MARIAN CHINAN (Șeful asociației de pescari de pe Brațul Borcea): „De meseria de pescar te lași doar când mori”

ROMÂNIA NECUNOSCUTĂ

„E tot mai puțin pește pe Dunăre!”

– Sunteți pescar „de viță veche”, șef al Aso­ciației de pescari de pe Borcea. Cum se văd din barcă, schimbările prin care a trecut Dunărea în ultimul timp?

– Sincer vă spun, schimbările nu sunt prea bu­ne. În primul rând, se simte dispariția speciilor de pește. E tot mai puțin pește pe Dunăre! Am câteva decenii de când mă ocup cu pescuitul, și personal, și la nivel de organizație. După 1989, eram 33 de ambarcațiuni care pescuiam pe distanță de 2 kilometri, și prindeai pește de puteai ține cu el 2-3 familii, fără să-ți faci probleme, doar din vânzarea capturilor. Pe atunci, erau și formalitățile mai ușoa­re pentru pescari… Închiriam apa de la Pis­cicola sau de la Apele Române, titularul de ambarcațiune era persoană fizică autorizată (PFA), iar pro­prie­tarul bărcii putea să dea la pește cu ce pescar găsea în zonă. Din păcate, în acești 30 de ani, s-a schim­bat în rău nu doar natura, s-a schimbat în rău și legislația. Acum nu poți să pescuiești dacă cei din barcă nu sunt și ei persoane fizice autorizate. Trebuie să aibă PFA și pescarul, nu doar titularul am­barcațiunii! Iar pescarul cu PFA nu mai poate lua pe nimeni cu el în barcă. Dacă colegul de barcă se îmbolnăvește, stai și tu pe loc, pierzi și tu o zi! Pe scurt, în anul 2023, capturile de pește nu mai acoperă cheltuielile unei familii. Cantitatea de pește pe o barcă trebuie să fie de o tonă pe an. Dacă suntem trei inși pe barcă, asta vine un pic peste 300 de kilograme de pește pe an. O familie nu poate trăi din 300 de kilograme de pește pe an! Din banii ăș­tia plătești și cotizație către organizația de pes­cari. Suntem una dintre asociațiile care au tot ce tre­buie: bărci de pescuit, bărci și mașini de colec­tare, ponton cu toate dotările – cameră frigorifică, lăzi frigorifice, mașină de fulgi de gheață. Numai curentul pentru toate astea înseamnă 800-1.200 de lei pe lună. Mai trebuie un gestionar, cineva trebuie să facă și asta. Alerg să colectez peștele ba cu ma­șina, ba cu barca. Toate astea înseamnă 75 de lei de pescar pe lună. În paralel, instituțiile statului, pe aceiași kilometri și pe aceeași zonă – Braț Borcea și Braț Bala – autorizează o altă asociație de pes­cari care, conform legii, nu poate fi autorizată. Mai ai de-a face și cu concurență neloială! Într-un cuvânt, pescarul nu mai poate trăi din pescuit, deși de pescuit nu se lasă. 80% dintre cei cu care am început după ’90 sunt tot aici. Cei care nu mai sunt printre noi au murit. De meseria de pescar nu te lași decât atunci când mori.

– Dar de început, cum începe? E moștenire de familie, e ceva ce ai în sânge?

– Eu mă trag din neam de pescari. De origine suntem turtucăieni. Cei bătrâni, în Turtucaia, se ocupau de pescuit. Eu, după Revoluție, am deschis un magazin aici, la Borcea. Și orice control îmi venea, fiind pe Dunăre, voia „un pește”. Mi-am făcut eu o socoteală, prin ’91-’92, și când mi-am dat seama câți bani am dat eu pe pește, am zis că e cazul să mă apuc de pescuit (râde)… Anul următor, am închiriat apa de la Piscicola Călărași, am luat barca tatei și m-am apucat. Cum la vremea aia era pește din belșug, concuram la câștig cu veniturile magazinului! Asta e povestea mea, dar, sigur, avem în asociație familii în care bunicul a fost pescar, a fost și fiul, iar acum nepotul e și el pescar.

„Anul nou pescăresc începe cu o petrecere”

– Am văzut zilele astea o mulțime de bărci pe Brațul Borcea. La ce pește se dă în perioada asta? Care sunt cele mai bune perioade pentru pescuit aici, pe Dunăre?

– Cele mai bune perioade de pescuit sunt pri­mă­vara și toamna. Chiar mâine (16 martie, n.r.) fa­cem o petrecere ca să marcăm deschiderea nou­lui an pescăresc. Anul pescăresc începe la prohi­biție și se termină la prohibiție. La început de an nou pescăresc, ne vedem cu toții, ne spunem pă­su­rile, dar ne facem și planuri. Acum se dă la plătică, la mreană, la scrumbie. Pe 2 Aprilie se oprește scrumbia, se dă drumul pe 16. La crap, somn, șalău și restul speciilor autohtone, se oprește pe 9 aprilie, timp de 60 de zile. Sturionul este oprit cu totul, șalăul s-a oprit pe 24 martie, știuca în ianuarie.

„Am prins niște ierni minunate pe barcă, băgam în țepușe câte un peștic și îl frigeam”

– Abia ce am ieșit din iarnă. Anotimpurile cum se simt pe apă, domnule Chinan? Ați prins iernile acelea din povești? Cum e Dunărea într-o zi geroasă?

– Anotimpurile sunt tot mai blânde. Pe vremuri, iernile foloseam o unealtă specială de pescuit, „ma­rița”, un triunghi cu plasă, mergeam cu ea pe gropi și pescuiam. Înghețată de tot nu am văzut Dunărea decât de vreo cinci ori în peste 50 de ani. Ca să în­ghețe, trebuie să fie foarte li­niște, să ningă și să fie ger. Atunci se îngroașă su­prafața apei și se face crustă. În ulti­mii ani, ier­nile sunt foarte ușoa­re. Nu cred că a fost cu minus iarna as­ta. Ca pescari, pe vre­­muri uscam pește, îl afumam, ca să avem peste iar­nă, când nu se pescuia. Acum pes­cuim tot tim­pul…

Iarna pe apă nu e nicio problemă. Se simte doar când bate vântul contra apei, în rest, nu e mare di­ferență. Dar, da, am prins niște ierni minunate pe barcă. Era foarte fru­mos, luam un vin cu noi, erau niște găleți din tablă în ca­re făceam focul pe ma­lul apei, băgam în țepușe câte un peștic și îl fri­geam. Mai încolo, pe mal, fie­care pescar are otacul lui, zo­na lui, amenajată. Ne sim­țim ca acasă acolo. Fiecare și-a fă­cut un adăpost dintr-un vagon sau container. Cei care sunt ca mine, cu casa la Brațul Bor­cea, trag bărcile acasă. Cei­lalți au otace. Cu ani în urmă, nu era otac să nu aibă o văcuță, să nu aibă purcei, păsări. Și acum sunt amenajate, dar nu mai pot să crească animale, că nu-i lasă pădurarul. Pe vremuri, mergeau ciobanii cu oile pe acolo. Se ve­dea digul din malul apei, așa de curată era pădu­rea! Acum, dacă animalele nu mai fac igie­nizarea pă­du­rii… Nu sunt nostalgic cu Ceau­șescu, dar, une­ori, jur, comuniștii ăia le gândeau mai bine decât cei de azi.

– Verile cum sunt aici, pe Dunăre, în zona Că­lă­rașiului? Pe internet au ajuns imagini aproa­pe apocaliptice, cu Brațul Borcea secat…

– Mai nou, verile sunt foarte secetoase, nu mai există curs de apă. De câțiva ani, cum e și logic, în lipsa apei, a mai apărut un fenomen deranjant – se formează mătasea broaștei. Cât despre noi, ca pescari, ce să vă zic, mai mult stăm pe mal. Iulie și august e dezastru, stăm și ne uităm la bărci. Avem 60 de zile prohibiție, apoi două luni, vara, moarte, în ultima vreme. Dacă se mai împiedică autoritățile și trec săptămâni întregi până autori­zează pescarii, cum să mai trăiești din pescuit?!

– Dacă pescuitul merge tot mai greu, poate fi turismul pe Dunăre o alternativă?

– Mai jos de Păcuiul lui Soare există o plajă de nisip cum nu găsiți la malul mării, atât de finuț și atât de frumos! Este o zonă sălbatică. Noi acolo mergem. E liniște: e departe și de dobrogeni, care nu vin acolo, e departe și de cei din Călărași. De vineri, vine lumea cu cortul, până duminica. Stau și peste săptămână unii. Dacă faci o socoteală, 5.000 de lei îi cheltui lejer 3-4 persoane la mare în 3 zile. Aici, nu ai cum să cheltui 2.000. Și ești mult mai mulțumit, poți să stai liniștit la plajă, nu ai mizerie, poți să dai la pește. Vă recomand! După părerea mea, Călărașiul e cam ținut sub papuc și nu se prea dorește să se facă turism aici…

„Pădurea e verde, floarea e albă, un miros de te dă pe spate”

– Ca să revenim la o notă mai veselă: mai au trecere poveștile pes­cărești la în­tâlnirile dum­nea­voastră?

– Ce-ar fi pes­cu­i­tul fără po­vești?! Astea fac tot far­mecul întâl­ni­rilor noastre la un șpriț! Unele dintre ele au făcut istorie în sat: cică niște pescari au ieșit pe apă și au prins un somn de 90-100 de kile. Cât se bucu­rau ei, peș­te­le și-a înco­voiat coada, i-a lovit pe amândoi și a sărit din barcă (râde). Dar cele mai fru­moase povești sunt cele vechi, cu bucu­ria care cuprindea satul când prindea ci­neva un pește mare. Era nuntă în sat! Era atâta bucu­rie, că ju­mătate de sat se a­du­na la casa omu­lui. Nu se gân­dea ni­meni la bani, con­ta faima, că ai prins cel mai mare pește!

– În ultimii ani, a fost vreo captură mai spectaculoasă?

– Acum, în Mai, e perioada cea mai bună pentru marile capturi. În fiecare an avem capturi până în suta de kilograme. Necazul e că nu mai poți trăi doar din pescuit, cum v-am spus. O parte dintre pes­­cari fac și agricultură în paralel, o parte sunt pensionari, cei tineri au slujbe în ture, care le permit să iasă pe apă numai când sunt liberi. Unii își iau concedii când e pe­rioada mai bună de dat la pește și vin pe apă ca să facă un ban pentru familie.

– Natura când e mai frumoasă pe Dunăre?

– Mie îmi plac toate anotimpurile. Și iarna, la un pahar de vin sau la o țuică pe malul apei, e fru­mos. Toamna e bună pentru pescuit. E mai ploios, dar pescarii au schimburi la ei. Și primăvara, când dau razele de soare, e frumos. Dar cel mai frumos e la înfloritul salcâmului, când se prinde și scrum­bie. În mai, atunci e de venit! Pădurea e ver­de, floarea e albă, un miros de te dă pe spate. Atunci e de stat 2-3 zile pe aici.