SELECȚIA „FORMULA AS”

* Colm Tóibín, „Magicianul”, tradu­cere şi note de Mihnea Gafiţa, Editura Hu­ma­nitas Fiction (tel. 0723/68.91.94), co­lecţia Raftul Denisei, 504 pag.

Mulţi dintre cei mai buni romancieri contem­porani au scris în ultimele decenii, cu succes inter­naţional, bioficţiuni, specie de ro­man axată pe câte o personalitate ce­lebră din domeniul artelor, ştiin­ţelor sau cu un rol major în istoria diferitelor epoci. Implicând o do­cumentare meticuloasă şi talentul ficţionarului de a da viaţă unor nume pe care cititorii le ştiu (mă­car din auzite) şi despre care cei cultivaţi au deja o părere, acest tip de roman e mai dificil şi mai ris­cant de creat decât cel de pură ima­ginaţie, ca să nu mai vorbim de inspiraţia autobiografică. Şi totuşi, ro­mancierii de azi se încumetă: e un pa­riu cu ei înşişi, e atractiv pen­tru public şi se stârnesc comentarii ce spo­resc ti­rajele. Irlandezul Colm Tóibín, un apreciat roman­cier şi critic literar (care mai scrisese o biografie fictivă a lui Henry James) şi-a ales pentru romanul pe care vi-l re­comand viaţa unui scriitor in­trat de aproape un secol, din 1929, când a primit pre­miul Nobel, în patrimoniul literaturii univer­sale-Thomas Mann (1875-1955). El e „Magicia­nul”. Aşa îi spuneau cei şase copii ai săi pe care îi distra, când erau mici, cu trucuri în pa­uza de masă din scrisul zilnic. Subiectul e ofertant: familia Mann a avut parte din nefericire de multe drame intime sau cauzate de împre­ju­rările politice ale anilor 1935-1950. Cu fineţe şi profun­zime psiho­logică, Tóibín evocă aceste tra­gedii şi primejdii cu ecou dureros în existenţa Ma­gi­cianului, dar care nu l-au de­turnat de la constan­­ta muncă de cre­aţie a unor ca­podopere. Două dintre surorile lui, Julia şi Carla, s-au sinucis încă tinere, ca şi fiul lui, Klaus Mann (scri­itor cu un suc­ces postmortem con­siderabil), ca şi soţia fra­telui, şi el scri­itor cunoscut, Hein­rich Mann. Soţul fii­cei Monika a murit sub ochii acesteia pe un vapor tor­pilat de un sub­marin german, lăsând-o cu nervii zdrun­cinaţi. Tri­bulaţiile fiicei Erika, o fiinţă pasio­nală, anti­fascistă şi comunistă militantă, care trăia periculos, îi dădeau mari emoţii. Până şi în exilul american unde Thomas Mann ajunsese în 1938, după ruptura sa oficială de Germania nazistă, orientarea politică a Erikăi se răsfrânge şi asupra lui, făcându-l să intre în vizorul maccarthismului la începutul anilor 1950. E nevoit de aceea să se stabilească în Elveţia. Cert e că din drepturile sale de autor foarte citit în original şi în traduceri, precum şi din obositoare tur­nee de conferinţe în multe ţări, Thomas Mann şi-a între­ţinut copiii deveniţi adulţi şi pe fratele lui, risipitorul Heinrich. Tuturor li se părea normală aceas­tă situaţie, ba chiar copiii săi îi reproşau că disciplina draconică a scrisului multe ore pe zi i-a privat de atenţia paternă pe care şi-o doreau. Cu excepţia fiicei lui fa­vorite, Elisabeth, căsătorită cu un scriitor italian, mamă a două fete şi pro­fesoară de ştiinţe în Canada, ceilalţi copii Mann au fost cam dezechilibraţi. Un per­sonaj foarte puternic, demn de admiraţie (şi com­pasiune), e mama lor, Katia, o adevărată sacri­ficată pe altarul iubirii con­jugale şi materne, care a supravieţuit soţului şi a patru dintre copiii ei, până în 1980. Colm Tóibín – ca­re s-a do­cumentat 15 ani pentru „Magicianul” – res­pectă întru totul cronologia faptelor şi îşi con­solidează reputaţia de scenarist al unor trăiri puter­nice. Însă mi s-a părut că insistă prea apăsat pe în­clinaţia reprimată a lui Thomas Mann spre homo­sexua­litate. De fapt, cred eu, fascinaţia frumuseţii mas­culine ţine la el de tema armoniei, de asumarea contradicţiilor pentru ca umanismul să triumfe.