Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Ministerul Intereselor Ungariei în România

Reuniunea Alianței Tratatului Atlanti­cu­lui de Nord (NATO), găzduită zilele acestea la București, ne-a dat încă o dată prilejul de a vedea limpede pe cine ne putem baza și pe cine nu. Într-un moment în care războiul de la granițele noastre era punc­tul cel mai important al eve­nimentului, ministrul de Externe al Ucrainei a trebuit să aștepte pe la uși, pentru că Un­garia – cine altcineva!? – s-a opus unui for­mat de întâlnire la care să ia parte și re­pre­zentantul țării care, de la începutul anului, opune o curajoasă rezistență invaziei rusești. Poziția Ungariei, mai atentă la „sensibili­tă­țile” Rusiei și ale Chinei decât la suferința ve­cinilor ucraineni pe care aceștia o îndură eroic de aproape un an, n-ar trebui să mai mi­re pe nimeni. Uimește, însă, aroganța, pe zi ce trece mai mare, a vecinilor noștri de la vest. Și cinismul cu care aruncă cu vorbe meș­te­șugite peste zecile de mii de cadavre de pe întreg cuprinsul Ucrainei, peste sufe­rin­ța unor oameni care îngheață în case, fără gaze și fără lumină, în timp ce rachetele ru­sești bubuie peste tot. În ciuda evidenței, pe care au ajuns să o recunoască, în timp, par­teneri comerciali cât se poate de „interesați” ai Rusiei, președintele Orbán Viktor și mi­nistrul de Externe Szijjarto Peter o țin pe a lor, chiar dacă printre cei care suferă zilele acestea în Ucraina sunt inclusiv membrii comunității maghiare din Transcarpatia, pe care ei se bat cu pumnii în piept că o apără.

Dar aroganța ministrului de Externe Szijjarto Peter nu se oprește aici: înaltul ofi­cial de la Budapesta a profitat de vizita la București pentru a da un „vot de încredere” mi­niștrilor UDMR din Guvernul României. Într-un context în care prestația reprezen­tan­ților Uniunii Democrate a Maghiarilor este mai toxică ca oricând, cu derapaje nenumă­rate din partea ministrului Sportului, Novak Eduard, și a ministrului Mediului, Tanczos Barna, care se comportă ca și cum ar fi mi­niștrii Ținutului Secuiesc, Budapesta își tri­mite la București un om care să dea note pres­tației membrilor guvernului altei țări! Într-o serie de postări pe rețelele de sociali­zare, Szijjarto îi laudă deșănțat pe provo­catorii UDMR, membri ai Executivului con­dus de Nicolae Ciucă. Și o face în public, nu în discuții particulare, ca să fie clar pentru toată lumea cine sunt adevărații patroni ai miniștrilor UDMR de la Palatul Victoria…

Într-o țară serioasă, care își știe interesele, Novak și Tanczos ar fi zburat de multă vreme din guvern – și asta, doar pentru gafele făcute la vedere, nemaivorbind despre mașina­țiu­ni­le și conflictele flagrante de interese, de ca­re sunt bănuiți. Dar, într-un guvern în care pre­mierul însuși și încă alți miniștri cară după ei dulapuri pline de „schelete”, miniștrii UDMR se simt ca peștii în apă: au imunitate cum nici judecătorii de la Curtea Constitu­țională nu au! După cum merg lucrurile, s-ar putea înființa, de ce nu, un mare Minister al In­tereselor Ungariei în România. N-ar pro­tes­ta niciunul dintre marii patrioți din alianța PSD-PNL. Guvernanții noștri sunt cu toții ocupați să-și scrie discursurile sforăitoare de 1 Decembrie, despre cum își apără ei țara și interesele ei…

Ciprian Rus

Jurnalist, trainer şi analist media. A debutat în 1997 şi a activat în presa studenţească până în 2001, după care şi-a continuat activitatea la „Monitorul de Cluj”, unde a fost, pe rând, reporter, editor şi redactor-şef. În 2008, a fost recrutat în cadrul trustului Ringier, ca redactor-şef al publicaţiei „Compact”, apoi ca online content manager al site-ului capital.ro şi ca redactor-şef adjunct al săptămânalului „Capital”. Din 2010 este reporter la săptămânalul „Formula AS”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian