem deschiderea să asi­milăm informațiile și sfa­turile pe care le primim și apoi să le și aplicăm, în func­ție de nece­sitățile noastre personale.

– Există o com­parație mai con­cre­tă și expre­sivă pen­tru ceea ce faci?

– Pot spune că „Sâm­bătă cu Albertina” e ca un îndreptar care ne în­vață cum să ne croim propriul costum, costu­mul care să ni se po­trivească fiecăruia per­­fect, care să nu ne stân­jenească în niciun fel nici mișcările, nici sta­rea de spi­rit, să ne simțim în el „turnați”, cum se spu­ne.

– Exemplifică ce spui, cu câteva teme dezbătute recent.

– De exemplu, fiindcă toamna foarte multă lume e chinuită de alergia la Am­brozie, o plantă larg răspân­dită, am decis să port o discuție pe acest subiect, cu un alergolog care s-a întors de curând de la Budapesta, unde s-a dezbătut această problemă ce afectează din ce în ce mai mulți oameni nu doar din Româ­nia. Sau pentru că la schimbarea de anotimpuri, multă lume are probleme cu somnul, am adus în studio un specialist în acest domeniu, un som­nolog, care să ne explice de ce ne confruntăm cu această situație și ce soluții există pentru reme­dierea ei. Întotdeauna în emisiune plec de la un subiect „mare”, iar în partea a doua, vin cu un su­biect „secundar”, care are legătură cu primul, dar e mai „blând”. La care se adaugă mici repor­taje filmate pe teren, sub formă de ghid aplicat, legate tot de subiectele dezbătute. De exemplu, în ediția despre somn, am adus și un nutriționist, care ne-a spus ce trebuie să mâncăm ca să avem un somn odihnitor. Și am prezentat și un reportaj-ghid cu alimentele cele mai indicate.

În pantaloni, cu părul tuns

– Personal, te folosești de sfaturile furnizate în emisiune? După cum arăți, s-ar spune că eficiența lor este maximă, imaginea ideală a unui stil de viață perfect…

– Oh, dacă m-ai fi văzut cum arătam în copilărie! Doamna stilată de azi se că­țăra prin toți copacii și-și julea tot timpul genunchii! Mama îmi cumpăra rochițe peste rochițe, visând să mă trans­forme în păpușică, dar eu îl aveam drept model pe fratele meu mai mare, așa că toată co­pilăria mi-am petrecut-o în tricouri, în pan­taloni și cu părul tuns scurt, nădăj­duind să fiu primită în gașca lui. Ro­chițele apu­cam să le port doar o dată sau de două ori, când mergeam în câte o vizită, apoi îmi rămâneau mici, iar mama o lua de la capăt. (râde) Abia pe la 15 ani și-a văzut, în sfârșit, visul cu ochii: fetița ei a trecut la rochii. (râde)

Femeile au frumusețea pe care o merită

– Dar oare de frumusețe când ai început să te ocupi? Arăți perfect, exact cum cere o emisiune preocu­pată de stilul de viață…

– Îți spun sincer: până pe la 35 de ani m-am tot mințit spunându-mi că „Lasă, mai am timp!”. Dar atunci, la 35 de ani, s-a produs un declic, mi-am dat brusc seama că, dacă nu luam măsuri urgente, dacă nu începeam să fiu atentă la obiceiurile mele, de la cele legate de mâncare și până la cele legate de îngrijirea fizică, riscam s-o iau la vale. Ceea ce nu înseamnă că lucrurile au mers ca unse. Mi-a fost greu să mă dezvăț de obiceiurile greșite pe care le aveam, dar, încet-încet, pas cu pas, am reușit să schimb lucruri esențiale din stilul meu de viață, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Iar de când fac „Sâmbătă cu Albertina”, am învățat enorm de la invitați.

– Ai câteva sfaturi folositoare și pentru cei ce citesc acest interviu?

– Foarte important pentru mine a fost, de pildă, că mi-am schimbat ora cinei. Știam că nu era bine să mănânc la 11 noaptea, dar – ce să vezi! – eu numai la ora asta mâncam. Ascultându-i însă pe nutriționiștii veniți în platou, care au explicat cum funcționează organismul uman, mi-am încordat voința și-am cotit-o pe calea cea bună: am început să mănânc peste zi porții mai mici de mâncare, iar cina nu o mai iau niciodată mai târziu de ora 9 seara. În felul ăsta, fizic mă simt infinit mai bine, dorm mai bine, a doua zi mă trezesc plină de energie… În plus, programul ăsta e benefic și pentru siluetă. Fiind foarte activă profe­sional, sunt și foarte activă fizic (un­de mai pui că toată ziua sunt cocoțată pe tocuri de 7 sau de 9 cm!), dar mai fac și acasă câteva zeci de minute de sport zilnic, deci, deocamdată, îmi mențin su­plețea fără mari eforturi alimentare. Și ca să-ți răspund mai concret la întrebare: eu nu doar predic, ci și pun în aplicare ceea ce aflu din emi­siu­nile pe care le fac. În toate dome­niile. M-am educat    astfel încât să duc o viață fără boală, fără dureri, fără îmbătrânire prematură. Sunt conștientă că nu întineresc, dar îmbătrânirea poate să fie îmblânzită, există în ea o armonie care se poate învăța „Sâmbătă cu Albertina”, de exemplu (râ­de)…

Bucurie mare cu lucruri mici

– Îți propun să vorbim pe scurt și despre condiția psihologică a stilului de viață. În tot ce facem, sufletul este decisiv. Ai și în zona asta un program?

– Deși sufletul meu nu se prea potrivește cu ideea de program, eu mă străduiesc să fac pereche cu bunătatea, înțelegerea, iubirea și frumosul. Mi-am aranjat casa cu lucruri care să-mi bucure ochiul și să-mi mângâie sufletul prin amintirile pe care le evocă; mi-am aranjat grădina după modelul din anii copilăriei: la mine e plin cu pomi fructiferi, am și multă viță de vie, am flori… E o grădină în care natura încape în întregul ei, în care mă întâl­nesc cu toate anotimpurile. Și m-am înconjurat cu oameni buni, iubitori, empatici și înțelegători, care îmi dau o stare de bine și mă ajută și ei să cresc ca spirit. Evit răutatea și ura. Mă înde­păr­tez fulgerător. Și mai există un element esențial în viața mea, de la care nu abdic în nicio zi: lectura. Chiar dacă într-o zi am vre­me să citesc doar 10 pagini, tot e un câștig enorm pentru mintea și sufletul meu.

– Albertina, crezi că există un moment potrivit în viața noastră, în care să ne gândim la un stil de a trăi?

– Îți răspund prin exemplul meu. În urmă cu 10 ani, am avut un moment de revelație: munceam enorm și făceam foarte multe lu­cruri pentru foarte mulți oameni și întotdea­una eu rămâneam pe ultimul loc, dacă nu chiar uitam de mine cu totul. Prioritățile mele erau aranjate complet greșit. Atunci, în acea clipă de revelație, mi-am dat seama că, dacă voiam să continui să-i ajut pe cei din jurul meu, indiferent despre ce fel de ajutor ar fi fost vorba, trebuia ca eu să fiu bine, deci tre­buia să mă îngrijesc în primul rând de mine. Și-atunci m-am străduit să înțeleg ce-mi face bine, ca să-mi stabilesc niște repere după care să mă călăuzesc. Și-am descoperit tot felul de lucruri importante, deși unele ar putea să pară minore. De exemplu, mie îmi făcea foarte bine să merg desculță prin iarbă, să mă întind pe pământ ori să mă lipesc de un copac și să-l îmbrățișez. Am înțeles din plăcerile astea că, pen­tru mine, legătura cu natura e esen­țială. Și mi-am făcut o gră­dină ca un Rai. Un alt exem­plu: am reali­zat că am nevoie zil­nic de un timp în care să nu fac nimic. Și respect lu­xul ăs­ta: în fiecare di­mineață îmi dăruiesc o ju­mătate de oră în care nu fac nimic, doar stau în curte, cu pi­cioarele în iar­bă, inspirând aerul proas­păt al zilei care în­cepe, ori mă așez pe ca­na­pea, beau o cafea și-mi las mintea și sufletul libe­re. Mă co­nectez la mi­ne în­sămi: fără televizor, fără te­lefon, fără nicio in­ter­ferență exte­rioară. E ca o me­ditație, dacă vrei. Nu în ultimul rând, prețuiesc în mod special călătoriile. Pen­tru mine, a călători nu înseamnă a evada din viața mea, fiindcă viața pe care mi-am clădit-o e minu­nată și-mi dă senti­mentul împlinirii, înseamnă, în schimb, posibilita­tea de a cunoaște, de-a afla lucruri noi. Am o dorință nebună de a explora… viața, în deplinul ei!

Două inimi bat la fel

– Dar dragostea? Ai reușit să-i faci și ei loc în stilul tău de viață?

– Foarte mult timp, m-am concentrat exclusiv pe profesie și mi-am revărsat toată iubirea doar asupra televiziunii și a apropiaților mei, familie și prieteni. Mă păcăleam că atât era suficient. Deși, evident, nu era. Așa că, într-o zi, am hotărât să deschid brațele și, minune!, am primit iu­bire în dar! Și primesc în continua­re. Îți dau o veste bună: la începutul lunii August, am fost cerută în căsătorie și m-am logodit cu Cons­tantin Opriș, de profesie jurnalist, ca și mine.

– Contează faptul că e tot jur­nalist? Profesia comună înles­nește comunicarea și înțelegerea în cuplu?

– N-am idee câtă relevanță are acest aspect. Relația noastră merge înainte de la sine, nespus de ușor și de firesc… De fapt, gândindu-mă la ce mă întrebi, îți spun sincer: sunt convinsă că, și dacă am fi avut profesii diferite, înțelegerea dintre noi ar fi fost aceeași. Vorbim aceeași limbă și comunicăm pe aceeași frecvență. Inimile noastre bat la fel.

– Așadar, un viitor cu soare și cer albastru?

– Viitorul e așa cum ni-l facem fiecare dintre noi. Iar eu așa mi-l do­resc: senin. Dar conținând și o doză de spontan, fiindcă spontanei­tatea dă culoare vieții.