Ochean albanez

În două decenii de expediții pe urme vechi ro­mânești, „Formula AS” a bătut la pas întreg con­tinentul. Sunt locuri, ca Roma, unde te simți co­pleșit de istorie; altele, ca ținuturile romanșe din Alpi, care îți taie răsuflarea prin frumusețea lor aus­teră, sunt țări ca Austria sau Germania, care im­pun prin civilitate, sau țări ca Bretania și Nor­mandia, care îți rămân în minte prin rezis­tența lor în tradiție. Dar puține locuri ne-au impre­sio­nat așa cum a făcut-o anul acesta Albania. Din­colo de con­trastele ei izbitoare, de aerul ei de ba­zar bal­canic, cu mărfuri vân­dute pe stradă și oa­meni mergând pe măgari pe autostrăzi, există ce­va mai subtil, ceva tandru și mângâios, care ți se li­pește de inimă. Explicațiile logice lipsesc. Rezis­tă doar bă­nuiala unui trecut comun, care începe oda­tă cu ilirii și dacii, despre care unii istorici spun că ar fi fost frați. Și mai sunt, desigur, și vla­hii rrumâni, dulcea lor limbă, care te face să te simți aca­să la 1000 de kilometri de țară. Dar peste toa­te, o eva­dare în Alba­nia e o evadare într-un alt timp: un timp în ca­re oamenii, chiar dacă o duc cu mult mai greu decât noi (sau poate tocmai de aceea!), sunt mai de­dicați valorilor morale ade­vărate: pri­etenie, fa­milie, afecțiune, pe care le transmit fără preget, firesc și simplu, de la om la om. Daruri pierdute, astăzi, în cea mai mare parte a lumii, și care ex­plică, poate, preferința din ulti­ma vreme a româ­nilor pentru Albania. La data prezenței noas­tre acolo, stațiunile albaneze de la malul Adria­ticii erau pline de turiști români!

Cu o mare superbă și cu o ofertă turistică ac­cesibilă, Albania a devenit, în ultimii 2-3 ani, o des­tinație favorită de vară pentru români. Un mo­ment cum nu se poate mai bun, să aflăm mai multe despre o țară de care, deși suntem atât de legați, știm extrem de puține lucruri.

Albania în cifre

La o suprafață de aproa­pe 30.000 de ki­lometri pă­trați (ceva mai mică decât Mol­do­va de dincolo de Prut), Albania are o populație de 2,8 mi­li­oane de locuitori. 60% dintre aceștia sunt mu­sul­mani (ur­mare a unei in­ten­se politici de islamizare în timpul ocupației oto­mane), 17% sunt creștini, iar un sfert sunt atei sau nu-și declară religia (pe vremea co­mu­nis­mului, regimul Enver Hodja a declarat Albania pri­ma țară complet atee din lume!). Albania re­cunoaște oficial nouă minorități culturale sau na­ționale, printre care și pe aromâni, care se bucu­ră, de puțină vreme, cel puțin scriptic, de drepturi extinse. Conform contro­versatului recensământ din 2011, în țară ar trăi 8.266 de aromâni (0,30% din totalul populației), dar cifrele sunt contestate de toate minoritățile. Despre greci – oficial 25.000 – se crede că ar fi de ordi­nul sutelor de mii.

Lungul drum spre bunăstare

După un dur regim comunist, Albania a avan­sat economic mult mai încet decât țările din jurul ei. Colapsul, în 1997, al mai multor sche­me piramidale de genul „Caritas”-ului ro­mânesc – scheme susținute fățiș de guver­nan­ții locali – a dus la revolte violente, în cursul că­ro­ra populația a golit depozitele de arme. Răz­boiul civil care a urmat n-a putut fi calmat de­cât de intervenția unui grup ONU de men­ți­nere a păcii. Azi, produsul intern brut pe cap de locuitor este de 6.000 de dolari, în timp ce al României este de aproape 3 ori mai mare! Sa­­lariile mici (sub 300 de dolari, salariul mi­nim, și sub 500, cel mediu) și corupția ende­mică fac ca peste 40.000 de albanezi să emi­gre­ze în fiecare an. Deși e membră NATO din 2009, iar cererea de aderare la Uniunea Euro­peană i-a fost acceptată în 2014, Albania pare încă departe de visul UE.

Pariu pe turism

Ultimii ani au adus, totuși, semne bune pen­tru Albania. Deși agri­cultura reprezintă prin­cipalul pi­lon economic al țării, dând de lucru la 40% din populație, tu­ris­mul este ma­rele pariu de viitor. Anul 2022 a adus un re­cord de tu­riști: aproape 6 mi­li­oane de străini au ve­nit să viziteze variatul re­lief al țării, dar mai cu sea­mă țărmul adriatic. În scurta noastră ședere în Al­bania, am dat peste resorturi superbe la malul mării, în condițiile în care prețurile, atât la cazare, cât și la servicii, sunt incomparabil mai mici decât cele din Grecia, Croația sau Slovenia. (Dacă ajungeți în Al­bania, nu ratați Capul Rodon, cu plaja sa liniștită, ca-n povești!)

Imnul Albaniei, pe muzica lui Ciprian Porumbescu!

Legăturile dintre Albania și România au fost pu­ternice nu doar în vechime, ci și mai recent, la în­ceput de secol 20. După obți­nerea inde­pen­denței, România a susținut pe căi diplomatice înființarea unui stat albanez. De altfel, Bucu­reștiul i-a găzduit pe patrioții albanezi care, în Noiembrie 1912, la Hotel „Continental”, au decis proclamarea inde­pen­denței Albaniei. În plus, România a fost prima ţară ca­re a re­cunoscut independenţa statului albanez, pe 28 Noiembrie 1912, și a fost de acord ca albanezii să folosească melodia cântecului „E scris pe tricolor Uni­re”, de Ciprian Po­rumbescu, pentru imnul lor națio­nal.