Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Țestul de pâine din ograda bunicii

ROMÂNI CARE AU REUȘIT

Pentru mulți dintre noi, românii, amintirile din copilărie au gustul pâinii făcute de mâi­nile trudnice ale bunicii, coaptă, apoi, în cuptorul cu lemne din ogradă. Coaja rumenă, ruptă grăbit, imediat ce pâinea era pusă pe masă, abu­rii fierbinți ce ne umpleau nările și gustul, gus­tul acela bun, de grâu curat, se află, cu siguranță, în cel mai luminos colț al inimii copiilor care-am fost. Dar despre pâine v-am vorbit într-unul din nu­merele trecute ale revistei. Acum am să vorbesc despre țesturile de pâine, acele cuptoare de lut, de dimensiuni mici, specifice mai ales sudului țării. De vreo zece ani, din fabricarea țesturilor, doi an­treprenori bucureșteni, George Dumitru și Da­niel Popa, au dezvoltat o mică afacere.

Frământat cu picioarele

Frământat cu picioarele

În Sudul țării, în zona Olteniei, mai săracă în păduri și în lemne de foc, țăranii au inventat, încă din străvechimi, cuptoare de lut de dimensiuni mai mici. Acestea se-ncing repede, chiar dacă focul nu e făcut din lemne, ci doar din ciucălăi de porumb, tulpini de floarea-soarelui sau alte resturi vege­tale, aflate întotdeauna la-ndemână.

Plămădite cu precădere de femei, care înmuiau lutul, frământându-l cu picioarele, amestecat apoi cu bălegar de cal și apă, țesturile aveau, în vremuri de demult, și valențe magice, pierdute între timp. Fie­care gospodărie își făcea, o dată la câțiva ani, câ­teva țesturi, care să asigure pâinea familiei pe timp mai îndelungat.

În 2012, aflat în vacanță la bunicii din Beuca, județul Teleorman, George Dumitru s-a văzut ne­voit să-nvețe întregul proces de fabricare a țes­turilor. „Ultimul țest se spărsese, dar, cum bunica era bolnavă și nu se mai putea pune problema de a mai face ea altele, a apelat la ajutorul câtorva vecine, mai în putere. Le-am ajutat și eu, și așa am învățat totul”, își amintește George.

Făcuseră mai multe țesturi ca de obicei, și tatăl lui George i-a sugerat băiatului să le pună foto­gra­fiile pe internet, că poate sunt oameni interesați de așa ceva. Nicidecum nu le-a trecut prin cap că aces­ta ar putea fi începutul unei mici afaceri. „Ni­meni nu făcuse vreodată țesturi ca să le vândă,    fiecare familie își făcea pentru necesitățile ei”. În câteva luni, le-au vândut pe toate. Prins cu alte griji, Geor­ge nu s-a gândit să șteargă anunțul de vân­zare, ast­fel încât s-a pomenit cu zeci de co­menzi. Așa a por­nit la drum afacerea familiei Dumitru. Țesturile bu­nicii le-a schimbat rostul vieții.

Lut, apă, balegă de cal

– Care este, mai exact, procesul tehnologic de fabricare a unui țest?

– E oarecum impropriu spus tehnologie, pentru că este imposibil de automatizat procesul de fa­bricare a unui țest. Lutul se amestecă cu balegă de cal și apă și se frământă cu picioarele, până devine o compoziție omogenă. Se folosește balega de cal, pentru că în ea se găsesc rămășițe de paie și iarbă, care au rol de liant, leagă lutul și-i conferă rezis­ten­ță. Amestecul acesta trebuie să fie călcat în picioare de nouă ori, căci, se spune, în caz contrar, ţestul nu va avea o viață îndelungată. Bunicii folo­seau niște mușuroaie de pământ, pentru a da forma interioară țestului. Noi, făcând o cantitate mai mare, a trebuit să standardizăm cumva producția și am creat niște matrițe, astfel încât să iasă pe dia­metre exacte și să fie mai ușor de confecționat. Pe aceste matrițe, lutul se modelează cu mâna și se lasă așa, timp de aproximativ zece zile. Apoi, țesturile sunt desprinse de pe matrițe și mai stau la uscat încă o dată pe-atâta. Cam o lună de zile durează de când frământăm lutul, până când țestul e gata de vânzare și numai bun de folosit.

– Cât de mare este un țest?

– Pe vremea bunicii mele, se făceau cam de 40 cm diametrul interior și 50 cm cel exterior. Dar pentru că noi avem multe solicitări, facem și țesturi de dimensiuni cu câte zece centimetri mai mici, și cu câte zece centimetri mai mari.

Jar și miros de pită

Pită coaptă-n țest

O vreme, George a fabricat țesturi cu ajutorul tatălui său. Probleme de sănătate l-au făcut însă pe acesta să se retragă, iar George a avut nevoie de altcineva alături, pentru a onora comenzile. Așa a intrat în poveste Daniel Popa, un consătean tot din satul Beuca. Dar pen­tru că amândoi locuiesc de-o vreme în București, țesturile le produc într-un spațiu din Buftea, județul Ilfov. De unde lutul nece­sar? „Folosim un lut spe­cial, pe care-l aducem din județul Prahova, de la Sto­enești. Acolo este o ca­rieră de piatră, iar lutul este scos de la opt-nouă metri adâncime”, preci­zea­ză George Dumitru.

Cei doi teleormăneni au însă alte profesii „de bază”. George (30 de ani)    lucrează în domeniul con­sultanței pe fonduri euro­pene, iar Daniel (50 de ani), într-o instituție ban­cară. Fabricarea țesturilor e doar un hobby care le completează ve­niturile, nu o afa­cere din care ar putea să trăiască ex­clusiv. Împre­ună, produc apro­xi­mativ 400-500 de țesturi pe an. Cererea e cres­cân­dă, iar în pe­rioa­da pande­mi­ei, care i-a ținut pe mulți în casă sau i-a îmboldit să se mute la țară, cererea le-a depășit celor doi antreprenori așteptările.

Cele mai multe solicitări pentru țesturile pro­duse de ei le-au avut din sudul țării, dar și din Muntenia, zone mai familiarizate cu utilizarea acestora. „Avem comenzi din întreaga țară, dar și din străinătate. Românii din străinătate    le pot lua când au drum în țară. Așa au ajuns țesturi făcute de noi în Grecia, Anglia, Germania. Nu la fel de norocoși au fost cetățenii străini, care și-au dorit țesturi de la noi. Am avut solicitări din Franța, dar costurile de transport ajungeau și la 500 de euro, cu mult peste prețul unui țest, ceea ce făcea să nu fie deloc rentabil nici pentru client, nici pentru noi, așa încât am renunțat”, spu­ne George Dumitru.

– Presupunând că prin­tre cititorii revistei noastre se vor afla doritori de pâine făcută în casă, ce trebuie să știe despre cum funcționează un țest?

– Înainte de prima uti­lizare, ţestul trebuie ars de două ori. Abia apoi se poa­te coace în el. Cum facem? Pregătim aluatul pentru pâine și-l punem la dospit. Între timp, pe vatra de că­ră­midă, special amenajată, facem focul cu ce avem la îndemână. Când e sufi­cient de fierbinte, curățăm cenușa de pe vatră cu o măturică și așezăm aluatul. Îl acoperim cu țestul, în ju­rul căruia adunăm jarul în­că arzând mocnit. Și, nea­părat ne găsim câte ceva de făcut, până se coace pâinea, că nerăbdarea de a rupe din ea e ma­re. Iar când o pu­nem pe masă, cu familia adunată în jurul ei, „pâi­nea cea de toate zilele” va deveni o realitate.

(NOTĂ: Cei pe care articolul aces­ta i-a con­vins să-ncerce pâinea la țest – dar și alte bună­tăți, cum ar fi fripturi, mămăligă, ghiveci sau chiar pizza, pot găsi țesturile făcute de George Dumitru și Da­niel Popa pe site-ul: testuripaine.com. Cei doi sunt prezenți pe toate rețelele de socializare, de la facebook până la youtube, unde pos­tează frecvent filmulețe demonstrative, pentru cei ce doresc să-nvețe concret cum se utilizează un țest.)

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian