Sărbători de primăvară – Minunata poveste a Mărțișorului

„Cine poartă mărțișoare nu va fi pălit de soare”

Mărgelele dacilor

Pe cât de popular este la noi Mărțișorul, pe atât de misterioase îi sunt originile. Pe 1 Martie, roma­nii celebrau prima zi a primăverii, dar și data care marca începutul noului an. Sărbătoarea se numea și „Matronalia” și îi era în­chinată Junonei, soția lui Jupiter, cinstită în calitate de zeiță a nașterii și a ma­ternității. De 1 Martie, fe­meile mergeau la templu, unde își desfăceau părul, lăsându-l să le curgă liber pe umeri, ceea ce în mod normal le era interzis. Aca­să, primeau cadouri de la soții și fiii lor, care aveau datoria să se roage pentru nevestele lor.

La 1 Martie debuta la romani și o mare sărbă­toare populară, care dura până pe 24 martie și îi era dedicată lui Marte. De la zeul războiului a rămas, de altfel, și numele primei luni a primăverii și tot de la el se trage și numele de „mărțișor”.

În Balcani, legenda mărțișorului este alta. Se spune că acest obicei, care a apărut în zona cu­prinsă între regiunile istorice ale Maramu­reşului şi Bucovinei de nord, și până la graniţa Bulgariei cu Grecia, își are originile în cultura traco-dacică. Drept argument sunt invocate desco­peririle făcute la Schela Cladovei, o peşteră de pe malul Dunării, unde s-au găsit urme ale locuirii omului vechi de aproape 10.000 de ani. Între arte­factele descoperite s-au aflat și niște pietricele de râu, albe și roșii, perforate ca niște mărgele, despre care se crede că erau purtate la gât ca să aducă noroc. Pentru daci, culoarea roșie a mărțișorului ar fi simbolizat viața, vitalitatea și fertilitatea, în vreme ce albul era sem­nul curăției și al moralei. Iar combinația celor două culori ar fi întruchipat unitatea contrariilor și îmbi­narea dătătoare de viață a principiilor masculin și feminin.

Șnurul și bănuțul

În legendele populare, șnurul de mărțișor este tors de Baba Dochia, alcătuit din doua fire de lână răsucite, colorate în alb și roșu. În unele locuri, era folosit un mărțișor tricolor. În Maramureșul istoric, aflat azi între granițele Ucrainei, în localitatea Hagi Curda, un sat locuit preponderent de români, pe lângă roșu și alb, erau folosite și verdele sau negrul. Șnurul le era dăruit copiilor și adolescenților la 1 martie, încă dinainte de răsăritul soare­lui, pentru a atrage norocul, sănătatea și fericirea. În unele locuri, mărțișorul era prins de mâna copiilor nou-născuți sau legat la gât, împreună cu un bănuț. În Transilvania, măr­țișorul era agățat și de uși, de ferestre sau de coarnele animalelor din gospodărie, pentru a ține duhurile rele departe. Mărțișorul se lega și de ramurile pomilor, ca să dea rod bogat. Decor perfect pentru întâmpinarea primă­verii: soarele răsărind peste o grădină, împodobită cu șnururi împletite din alb și roșu. Cu siguranță, românul s-a născut poet!

Mărțișorului i s-a adăugat o monedă de aur sau de argint. „Printr-asta te faci prieten cu soarele, ți-l faci binevoitor, să-ți dea ce-i stă în putere, mai întâi frumusețe ca a lui, apoi veselie și sănătate, cinste, iubire și curăție în suflet”, spunea poetul Geor­ge Coș­buc, marele „cân­tă­tor” al primăverii. Tudor Arghezi, un alt poet român fascinat de tradiția mărți­șo­rului, spunea că firul îm­pletit din alb și roșu avea și rolul de a proteja: de friguri, de vân­tul șturlu­batic al primăverii, dar și de deochi și de soare. De unde vorba: „Cine poar­tă mărțișoare/ Nu va fi pălit de soare”.

În zilele noastre, de șnurul colorat al mărți­șorului se leagă fel de fel de alte simboluri, precum coșarul, trifoiul cu patru foi ori potcoava, reprezentând norocul, dar și mărțișoare în formă de fluturi și flori, care duc cu gândul la puritate și frumusețe. În 2017, tradiția Mărțișorului a primit re­cunoaștere internațională, fiind înscrisă de UNESCO în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii, în urma candidaturii unui dosar multinaţional, depus de Româ­nia, Bulgaria, Macedonia și Re­publica Moldova.

Câte bordeie, atâtea obiceie

Potrivit tradiției, mărțișorul putea fi legat la gât, la mână sau la piept și se purta de la 1 Martie până la sosirea rândunelelor ori la înflorirea primilor pomi. În unele zone ale țării, ca de pildă în Bu­covina, se obișnuia ca fetele să poarte mărțișorul 12 zile. Mone­da din argint sau din aur era apoi prinsă în păr până la primele semne de biruință ale primăverii. În Ardeal, măr­țișorul se purta cât durau Babele (adică până la 9 martie), sau chiar și până la Florii, când era scos și agățat de crengile unui pom. Prin Dobrogea, măr­țișorul era purtat până la sosirea berzelor și coco­rilor, iar apoi era aruncat în văzduh, în speranța că purtătorul va avea parte de o dragoste înălțătoare. Alt obicei era acela de a folosi mărțișorul ca ban, pentru a cumpăra cu el vin roșu, pâine și brânză, simboluri ale traiului bun. Alteori, mărțișorul-bănuț era aruncat în direcția din care veneau păsările călătoare. În acest caz, purtătorul își însoțea gestul spunând „Na-ţi negreţile şi dă-mi albeţele!”. La fel ca în descântece, în care răul se dă în jos, pe apă, de mărțișor, răul se dădea pe vânt, iar binele era adus pe aripi de păsări. Magia și poezia le erau țăranilor români la îndemână, la fel ca știința de a-și folosi gândurile în avantajul lor. Sărbătorile nu erau, ca astăzi, simple date în calendar, ci ritualuri menite să sporească în bine și în frumos viața.

La noi, la români, între 1 și 9 Martie se respectă și azi o altă tradiție, născută din legenda Babei Dochia, întruchiparea anului vechi care e pe sfâr­șite și trebuie să moară, pentru a-i face loc celui nou. Îmbrăcată cu 9 cojoace, Baba Dochia e păcă­lită de vremea instabilă a începutului primăverii, și ba se îmbracă, ba se dezbracă de ele, până când în ziua de 9 martie, când dă un ger năpraznic, Baba Dochia rămâne doar în cămașă și moare de frig. În amintirea acestei legende, se obișnuiește și azi ca în prima zi a primăverii, femeile să-și aleagă câte o „babă”, adică o zi din intervalul 1-9 martie. La fel cum va fi vremea în ziua în care este aleasă baba se crede că va fi anul care începe: mohorât ori, dimpotrivă, senin.

Povești despre primăvară și ghiocei

În decursul veacurilor s-au născut multe povești minunate, care însoțesc tradiția mărțișorului. Una dintre cele mai frumoase provine din Moldova și sună astfel: la 1 Martie, frumoasa Primăvară a ob­ser­vat că într-o poiană de la marginea pădurii răsă­rise timid, de sub o tufă spinoasă, un ghiocel. Pen­tru a-l ajuta să reziste, ea a început să rupă ramurile țepoase și să dea la o parte neaua care îl acoperea. Gestul Primăverii a avut însă darul de a înfuria iarna, care a chemat vântul şi gerul pentru a distru­ge firavul ghiocel. Încercând să-l salveze, Primă­vara l-a acoperit cu palmele, dar mărăcinii i-au înțepat un deget. Tot răul a fost însă spre bine, pentru că tocmai sângele fierbinte care a picurat peste ghiocel l-a ajutat să învie, consfințind victoria primăverii asupra iernii. O victorie marcată cu alb, culoarea zăpezii înfrânte, și roșu, semnul anotimpului victorios.

O altă poveste: într-o bună zi Soarele a hotărât să ia chipul unui fecior și să se pogoare într-un sat, pentru a se încinge în horă. Soarele fusese însă pândit de un zmeu, care l-a răpit și l-a întemnițat. Ab­sența lui a făcut ca peste întreaga lume să se pogoare tristețea și întunericul. Nici măcar copiii nu mai râdeau, iar păsările și-au încetat cântul. Asta, până când un tânăr voinic și-a găsit curaj să-l înfrunte pe zmeu. După o călătorie care a durat o vară, o toamnă și o iarnă întreagă, flăcăul a ajuns la castelul în care locuia zmeul, s-a luptat cu el șapte zile, dar în final a biruit și a elibe­rat Soarele. În acel moment, natu­ra a reînviat și toată lumea s-a bu­curat. Tânărul care salvase Soarele din ghearele zmeului fusese însă rănit atât de grav în timpul luptei, încât a murit. Dar din sângele său, scurs în zăpadă, au răsărit ghiocei, cunoscuți și azi ca vestitori ai primăverii. De atunci, firul roșu al mărțișorului amintește de culoarea sân­gelui voinicului, simbolizând dragos­tea pen­tru viață, iar albul reprezintă puri­tatea celor dintâi flori ale primăverii.

Cel mai lung mărțișor din lume a fost creat de bulgari

Mărțișorul este întâlnit și dincolo de hotarele României, la basarabenii noștri de peste Prut, la aromâni, la macedoneni, care-i spun „Martin­ka”, precum și la bulgari, care l-au denumit „Mar­tenitsa”. Numele vine de la „Baba Marta”, o soră a Babei Dochia, tem­peramentală și capri­cioasă, ai cărei frați sunt Ianuarie și Februarie, cu care nu se are bine deloc. Dar oricât ar fi de urâ­cioasă, Baba Marta are puterea de a face soarele să apară, atunci când zâmbește. Un motiv în plus pentru ca oa­menii să încerce să o îmbuneze, astfel încât primăvara să vină cât mai repede. Pentru a-i face pe plac Babei Marta, care nu vrea să in­tre decât în case îngrijite, bulgarii obișnu­iesc să facă la sfârșitul lunii Februarie cură­țenie gene­rală. Un alt mijloc de a-i atra­ge bu­năvoința este purtarea, la guler sau la în­che­ie­tura mâinii, a variantei bulgare a măr­ți­șo­rului nos­tru, martenitsa. E vorba tot de un şnur alb-roşu, de care sunt însă agă­țate două păpuşi mici, făcute din lână. Cea albă, de forma unui băr­bat, se numește Pizho și sim­boli­zează pu­terea, longevitatea şi fe­ri­cirea, iar cea roșie, de forma unei femei, se nu­meș­te Penda și întruchi­pea­ză fertili­tatea, pasiunea și sănăta­tea. Marte­nitsa e un soi de talisman ocrotitor de viață lungă și sănătate, care e dăruit ca semn de apreciere nu doar femeilor tinere, ci și prietenilor apropiați. Mărțișoarele le pot fi oferite chiar și băr­ba­ților căsătoriți, care le poar­tă, conform obice­iului, prinse la șoseta de pe piciorul drept.

Ca și mărțișorul nostru, martenitsa se poartă în multe regiuni până la apariția primelor semne ale primăverii, iar apoi e agățată de ramura unui copac. Există însă și obiceiul ca mărțișorul să fie pus sub o piatră. Dacă a doua zi se află în apropierea aces­teia o furnică, e semn că purtătorul o va duce bine, dar numai după multă muncă. Dacă pe lângă piatră e un păianjen, purtătorul riscă să nu aibă parte nici de sănătate, nici de succes. Dacă vietatea aflată lângă piatră e în schimb un vierme, înseamnă că omul se va bucura de-a lungul următorului an și de succes, și de sănătate.

Cu doi ani înainte ca mărțișorul să fie înscris în patrimoniul cultural UNESCO, circa 500 de bul­gari din Vidin i-au promovat simbolul, confecțio­nând, manual, cel mai mare șnur tradițional roșu cu alb din lume. Mărțișorul lung de 16.704 metri și având o greutate de zeci de kilograme a intrat în Cartea Recordurilor la 1 martie 2015 și a fost adus apoi atât în Macedonia, cât și în România. Uriașul mărțișor a ajuns la noi în țară în 2016, fiind expus o vreme la Muzeul Județean din Buzău, după ce a fost purtat pe brațe prin centrul orașului, de peste 20 de voluntari, îmbrăcați în costume populare.