RODICA CULCER despre… „Nu întrezărim finalul războiului din Ucraina, ci intrarea lui într-o fază mai dură”

– Secretarul de stat american, Antony Blinken, s-a întâlnit luni cu președintele chinez, Xi Jinping, încheind „o vizită rară și esențială la Beijing, menită să atenueze numeroasele dispute dintre cele mai mari două economii ale lumii”. Este această întâlnire un semn de deschidere? Există perspective de dezgheţ în lunga listă de dispute dintre SUA și China?

– Întâlnirea lui Antony Blinken cu Xi Jinping a deschis calea reluării dialogului dintre Beijing și Washing­ton, într-un moment în care relațiile bilate­rale începuseră să se deterioreze în mod îngrijorător. Președintele Xi însuși a declarat că ambele state au făcut progrese în stabilizarea acestor relații. Analiștii apreciază că este vorba doar de o reconectare, nici­decum de o reconciliere, dar, în contextul desta­bilizării accentuate a relațiilor sino-americane din ultima vreme, simplul fapt că s-a convenit reluarea dialo­gului este o realizare în sine. De altfel, secre­tarul de stat american nici nu avea teme majore pe agenda vizitei la Beijing, principalul său obiectiv fiind să-l convingă pe președintele chinez să dea semnalul unui început de dezgheț. Ambele state sunt interesate să atenueze tensiunile dintre ele: China are probleme economice, înregistrând o creștere econo­mică sub așteptări, după gestionarea defectuoasă a pandemiei de COVID, și ar dori ca SUA să renunțe la barierele comerciale impuse transferurilor teh­nolo­gice, care îi îndepărtează pe investitori; la rândul ei, SUA dorește diminuarea activității militare chi­neze în Pacific, mai ales în jurul Taiwanului și în Ma­rea Chinei de Sud, unde au avut loc deja întâlniri riscante între avioanele militare americane și cele chineze. Totodată, Washingtonul este nemulțumit de faptul că Beijingul nu a condamnat agresiunea rusă în Ucraina și menține o poziție ambiguă față de acest război. Să nu uităm însă că, dacă nu s-ar fi aflat în dificultate, China nu ar fi renunțat la retorica ei be­licoasă la adresa SUA, afișată, nu demult, de însuși Xi Jinping. Rămâne de văzut cum se vor transpune în practică promisiunile privind reluarea dialogului, mai ales în privința deschiderii canalelor de comu­nicare militare, China fiind un partener dificil de ne­gociere. Dar fără întâlnirea Xi-Blinken, perspectivele pentru pacea mondială, fie ea și relativă, ar fi fost mai mult decât sumbre.

– Pe frontul de luptă din Ucraina, odată cu startul mult-așteptatei contraofensive coordonate de la Kiev, s-au înregistrat mișcări strategice ale Ru­siei în Belarus, dar și    tentative diplomatice ex­terne de mediere a păcii. Este sfârșitul războiului ce­va mai aproape, sau se profilează un conflict de lungă durată? Și-au atins sancțiunile la adresa Moscovei scopul?

– Contraofensiva ucraineană a început, într-ade­văr, dar se află în faza operațiunilor preliminare, iar marile bătălii nu au fost lansate. Ucrainenii au reușit să avanseze 60 de km spre Donețk, dar au dificultăți în Zaporijie. Luptele se anunță crâncene, dar Kievul nu va renunța la operațiunea sa de recucerire a te­ritoriilor invadate de ruși, mai ales după ce s-au pre­gătit atâta vreme și după ce populația a fost supusă la atâtea privațiuni și suferințe. Nu întrezărim, deci, apropierea finalului războiului, ci ne așteptăm ca el să intre într-o fază mai dură.    Declarațiile belicoase ale președintelui Belarus Aleksandar Lukashenko și transferul de rachete nucleare rusești în Belarus sunt gândite de Moscova ca să-i intimideze atât pe ucrai­neni, cât și pe occidentalii care îi susțin. Parla­mentul de la Kiev a răspuns însă ferm, propunând declararea Belarus drept stat agresor și ruperea relațiilor diplomatice cu Minskul. Deși nici occiden­talii nu par speriați, ei au decis, totuși, ca Ucrai­na să nu fie    invitată să se alăture Alianței la summit-ul de la Vilnius, din 11 iulie. În acest context, nici nu merită să vorbim despre tentativa de mediere a șefilor de state din Africa, care au dovedit doar că nu înțeleg nimic din ce se întâmplă în Ucraina. Re­ziliența economiei Rusiei la sancțiunile occidentale este însă o altă poveste. Ea se datorează cooperării Rusiei cu state cu regimuri autoritare ca India, Bra­zilia, Iran, China și Arabia Saudită. Totodată, unele exporturi de tehnologie și mărfuri supuse sancțiu­nilor din UE către țări din fosta URSS, ca de exem­plu Kazahstan și Uzbekistan, au fost lăsate să tran­ziteze prin Rusia, unde peste jumătate au fost detur­nate spre firme rusești. Nu este însă pentru prima oară în istorie când Rusia profită de pe urma superfi­cialității occiden­talilor combinată cu    decuplarea de valorile occiden­tale a unor    state din Asia, Orientul Mijlociu și Ame­rica de Sud.