MANI NEUMANN (Liderul trupei muzicale „Trio Farfarello”): „Sunt un mare fan al României. Pentru mine, ea este țara viitorului”

Mani Neumann este cunoscut în România mai ales ca violonist al celebrei trupe timi­șorene Phoenix. Născut în Ger­ma­nia, maestru al viorii și al flautului, el este și liderul trupei Trio Farfarello, fondată de el și de chitaristul Ulli Brand, în urmă cu peste 40 de ani. Ulterior, celor doi li s-a alăturat și basistul Urs Fuchs. Azi, Trio Farfarello este cunoscută în întreaga Europă. Trio Farfa­rello a lansat 18 albume și 4 DVD-uri, susținând aproximativ 4000 de concerte. În timpul carierei sale, Mani Neumann a fost distins cu premiul MTV Lifetime și a primit Ordinul „Me­ritul Cultural” din partea președintelui Ro­mâniei, pentru contribuția sa remarcabilă la cultura ro­mânească, alături de trupa Phoenix. În februarie-martie, trio-ul a efectuat un turneu în România. În aprilie, Mani Neumann a cântat la concertul ani­versar Nicu Covaci. Interviul pe care îl publicăm a fost realizat de GABRIELA RIST de la „Allge­meine Deutsche Zeitung für Rumänien”.

„Muzica trupei Phoenix  m-a inspirat”

– Domnule Neumann, dvs. cântați cu Trio Far­farello o muzică unică, autentică și foarte com­plexă, care îmbină folclorul cu muzica rock și clasică. Ați cântat vreodată muzică ex­clusiv cla­sică?

– Da, eu am studiat muzica și astfel am cântat multă muzică exclusiv clasică. Întreaga mea tine­rețe am petrecut-o învățând să cânt la vioară. Am început foarte devreme, la vârsta de cinci ani, și la optsprezece ani aș fi putut începe o carieră clasică. Dar mi-a ieșit în drum muzica U-Musik și de atunci fac propria mea muzică.

– Cum a devenit vioara instru­men­­tul dvs. preferat?

– Am văzut pe cineva cântând la televizor când eram foarte mic și i-am spus tatălui meu: „Uite, asta ar fi ceva potrivit și pentru mine”. Deoarece provin dintr-o familie muzicală, fiecare dintre copii a avut posibilitatea să alea­gă un instrument, iar eu am ales vi­oa­ra. Cred că a fost o de­cizie potrivită, de­oa­re­ce acum o prac­tic și ca pro­fesie. Desigur, cânt și la pian și la alte instru­mente, dar vioara este ins­trumentul meu prin­ci­pal.

– Când și cum ați luat decizia fi­nală de a de­veni mu­zician?

– În luna sep­tembrie a anului 1979, l-am întâlnit pe Nicu Covaci în Ger­mania, iar mu­zica trupei Phoenix m-a inspirat. În acel moment, aveam de gând să urmez altă ca­rieră. Mă gân­deam să stu­diez eco­nomia sau să mă implic în politică. M-am mai gândit și la profesia de actor. Dar în ziua în care l-am întâlnit pe Nicu Covaci în Ger­mania, într-un ma­gazin de muzică, totul s-a schim­bat pentru mine și de atunci am fost cu­cerit complet de muzică.

– Cu Trio Far­farello cum a în­ceput?

– Eram încă în tur­neu cu Phoenix în Ger­mania și Olanda. Între timp, avusesem câteva sesiuni mici de cântat cu Ulli Brand. În 1982, i-am spus: „Cred că a venit momentul pentru noi doi”. Am căutat un basist și am înființat Far­fa­rello. În câțiva ani, am ajuns în culmea suc­cesului, și pentru o pe­rioa­dă, am fost cea mai populară trupă din Germania.

– Apoi a venit revoluția…

– Da, a venit revoluția, mai întâi în Ger­ma­nia, cu reunificarea și, două luni mai târziu, în România. Am fost martor la aceste evenimente. Nicu Covaci m-a sunat și mi-a spus: „Se întâm­plă ceva, trebuie să ne întoarcem!”. Așa că în anii 1990 și 1991, am re­­venit în România, alături de Nicu, Joshi și Țăn­dărică. La acel moment, nu îl cunoș­team încă pe Mircea Baniciu, de­oa­rece el rămăsese în Ro­mânia. Până în anul 2008, am petrecut ju­mătate din timp în turnee, cu Phoenix, în Româ­nia, și cealaltă jumătate, cu Farfarello, în Germania. Practic, am fost mai mult în avion.

– Unde preferați să cântați: pe o scenă mare sau într-un club?

– Îmi place să cânt atât pe o sce­nă mare, cât și într-un club. În clu­bu­rile mici, apreciez atmos­fera inti­mă. Totuși, nu pot spune că prefer aceste locuri în detrimentul unei săli mari sau al unei scene în aer liber. Este, pur și simplu, o altă expe­rien­ță, pe care o apreciez. În acest an, am decis să cântăm în clu­buri mici în România. Am fost aici luna tre­cută și am avut mereu sala plină. Atmosfera a fost minu­nată, și cred că este un concept po­trivit pentru începutul nostru în România.

– Pandemia a schimbat totul, în 2020. Și trupa dvs. a fost afectată, deoarece tocmai vă pregăteați pen­tru aniversarea celor 40 de ani de existență…

– Pandemia a fost o catastrofă majoră pentru toți, nu doar pentru noi. Dar în timpul acestui in­terval, am profitat de o­por­tunitatea de a în­registra un nou album, numit „Krö­nung” („Încoro­na­re”) și de a rea­liza un film des­pre experiențele noas­tre în timpul lock­down-ului. În ciu­da dezas­trului, am ră­mas opti­miști și ne-am considerat cău­tători de no­roc. În anii 2020 și 2021, aveam planificate 130 de con­certe, inclusiv la „Ate­neul Român” din Bucu­rești, alături de o mi­că or­chestră de cameră. Din păcate, to­tul a fost anu­lat.

„România este o destinație specială pentru noi”

– Cântați adesea în România. De ce?

– Preferăm să cântăm în România din mai mul­te motive. În primul rând, am dezvoltat o legătură spe­cială cu publicul ro­mân, care ne-a susținut și ne-a apreciat de-a lungul anilor. De asemenea, a­vem o conexiune emoțională cu cultura și folclo­rul ro­mânesc, care se reflectă în muzica noastră. Ro­mânia are o bogată tradiție muzicală și un public pasionat, care apreciază și înțelege mesajul și stilul nostru muzical. În plus, suntem invitați frecvent la festivaluri și evenimente muzicale în România, ceea ce ne oferă oportunitatea de a ne conecta cu spectatori noi și de a câștiga mai mulți fani. De ase­menea, apreciem frumusețea și diversitatea peisa­jelor din România, care ne inspiră și ne oferă o ex­periență unică, în timpul tur­neelor noastre. În con­clu­zie, România este o destinație specială pen­tru noi, unde suntem bine primiți și avem posibi­litatea de a împărtăși muzica noas­tră, cu oameni pasionați și receptivi.

– Sunteți fascinat de Ro­mânia…

– Da, sunt fascinat de Ro­mânia. Sunt un mare fan al României și împărtășesc asta cu toată lumea. Pentru mine, România este țara vi­itorului. Spre deosebire de vest, aici încă nu este foarte bine orga­nizat totul. Aici poți planifica încă lucruri spontan și in­dividual, ceea ce în Ger­mania nu este po­sibil. Acolo, adesea ai ne­voie de doi ani pentru a planifica ceva. În România, pot de­cide spontan: „Hei, vin aici pentru două săptă­mâni”. Asta mi se pare minunat. Și sper că și în viitor lucrurile vor rămâne așa și nu se vor structura prea mult.

– Cum a fost turneul din februarie în Ro­mânia și cum a fost publicul?

– Ah, a fost minunat! Organizatorii nu s-au așteptat ca atât de mulți oameni să vrea să vină la concert. Numele Farfarello nu este încă cunoscut în România. A fost o senzație minunată, am savurat cu adevărat momentul. Ba­sistul nostru, Urs, a trăit pentru prima dată experiența României și nu mai dorea să plece.

– Mai aveți programate concerte alături de trupa Phoenix?

– În Phoenix sunt acum tineri mu­zicieni, dar dacă Nicu este în formă, se implică și el. Noi rămânem în con­ti­nuare prieteni și sunt invitat la concer­tul său de ziua de naștere, în București, unde voi cânta și eu trei sau patru piese. Anul trecut am fost invitat ca oaspete la un mare con­cert în Timișoara. Dar perioada pe care am trăit-o alături de Phoenix, în anii ‘90, s-a încheiat. Așa-numita generație de aur, cu Mircea Baniciu, Nicu și com­ponența ori­ginală, nu mai există. Cu toate acestea, legenda con­tinuă să trăiască. Phoenix este extrem de impor­tant și valoros pentru Româ­nia, și pot spune doar că am avut norocul să fac parte și eu din trupă. Dum­nezeu a fost bun cu mine.

– Care sunt planurile dumneavoastră cu Trio Farfarello, pentru următorii zece ani?

– Da, chiar intenționăm să continuăm încă zece ani. Energia noastră este încă sută la sută. Mi-aș dori să facem un pas mare în Europa și cred că dacă începem în România, acest lucru ar putea avea un efect de propagare. Muzica noastră este atemporală și este înțeleasă de oricine își deschide inima. Am simțit deja aceste reacții aici, în Ro­mânia. Cred că mai este mult spațiu pentru a crește.

Foto: Mediafax