Rodica Culcer despre… „Conflictul din Kosovo are rădăcini istorice și este extrem de greu de rezolvat”

– Zilele acestea, nordul Kosovo a fost scena unor violențe extrem de grave, zeci de membri ai mi­siunii internaționale de pace KFOR fiind răniți în confruntările cu manifestanții sârbi. Care e motivul noii răbufniri a sârbilor din Kosovo? Ce șanse are comunitatea internațională să calmeze spiritele în zonă? Există riscul unei escaladări a tensiunii dintre Serbia și Kosovo?

– Conflictul din Kosovo are rădăcini istorice și este extrem de greu de rezolvat, pentru că niciuna din părți nu poate să fie mulțumită, decât dacă ne­mul­țumește partea adversă. De aceea nu a funcționat acor­dul negociat de comunitatea internațională la Ohrid, în Macedonia de Nord, potrivit căruia guver­nul Republicii Kosovo, care nu este recunoscut de toa­te țările UE, urma să accepte formarea unei aso­ciații a municipiilor sârbești cu autonomie sporită, iar Serbia să renunțe la blocarea accesului Republicii Kosovo, la diferite organisme internaționale. Dar nici kosovarii nu le-au acordat etnicilor sârbi autonomia promisă, nici Serbia nu s-a grăbit să deschidă poarta recunoașterii internaționale pentru fosta ei provincie, pe care o consideră leagănul națiunii sârbe, deși et­ni­cii albanezi sunt de mult majoritari acolo. În con­secință, sârbii din zona de nord au boicotat total re­centele alegeri locale, care au fost câștigate de etnici albanezi minoritari, cu o mână de voturi. Un oficial UE spunea că alegerile or fi fost tehnic corecte, dar rezultatul lor nu este acceptabil. Sârbii au protestat masiv, iar guvernul kosovar, în loc să reia negocierile și să organizeze noi alegeri, a trimis poliția contra de­monstranților, pentru a susține investirea minorita­rilor albanezi aleși, dar totuși nelegitimi. Așa s-a ajuns la violențe, dar și la criticile oficialilor SUA și UE la adresa Priștinei, pentru escaladarea conflic­tului. În contextul războiului din Ucraina, occiden­ta­lii doresc să prevină o alunecare a Serbiei în di­recția lui Putin. Potrivit unor analiști informați, pre­ședintele Serbiei ar fi pregătit să se reorienteze spre Occident, pentru că Rusia este slabă și mult prea do­minatoare, dar riscurile politice interne ale recunoaș­terii Republicii Kosovo sunt foarte mari. De altfel, pâ­nă acum Occidentul a controlat doar superficial situația din zonă. Este deci greu de crezut că va putea impune acum o soluție durabilă.

– Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a de­pus jurământul pentru al treilea mandat preziden­ţial, cu o durată de 5 ani, după ce l-a învins pe so­cial-democratul pro-occidental Kemal Kilicda­roglu. Care ar fi perspectivele interne și externe ale reconfirmării sale în funcție? Ce așteptări au partenerii externi de la Recep Erdogan?

– Partenerii occidentali ai președintelui Erdogan au doar așteptări limitate și nu cred într-o schimbare de fond a regimului său autoritar și populist. Nu cre­de nimeni, de pildă, că prizonierii politici vor fi eli­berați, că libertatea de expresie va înflori sau că va începe lupta împotriva corupției. Deocamdată, par­tenerii externi speră doar ca șeful statului să renunțe la politicile sale economice aberante, care au generat o inflație de peste 40% și retragerea investitorilor stră­ini. Numirea recentă a unui ministru de finanțe com­petent nu va rezolva nimic, dacă nu va fi dublată de angajamentul puterii politice, de a nu mai sub­mi­na independența Băncii Centrale, cum a făcut până acum și, mai ales, de a accepta măsurile necesare re­ducerii masive a inflației, în care președintele, de fapt, nu crede. Altfel, investitorii străini nu vor re­veni. Cum însă președintele Erdogan se pregătește pentru alegerile municipale de anul viitor, când speră să recâștige controlul și asupra marilor orașe, in­clusiv Istanbul, este greu de crezut că le va da mână li­beră specialiștilor, renunțând la populismul său economic atât de păgubos. Pe plan extern, NATO spe­ră ca, odată trecută tensiunea campaniei electo­rale, Ankara să renunțe la opoziția sa față de aderarea Suediei. Nu este imposibil, dar Erdogan va cere un preț pe care Finlanda l-a plătit, renunțând la pro­tejarea dizidenților kurzi (dintre care unii chiar sunt teroriști), dar și la embargoul asupra livrărilor de ar­mament către Turcia. Probabil că va fi nevoie ca și Con­gresul SUA să renunțe la interdicția de a vinde Turciei avioane F-16, iar UE va trebui să-și relaxeze con­dițiile dure impuse importurilor de produse agri­cole din Turcia. Datorită poziției geografice și având în vedere dimensiunile mari ale Turciei, Erdogan are o poziție favorabilă în orice negociere. Tot ce se poa­te spera este ca, odată ce și-a consolidat puterea pen­tru încă cinci ani, să fie dispus să negocieze re­zona­bil. Atât și nimic mai mult.