România de după recensământ

2022 a fost, din punct de vedere administrativ, anul recensământului. Un recensământ amânat sub pre­textul crizei sanitare, apoi realizat cu multe stân­găcii, numai ca să fie bifat. Asta se vede deja în re­zul­tatele procesate de specialiști: pe lângă răspun­su­rile pe care ni le dă, extrem de impor­tante și de utile pentru mersul societății românești, recensământul 2022 ne lasă și cu multe îndoieli. Dar chiar și așa, începe să se contureze o imagine mult mai clară a României anului 2023.

Principala realitate dovedită de recensământ este că suntem cel mult 19 milioane de oameni în țară (cu mai bine de 1 milion în minus față de pre­ce­den­tul recensământ, cel din 2011). Problema este dacă cifra avansată, de 19 milioane, este adevărată. Sim­plul fapt că mulți dintre cei plecați în străinătate au încă domiciliul formal în România sau și-l declară ca fiind definitiv aici înseamnă că ei nu sunt cu totul pierduți și că nu e deloc exclusă reîntoar­ce­rea lor acasă. Milionul în minus înseamnă, ori­cum, enorm: e ca și cum, anual, ar dispărea un oraș de mărimea Băii Mari sau a Botoșaniului! Asta, pe timp de pace și pe timp de avans economic! Inte­resant este că scă­­derea de 1 milion de persoane nu e egal distri­bu­i­tă: două treimi din ele se regăsesc în sudul țării. Nu­mai Oltenia a pierdut 200.000 de lo­cuitori în 10 ani!!!

O altă concluzie neplăcută e îmbătrânirea ac­centuată a populației. Numărul persoanelor de peste 65 de ani este mai mare cu jumătate de milion față de 2011! La fel ca în cazul plecării masive în străi­nătate, consecințele economice sunt limpezi: o tot mai mare apăsare pe cei care încă muncesc în țară. De­ja numărul celor activi (8,2 milioane) este covâr­șit de cel al populației inactive (10,8 milioane, din care 4 milioane de pensionari!)…

Dar poate că partea cea mai spectaculoasă a recensământului privește distribuția etnică. Privitor la etnie, datele nu iau în calcul, din motive încă ne­explicate, 2,5 milioane de cetățeni. Calculat strict, în rândul celor care și-au exprimat clar etnia, re­zultă că românii reprezintă aproape 90% din popu­lația țării, maghiarii sunt în scădere simțitoare, cu vreo 200.000 mai puțini (procentual, de la 6,5% la 6%), în timp ce romii au ajuns la 3,4%. Conse­cin­țele pot fi și aici semnificative: dacă datele nu sunt grav dis­torsionate, comunitatea maghiară ar putea avea, în­spre 2030, serioase probleme în a atinge pragul electoral de 5%. Va mai risca PSD să dea voturi la pa­chet, prin județele românești, parte­ne­rilor de la UDMR, acum, când liderii Uniunii fac, pe față, po­litica lui Viktor Orbán de la Budapesta? Sau, mai pre­vizibil, vom asista, în anii ce vin, la o pre­siune constantă pentru scăderea pragului elec­toral, pentru ca UDMR-ul să poată supraviețui? Efec­tele unei ast­fel de mișcări sunt greu cuantifi­cabile: la un prag de 3%, din start, romii ar putea avea propriul lor partid în Parlament, cu un număr important de re­prezentanți. Dar, la pachet, ar mai putea intra și alte par­tide și partidulețe, încropite peste noapte, sau fun­damentate pe interese reli­gi­oase (penticostalii sunt 2,5%, în creștere accentuată în ultimul dece­niu!).

România se schimbă, mai rămâne ca și politica și politicile promovate de mai-marii țării să țină pasul (ar fi deja prea mult pentru ei, să le și anti­cipeze) cu schimbările prin care trece țara. Asta, ca să nu ne surprindă prea tare și prea târziu, re­zulta­tele recensământului de peste 10 ani…