Angéla-Gizella Szotyori (Primar UDMR al comunei Malnaș, jud. Covasna): „Fără oameni care să-ți fie alături, nu faci nimic”

PRIMARII NOȘTRI

Am intervievat, în timp, o mulțime de pri­mari de comune din țară. Mi-au vorbit despre străzi asfaltate, rețele de apă și canalizare, școli modernizate, curățenie, utilități la poartă, ca la oraș, investiții realizate pe fonduri eu­ropene sau guvernamentale. Mi-au vorbit și despre chichițele metodologice ce trebuie îndeplinite pentru finanțare și – am înțeles că există o mare „de­fecțiune”: sunt prea puține programe destinate co­munităților mici, adică tocmai acelea care ar avea cea mai mare nevoie de sprijin pentru a nu dispărea cu totul de pe fața pământului! O ase­menea așezare este Malnaș (celebrele băi dinainte de 89), din județul Covasna, formată din trei sate: unul la drumul național – Malnaș, satul-reședință, și două ceva mai retrase, Malnaș Băi și Valea Ză­lanului, care numără cu puțin peste o mie de lo­cu­itori, dar care a devenit celebră în toată lumea, pen­tru că aici se află una din pro­prietățile românești ale Regelui Charles. Despre pră­pastia dintre a vrea și a putea, dar și despre mi­cile bucurii „regale” ale zo­nei, ne-a vorbit Angéla-Gizella Szotyori, prima­rul comunei.

Consăteni cu Regele Charles

Înainte de 1990, cea mai cunoscută dintre lo­cali­tățile comunei era Malnaș-Băi, stațiune balneo­cli­materică cu numeroase izvoare de ape minerale, re­comandate în special în tratarea afecțiunilor di­gestive și renale. De câțiva ani,    datorită interesului regelui Charles al III-lea al Marii Britanii, cel mai cunoscut sat al comunei a devenit Valea Zălanului.

– Doamna primar, am fost la Valea Ză­lanului pe traseul cel mai scurt, de apro­ximativ 10-12 km, din drumul național. E un drum foarte prost, greu de străbătut pentru o mașină de oraș, drumul pe care ajunge aca­să la el, când vine în Ro­mânia, regele Charles. Rămâi perplex…

– Ar fi fost un interes național să investim mai mulți bani acolo, tocmai pentru că pre­zența Regelui Charles face mult mai vizibilă și mai vizitată zona. Din păcate, în sat au mai rămas foarte puțini oa­meni, nu sunt mai mult de 30 care să locuiască acolo permanent. Ma­joritatea sunt bătrâni, tinerii au plecat la școli sau la muncă în străinătate. Pentru cei câțiva copii de vârstă școlară avem un microbuz și, pentru iarnă, un auto­turism de teren, ca să-i adu­că la școală, în cen­trul comunei. Dru­mul Comunal 44, din Mal­naș Băi spre Valea Ză­la­nului, urcă un deal destul de abrupt, de aceea acolo nu se poa­te ajunge, mai ales iarna. Mai este un alt drum de acces, dar e mult mai lung, de vreo 44 de km, și nici acela nu e cu mult mai bun. Din păcate, dis­tanța mare și numărul mic de locuitori perma­nenți din Valea Ză­la­nului fac ca finan­țarea asfaltării drumului să nu fie, nici rentabilă, nici po­sibilă. De altfel, reabi­litarea acelui drum ar diminua doza de liniște și de loc curat, din toate punctele de vedere, ca­lități care l-au făcut special, chiar și pentru Regele Charles. Ar fi puțin probabil să străbată atâția kilometri, ca să ajungă într-un loc cu asfalt la poartă și cu un permanent du-te-vino de oameni și mașini.

– Ce anume credeți că l-a atras în aceste locuri, în afară de liniște? Cum de a aflat de Valea Zălanului?

– Prințul Charles i-a povestit cândva contelui Kalnoky cam cum și-ar dori să arate o proprietate pe care să o cumpere în România. Contele a găsit acea proprietate în Valea Zălanului, loc în care familia sa deținuse, pe vremuri, o fabrică de sticlă, datorită căreia, de fapt, s-a și născut satul. Așa a ajuns Regele Charles să dețină proprietatea din Valea Zălanului. De câte ori a venit, Majestatea Sa și-a arătat dis­ponibilitatea de a ajuta, nu pe noi, ca administrație publică, ci pe oamenii locului, ca să-i convingă să nu mai părăsească satul. Știu că a ajutat o familie de fermieri să achiziționeze apa­ratura necesară fabricării de cașcaval, dar între timp, oamenii au renunțat. A fost și ideea înființării și dotării unei făbricuțe de sticlă artizanală, dacă s-ar fi găsit o familie dispusă să se ocupe de așa ceva. Din pă­cate, nimeni nu și-a dorit…

– Nici Malnaș-Băi nu prea arată a stațiune! Care e situația acolo?

– E un loc foarte frumos și care a fost foarte cu­nos­cut în trecut. Pe o singură cărare sunt șapte iz­voare, cu șapte feluri de apă minerală diferite. Dar, după 40 de ani, în care nu s-a făcut nimic, e greu acum să o iei de la zero. În proprietatea comunei avem o clă­dire și patru hectare de teren lângă ea, pen­tru care am căutat finanțare pe linie de turism, dar nu întrunim criteriile de eligibilitate. Împreună cu Consiliul Ju­dețean Covasna, vrem să înființăm, în fostul Hotel Olt, un centru de formare profe­sio­nală în domeniul balneo-turismului, a cărui finan­țare a fost deja acceptată de Compania Națională de In­vestiții.

Prea mici, pentru finanțări mari

– De ce nu accesați fonduri europene? Ro­mâ­nia înflorește cu aju­torul lor…

– E foarte greu să ac­cesăm fonduri eu­ro­­pene, pentru că trebuie cofinanțare și nu avem posibilități. Am vrut să moder­nizăm rețelele de apă și canal, prin fi­nanțări europene, dar progra­mele au fost doar pen­tru localități cu peste 2000 de locui­tori. Totuși, prin Pro­gramul „Anghel Sa­ligny” am asfaltat 13 străzi, în Mal­naș și Malnaș Băi, și am pavat drumul intra­vilan din Valea Zăla­nului, cu piatră cubică. Am so­licitat, la Compania Națională de Investiții, fi­nan­țare pentru o sală de sport, o clă­dire veche, ce tre­buie reparată în tota­li­tate, sperăm să fie apro­bată. Prin PNRR, vom achiziționa mo­bilier urban inteli­gent și aparatură de supraveghere vi­deo în întreaga co­mună. Inves­tiții mai mici am făcut în reparații la că­minele cul­turale și la grădinițe și mai avem de re­parat câteva drumuri. Avem un dispen­sar mo­dern, cu locuință de ser­vi­ciu, dar, din păcate, încă nu am găsit un medic care să deservească comuna.

Trista poveste a laptelui

– Din ce trăiesc oamenii? Cresc animale, lu­crează pământul?

–    Cei care au încă vârsta potrivită, lucrează la oraș, fac naveta zilnic. Sunt câteva familii care cresc animale și mulți lucrează, sezonier sau per­manent, în străinătate. La Valea Zălanului sunt oameni care au multe vaci, din asta trăiesc, și era o firmă care lua laptele de la ei. Lapte curat, bio, căci zona e nepoluată. Recent, însă, firma tocmai a anun­țat că renunță la lapte. Am încercat să intervin, că sunt fermieri tineri și-mi pare rău de ei, dar nu am rezolvat nimic. Nu știu ce vor face, cum se vor descurca în continuare.

– De unde vă vin banii la bugetul local?

– Pe raza comunei funcționează patru cariere de piatră, contribuabili ceva mai mari. În rest, mai sunt doar câteva magazine mici. Cu asta trebuie să ne descurcăm, nu avem de ales.

– Câte școli aveți în comună? Și câți elevi?

– Populația comunei e îmbătrânită, ca peste tot. Cu toate acestea, pare să fi crescut numărul copiilor de vârstă mică. Avem 120 de copii de vârstă școlară și preșcolară. În Malnaș-Băi și Valea Zăla­nului, avem grădiniță și școală primară, iar în Malnaș, școală gimnazială. Toate clădirile sunt moderni­za­te, pe perioada pandemiei, toți copiii au bene­ficiat de tablete, pentru învă­țământul on-line. Trebuie să investim în tineri, că ei urmează după noi, de aceea am pus me­reu pe primul loc tot ceea ce e necesar unui proces de învățământ modern. Suntem și prima comună din județ în care s-a expe­ri­mentat un proiect-pilot de a oferi copii­lor o ma­să caldă zilnic. Ca să pornim acest pro­gram, am pus, când a fost nevoie, bani din buzunar.

Prea multă birocrație

Angéla-Gizella Szotyori a fost, timp de 26 de ani, asistent medical în Malnaș, astfel încât aproape că nu e om în comună care să nu o cunoască. E venită tocmai de la Satu Ma­re și a devenit, prin căsătorie, fiică a comunei. A fost învățată de mică să ajute oamenii, de aceea, când s-a ivit ocazia, s-a gândit că ar putea-o face mai bine ca primar.

În primul mandat, a câștigat alegerile din pri­mul tur și, spune, a fost ca un fel de aventură, pen­tru că nu avea nici cea mai vagă idee ce o așteaptă. Abia la al doilea mandat lucrurile s-au mai limpezit și, văzând că oamenii-i stau alături, și-a dorit să continue ceea ce începuseră împreună.

– A fost vreo diferență între ce v-ați imaginat că puteți face și ceea ce ați reușit să realizați, con­cret, după ce ați ajuns primar?

– Sigur. În primul mandat a fost tare greu, mă confruntam cu lipsa de bani și de experiență. Dacă n-ai lucrat până atunci în administrație, trebuie să ai mereu aproape oameni care să te ajute, pe di­versele domenii cu care ai de-a face ca primar. Vin în fiecare zi la ora 8 și, dacă nu trebuie nea­părat să plec, stau în primărie toată ziua. Încerc să fac tot ce am gândit, dar e foarte mare birocrația, lucrurile merg foarte greu, ceva trebuie schimbat, la nivel superior. Din fericire, am colegi capa­bili, o echipă foarte bună, ceea ce con­tează mult. Dacă e înțelegere, lu­crurile merg altfel. Nu ne pierdem speranța în viitor.