„Băiatul deștept” are buzunarele goale

Luni de zile, în vremea pandemiei, când ner­vii tuturor erau întinși la maximum, guver­nan­ții ne-au liniștit, repetându-ne, ob­sedant, povestea frumoasă a fondurilor de „redresare și rezi­liență” – zeci de miliarde de euro care, pe lângă alocările tradiționale multi-anuale de la Bruxelles, aveau – nu doar să ne ajute să trecem cu bine peste necazurile aduse de pandemie, dar și să ne primenim țara, să recuperăm întârzierile față de cei care s-au mișcat mai cu talent în acce­sa­rea de „bani gratis” de la Uniunea Euro­pea­nă. A fost o întreagă discuție legată de prio­ri­tățile României, care insista pentru bani de infrastructură, pe când direcțiile UE duceau în cu totul altă parte. Până la urmă, România a primit satisfacție, iar o bună parte a banilor UE au fost bugetați pentru autostrăzi, linii de me­trou etc… În entuziasmul momentului, guver­nanții nu s-au mai deranjat să ne vorbească despre obligațiile asumate la schimb cu pri­mirea banilor. Pățită cu Ungaria și cu Polonia, care erau primele când era vorba să încaseze bani, și ultimele, când era vorba să respecte regulile jocului, Uniunea Europeană a schim­bat placa: plățile urmau să se facă etapizat, pe măsură ce se bifează criteriile asumate, iar orice blocaj avea să ducă la pierderea tuturor ba­nilor neplătiți. Scopul declarat al Comisiei Europene era să nu arunce banii, cu greu ne­gociați, în condiții de criză, pe populisme ief­tine, ci, dimpotrivă, pe accelerarea reformelor în domenii care scârțâie vizibil, fie la nivelul Uniunii, fie, în mod particular, la nivelul țărilor membre. Condițiile puse de UE nu sunt im­posibile – ce cer birocrații de la UE sunt mai degrabă ajustări legislative. Să scrii niște legi impuse de UE prin PNRR, în schimbul a peste 30 de miliarde de euro: ar fi trebuit să fie o joa­că de copii pentru guvernanții noștri, capabili să treacă ordonanțe de urgență „noaptea ca hoții”. Nu este! Unele dintre reformele cerute de birocrații de la Bruxelles ating tocmai inte­reselor conducătorilor noștri, fie indirect, cum e legea avertizorului de integritate (gândită să apere, printre altele, persoanele care decons­piră corupția din sistemul public), fie direct, cum e legea privind sistemul de pensii (care îi atin­ge pe toți cei care au sau care visează pen­sii speciale, practic întreaga oligarhie din frun­tea statului român)!

Ajunși la faza livrărilor cerute de UE, gu­vernanții noștri dau din colț în colț. Ba că nu au semnat ei condițiile de acordare a banilor, ba că e criză și că vor mai multă înțelegere de la Bruxelles, ba că sistemul nostru de pensii spe­ciale e „mai special”, peste puterea de înțe­legere a birocratului de la Bruxelles. Scuze peste scuze, în timp ce două tranșe consistente pentru proiecte deja aprobate, care își așteaptă finanțarea, rămân blocate în conturile UE. Iri­tarea vizibilă, din ultimele zile, a înalților ofi­ciali români vine și de aici. Au încercat să joa­ce, pe model maghiar și polonez, dacă nu car­tea băiatului rău, atunci măcar a băiatului deș­tept, față de mocofanul de la Bruxelles. Deo­camdată, „băiatul deștept” are buzunarele goa­le și e la strâmtoare: pe de o parte, e presiunea primarilor care s-au lăudat deja cu proiecte fi­nan­țate prin PNRR, pe de altă parte, e presiu­nea sistemului, care își vede privilegiile afec­tate. Grea decizie, când în joc sunt vreo 25 de miliarde de euro. Curajoși când vine vorba să se bată cu pumnul în piept pe la televizor, liderii coaliției PNL-PSD sunt în fața unui gest de curaj care, indiferent de decizia lor, ne va afecta pe noi toți. Mult curaj!