Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

COSMIN CERNAT (Kanal D): „Nu-mi place să trăiesc în derivă”

„«Insula de 1 milion» e o emisiune de o amploare uriaşă”

– Vine, vine, primăvara, iar tu, în loc s-o aştepţi în grădina casei, te-ai dus la capătul lumii, în Republica Dominicană, cu un nou pro­iect Kanal D: „Insula de 1 milion”. De ce tocmai America Centrală? N-aţi putut găsi o locaţie mai aproape de casă?

– Republica Dominicană este o zonă cu totul specială, de o frumuseţe aparte, cu locuri sălbatice, unde concurenţii trebuie să se descurce singuri, fără să aibă la dispoziţie nici confortul de acasă, nici posibilitatea să ţină legătura cu cei dragi. E un paradis, dar şi un loc în care natura poate să le dea concurenţilor serioase bătăi de cap. Deja se vede că au început să se închege „comunităţi”, să se lege alianţe şi să se işte conflicte. Iar provocarea e cu atât mai mare, cu cât resursele de hrană sunt limitate, în vreme ce căldura sufocantă, umiditatea excesivă şi furtunile izbucnite din senin fac viaţa foarte com­pli­cată pe „Insulă”.

– Încearcă să-i ademeneşti pe cititorii revistei noastre cu emisiunea pe care-o faci: de ce ar trebui să se uite la ea?

– „Insula de 1 milion” e o emisiune de o amploare uriaşă, e un experiment social care, la start, are ca protagonişti cincizeci de concurenţi foarte curajoşi, care au vârste şi profesii diferite şi provin din medii sociale diferite. Cu toţii trebuie să înveţe să trăiască în sălbăticie, să convieţuiască împreună cu oameni necunoscuţi… Au parte de provocări diverse, atât fizice, cât şi psihice. Până la urmă, e vorba de o competiţie individuală, dar în care aliatul cel mai de preţ rămâne capacitatea de a lega prietenii, alianţe. Nu poţi să ajungi cât mai departe în concurs dacă nu reuseşti să-i câştigi de partea ta pe cei din tabăra ta sau din taberele adverse. Acum, fiecare dintre concurenţi are un vis, pe care speră să şi-l îndeplinească datorită premiului pe care poate să-l câştige la final. Asta e miza emisiunii, pentru asta luptă cu toţii – şi trebuie să precizez că ne referim la cea mai mare miză din istoria televiziunii: 1 milion de lei! Aşa­dar, telespectatorilor le-aş spune să urmărească acest reality-show pentru că, pe de o parte, se vor regăsi în cei care au avut curajul să se înscrie la „Insula de 1 mi­lion”, iar pe de altă parte, pentru că vor descoperi poveşti de viaţă interesante şi emoţionante. O să fie pasionant de văzut cum or să reacționeze concurenţii sub presiunea competiţiei, a mizei, a lipsurilor… „Insula de 1 mili­on” o să le testeze inclusiv uma­­nitatea: doar de ei depinde să rămână oameni, să facă alegerile potrivite.

„O aventură absolut extraordinară”

– Emisiunile acestea de anduranţă, care storc oamenii de puteri, se bucură de succes pe tot mapamondul. Crezi că pe concurenţi îi mai motivează şi altceva în afară de nevoia de bani? Vor să ia parte la ele din dorinţa de a-şi etala capacităţile fizice? Unii sunt în pragul vârstei a doua, abia îşi trag sufletul, par mai degrabă chinuiţi decât bucuroşi, stârnesc mai mult milă decât admiraţie… Am văzut multe exemple de acest fel la emisiuni similare din străinătate.

Plecarea spre Republica Dominicană

– Motivațiile concurenților pentru a participa la astfel de emisiuni pot să fie diverse. Cu siguranţă, la noi, premiul de 1 milion de lei, care, aşa cum spuneam, e cel mai mare pus la bătaie de o televiziune din România, exercită o atracţie uriaşă. Multe vise pot să fie îndeplinite cu banii ăştia! În cazul nostru, unii concurenţi luptă ca să-şi construiască o casă, ca să demareze o afacere, ca să le asigure copiilor lor un viitor, ca să-şi ajute semenii ori să ajute animalele fără stăpân… Cu toţii au câte un vis mare. Într-un alt sens, sunt atraşi şi de posibilitatea de a-şi demonstra capacitățile, de a-şi depăşi limitele. Şi cu toţii, indiferent de vârstă, te asigur că au parte de o aventură absolut extraordinară: probele sunt dintre cele mai diverse, iar accentul cade pe rezilienţă, pe testarea curajului, a voinţei, a perspicacităţii şi a echilibrului psihic.

– Cum aţi operat selecţia concurenţilor? Ce criterii aţi luat în considerare?

– Castingul a fost deschis pentru toţi cei care şi-au dorit să participe la „Insula de 1 milion”. Aşadar, avem în competiţie oameni de toate vârstele şi cu profesii diferite: sunt concurenţi de 20 de ani, dar şi concurenţi de 60 de ani, avem un muncitor, un antreprenor, un şofer de tir, un influencer etc. De asemenea, con­curenţii noştri provin din toate zo­nele ţării. Definitorie a fost dorinţa lor intensă de a participa, o dorinţă care deja transpare şi pe micul ecran. Sincer, mie mi se pare impresionant să vezi la un loc atâţia oameni care construiesc co­mu­nităţi şi stabilesc relaţii sociale nuanţate, pornind literalmente de la zero. Şi, ca să revin la un răspuns mai aplicat, ceea ce ne-am dorit noi a fost ca oamenii din faţa micilor ecrane să se regăsească într-o diversitate de tipologii, de caractere. Fiindcă „Insula de 1 mi­lion” este, în primul rând, o emi­siune despre oameni.

– Cosmin, cum arată locul unde filmaţi, Republica Dominicană? De ce se spune că este un paradis?

Un paradis cu primejdii

– Republica Dominicană are cele mai spectaculoase plaje din lume, are nişte peisaje de vis, un cadru natural cu totul special, care fireşte că ne ajută enorm în sensul desfășurării emisiunii. Mi-e foarte dificil s-o descriu în cuvinte şi nici în fotografii nu poţi să-i surprinzi pe deplin frumuseţea: e un tărâm aproape magic, cu privelişti care chiar că-ţi taie respiraţia! Ceea ce mi se pare fascinant, în ideea de paradox, este dualitatea junglei dominicane: ceea ce unui om relaxat îi apare ca un paradis, concurenţilor de la „Insula de 1 milion” o să le apară ca iadul pe pământ. Natura e splendidă, dar şi capricioasă, iar în contextul concursului te testează până la ultima fibră, şi la propriu, şi la figurat.

„30 de ani de televiziune își spun cuvântul”

– Cu ce plăcere vorbești! Sunt aproape treizeci de ani de când eşti pe micul ecran și nu ți-ai pierdut dragul de meserie. Ce e frumos în ce faci?

Pe plajă

– Ei, din punctul ăsta de vedere pot să spun că sunt un norocos, fiindcă îmi place enorm ce fac! Şi am avut bucuria să fac formate de amploare, talent show-uri, reality-uri, quiz-uri, ştiri, am lucrat şi în presa scrisă, şi în televiziune, dar şi în radio. Apoi, vezi, pentru mine, contează foarte mult experienţa îndelungată pe care o am în domeniul comentariului sportiv: mă ajută inclusiv acum, la „Insula de 1 milion”. Aşadar, deşi întrebarea ta mi se pare jus­­ti­ficată, în cazul meu, ideea de rutină nu intră în dis­cuţie. Pe de altă parte, nu vreau să pictez un tablou în care totul e roz: asta e o profesie în care tre­buie să te implici la maximum şi în care, ca să păstrezi standardul foarte ridicat, ca să ţii ştacheta sus, trebuie să faci anumite sacrificii. De-asta, vezi, când colegii de la „Insula de 1 milion”, cu care sunt acum în Republica Dominicană, mă întreabă cum de reuşesc să am aceeaşi energie debordantă şi dimineaţa, şi seara, le răspund că „secretul” e res­pectul pentru ceea ce fac: rigoarea în muncă, documentarea bine făcută, comunicarea cu ceilalţi – care nu întotdeauna înseamnă să vorbeşti, dar neapărat înseamnă să ştii să asculţi –, ce mănânci şi cât de odihneşti. Cam asta e reţeta mea: disciplina şi organizarea. Dacă nu eşti disciplinat şi nu te organizezi, nu ai cum să faci faţă unui program de lucru aşa de intens, nu poţi să munceşti 12-14 ore pe zi, dacă nu eşti un individ riguros. Asta probabil că e o chestie cu care te naşti, dar pe care poţi s-o dobândeşti și, cu anii, poţi s-o înveţi: şi în sensul ăsta, experiența de vreo treizeci de ani în industria televiziunii îşi spune cuvântul.

– Tânărul chipeş care debuta în televiziune la douăzeci de ani este azi un bărbat de aproape cinci­zeci de ani, în plină maturitate, dar la fel de seducător. Eşti în echilibru cu tine însuţi?

– Aaa, să-ţi găseşti echilibrul e esenţial! Iar asta e o muncă de zi cu zi: că uneori mai intervin şi perioade în care eşti destabilizat, în care talerele balanţei nu mai sunt pe acelaşi plan… Şi eu, ca tot omul, mă gândesc la viitor şi mă gândesc cu speranţă, că am tot felul de proiecte… Ştii, există nişte studii foarte interesante, care arată că mare parte din gândurile noastre dintr-o zi sunt legate de trecut şi de viitor. Prezentul îl cam trecem cu vederea. Ceea ce e greşit! Aşa că, apropo de echilibru, ce am învăţat eu – cu trudă! – este să trăiesc mult mai mult în prezent. Şi de-aici îmi vine, în mare măsură, echilibrul interior. Pe care, cum ziceam, îl mai pierd, dar important e că apoi îl regăsesc. Niciodată nu mă dau bătut, nu mă las să plutesc aşa, în derivă…

„Familia ocupă locul de frunte în viața mea”

– Familia pare să fie zona de mare echilibru din viaţa ta: ai trei copii şi un mariaj care ţine de unsprezece ani. Oare Cosmin Cernat, omul căsătorit, nu-l împiedică pe omul pu­blic Cosmin Cernat să bea până la capăt cupa succesului?

Cu soția lui, Mădălina

– Eu nu cred în echilibrul acela perfect dintre carieră şi familie. Adică nu cred că el există şi dincolo de teorie. Cred că sunt perioade în care eşti implicat în emisiuni, în proiecte mari, şi cumva familia alunecă pe locul doi. Dar sunt şi pe­rioade în care vrei să stai mai mult cu familia. Şi eu, şi Mădălina, soţia mea, am renunţat la foarte multe proiecte, am refuzat foarte multe oferte profesionale – şi nu exa­gerez cu nimic – ca să stăm mai mult cu copiii noş­tri, ca să ne construim o familie robustă, sănătoasă. Deci, nu pretind că am găsit echilibrul între viaţa de familie şi cea profesională, dar cred că reuşesc să jonglez cu ele mul­ţu­mitor. Pur şi simplu, accept că pentru o perioadă de o lu­nă-două, trebuie să mă concentrez mai mult pe proiectul în care sunt implicat, după ca­re ştiu că revin la matcă. Dar poate că acceptarea asta îmi vine mai uşor, tocmai pentru că ştiu că şi în perioadele de aglomerare profesională, familia… este! Exis­tă! Şi mă sus­ţi­ne. Familia ocupă locul de frunte în viața mea şi îmi oferă sprijin şi echilibru, în timp ce navighez printre provocările şi oportunităţile care mi se ivesc pe plan profesional.

– Emani extrem de multă putere și echilibru, deși ai rămas orfan de mamă la şase ani. Oare tristeţea copilăriei și-a pus în vreun fel amprenta pe viața ta?

– Nu sunt primul om de pe lumea asta care îşi pierde un părinte. Deci, nu vreau să mă victimizez. Nu mi-a fost uşor, dar nici nu pot să spun că pierderea mamei mi-a marcat drumul în viaţă. Ce mi-a marcat drumul în viaţă a fost educaţia bună pe care am primit-o de la tata şi de la bunica, mama mamei. Faptul c-am pierdut-o pe mama la o vârstă fragedă a fost o experiență dureroasă, dar tata şi bunica mi-au fost alături, s-au îngrijit de mine. Asta a fost ceea ce m-a ajutat să fac faţă situaţiei. Şi să devin omul care sunt astăzi…

„Nu-mi place să trăiesc departe de România”

– … un om căruia i-au plăcut provocările. În plină glorie profesională, ai schimbat direcţia în mod radical și ai dispărut şase ani în Canada, lăsând baltă tot ce izbutiseşi să realizezi până atunci. După care ai revenit în România. Ţi-a folosit la ceva experienţa canadiană?

De ziua lui, cu cei trei copii

– Da, a fost una dintre cele mai benefice experienţe din viaţa mea de până acum: plecând de la oamenii pe care i-am cunoscut acolo şi terminând cu faptul că am înţeles ce înseamnă să trăieşti departe de ţara ta, de locul în care te-ai născut. Eu am ajuns la concluzia că nu-mi place să trăiesc departe de România. De-asta m-am întors: fiindcă mi-a fost prea dor de ţara mea! Pentru noi, ca familie, a fost o experienţă să începem să construim totul de la zero: am făcut-o, în principal, pentru că am crezut că era bine pentru copii. De-asta nu regret nicio clipă anii de Canada. Am alte regrete, dar ăsta nu e unul dintre ele.

– După părerea ta, ce motive avem noi, românii, să fim bucuroşi de locul în care trăim?

Gata de filmări

– Cred că avem o sumedenie de motive să fim bucuroşi! Țara noastră este un loc care chiar mi se pare binecuvântat. Noi, românii, avem păcatele noastre, nu suntem buricul pământului, cum ne place uneori să spunem, dar avem o ţară extraordinară, pe care ar trebui s-o preţuim mai mult. Ar trebui să învăţăm să nu ne mai vorbim atât de mult de rău poporul şi ţara. Suntem oameni inteligenţi şi mun­­ci­tori, care se descurcă foarte bine oriunde ajung, dar ne tot auto-denigrăm, când ar trebui să ne lăudăm cu ţara, cu compatrioţii, cu cultura noastră…

– Cosmin, ultima întrebare: eşti un om fericit?

– Am avut multe momente în care am fost fericit, am avut şi momente în care am fost nefericit… Aşa cum e normal, căci viaţa nu e liniară. Acum sunt fericit, pentru că am în jurul meu oamenii pe care îi iubesc, familia şi câţiva prieteni buni, şi pentru că ei sunt bine. Sunt fericit pentru că există oameni cu care pot să mă sfătuiesc la nevoie. Sunt fericit pentru că pot să-mi beau cafeaua în fiecare dimineaţă cu soţia mea şi pentru că am o relaţie extraordinară cu copiii mei. Şi sunt fericit pentru că am tone de amintiri cu tatăl meu, cu mătuşile mele, cu mamaia…

Ines Hristea

S-a născut în Bucureşti. A absolvit prestigiosul liceu de limbă franceză „Şcoala Centrală”, la secţia Bilingvă (Franceză-Engleză); Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, la secţia Engleză-Franceză, cu o lucrare în specialitatea Civilizaţia Angliei, lucrare purtând titlul „Entertainments of the English”; programul de Masterat American Studies, din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din Bucureşti, cu o dizertaţie purtând titlul „West of Everywhere”, în specialitatea Film Studies; programul doctoral al Facultăţii de Film, din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”, din Bucureşti, în specialitatea Cinematografie şi Media, cu o teză de doctorat purtând titlul „Imaginea copilului în film”. Este interesată de literatura, istoria şi arhitectura românească, de egiptologie şi arta renascentistă. Este o mare iubitoare de animale şi, implicit, de natură.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian