Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

GEMOTERAPIE – Protecție pulmonară și hepatică pentru o stare de bine

Carpen în haine de toamnă (Foto: Shutterstock – 3)

Extractele gemoterapice nu acționează doar pe anumite organe sau sisteme ale organismului nostru, ci și la nivelul între­gului organism. O dublă protecție, la nivel de plă­mâni și ficat, extrem de importantă în anotim­pul rece, o realizează câteva extracte gemoterapice, obți­nute din mugurii și mlădițele unor arbuști și arbori: mugurii Alunului – Corylus avellana, mu­gurii Car­penului – Carpinus betulus și mlădițele Ca­pri­foiu­lui negru – Lonicera nigra. Acțiunile celor trei gemoterapice sunt complementare, con­tribuind, prin efecte specifice, la susținerea funcțio­nalității pulmonare și hepatice, deopotrivă. Iar buna func­ționare a plămânilor și ficatului are un rol foar­te important în susținerea vieții, prin alimentarea sângelui cu oxigen și nutrienți.

Alunul – pentru o bună elasticitate pulmonară și hepatică

Muguri de Alun

Extractul din muguri de Alun acționează prin activarea procesului natural de hidratare a țesutu­rilor pulmonar și hepatic, reducând tendința de scle­rozare a acestora după o anumită vârstă sau după suferințe instalate la nivel pulmonar sau/și hepatic, îmbunătățindu-le elasticitatea și implicit funcționarea. Sunt susținute în acest fel și procesele naturale de detoxifiere de la nivel pulmonar și he­patic.

Este recomandarea pe care o putem face fumă­torilor, cărora le reduce efectele nocive de la nivel pulmonar și hepatic, date de toxinele inhalate. A­ceștia pot urma cure periodice cu Extract din mu­guri de Alun, pentru reducerea dispneei (greutatea în respirație) și îmbunătățirea funcționalității pul­monare, precum și a celei hepatice. La nevoie, Ex­tractul din muguri de Alun se administrează în asociere cu Extractul din mlădițe de Lemn câinesc, pentru tratamentul bronșitei cronice tabagice, ma­nifestată prin accese de tuse spasmodică, chinui­toare, cu dificultatea eliminării sputei.

O serie de afecțiuni pulmonare și hepatice bene­ficiază de gemoterapicul din muguri de Alun: bron­șite, emfizem pulmonar, astm bronșic, fibroză pul­monară, hepatopatii, insuficiență hepatică – cazuri în care se asociază cu alte gemoterapice cu acțiuni sinergice și complementare, conform schemelor terapeutice prescrise de către medici specializați în gemoterapie.

Având în vedere dubla acțiune, la nivel pulmo­nar și hepatic, de îmbunătățire a elasticității țesutu­rilor, regăsim Alunul în compoziția complexelor gemoterapice din gama Polygemma – pentru susți­nere pulmonară (Polygemma Plămâni) și pentru detoxifiere hepatică (Polygemma Ficat detoxi­fiere).

În plus, gemoterapicul din muguri de Alun sti­mulează eritropoieza – procesul de formare al glo­bulelor roșii. De aici și recomandarea sa în anemie, în special pentru adulți, împreună cu Extractul din mlădițe de Cătină roșie.

Chiar dacă nu sunteți fumători sau bolnavi, o cură cu Extract din muguri de Alun, două adminis­trări pe zi, va fi binevenită pentru susținerea func­ției pulmonare și hepatice. În cursul acestei cure veți observa intensificarea senzației de sete, semn că sporesc nevoile de hidratare ale organismului, pe care le susține Alunul.

Carpenul – reduce inflamația de la nivel pulmonar și hepatic

Extractul din muguri de Carpen este cunoscut în gemoterapie în primul rând ca antitusiv, fluidi­fiant al secrețiilor, sedativ al tusei, calmant al iri­tației bronșice și cicatrizant al mucoasei respira­torii, stimulând procesul de eliminare a toxinelor de la nivelul căilor respiratorii.

Reduce inflamația și cicatrizează mucoasele le­zate de la nivel respirator (sinusuri, faringe, bron­hii, plămâni) și hepatic. Recomandat în afecțiuni respiratorii, în special cele însoțite de tuse, va ajuta mult și la refacerea după boală, prin acțiunea sa la nivelul ficatului, organ-cheie în producţia de ener­gie pentru organism. De aceea nu întrerupeți admi­nistrarea Ex­trac­tului din muguri de Carpen imediat după dispariția simpto­melor, ci continuați pentru cel puțin încă o săptămână să îl luați regulat, re­ducând riscul ca boala să recidi­veze.

În cazul afecțiunilor respira­torii grave, poate fi un adjuvant pre­țios al medicației instituite de medic, de administrat timp de o lună de zile, și după dispariția simp­tomelor.

Pentru acțiunea sa benefică asu­pra țesuturilor respirator și he­patic, se poate asocia cu Extractul din muguri de Alun, la debut de emfizem pulmonar sau de insu­ficiență hepatică.

Când ne referim la Carpen, trebuie neapărat să menționăm și recomandarea acestuia în tromboci­to­penie (de administrat pentru creșterea numărului trombocitelor), un efect care trebuie cunoscut de persoanele care suferă de această afecțiune. Efectul său este susținut de Extractul din mlădițe de Cătină roșie, prin stimularea funcţiei sple­nice, cu formarea de hematii şi trom­bocite.

Despre Extractul din muguri de Car­pen, dr. Fer­nando Piterà di Clima, medic italian și ge­moterapeut experimentat, arăta că acțio­nează la patru niveluri în organism:

„Primul nivel, cel mai profund, intere­sează stimularea măduvei osoase (a mega­cariocitelor), o parte din lumea interioară ancestrală, locul regenerării, al hemato­poiezei și al forței vitale.

Al doilea nivel, intermediar și circulant, derivă din primul, implică trombocitele, elemente celulare lipsite de nucleu, deci fă­ră capacitate de reproducere, și implicit sân­gele, fluidul vital care riscă să fie pier­dut în hemoragii dacă aceste trombocite sunt insuficiente sau disfuncționale.

Al treilea nivel interesează ficatul, care repre­zin­tă legătura strânsă cu viața și puterea de rege­ne­rare.

Al patrulea nivel este sfera respiratorie, căile respiratorii superioare și plămânul”.

Descoperim astfel o mare putere de vindecare a mugurilor de Carpen, la care să apelăm mereu cu încredere.

Caprifoiul – susține funcționalitatea pulmonară și hepatică

Caprifoi negru

Extractul din mlădițe de Caprifoi este un alt gemoterapic cu acțiune la nivel respirator și hepa­tic. În gemoterapie au fost experimentate efectele Caprifoiului negru (Lonicera nigra), arbust care crește în zonele montane. Este cunoscută orientarea dată în gemoterapie, de folosire preponderentă a speciilor care se găsesc în flora spontană.

Tinerele mlădițe de Caprifoi negru, prelucrate ca extract hidro-glicero-alcoolic (macerat gliceri­nic), sunt reco­mandate pentru ac­țiunea antiin­fla­matoare la nivel respirator (in­cluzând mucoasa na­zală, farin­giană, laringiană, bron­hii), acțiu­nea fluidifiantă a secre­țiilor, efec­tul antispastic și cal­mant al tusei și răgușelii, precum și acțiunea antiinflamatoare la nivelul fica­tului, favorizând refa­cerea țesu­tului hepatic în urma inflamațiilor cronice, în caz de ficat sau splină mă­rite în volum (hepatomegalie, splenomegalie).

Alături de gemoterapicele de Carpen și Călin, Extractul din mlădițe de Caprifoi intră în formula complexului gemoterapic Polygemma Tuse – reco­mandat în tusea seacă și cea productivă.

O altă recomandare o constituie infecțiile res­piratorii de etio­ logie virală, în corelare și cu cele­lalte arii de ac­ țiune ale gemoterapicului de Capri­foi, precum fica­ tul și splina, ale căror funcții le reechi­librează. În ceea ce privește splina, aceasta este un organ important pentru o bună imunitate a orga­nismului, fiind respon­ sabilă și cu producția de anti­corpi. Astfel, Caprifoiul împreună cu Extractul din mlădițe de Măceș este asocierea de gemotera­pice ce poate fi recomandată în perioadele cu risc cres­cut de infecții respiratorii, precum și ca adju­vante ale medicației, în cazul îmbolnăvirii.

Gemoterapia ne dezvăluie nenumărate posibi­lități de intervenție blândă, dar profundă, pentru menținerea sau redobândirea sănătății. Să ne folo­sim de acest ajutor neprețuit dat nouă prin forța vin­decătoare a celulelor stem vegetale.

Farm. sp. CARMEN PONORAN

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian