Legumele vesele din Leordeni

„Muncim mult, dar ne și distrăm”

Când au decis să demareze o afacere cu le­gume, Angela Arva și prietenul ei, Dan Cernea, erau consumatori convinși de produse bio. Atât de convinși, încât într-o zi au hotărât să producă ei înșiși ceva sănătos. „Punctul de pornire exista. Dan moștenise o palmă de pământ în județul Argeș. Ne-am orientat spre zona de legume bio, pentru că legumele sunt alimente prezente zilnic pe masa noastră și cred că românii au nevoie de hrană sănătoasă. Știam că avem un sol bun, fertil, pământul din Argeș e un pământ foarte bun, de aceea ne-am investit economiile și timpul într-o seră de legume bio”, spune Angela. Și, pentru ca totul să fie perfect, Angela, care este economist de profesie, s-a înscris la un master în „Științe horti­cole ecologice”. Cât timp Angela a făcut masterul, a conceput, alături de Dan, și proiectul pentru finanțare din fonduri europene. Activitatea propriu-zisă au început-o în 2021, în plină pan­demie, pe care n-au avut timp s-o bage în seamă, ocu­pați până peste cap cu munca pământului și primele culturi de legume bio.

– Se vorbește de ele de dimineața și până noaptea, dar ce înseamnă, de fapt, legume bio?

– Când te decizi să produci bio, te înscrii la un organism de certificare ecologică, o companie care te supraveghează. Se iau probe din sol, din apă, se verifică semințele să fie netratate chimic, ne­mo­dificate genetic, fertilizanții să fie eco-cer­tificați, insecticidele și toate celelalte la fel. Dău­nătorii îi suprimăm atrăgând alte insecte benefice, care ne ajută să creăm un ecosistem echilibrat. Timp de trei ani, ce cultivi pe acel sol nu ai voie să vinzi ca produs bio, abia apoi ești eli­gibil să faci producție ecologică. Se fac per­manent ana­lize, asigurăm o trasabilitate clară a produsului de la sămânță până la ambalare și livrare.

– Care sunt „Legumele vesele” pe care le cul­tivați?

– Peste vară, târziu, până în Noiembrie, avem tomate, ardei, castraveți, iar din Noiembrie până în Martie, salată verde și ridichi.

Solarul în care An­gela și Dan cultivă „le­gu­mele vesele” se întinde pe o suprafață de un hec­­tar. Au șase an­gajați per­manenți și, în pe­rioadele pline, apelează și la aju­torul unor zilieri, cu toții locuitori din satele înve­cinate. „Dacă oa­menii sunt plătiți și tratați cum trebuie, se găsește mână de lucru”, spune Angela.

– De unde numele acesta al afacerii dum­neavoastră? Munca cu pământul e grea, nu toc­mai veselă…

– Nu e veselă, dar o facem să fie. Muncim mult, dar ne și distrăm. Numele l-am ales îm­pre­­ună cu echipa de marketing, am vrut ceva ro­mâ­nesc, simplu, de impact. Nu poți spune „ve­sel” cu ochii triști.

– Aveți deja clienți fideli, convinși de cali­tatea legumelor dvs.?

– Da, avem clienți care ne sună constant. O clientă ne trimite poze cu ce gătește din pro­dusele noas­tre și mă întreabă când livrăm, să fie sigură că marfa e proaspătă. N-ar fi ok să ne sune toți clienții, dar ne bucurăm să relaționăm și direct, din când în când. E o satisfacție și pentru mine, și pentru angajați. Ei sunt cei ce lucrează și nu prea au ocazia să vadă această fi­nalitate a muncii lor, bucuria cli­en­tului când cum­pără și folosește legume de la noi.

„Supermarket-urile nu sunt consumatoare de produse bio”

– Cum vă valorificați produc­ția? Colaborați cu vreun super­mar­­ket?

– Primii care ne-au deschis ușa au fost cei de la Carrefour, apoi Auchan. Colaborăm cu câ­teva magazine mai mici și cu un magazin on-line. Sun­tem în discuție cu alte ma­gazine, vedem ce va mai fi. Mai avem probleme de re­zolvat pe partea distribuției.

– E dificilă colaborarea cu supermarket-urile?

– Și da, și nu. Poți ajunge relativ ușor să-ți ex­pui pro­dusele la vânzare pe rafturile supermar­ket-uri­lor. Greu e să reziști, să te men­ții. Competiția e mare, de aceea trebuie să facem lucrurile cât mai bine. Con­­dițiile lor nu sunt ab­surde, cer calitate și lo­gistică bună, punctualitate, mașină curată, marfa ambalată corect, o calitate bună a produselor. Ade­vărul e că supermar­ket-urile nu sunt „consu­matoare” de produse bio, fiindcă acestea sunt mai scumpe, perisabile, cu foar­te mari pierderi, pentru că noi nu tratăm legumele cu ni­ciun fel de substanțe. Vrem să le du­cem ce e mai bun, avem foarte multă mar­fă pe care nu o pu­tem da, e cumva de ca­litatea a doua. Nu pen­tru că ar fi al­terată, Doamne fe­reș­te!, ci legumele sunt mai di­forme, nu au dimen­siu­nile stan­dard, să zicem. În­cer­căm o co­laborare cu do­me­niul Ho­­reca, unde ar fi vor­ba de o cantitate mai ma­re de le­gu­me, iar dis­tri­buția nu ar mai fi problema noas­tră.

– Când vine vorba de legume și fructe să­nătoase, cred că românii preferă încă piețele agroalimentare…

– Da, doar că în multe orașe, e greu să di­ferențiezi producătorii de intruși. Eu am văzut în București, în Piața Obor, anunțuri cu „An­gajăm bă­trânele”. E și acesta un mod de a in­duce în eroa­re cum­pă­ră­torii, care cred că bătrâ­nica aceea vin­de roșii tra­diționale, cu­rate, ro­mâ­nești, din pro­pria gră­dină. În realitate, a­cești samsari cumpără mar­fa en gros și o revând. Omul ca­re muncește câș­tigă mai puțin de jumate decât câș­ti­gă sam­sa­rul. Și nu e drept!

– Ați avut mo­mente în care să vă gândiți să re­nun­țați?

– Am trecut prin mo­mente cri­ti­ce mai ales la în­ceput, când plă­ti­sem în avans cons­truc­torului, iar fir­ma a intrat în in­sol­vență, și apoi, în faliment. Partea bu­nă e că fiind doi înhămați la aface­rea asta, nu atin­gem nicio­da­tă, simultan, li­mi­ta re­­nunțării. De fiecare dată, ne-am tras unul pe celă­lalt și am mers mai departe.

– Ați lucrat într-o multinațională. V-ați mai întoarce?

– Nu, poate doar dacă aș fi strânsă rău cu ușa, dar aș face tot posibilul să nu ajung într-o astfel de situație. Nu mi-a displăcut perioada petrecută acolo, m-am dezvoltat mult, sunt lucruri pe care le-am învățat și acum le aplic în administrarea fermei. Am o satisfacție când știu că muncesc pen­tru mine, că pot să contribui la viața comuni­tății și pot ajuta mai mult lumea, decât stând închisă în birourile comode ale unei corporații.

– Aveți și nemulțumiri, ca antreprenor în Ro­mânia?

– Nu, nu am. Știu că totul depinde de noi, nu așteptăm să facă nimeni nimic în locul nostru. Au fost și în proiect multe cerințe absurde, dar nimic imposibil, iar birocrația de peste tot o luăm ca atare și ne vedem de drum și de treabă.