Farmacie tărănească

– Cum înfruntau iarna bunicii noștri, pe vremea când antibioticele nu existau? Răspunsul e simplu: cu leacurile existente în cămări –

Călirea cu zăpadă

Există mai multe metode de călire cu zăpadă, cea mai cunoscută fiind călcatul pe zăpadă. Iată cum se face acest pro­ce­deu: ne descăl­țăm, după care pă­șim vre­me de 30-40 de se­cunde prin zăpadă, cu picioa­rele goale. Apoi ne reîn­călțăm, după care vom merge câte­va sute de metri în pas alert, ru­lând bine talpa pe sol, pentru a pune sân­gele în mișcare. Pri­mul efect îl vom simți în ma­xi­mum 10 minute: picioarele se vor încălzi foarte tare și o căl­dură ex­trem de plăcută se va răspândi în tot corpul, conco­mitent cu o senzație de învi­o­rare și tonus. Repe­tând de 2-3 ori pe săptă­mâ­nă această pro­ce­dură, a cărei durată o vom mări progresiv la 2-3 minute (nu mai mult), vor apărea efec­te terapeutice spe­cifice. Călca­tul prin zăpadă este o excelentă metodă de pre­ve­nire a cistitelor și infec­țiilor urinare (inclusiv for­me­le reci­divante sau cronicizate), a ane­xitelor și me­tro-ane­xi­telor, a puseelor reuma­ti­ce, a insuficienței cir­cu­la­torii la ni­velul tăl­pilor, a bo­lilor vascu­lare la ni­velul pi­cioa­­relor. Mai ales per­soa­ne­le care suferă de frig în tim­pul ier­nii și au mai tot timpul pi­cioarele reci vor beneficia din plin de această pro­ce­dură, care mai es­te indi­ca­tă și pen­­tru preve­nirea cri­zelor de scia­tică, a cârceilor, a de­ran­ja­men­telor di­ges­tive care apar din cauza fri­gului.

O metodă bătrânească la fel de eficientă este spăla­tul până la brâu cu zăpadă, prin frecarea bra­țelor și a piep­tului. Călește orga­nismul, iar starea de bine se instalează imediat.

Aerul rece

Marele inamic al sănătății noastre poate fi folo­sit ca remediu. Cum anume? Plimbându-ne în fie­care dimineață sau seară, cel puțin 30 de minute, prin frig. Este bine ca plimbarea să fie făcută în pas alert, pentru a ne încăl­zi și a nu fi nevoiți să ne îm­brăcăm prea gros. Dacă este posibil, ar fi bine chiar să alergăm puțin, însă nu prea rapid, pentru a nu pune sistemul respirator la grea încercare, aducând în plămâni prea mult aer rece dintr-o dată. În plus, pentru ca acest tratament cu aer rece să nu aibă efecte contrare celor scontate, trebuie să respectăm trei reguli simple, dar foarte importante:

– Inspirația se face mereu pe nas, și nu pe gură, cum foarte mulți oameni procedează, mai ales la efort, fără să-și dea seama. Este o regulă simplă care, dacă ar fi respectată, numărul de faringite, laringite, amig­dalite etc. s-ar reduce la jumătate.

– Expirația, când este foarte frig afară, se face tot pe nas, deoarece atunci când expirăm pe gură, temperatura căilor respiratorii superioare scade foar­te rapid, favorizând apariția rinitelor, sinuzi­telor și a altor complicații.

– Nu vom face plimbări când suntem foarte obosiți, când deja ne-a pătruns frigul sau simțim că suntem pe cale să răcim. De asemenea, nu vom face această aplicație fără puțină mișcare necesară încăl­zirii continue a corpului.

Ce mâncau țăranii

Atunci când mercurul termome­tre­lor scade și iarna își face simțită din plin prezența, este cel mai puțin potrivit moment pentru o cură de în­fometare. Din contră, acum este timpul când orga­nis­mul are nevoie, cu ade­vă­rat, de calorii luate din ali­­men­te cât se poate de sănă­toase. Un domeniu în care nu există model mai bun de urmat decât felul în care mân­cau țăranii români înain­­te de apariția indus­tria­li­zării forțate și a chimizării alimentelor. O hra­nă curată obținută prin munca lor, în propriile gos­po­dă­rii: cereale nepoluate, produse lactate obți­nute de la animale sănă­toase, hrănite na­tural, legu­me și fructe obți­nu­te din so­iuri străvechi, ne­mo­­di­ficate genetic. Veritabile ali­mente-medica­ment, ca­re as­tăzi, când practic au dispărut, sunt pre­țuite și căutate, înăl­ța­te la rangul de „pro­du­se eco­lo­gice”. Dar să vedem cum erau folosite acum o sută de ani.

– Mămăliga – se consumă întotdeauna, dacă nu fier­binte, măcar caldă, fiind un elixir pen­tru gât și căile res­pi­ratorii me­dii. Se folosește doar mă­laiul sim­plu, nicio­dată cel gri­șat, care este mult mai să­rac în minerale și vitamine. În cazul „ră­ce­lilor la plămâni” (bron­șite, pneumonii), țăranii noștri fă­ceau și aplicații externe cu mă­măligă, care era pusă cât mai caldă pe un ștergar așezat pe piept, și se ținea un sfert de ceas. Ca aliment pe timpul ier­nii, mă­mă­liga era întot­dea­una asociată cu produse lacta­te, surse pu­ter­nice de energie.

– Borșul și zeama de varză – foar­te bogate în enzime și vitamine, nu lip­seau de la nicio masă, prieteni buni cu mămăliga și cu plăcintele.

– Untul și brânza – sunt foarte „tari” din punct de ve­de­re caloric și conțin din belșug proteinele și gră­si­mile necesare pe timpul iernii. Sunt mult mai ușor digerabile de­cât car­nea și, în plus, nu încarcă or­ga­nismul cu toxine. Apoi, ele mai au un rol foarte impor­tant: asi­gură organismului nece­sarul zil­nic de calciu, ferindu-ne de hi­po­cal­ce­miile frecvente la sfârșitul ier­nii.

– Gălbenușul de ou – este un ade­vărat panaceu pe timp de iar­nă. El asigură necesarul de fier, de ami­no­acizi esențiali și de vita­mi­ne pe timpul iernii, fiind prac­­tic indispensabil pen­tru o alimen­tație sănătoasă în acest anotimp. Țăranii noș­­­tri mâncau gălbenușul de ou fie crud, înghițindu-l ca pe-un medicament (așa fiind cel mai ușor meta­bo­lizat de orga­nism), fie adăugat în ciorbe și în mân­că­ruri. Era dat mai ales co­­piilor și con­vales­cen­ți­lor „ca să prindă degra­bă puteri” și să se poată „lua de piept cu boala”.

– Lintea și fasolea – se spunea despre ele că sunt „carnea săra­cului”, datorită faptului că erau foarte bogate în proteine și că asi­gurau rapid sen­zația de sațietate, întocmai ca și carnea. Pe timpul iernii erau alimente nelipsite la masa de prânz, întrucât erau deo­po­trivă consistente și ușoare, dând putere fără a îngreuna corpul.

– Ceapa și usturoiul – de la pri­mii fulgi de zăpadă și până la ano­tim­pul urzicilor, erau ali­men­te nelipsite de pe mesele ro­mânilor. Ele fereau de răceli, în­tre­ți­neau sănătatea sistemului circulator, preveneau cri­zele de reumatism, mențineau tonusul psihic. Oricât era de săracă o ma­să, un cățel de usturoi și puți­nă ceapă nu puteau să lipsească, fără ele spunându-se că omul își pierde vlaga.

Oțetul de mere

Era un remediu la mare cinste în casele țărani­lor, pe timpul sezonului rece, consumat ca aperitiv, tonic, febrifug și antiinfecțios de excepție. Mai cu seamă la sfârșitul iernii, când organismul dă semne de slăbi­ciu­ne și oboseală, era folosit într-o mul­titu­dine de afec­țiuni și tulburări:

– Contra bronșitei și a bolilor de plămâni se făceau pe zona spatelui și a pieptului frecții cu oțet de mere.

– Împotriva febrei și a durerilor de cap care apar în timpul gripei se pun comprese cu oțet de mere, în care a macerat vreme de o săptămână Men­­tă (4-5 linguri de pulbere la un pahar de oțet).

– Înainte de masă se beau 1-3 lingurițe de oțet de mere, pentru a mări puterea de digestie și a sti­mula apetitul.

– Contra anemiei și a demineralizării se iau de 3 ori pe zi, înainte de fiecare masă, câte o lin­gu­riță de oțet, cu o linguriță de miere. Este un re­mediu nu foarte bogat în fier, dar care are funcția mult mai importantă de a favoriza asi­milația acestuia.

– Pentru tratarea degerăturilor se fac com­prese și spălături cu oțet, în care s-au macerat ră­dăcină și frun­ze de țelină.

Băi cu sare

Era cel mai utilizat „medicament” pentru preve­ni­rea și tratarea răcelilor de tot felul. În ciuda sim­pli­tă­ții sale, apa cu sare are efecte tera­peutice sur­prin­ză­tor de puternice. Vă veți convinge că este așa, pur și sim­plu folosind-o. Să vedem care sunt indi­cațiile tera­peutice ale acestui remediu popular:

– Pentru prevenirea și tratarea cistitei și in­fecțiilor re­na­le – se fac băi de șezut cu apă cu sare (3 linguri la li­tru), timp de un sfert de oră, sea­ra. Imediat după baie ne șter­gem bine și ne punem cio­rapi căl­duroși, după care ne vom odihni o jumătate de oră sub plapumă.

– Pentru prevenirea și vindecarea în fază incipientă a răcelilor – efecte foarte puternice au băile fier­binți de picioare. În doi litri de apă fier­binte se pune un pumn de sare și se amestecă bine. Se țin picioa­rele în aceas­tă apă, cât de fierbinte puteți suporta, vreme de 7-10 minute, du­pă care ne ștergem și ne îmbrăcăm gros. Efecte și mai puter­nice se obțin dacă bem în acest timp și un ceai fierbinte de Mă­ghiran sau de flori de Soc.

– Rinită – într-un pahar cu apă călduță se pune o lin­guriță de sare și se amestecă bine. Se ia apoi aceas­tă apă sărată și se trage pe nas, alternativ, pe o nară și pe cealaltă – are un efect de cură­țare, de decon­ges­tionare a căilor naza­le ex­trem de eficient.

– În laringită, faringită – se face gar­ga­ră cu apă sărată (2 lingurițe la un pahar) cât mai fierbinte. Procedura se repetă de 2-3 ori pe zi, până la vin­de­carea totală.

Leacuri de „descuiat stomacul”

În ultima lună de iarnă, se spunea în popor că „nu e bine să rămână boala ier­nii în mărun­taie”. Pentru aceasta, stomacul trebuia „des­cuiat” –    era vor­ba de fapt de o stimu­lare a tranzi­tului intestinal, pentru a îm­pie­dica acumularea toxi­nelor în colon.

– Dimineața, pe stomacul gol, se mănâncă 3 linguri de semințe de bostan pisate, amestecate cu trei lin­guri de miere de mană. Du­pă administrarea acestui remediu, se beau două căni de apă de izvor.

– Se ia în fiecare seară, vreme de o săptămână, câte 1 lingură de ulei de Ricin. Pentru cei care sufe­ră de constipație cronică, se mă­rește doza la 2 linguri de ulei de Ricin.

– Se pisează coajă de Crușin cât mai fin și se ia un praf (2 vârfuri de cuțit, adică 0,5 g) de 3 ori pe zi. Tratamentul se face o dată la trei zile, nu mai des, pentru a nu irita intestinul.

– Se iau, pe stomacul gol, trei linguri de ulei de măsline, cu un pic de oțet de mere sau suc proaspăt de lămâie, pentru a tăia greața.