Un dar neprețuit: LINIȘTEA

– Nu-i de glumit cu manelele. Nici cu vecinii care se ceartă. Nici cu tramvaiul care ne trece pe la fereastră. Poluarea sonoră e caz de stres și de boală. Trebuie să învățăm să ne apărăm liniștea –

Zgomotul și furia

Cine nu visează în zilele noastre la liniște? La o clipă de pace, în care să se regăsească pe sine, ne­gân­­din­du-se la nimic? Niciun zgomot, niciun scan­dal, nicio agitație. Să-ți sprijini picioarele de un trunchi de copac, să-ți umpli plămânii cu aer curat fără să te gân­dești nici la azi, nici la mâine, să exiști, pur și sim­plu. Să lași timpul să curgă pe lângă tine domol… Ce bine ar fi! Ce minune! Dar cum să fii liniștit când viața e o ne­sfârșită cursă cu obstacole? Muncă. Gospo­dă­­rie. Co­pii. Soțul. Soția. Iubita. 24 de ore nu ne ajung ca să fa­cem ce avem de făcut. Cât despre cul­tură, citit, în­tâl­niri cu prie­tenii sau rudele apropiate, toate astea sunt simple visuri. Seara ne grăbim să des­chi­dem televizorul și prin micul pătrat al ecranului se nă­pus­­tește în casă toată nefericirea lumii. Dramele alto­ra, peste dra­mele noastre. Încheiem ziua răsu­cin­du-ne în cear­ceafuri, neliniștiți, iar somnul întârzie să vină…

Problema cea mare e faptul că omul nu poate trăi fără liniște. Că dorul de liniște crește, în aceeași mă­su­ră în care sporește neliniștea: gălăgie la locul de mun­că, gălăgie pe stradă, gălăgie la vecini. Mili­oane de oameni poartă la lucru căști de protecție pentru urechi, altor milioane le slăbește auzul ori au un somn ne­odih­nitor din pricina zgomotelor. Timpanele noas­tre sunt în suferință, agresate de larma permanentă din supermarket-uri și restau­rante, compartimente de tren și stații de metrou. În jurul nostru, de peste tot urlă manele, hip-hop, sâr­ba-n cio­cane, date la maxi­mum, telefoanele mobile sună și ele cu melodii, în vreme ce poseso­rii lor vor­­besc tare și mult, ca să fie bine auziți, deși se află în plină stradă. Pe lân­gă ins­tinc­tul de per­pe­tuare a speciei, omul con­tem­po­ran pare stăpâ­nit de o nouă pornire: aceea de-a face zgo­mot, de a trăi gălă­gios.

Gălăgia, motiv de infarct

Într-un laborator al Universității din Ber­lin exis­tă o încăpere cu pereții izolați fonic, unde cei ce do­resc pot să afle cum se aude liniștea. În acest spa­țiu pro­te­­jat, vizitatorii inhalează liniște, își lasă trupul in­va­­dat de ea. Unii n-o suportă, alții as­cultă fasci­nați. Își aud vâjâitul sângelui în artere și bătăile ini­mii. Du­pă câteva minute, corpul întreg e cu­prins de o sta­re de bine. Urmează sen­zația de căl­dură, atunci când se dilată vasele de sân­­ge. Ten­siu­nea arte­rială sca­de. Respirația pro­fun­dă stimu­lea­ză secreția de endorfină, hor­monul cal­mu­lui și al feri­ci­rii. Prin ur­mare, așa poa­te fi simțită li­niș­tea. Așa poți deveni fericit.

Glasul inimii este cel dintâi sunet perceput de noi, oamenii. Urechea, ca organ de simț, nu e făcută să fie soli­ci­­tată neîntrerupt. Și chiar dacă ea rezistă la un bom­bar­dament îndelungat, într-o bună zi, capacitatea ei de tampon va fi epuizată, și zgo­motele ne vor ataca or­ga­nismul, provocând daune: stres cronic, tensiuni și ner­vozitate. Medicii au diagnos­ticat afecțiuni ale ini­mii și sistemului circulator cau­zate de poluarea foni­că. Ele pro­gresează lent, de-a lun­gul unei pe­ri­oade cu­prinse între 5 și 15 ani, dar când su­fe­rința se declan­șează, mai ales acu­­tizată de stres, e caz de infarct. Omul va duce o viață cu atât mai să­nă­toasă, cu cât va reu­și să se apere de stimulii exte­riori.

„Așează-te și respiră”

Liniștea înseamnă însă mai mult decât simpla absență a zgo­mo­telor. Ea este și un moment de ui­tare de sine, așa cum li se în­tâmplă de exem­plu co­piilor, atunci când se joa­că. Sig­mund Freud a carac­terizat ase­me­nea momente ca fiind „o fe­ricire lip­sită de do­rințe”. Exis­tență pură, eli­be­ra­tă de obiș­nuita deru­lare necon­te­nită a gân­du­ri­­lor. Taois­­mul denu­meș­te a­ceas­­tă stare „wu wei”, adi­­că „non-ac­țiune”. A sta ne­mișcat, în tăcere, este vir­­tu­tea su­pre­­mă în taoism. Li­niștea, ca o privire în adân­cul eter­­ni­tății. „Așează-te și res­pi­ră”, se zice că ar fi răs­puns Buddha cuiva care îl în­tre­­base cum se poa­te do­bândi fericirea. Dum­nea­voas­tră ați încercat vreo­­dată?

Din nou, putem lua exemplu de la copii. Îi ve­dem iarna, pe ger, cum rămân uimiți, observându-și abu­rul respirației, suflul vieții. Și noi, adulții, ar tre­bui să facem un mic efort, pentru a ne aminti această stare trăită în copilărie: conștientizarea res­pirației. Stresul și incapacitatea de a ne concen­tra, grijile și enervarea ne lasă fără aer. Mușchii abdo­minali și diafragma se contractă, plămânii sunt com­primați, respirația de­vine superficială și rapidă. Doar o mică parte a plă­mâ­nilor se umple cu oxigen, ca și cum am sufla aer într-un balon numai pe ju­mă­tate. Și de fapt, noi știm exact ce am avea de făcut ca să ne simțim bine. Când vrem să ajutăm un prieten stresat, ne pricepem să-l sfătuim: „O­preș­te-te puțin și respiră profund”. Atât de simplu. Și totuși, atât de dificil. Un exercițiu ce poate fi practicat oriunde și oricând. Există însă și semeni ai noștri mai puțin înțe­lep­ți, care sugrumă în ei dorul de liniște și, sim­țin­du-se rău, se consolează cu iluzia că starea lor de în­cor­dare va dispărea cândva de la sine. Ei au nevoie de un șoc ca să se trezească. Iar acesta, neîndoielnic, se ivește când îl aștepți mai puțin. Vine o zi în care nu mai poți su­porta oamenii. Apoi te năpă­dește frica: de un zbor cu avionul, de antipatia reală sau închipuită a unor persoane din preajma ta, de ceea ce ți se va în­tâmpla mâine, de viață, în general. Plângi. Disperi. Vrei să mori.

Lecția lui Pitagora

În trecutul îndepărtat, strămoșii noștri prețuiau liniștea ca pe o va­loare în sine și considerau zgomo­tul un su­pliciu. În China antică, blas­fematorii erau exe­cutați nu prin ștreang, ci fiind siliți să as­cul­te până la exasperare bu­buitul neîn­tre­rupt al tobelor, peste care se suprapuneau modulații de flaut. Des­pre filo­soful elin Pitagora se spune că discipolii săi trebuiau să se instru­ias­că vreme de cinci ani în tă­cere, înain­te de a avea voie să pună prima între­bare magis­trului. În epoca pre­industrială, cel mai puter­nic sunet ce se pu­tea auzi era dangătul clopotelor de la biserici. În Di­vina comedie, Dante afirma că zgomotul ar fi o năs­cocire a dia­vo­lului. Iar în con­cepția creș­ti­nă, raiul re­prezintă un tărâm al liniștii veș­nice.

Toate marile religii ale lumii s-au năs­­cut din tă­ce­re și ascultare. Po­po­rul lui Israel L-a găsit pe Dum­­­­ne­zeu nu în for­fota așeză­rilor omenești, ci în vasti­ta­tea mută a deșer­tului. Iisus s-a retras în pus­tiu, Mo­ha­med, de aseme­nea. Primele mânăstiri au fost înte­me­iate după ce, în secolele III și IV, mii de oa­meni ti­neri, băr­bați și femei, dezgustați de viața de­șar­tă și zgo­­motoasă din orașe, s-au stră­mutat în lo­curi neum­blate și au descoperit acolo ma­rea a­ven­­tură a liniștii. Iar astăzi, liniștea trebuie cău­tată în labo­rator. Și în clinicile de psihiatrie, unde este o te­rapie operativă, aplicată cu mult succes. Oare n-ar fi mai bine s-o regăsim înainte de a ajunge la doctor?

SFATURI PRACTICE

Cum să ne ocrotim liniștea

– Folosită în mod creator, liniștea este arma cea mai puternică împotriva stresului și a anxietății –

– Închideți televizorul, aparatul de radio și orice alt mijloc de poluare psiho-sonoră – mai ales după ora 22, este bine să scoateți pur și sim­plu din priză aceste apa­rate și să nu le repor­niți până a doua zi. Ast­fel, chiar dacă nu va fi o liniște deplină în jurul dvs., încăr­cătura de stres a zgomotului va fi mult mai redusă.

– Amenajați-vă spațiul în care dormiți așa încât să ate­nueze zgomotul – în timpul somnului, și mai ales înainte de a ador­mi, este foarte impor­tant ca sti­mu­lii so­nori să nu fie prea puternici. Un dor­mitor prevăzut cu draperii, cu mobilier sufi­cient, încât să elimine ecoul și să nu facă din cameră un amplificator de zgomot, eventual izo­lat cu geamuri de tip termopan, reduce cu până la 70% poluarea sonoră.

– Nu ezitați să folosiți dopurile pentru urechi – le gă­siți în farmacie și sunt foarte eficiente pentru cei care lo­cuiesc în încăperi cu pereți subțiri sau în preajma unor zone aglomerate și agitate. Dacă nu vă împăcați cu aceste dopuri, mai există un mijloc în acest sens:

– Intrați cât mai des într-o biserică goală – așezați în­tr-o strană sau pe o bancă, meditați îndelung sau ru­ga­ți-vă. Impregnați-vă de atmo­sfera de liniște și pace ab­so­lută care domnește într-un asemenea loc. Vă veți simți imediat rela­xați.

– Respirați adânc, rar și regulat – puteți chiar să vă nu­­mărați respirațiile și veți observa că atunci când ajun­­geți cu numărătoarea pe la 30-40, deja sunetele din jur nu mai par a avea în­cărcătura de stres inițială. Exer­­ci­țiile de ritmare a respirației sunt un mijloc excep­țio­­nal de redu­cere a sensibilității psihice și audi­tive ex­cesive.

– Lăsați sunetele să treacă prin dvs. – este un îndemn, o sugestie folosită într-o tehnică spe­cială de deprivare de stimulii auditivi. Este foarte simplă și merită să o încercați. Seara, înainte să vă culcați, faceți exercițiul de relaxare descris mai sus și după ce l-ați încheiat, juca­ți-vă astfel: orice sunet pe care îl auziți căutați să sim­țiți cum se propagă prin corp și merge mai departe. Tre­buie să aveți senzația că nu recep­țio­nați sunetele, ci le lăsați să treacă prin dvs. fără a vă afecta în vreun fel, ci doar adâncindu-vă starea de re­la­xare. Exersați cinci mi­nute în fiecare seară aceas­tă metodă și, în timp, veți re­marca faptul că zgo­motul nu vă mai afectează nega­tiv.