RODICA CULCER despre… „Nu este exclus ca Beijingul să-i furnizeze Rusiei arme în secret”

– Vizita președintelui chinez Xi Jinping la Moscova a stârnit rumoare pe plan internațional. Se prefigurează o nouă alianță militară anti-NATO? Își riscă China relațiile economice cu Oc­cidentul, de dragul lui Putin? Mai mulți lideri euro­peni, printre care șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintele francez Emmanuel Macron și premierul spaniol Pedro Sanchez vor vizita China în perioada următoare. Ce ascunde această agitație?

– China nu dorește să renunțe la nimic; ea crede că poate domina lumea, pentru că, în viziunea lui Xi, SUA – marele său adversar – ar fi intrat în declin. Ca atare, China se afirmă deja ca superputere prag­matică, care nu recunoaște drepturile umane univer­sale, nu este interesată să câștige încrederea nimănui, nu dorește alianțe bazate pe reguli de drept și valori comune, ci vrea doar un sistem de tranzacții bila­terale, în care să fie ea partenerul dominant. Această „multipolaritate mercenară” ar trebui să înlocuiască ordinea mondială de tip occidental, bazată pe dreptul internațional, pe valori democratice comune și pe uni­versalitatea drepturilor omului. Pentru a-și im­pune hegemonia, China are nevoie de Rusia, ca par­tener suficient de slab ca să nu-i amenințe su­pre­mația, dar nu atât de slab încât să piardă războiul din Ucraina, ceea ce ar putea duce la implozia ac­tualului regim politic. Nu degeaba i-a spus liderul chinez lui Vladimir Putin, la final: „Prieten drag, ai grijă de tine!”. Pentru Xi Jinping, autoritarismul trebuie să câștige confruntarea cu democrația la nivel global. Nu este deci exclus ca Beijingul să furnizeze sprijin militar Rusiei în secret, pentru ca alianța celor două puteri autoritare, Rusia și China, să afirme forța Chinei în confruntarea cu SUA și să atragă nume­roasele state din afara Occidentului, ca India, Africa de Sud și Brazilia, printre altele, care refuză să sanc­ționeze Rusia pentru invadarea Ucrainei. În acest con­text, înțeles corect pe ambele maluri ale Atlan­ticului, liderii europeni încearcă să joace cartea eco­nomică, pentru a convinge China să nu susțină mili­tar Rusia în războiul din Ucraina. Nu este sigur că vor reuși. China se simte deja extrem de sigură pe si­ne, chiar dacă pe termen mediu și lung ambițiile sale ar putea suferi eșecuri, căci disprețul pentru om, care definește autoritarismul chinez nu poate fi camuflat la nesfârșit.

– Intenția președintelui Emmanuel Macron de a majora vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani, a transformat Franța în scena unor violente pro­teste, soldate cu mii de arestări din rândul mani­festanților. Agitații sociale de mari proporții se în­registrează și în Germania, unde sunt anunțate gre­ve în sectorul transportului în comun. Să ne aș­teptăm la un sezon al protestelor în Europa?

– Deocamdată, proteste masive, cu episoade vio­lente, au loc doar în Franța. Greva de o zi din trans­portul public din Germania, menită să susțină pre­tențiile sindicatelor în negocierile salariale în curs, s-a desfășurat pașnic, iar în alte state din EU, deo­cam­dată e relativ liniște. În Hexagon este con­testată reforma pensiilor, dar nu doar creșterea cu doi ani a vârstei de pensionare (ceea ce în alte țări din UE, unde se lucrează deja chiar până la 65 de ani, poate părea un capriciu), ci și înlocuirea tuturor cate­goriilor de pensii speciale cu un sistem unitar. Totul vine însă într-un context definit de deteriorarea ge­nerală a nivelului de trai al francezilor de rând, mai ales din zonele rurale și din orașele mici, exasperați de scăderea veniturilor și reducerea sau chiar dispa­riția unor servicii publice esențiale. Franța are pro­bleme economice structurale, pe care o reformă a pensiilor, deși necesară, în perspectiva îmbătrânirii populației, nu le poate rezolva în totalitate. Germania este mult mai rezilientă din punct de vedere econo­mic și are un sistem politic mult mai echilibrat, în care extremele sunt marginalizate, iar opoziția este alcătuită majoritar din partide democratice serioase. În Franța, în schimb, Emmanuel Macron a pulverizat partidele tradiționale, prin crearea propriului partid, ceea ce a făcut ca opoziția politică la ora actuală să fie alcătuită dintr-o alianță de extremă dreapta și alta de extremă stânga, care nu pot fi partenere de ne­gociere pentru guvern. Condițiile specifice ale Franței, țară cu o solidă cultură a protestului violent, nu se regăsesc în alte țări europene majore. Totuși, pa­cea socială în restul UE va depinde, în primul rând, de evoluția economiei: după sacrificiile din pe­rioada pandemiei, populația nu mai poate suporta o nouă deteriorare a nivelului de trai. Inflația devine, astfel, principalul inamic al stabilității și nu putem decât să sperăm că guvernele vor reuși să o țină sub control.