Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

ZODIAC – Săptămâna 18-24 noiembrie

Foto: Shutterstock
Foto: Shutterstock

– Ne vine greu să ne păstrăm obiectivitatea, mai ales de sâmbătă până marți, din pricina conflictului dintre Marte, retrograd în Gemeni, și Neptun, retro­grad în Pești. Tendința e să amestecăm lucrurile, să reacționăm sub imperiul emoțiilor, să încercăm să fugim de realitate. E important să ne asumăm greșe­lile, pentru că oricum nu reușim să le ascundem. Nu e o perioadă bună pentru a face sport, mai ales sport de performanță. Pentru că organismul e deosebit de sensibil la toxine, e bine să ne abținem de la consu­mul de alcool, calmante, somnifere etc., deoarece efectul substanțelor care ne modifică starea de spirit e mult mai puternic ca de obicei. Ne putem calma și cu o cană de ceai de passiflora ori respirând adânc și ritmic. Cele trei corpuri cerești din Săgetător (Mercur, Venus, iar de marți, și Soarele) ne insuflă încredere și umorul necesar, pentru a trece mai ușor peste vicisitudinile vieții. Dar și aici, se recomandă o doză de realism sănătos. Suntem ajutați în acest sens de faptul că marele benefic Jupiter revine în miș­care directă începând de miercuri. Vedem lucru­rile cu mai mare claritate. Dar nu e cazul, încă, să ne avântăm în acțiuni    radicale către care ne pot îm­pinge emoții suprimate de circa cinci luni. Se de­blochează și energiile creative pe care le putem ex­prima fără niciun risc. Celor talentați le pot reuși multe –

Semnele cardinale:

BERBECILOR li se deschid drumurile ori câștigă acces la studii superioare. Ideea e să nu vă împrăștiați forțele odată cu apariția acestor opțiuni. De sâmbătă până marți, nu v-am sfătui să conduceți ori să vă vedeți la o bere cu amicii, căci discuțiile pot degenera.

RACII care nu progresează așa cum și-au dorit, în cadrul unui proiect mai amplu, eventual public, pot fi victimele unor ina­mici ascunși. Dar efectele acțiunilor lor nu sunt sem­nificative sau de durată, căci de miercuri încolo, ma­rele benefic Jupiter scoate adevărul la suprafață.

BALANȚELE au nevoie de prudență, dacă e vorba să plece în străinătate, să sus­țină examene sau interviuri de angajare. Rămâneți concilianți, că tot vă pricepeți, dacă cineva vă contestă public opiniile.

CAPRICORNII, firi oricum retrase, simt nevoia să interacționeze doar cu prietenii cei mai de încredere. Asta poate și din pri­cina unei dezamăgiri provocate de un amic neserios sau chiar trădător.

Semnele fixe:

TAURII cei chibzuiți sunt îndemnați de Marte retrograd în Gemeni să facă o miș­care greșită. E posibil ca un fals prieten să vă inducă în eroare. Aveți mai multă claritate de miercuri încolo. O afacere care implică mai mulți parteneri se poate dezvolta însă rapid și frumos.

LEII care fac afaceri cu cineva din cercul lor social se pot certa cu respectiva persoană pe tema banilor. De miercuri în­colo, se poate însă găsi o soluție. Bur­la­cii zodiei pot întâlni o persoană deosebit de atrăgătoare.

SCORPIONII care au făcut o mișcare greșită la capitolul investiții s-ar putea să aibă de plătit oalele sparte, la finele săptă­mâ­nii. Dar nu vă îngrijorați, veniturile dvs. ar putea spori, dar pe alte căi. Ar putea fi vorba, de exemplu, despre colaborări intermediate de prieteni.

VĂRSĂTORII n-ar trebui să se hazardeze – nici în jocuri de noroc, dar nici în amor, unde până marți pot izbucni cer­turi aprige din neînțelegeri sau din cauza unei minciuni privind banii. Acordați suficient timp interacțiunii cu prietenii.

Semnele mutabile:

GEMENII cei fără de astâmpăr ating un nou vârf de hiperactivitate, sub influența lui Marte în semnul lor. Pentru că acesta e retrograd și se ceartă cu Neptun, puteți da chix la serviciu, din neatenție, dar partenerul vă consolează și vă susține.

FECIOARELE nu prea înțeleg ce vrea să le spună partenerul de cuplu sau de afa­ceri. Ori acesta vă poate zăpăci în așa hal, încât să nu vă concentrați la serviciu și să vă certați cu șe­fii.

SĂGETĂTORII nu trebuie să dea crezare neapărat celor spuse de unul sau de altul din familie despre partenerul lor de cuplu sau de afaceri. Vorbiți direct cu partenerul dvs., pentru că astfel s-ar putea evita o ceartă.

PEȘTII reușesc să dea o impresie greșită sau să transmită informații incorecte celor din familie. Aceștia se pot enerva rău de tot. Profesional, în schimb, fac progrese dem­ne de luat în seamă.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian