Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

TEODOR AFLAT (Fermier): „România n-are pereche în lume de frumoasă și de bogată. Dar cei care o conduc n-au făcut 30 de ani nimic”

La ora actuală, Teodor Aflat este    cel mai mare fermier din Transilvania. În cei 22 de ani de activitate, firma sa, AgroFerm SRL, a ajuns să lucreze 10.000 de hectare de teren din județele Sibiu și Mureș, pe care sunt cultivate sfeclă de zahăr, rapiță, floarea soarelui, grâu, porumb, soia, lucernă, cartofi. Nici grajdurile nu stau goale, ci sunt pline cu 500 de oi și aproape 300 de vaci de carne din rase omologate. În curtea uneia dintre ferme, la marginea municipiului Mediaș, stau aliniate utilaje și mașini agricole ce vorbesc de la sine despre am­ploarea activităților agricole ce se desfășoară aici, iar clădirea cea mare, de birouri și ateliere diverse, a fost ridicată de la zero.

Copil crescut la țară, Teodor Aflat știe de pe la șase-șapte ani să sape, să secere, să țină în mâini o coasă, așa că nu i s-a părut chiar greu să pornească o afacere în domeniul agricol. În plus, de aproape un an se află în fruntea unui grup de cultivatori de sfeclă de zahăr, care s-au implicat în preluarea Fa­bricii de zahăr de la Luduș, din județul Mureș, pe care firma franceză care o administrase până atunci amenința să o închidă.

Ordonanță de Guvern, cu dedicație

– Domnule Aflat, cum s-a ajuns ca numele dumneavoastră să fie legat de salvarea Fabricii de zahăr din Luduș, un adevărat simbol al industriei românești din Ardeal?

– Aventura a început anul trecut, în Martie, la… telefon. Mă tot suna o doamnă din Mureș, să fac ceva să nu ajungă Fabrica de zahăr la fier vechi. Câ­teva zile la rând m-a tot bătut la cap, deși îi spusesem că nu e treaba mea. Mi-a zis: „Da, dar fabrica e a ro­mânilor și e păcat!”. M-a pus pe gânduri. Am în­ceput să dau și eu telefoane mai departe, am ajuns la Ministerul Agriculturii, unde am colaborat foarte bine cu domnul Chesnoiu, ministrul de atunci. A fost omul care, într-adevăr, a re­voluționat ceva în Ro­mânia. E un om puternic, hotărât, și a pro­mis că la 1 iulie 2022, fabrica va fi pre­luată de stat, ceea ce s-a și în­tâmplat. Am ajuns inclusiv la prim-ministrul Ciu­că, căruia îi mulțumesc, căci a semnat o Ordo­nanță de Guvern cu „dedicație” pentru Fabrica de zahăr din Lu­duș. Sunt primul român care a primit o astfel de „dedicație” gu­vernamentală, și nu pentru binele meu personal!

– Sunteți fermier. Ce legătură este între dvs. și zahăr?

– Suntem cultivatori de sfeclă de zahăr de când ne-am apucat de activitate, din decembrie 2000. Primul contract semnat a fost cu fosta Fabrică de zahăr Târgu Mureș, „Zamur”. Am început atunci cu 20 de hectare de sfeclă și le-am zis directorilor că, în câțiva ani, voi fi cel mai mare cultivator din Ro­mânia, că voi trece de 500, poate ajung chiar la 800 de hectare cultivate cu sfeclă de zahăr. Râdeau de mine. În anul 2021, am avut în cultură 760 de hec­tare de sfeclă de zahăr. Mulți ani de zile, am fost și membru în consiliul di­rector al fabricii. Cu toate acestea, nu m-am gândit niciodată să ajung eu cel ca­re se zbate pentru a găsi o soluție, investitori, oameni care au curajul și vor să investească în preluarea fabricii de la Luduș.

„Niciun produs din vest nu are calitatea celor din România”

– E mai sănătos zahărul din sfeclă decât cel din trestie?

– Sunt multe plante din care se face zahăr, prin­tre care și trestia de zahăr.    Zahărul din sfeclă are al­tă calitate față de zahărul din trestie, mai ales că tres­tia aceasta se aduce din Brazilia. Solul de acolo nu are același potențial cu solul de aici. Am umblat și eu prin multe țări și știu: niciun produs din vest, de la carnea de porc, de pasăre, ouă și așa mai de­parte, nu are calitatea, gustul și conți­nu­tul de nu­trienți pe care îl au pro­dusele din România. Dar ăștia suntem, ne-am vândut ța­ra, ne-am vândut tot ce am avut.

– Povestiți-mi câte ceva des­pre activitatea dvs. Talentul pentru agricultură se moște­neș­te?

– În tot ceea ce fac, l-am avut drept model pe bunicul meu, care, la începutul seco­lului 20, plecase la muncă în America, de unde s-a întors cu mulți bani. I-a gospodărit bine, era singurul din sat care avea batoză, teasc, boi, tot ce ține de un om gos­podar. Amintirea lui m-a făcut ca, după Revoluție, să plec și eu în Ger­mania, să fac bani cu care să pot deschide mai apoi o afacere în țară. Am lucrat aproa­pe zece ani ca mun­citor necalificat. La ur­mă, neam­țul la care lucrasem m-a întrebat dacă nu vreau să facem împreună agricultură în Româ­nia. Am zis „Da!” și așa a în­ceput povestea firmei noastre. Aso­ciatul meu se numește Schuder Ioszef și vă spun cu con­vingere că    mai rar poți să gă­sești un investitor de genul ăsta. Suntem amândoi angajați cu ace­lași salariu și, de când suntem aso­ciați, în afară de salariu, nu a luat niciun euro, niciun leu din firmă, toți banii îi re­in­vestește în permanență, nu mi-a cerut un bi­lanț, o balanță, să analizeze, să mă con­troleze. Atâta timp cât exis­tă încredere, treaba merge perfect.

– Câte ferme aveți? Câți an­gajați?

– Avem șapte ferme și mulți dintre oamenii pe care îi avem sunt lângă noi de când am în­ceput. Și toți cei 160 de angajați au carte de muncă. Încercăm me­reu să facem tot ce se poate ca oamenii noștri să fie mulțumiți, pentru că degeaba mă culc eu sătul și ei flămânzi, nu ăsta e rostul meu în viață. Întot­deauna când fac ceva mă gândesc la a zecea poruncă dum­nezeiască: ce ție nu-ți place altuia nu-i face. Inclusiv ce ține de reparații de utilaje facem cu oamenii noș­tri, n-avem nevoie de niciun service, de nicio firmă care să ne repare utilajele.

– Ce-a fost mai greu la început?

– Să lămurim oamenii. În primii trei ani, nu aveau încre­dere în noi că vom putea re­zista, ezitau să ni se alăture. Mai și furau, că asta e o me­teah­nă de nevindecat a ro­mâ­nilor: ce adu­ceam astăzi, mo­torina, uleiul, a doua zi abia de le mai găseam.    Au fost trei ani de zile de chin. Dumnezeu ne-a ajutat, a fost și este lângă noi, și am trecut peste toți pașii ăștia.

„Ținând cont de câtă lume slabă conduce România, aproape că-mi pare rău că n-am plecat din țară”

– Din experiența pe care o aveți, ce credeți că nu merge bine în România? Care e răul suprem?

Fabrica de zahăr Luduș

– Sincer să fiu, dacă ar fi să o iau de la început, ținând cont de ceea ce văd acum, de câtă lume slabă condu­ce România, aproape că-mi pare rău că n-am plecat din țară. Așa a vrut Dumnezeu să fie. Ca să faci agri­cul­tură, în primul rând trebuie o gândire, o strategie, pe care eu nu le văd la conducerea țării: nu trebuia să ajungă Aflat la 10.000 de hectare, sau alții la câteva zeci de mii de hectare! Bine ar fi fost ca în fiecare zonă, pe co­mu­ne poate, să fi fost câte o coo­pe­ra­tivă agricolă, în care să fie im­plicați un grup de oameni și treaba să meargă la nivel local. Să se fi înființat baze de aprovizionare și tot ce ținea de o afacere organizată.

Și aș mai avea o nemulțumire, legată de micii cultivatori sau micii agricultori. E prima dată când spun public asta: ciobanii, crescătorii de animale și producătorii de cereale trăiesc și ei în România și ar trebui să fie și ei contribuabili la bugetul de stat. Așa cum la noi toată pro­duc­ția care iese din fermă iese pe fac­turi, deci se plătește TVA, iar toate im­pozitele pentru angajați sunt plătite la zi, nu mi se pare co­rect ca cei care îs mici pro­du­că­tori, deși pri­mesc subvenții la fel ca noi, să vân­dă la negru. Și pentru ei este pri­mărie, sunt poliție și școală, și pen­tru ei sunt șosele și apa­ratul de stat, dar nimeni nu vede treaba asta. La fel, mă întreb: câți dintre cei ca­re cresc animale au oameni angajați cu carte de mun­­­că? Eu cred că aproape 99 la sută nu au. În fer­ma noastră, și oamenii care lucrează la animale au carte de muncă, au bonuri de masă, suntem la zi cu toate plățile la stat. E loc de toți pe pământ, trebuie să ne suportăm unul pe altul, dar ar fi bine să fim corecți.

„Oricât am munci și ne-am zbate, recoltele sunt în mâna lui Dumnezeu”

– A existat vreun moment în care să vă vină să renunțați la ce faceți?

– Au fost, dar niciodată nu m-am dat bătut. Am avut ocazia să umblu pe toate continentele și pot spune în cunoștință de cauză că o țară frumoasă, binecuvântată și cu atâtea bogății ca România nu există pe fața pământului. Păcat că cei care ne-au condus de peste 30 de ani n-au fost oameni gospo­dari și cu încredere în Dumnezeu. Legile îs făcute pe interesul fiecărui partid, vin la guvernare, schim­bă o lege, pleacă de la guvernare, nu se uită îna­poi ce prostii au făcut. Nimeni nu-și asumă nimic, doar omul de jos tot trage, suferă și duce greul. Credința și respectul pentru sacrificiul înaintașilor m-au ținut să nu plec din țară. Deși, recunosc, uneori parcă mi-e scârbă nu numai de mizeria de la vârf pe care o văd, ci și de mine însumi, că mă încăpățânez să rămân aici. Mult timp am trăit cu falsul complex că țăranul nu are suficientă cultură și școală. Dar eu zic că fără munca câmpului nu există viață și ar trebui mai mult prețuită munca asta. Uităm, din păcate, câtă muncă e în spatele unei sticle de lapte sau al unui kilogram de carne.

Îmi place ceea ce fac și fac cu drag, dar sunt conștient că indiferent cât am munci și ne-am zbate noi, finalitatea muncii noastre, recoltele, sunt în mâ­na lui Dumnezeu. De aceea, la noi nimeni nu lu­crează duminica. Duminica e ziua Domnului, mer­gem la biserică și o petrecem în liniște, cu familia și cu cei dragi. N-ai cum să reușești altfel, indiferent ce afacere ai. Fără credință, n-ai cum să mergi îna­inte. N-ai cum!

Foto: MASS MEDIA GROUP LUDUS   

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian