LAURENȚIU CONSTANTIN (Director al Festivalului de Muzică Veche): „Avem invitați importanți artiști ai scenei internaționale”

Închideți o clipă ochii și încercați să vă ima­ginați… sunete. Sonuri orientale, unduind printre coloanele Palatului Bragadiru din București, un clavecin răsunând în Biserica Angli­cană, acorduri baroce în Muzeul de Artă, o splen­doare de concert la Sala Auditorium, în care se îmbină sonoritățile lăutei renascentiste cu cele ale sitarului… Toate aceste de­licatese, reunite sub titu­latura Festivalul de Muzică Veche, au făcut Bucu­reștiul mai auriu și mai blând, în luna Noiembrie. În spatele mirajului s-a aflat un om pentru care muzica veche a devenit un crez de viață, o sursă de frumusețe și bucu­rie, pe care vrea să le îm­păr­­tă­șească și altora.

„Au fost vremuri romantice, în care se mai putea visa”

– Au trecut 17 ani de când ați pornit acest festival, un record de perseverență în spațiul așa de instabil al vieții noastre. Care este povestea lui? De ce să faci un festival de muzică veche?

– Au fost vremuri romantice, în care se mai putea visa. Eu eram cântăreț profesionist de mu­zică clasică și bizantină și, totodată, organizam mici concerte. Apoi m-am îndrăgostit de o dom­nișoară pe nume Raluca Enea, care a devenit soția mea, și m-am îndrăgostit totodată și de instru­mentul la care cânta, clavecinul. Așa am decis împreună să fondăm o scenă bucureșteană pentru această muzică. Nu exista pe atunci o stagiune permanentă sau măcar un eveniment anual, care să creeze o așteptare și să ofere un răspuns permanent. Veneau din când în când artiști impor­tanți, cântau, era ca un foc de ar­tificii, apoi plecau. Ne-am gân­dit să punem noi cărămizile unei construcții stabile. Am propus o serie de evenimente unor insti­tuții muzicale, dar nu ne-au tratat cu prea multă seriozitate și ne-am dat seama destul de repede că, dacă vrem ceva temeinic, trebuie să creăm noi un astfel de festival, de la cap la coadă, motivați de crezul nostru muzical. Muzica veche, muzica de dinainte de Mozart, se interpretează exclusiv pe instrumentele timpului de atunci și cu acordajul pentru care a fost scrisă. Dar frumusețea ei este fără egal. Noi nu ne ocu­păm de arheologie muzicală, asta fac mu­zicologii, istoricii muzicii, noi vrem să redăm prospețimea, savoarea muzicii vechi, pe care o redescoperim alături de public, cu fiecare concert. Ușor nu este! Concertele nu se rezumă la a pune partitura pe stativ și a cânta. Trebuie înțeles, înainte de toate, contextul în care a fost scrisă muzica, amănuntele tehnice muzicale ale vre­mii, să le tălmăcești pe înțelesul publicului din anul 2022, să-l ademenești pentru această în­toarcere fabuloasă în timp. Trebuie să creăm o pun­te între ceea ce ne dorim noi și ceea ce este dis­pus să primească publicul. Trebuie să-l câști­găm de partea noas­tră, pentru că am văzut multe eve­nimente mi­nu­nate consumate în­tr-un anonimat nedrept. Și, sigur, avem ne­voie de comuni­ca­re și la nivel de ins­tituții media, pen­tru a le con­vinge că avem un eveni­ment ce me­rită cu­noscut și popu­larizat.

„După fiecare ediție avem pornirea de a o lăsa baltă”

– Cum se păstrează avântul de început, din „anii romantici”, în organizarea unui festival de cursă lungă?

– Cuvântul-cheie este entuziasmul. Și, toto­dată, bucuria de după fiecare concert, care ne con­firmă că suntem pe calea cea bună. Tonusul echi­pei este și el foarte important, o energie care coa­lizează.    După fiecare ediție, avem pornirea de a o lăsa baltă și de a ne apuca de ceva ce ne solicită mai puțin, dar, după puțină odihnă, revenim la sen­timente mai bune și o luăm de la capăt, înce­pem din Decembrie pentru… Noiembrie, luna în care se desfășoară permanent festivalul. Avem invitați artiști importanți ai scenei internaționale, artiști cu agende încărcate, pe care trebuie să-i an­tamezi din vreme. În plus, lucrăm la propriile noas­tre producții, ce apar ca rezultat al unei munci serioase, de cercetare. Anul acesta, de pil­dă, am prezentat proiectul numit „Barocul ne­cu­noscut”, un mare concert, cu opere ale unor com­pozitori minunați, dar cvasinecunoscuți, pentru că, din diferite motive, istoria muzicii nu i-a me­morat așa cum a făcut-o cu Vivaldi, cu Bach, cu Teleman.

„Avem datoria de a valorifica vocația acestui duh muzical răsăritean”

– Care este poziția festivalului în cadrul sce­nei internaționale a muzicii vechi? Se mai cântă ea și în alte părți ale lumii?

– Sunt sute de astfel de festivaluri în lume, este o muzică foarte prețu­ită. Noi am avut onoa­rea de a fi acceptați în prestigioasa rețea interna­țională    REMA, iar anul acesta, îmi pla­ce să cred că datorită lucrurilor bune pe care le facem aici, am fost aleși în consiliul di­rector. Pentru un festi­val din Estul Europei înseamnă ceva. Dacă te uiți pe harta REMA, vei vedea că noi sun­tem cel mai es­tic punct pe harta europeană a re­țelei. Avem da­toria de a valorifica vocația aces­tui duh muzical ră­săritean, drept pentru care programăm și mu­zică bizantină, muzică a popoarelor din aceas­tă zonă geografică. Anul acesta avem un concert de muzică armenească din preajma mileniului unu.

– Există în România public pentru muzica veche? Presupun că este un domeniu care cere oarecare inițiere.

– Avem un public consistent, majoritar fe­minin (cam 70-80%). Mă bucur să revăd figuri pe care mi le amintesc de la primele ediții din urmă cu 17 ani, am legat amiciții cu mulți oameni pe care i-am cunoscut la concerte, oameni care atunci nu știau mai nimic despre muzica veche, erau doar atrași de sonoritatea și exotismul ei, iar astăzi sunt fini cunoscători. Uneori, aflu eu de la ei noutățile din lumea acestei mu­zici. O categorie consistentă de public es­te cel „de stare”, care tră­iește muzica la nivel sufletesc, își construiește o anumită stare inte­rioară în timpul ascultării muzicii, un orizont care oferă liniște și lumină interioară. Aur curat, în vremurile acestea tulburi și schim­bătoare. Muzica valoroasă, la fel ca toată arta adevărată, creează soli­daritate. O zonă în care te regăsești cu alții asemenea ție. Iar faptul că lucrul ăsta se întâmplă cu consecvență, o dată pe an, creează o aștep­tare benefică. Un eve­ni­ment în viața ta.