Sărbătorile toamnei: Intrarea Maicii Domnului în Biserică

„Maica Domnului este crinul neamului omenesc” – ARSENIE BOCA

– „Împlinindu-se trei ani de la nașterea Preacuratei Fe­cioare Maria, drepții ei părinți, Ioachim și Ana, și-au adus aminte de făgă­duința lor, ca să aducă în dar lui Dumnezeu pe cel născut. Ajun­gând în cetatea Ierusalimului, au mers cu cinste la biserică, du­când întrânsa pre Biserica lui Dum­nezeu cea însuflețită, pre prun­ca cea de trei ani, Preacurata Fecioara Maria” („Viețile Sfinților”) –

Intrarea în Biserică a Maicii Dom­nu­lui (He eisodos tes theotokou, Prae­sen­tatio Beatae Mariae Virginis ad Templum), numită po­pular Vovidenia, datează din sec. al VI-lea. Ea co­me­­morează ziua în care părinții Ioachim și Ana o duc pe Maria la Templul din Ierusalim. Intrarea în Bise­ri­că a Maicii Domnului se sărbătorește pe 21 noiem­brie.

Nașterea și copilăria Mariei sunt descrise în evan­ghelia apocrifă Protoevanghelia lui Iacob, al cărei autor presupus este Iacov (Iacob), numit și Iacov cel Drept sau „fratele Domnului”, primul episcop al Ierusalimului (în anul 62, de Paște, evreii l-au ucis; în anul 2002 i s-a găsit urna de piatră utilizată la înmormântare). Când îngerul i-a spus că a prins sămânță în pântec și va naște prunc, Ana a răspuns: „Să trăiască Domnul Dumnezeul meu, dacă voi naște prunc – băiat ori fată – îl voi dărui Dom­nului Dumnezeu spre a-L sluji toate zilele vieții sale”. Destinul Mariei a fost hotărât de mama sa, Ana, sub inspirația îngerilor, încă înainte de a se naște.

După naștere, „Zi de zi prindea puteri copila. Când a împlinit șase luni, a pus-o Ana jos, pe pă­mânt, să vadă numai dacă poate sta în picioare. Și ea, făcând șapte pași roată-mprejur, s-a întors în brațele Anei”. Șapte este numărul perfect, atât în Vechiul, cât și în Noul Testament. După „Sistemul Lumii”, cel de-al șaptelea cer este situat în exte­riorul Universului nos­tru. În versiunea armeană a apocrifei, Maria face trei pași, tot un număr sim­bolic. După „Sistemul Lumii”, cel de-al treilea cer este situat în exteriorul Galaxiei noas­tre. Trei, șapte și nouă sunt numere divine. Cel de-al nouălea cer (și ultimul) este situat în exteriorul Cor­pului lui Dumnezeu Elohim (El).

„Când pruncul împlini un an, Ioachim făcu masă mare și chemă preoții, învățații, bătrânii și întreg po­po­rul lui Israel”.    Și așa „Lunile se adău­gau una câte una la vârsta copilei. Când împlini doi ani, Ioachim îi zise Anei: «Iată, a venit timpul s-o ducem la Templul Domnului. Trebuie să ne ținem cuvântul dat, ca nu cum­va să ne-o ceară Atotstăpânitorul și să rămână da­rul neprimit». Dar Ana răspunse: «Hai să mai aș­tep­­tăm un an, ca să nu plângă mititica după tatăl și du­pă mama ei». «Să mai așteptăm», încuviință Ioa­chim.”

„Când Maria împlini trei ani, Ioachim zise: «Che­mați pe fiicele neîntinate ale evrei­lor. Fiecare să țină în mână o făclie aprinsă, pentru ca pruncul să nu tân­jească după ce lasă în urmă, iar inima să nu-i fie răpi­tă de vreun lucru străin la Templul Dom­nului». Fe­cioa­rele merseră cu făclii în mâini până la Templul Dom­nului. Aici preo­tul o întâmpină pe Maria și, săru­tând-o, o binecuvântă zicând: «Domnul a preamărit pe veci numele tău. La sfârșitul veacurilor El își va arăta prin tine răscumpărarea fiilor lui Israel».”

„Și a așezat-o pe a treia treaptă a altarului, iar Domnul Dumnezeu a pogorât har asupra ei. Atunci Ma­ria începu să danseze și toată casa lui Israel o în­drăgi.” Acest eveniment din viața Mariei îl săr­bătorim la 21 noiembrie. Apoi, „Părinții plecară uimiți și mul­țu­meau Dumnezeului Atotstăpânitor că fiica lor nu și-a întors pri­virea înapoi. Maria ră­mase în Templul Domnului cu­rată ca o porumbiță și primea hrană din palma unui în­ger.” Peste un an, Ioachim și Ana au murit. Preotul care o primi pe Maria în Templu se numea Eleazar. Peste un an, el moare și locul lui este luat de preotul Zaha­ria, tatăl lui Ioan Bote­ză­torul. Se pare că altarul Tem­plu­lui din Ieru­sa­lim avea trei trepte și Ma­ria dan­sează chiar pe plat­forma altarului (ul­ti­ma treap­tă). Dan­sul constituie o consacrare din partea lui Dum­­nezeu Yahweh (Ieho­va). Maria dansează fiindcă a fost alea­să de Dum­ne­zeu Iehova (YHWH). Conform unei vechi tra­diții iu­daice, un anu­mit număr de fe­cioa­re erau con­sa­crate Tem­plului, aș­tep­tându-se ca una dintre ele să-L nască pe Mesia.

­Este bine să se știe că primul Templu a fost cons­truit de Solomon (965 – 926 î.Hr.) între anii 958 – 951 î.Hr., pe Muntele Moria. În anul 586 î.Hr., armatele ba­bi­lo­nie­ne, sub conducerea re­ge­lui Ne­bucadnețar, cu­nos­cut ca Nabucodonosor (605-562 î.Hr.), cuceresc Ierusalimul, dărâmă Tem­plul și duc poporul evreu în robie. În anul 538 î.Hr. regele perși­lor Cyrus (mort în anul 530 î.Hr.) își face intrarea în Babilonul învins. În urmă­torul an, 537 î.Hr., printr-un edict, Cyrus per­mi­te evrei­lor să se întoarcă la Ierusalim și să recons­tru­ias­că Tem­plul. În acest an, se pune temelia celui de-al doilea Templu (care este cons­truit între octom­brie-no­iembrie 520 î.Hr.– 12 mar­tie 515 î.Hr.). Irod cel Mare (37-4 î.Hr.), înce­pând cu anul 20 î.Hr., rea­me­­najează și împodobește considerabil Templul. Această lucrare se termină în anul 63. Acest al doilea Templu în renovare l-a frecventat Iisus: „În­vățăto­rule, privește ce fel de pietre și ce clă­diri!” (Marcu 13,1). În august, anul 70, legio­narii romani, sub con­du­cerea lui Titus, ard și distrug Templul. O lună mai târ­ziu, septembrie 70, Ierusalimul este cucerit. As­tăzi, se vede din ve­chiul Ierusalim numai Zidul Plân­gerii. În prezent, pe Muntele Moria (de fapt un deal cu înălțimea de 740 m) sau Muntele Templului, se află Domul Stâncii și moscheea al-Aqsa, considerat al treilea loc sfânt al Islamului, după meteoritul cel ne­gru numit Kaaba, așezat în centrul Templului pătrat din Mekka, și Ma­rea Moschee de la Medina. Se presu­pune că Muntele Moria este o sursă energetică inten­să a Pământului, iar oamenii care stau în acel punct pri­mesc un plus de vitalitate, de forță intelectuală și fizică. Similar cu ceea ce se crede că se întâmplă la Sarmi­ze­getusa Regia în Mun­ții Orăștiei și la Stonehenge în Anglia.

Maria s-a năs­cut (după unele ipoteze) în anul 23 î.Hr. Cum la împlinirea vârstei de trei ani Maria a fost încredințată Tem­plu­lui, Intrarea în Bise­rică a Mai­cii Domnului ar fi avut loc în anul 20 î.Hr. În con­secință, Ioa­chim și Ana au murit în anul 19 î.Hr.

În sec. al VI-lea, sub domnia lui Iustinian (527-565), s-a ridicat la Ieru­sa­lim o biserică în­chi­nată Fe­­cioa­rei, nu­mi­tă „Bise­ri­ca Sfânta Ma­ria cea No­uă”. A doua zi după sfin­țire, care a avut loc pe 20 noiembrie 543, a început să fie ser­bat hra­mul Sfin­tei Ma­rii. Săr­­bătoarea s-a ex­tins în mai puțin de un se­col în tot Orientul creș­tin, dar în Occident (deși cunos­cută) ea nu a fost in­trodusă oficial decât de Papa Sixtus al IV-lea, în 1472. Suprimată de Papa Pius al V-lea, s-a impus definitiv începând cu pon­tificatul lui Sixtus al V-lea, mai exact din 1585.

VASILE TURCU