Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Țițe

– Portretul unui super-motan –

Foto: Shutterstock

În urmă cu cinci ani, bunicul meu a rămas singur. Bunica a plecat din această viață, după o suferință grea și îndelungată. Acum, bunelul meu locuiește în căsuța albă de la poalele munților, unde apa Dâmboviței aleargă înspumată la vale. Tot aici îmi petrec și eu vacanțele și mă simt minunat. Ca să mai scape de urât și singurătate, bunicul și-a luat un motan cu blana moale și fină, de culoarea alunelor. Gâtul și pieptul sunt albe, parcă ar fi înfășurat într-o hermină imaculată. Are un profil superb, urechile delicate, iar fru­musețea ca­pului și expresia inteligentă îi dau un aer aristo­cratic. Este mare, viguros și – paradoxal – grațios ca un leopard tânăr. Reșe­dința de bază a mota­nului ȚIȚE se află pe dulap, în bucătărie. Aici are pătuțul lui, unde doarme pe o blăniță de oaie și ne privește „cam de sus”. Tot aici are castronelul cu mâncarea lui pre­ferată. Când Țițe dorește să ajungă în bivua­cul său, pe dulap, se învârte nervos pe lângă bunic, cu privirea ațintită în sus, și miaună. Atunci, buni­cul îndoaie spatele, se lasă mai jos, iar motanul sare pe spatele lui și de aici, „țușt” pe dulap.

Când bunicul a fost bolnav și avea dureri abdo­mi­nale, Țițe a venit ca un sanitar priceput și s-a așezat pe locul cu pricina. Stătea nemișcat și torcea cu meș­teșug, în tonalități știute numai de el. După câteva ședințe de bioterapie intensivă, ca de la motan la bunic, durerile pacientului au dis­părut ca prin mi­nu­ne. Acum, motanul doarme lipit de corpul bunicului, ca să-i simtă căldura. Când bunicul oftează, sub po­vara gândurilor ce-l fră­mântă, imediat oftează și Țițe, chiar dacă doar­me profund. De câte ori bunicul strănută, mota­nul strănută și el. La comanda „Țițe, papucii!”, motanul iese de unde se află, aleargă la ușă, înșfa­că cu gura papucii și se prezintă cu ei la picioa­rele stăpânului său. Am încercat și eu să folo­sesc această comandă. Motanul se oprea, se uita la mine cam mirat și pleca plictisit spre culcușul lui, de parcă nici nu mă auzea.

Motanul Țițe iubește foarte mult natura. El stă ore în șir cu ochii pe fereastră, pentru a privi ar­borii și crengile care freamătă în adierea vântului. Acum câteva zile, Țițe ne-a făcut o surpriză: a venit acasă însoțit de o altă pisică, ce-i seamănă leit la culoare și la statură. Examinând mai atent această minunată făptură, cu mustăți stufoase și coada așișderea, am rămas stu­pefiată să constat că este o pisicuță.

Țițe și-a găsit o amică de suflet, din lumea lui.

REGHINA C. – Târgoviște

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian