Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

ZODIACUL LUNII IULIE

Foto: Shutterstock

– Două evenimente astrologice de seamă se vor petrece în luna lui Cuptor. Nodul Lunar Nord (care nu este un corp ceresc, ci un punct astrologic, care ne arată ce lecții karmice se activează la un moment dat), iese pe 12 din zodia Taurului. Cât timp a trecut pe aici, aceste lecții s-au manifestat sub o formă radicală, greu de suportat.    Este    adesea vorba despre corectarea felului în care oamenii s-au folosit de cunoștințe esoterice. Dacă le-au folosit în detrimentul altora, acum li se întoarce. În schimb, dacă le-au folosit pentru a ajuta, primesc răsplata.    De la finele lui decembrie 2021, când Nodul Nord a intrat în Taur, am perceput viața nu ca pe un dar, ci mai degrabă ca pe o cursă pentru supraviețuire, în special în privința chestiunilor materiale. În Berbec, unde Nodul Nord intră pe 13 și va sta până în ianuarie 2025, egalizările karmice sunt, într-un fel, mai ușor de suportat. În esență, vom fi puși în situația să ne dovedim nouă și altora dacă și în ce măsură suntem în stare să stăm pe propriile noastre picioare. Micul benefic Venus intră în mișcare retrogradă în Leu, pe 24, ceea ce se întâmplă o dată la 18 luni. Ni se oferă ocazia de-a ne examina relațiile, în special pe cele de iubire, dintr-o nouă perspectivă, să ne dăm seama ce ne dorim de fapt de la ele și să corectăm raporturile –

BERBEC

Chef de chef

Vă atrag întrunirile mondene, spectacolele, distracțiile, în general, dar mai ales cele care vă permit să vă descătușați energia, cum ar fi marile concerte de vară. Da­că sunteți părinți, vă puteți im­plica în organizarea petrecerilor celor mici. În mod cert vă veți amu­za și dvs. Odată cu intrarea Nodului Nord în semnul dvs. (ultima dată asta s-a petrecut cu 18 ani în urmă), simțul identității dvs. se cere rede­finit. Mai ales dacă i-ați luat ca eta­lon pe cei din jur, în loc să de­veniți dvs. model pentru ceilalți. Acest lu­cru nu implică (așa cum presupun unii dintre dvs.) conflicte cu cei­lalți, ci doar o concentrare asupra propriilor capacități de întreprin­zători sau artiști.

BANI: Ați câștigat vreodată bani în joacă, de exemplu pictând ceva, iar cineva să vă ceară să cumpere lu­cra­rea? Dacă da, gândiți-vă să ex­ploa­tați acest talent. Poate fi vorba des­pre diverse genuri de creativi­tate.

CARIERĂ: Atenția la detalii de­vine esențială începând din 11. Mai ales că e posibil să aveți de lu­crat din urmă la un proiect im­portant, la reușita căruia țineți mult.

DRAGOSTE: Mulți dintre dvs. s-au avântat într-o poveste de dra­goste în frumoasa lună mai, însă odată cu retrogradația lui Venus în Leu, pe 24, parcă nu mai e totul așa roz.

SĂNĂTATE: Puteți corecta ușor problemele de mobilitate în primele zile ale lunii. Din 29, aparatul di­ges­tiv devine sensibil.

TAUR

În cercul familiei

Pe parcursul întregii veri, re­la­ții­le de familie vor juca un rol deosebit de important în viața dvs. Dacă aveți de luat hotărâri împreună, poate referitoare la o eventuală vân­zare sau cumpărare a unei proprietăți imobiliare, cel mai bine ar fi să vă puneți de acord până pe 10. Dacă mai sunt de discutat sau negociat detalii, asta se poate rezolva până pe 23. Pu­teți primi sfaturi utile din partea unor rude sau vecini. În privința raportu­rilor cu ceilați membri ai familiei, retrogradația lui Venus din 24 poate semnala nevoia unei redefiniri.

BANI: Nu e exclus ca până pe 11 să apară o colaborare. Sunteți creativi cu banii, dar în mic, între 12 și 28. Aveți un oarecare grad de șansă la capitolul jocuri sau speculații, dacă păstrați justa măsură după 28.

CARIERĂ: Este posibil ca prietenii dvs. mai în vârstă sau cu mai multă experiență să vă transmită învățături în urma cărora, dacă le urmați, să aveți mult de câștigat.

DRAGOSTE: Cuceritorul Marte, stă­pânul acestui an, vă poate arunca în bra­țele pasiunii din 11, când intră în Fe­cioară. Dar nu veți fi feciorelnic de­loc. Și nici măcar monogam, deoa­re­ce, din 29, ar putea apărea noi ispite.

SĂNĂTATE: O lună neutră din punc­tul de vedere al formei dvs. fizice, even­tual după 23 ar putea apărea con­secin­țe­le unor excese în regimul ali­men­tar.

GEMENI

Treceți la comandă, dar fără tam-tam

E bine să luați inițiative cu­ra­joase cu privire la gos­po­dă­rie sau relațiile familiale ori ambele, cu începere din 11, când Marte, gu­vernatorul anului, își face in­trarea în Fecioară. Deși ideile voastre sunt oportune, căci mulți aveți de făcut schimbări majore, nu e recomandabil să acționați în pripă. Faceți astfel încât ceilalți să nu simtă că vreți să vă impuneți cu tot di­nadinsul. Faceți deliciul antu­ra­jului până pe 23, dar apoi s-ar putea să vă piară inspirația ori ceilalți să devină imuni la giumbușlucurile dvs.

BANI: În calitatea dvs. de maeștri ai negocierilor, veți reuși să obțineți condițiile pe care vi le doriți la în­ceput de lună. Sunteți mai mult de­cât eficienți până pe 11, însă în preaj­­ma lui 23 riscați să dați cu bâta în baltă dacă forțați lucrurile.

CARIERĂ: Până acum ați știut să o dați cotită când ați intrat în încurcă­turi. De acum însă, șefii sunt mult mai vigilenți și vă pot taxa mai ales în preajma lui 21.

DRAGOSTE: Tot sunteți dvs. campioni ai flirturilor sociale, deci vă puteți des­fășura cam până pe 10. Pro­blema apare din 24 încolo, când vă puteți da seama că una dintre persoanele curtate a reușit să vă intre pe sub piele.

SĂNĂTATE: Rezolvați fără întâr­zie­re problemele vizând gâtul, fica­tul sau insomniile până pe 11, ca să nu se cronicizeze.

RAC

Punguța cu… trei bani

Avându-l alături pe Mercur pâ­nă pe 11, vă va veni rela­tiv ușor să vă depășiți timidi­ta­tea și să comunicați cu claritate și acuratețe. Mai mult, aspectele plă­cute primite de agilul Mercur vă pun în valoare și talentul dvs. de a mânui cuvintele. E o pe­rioa­dă cum nu se poate mai po­trivită pentru a vă exprima gându­rile și sen­timentele. Odată cu ple­ca­rea No­du­lui Nord din Taur, pe 12, s-au încheiat multe contacte karmice care v-au legat de anumiți prieteni sau cercuri sociale. Cei rămași în ju­rul dvs. vă vor aduce bucurii. Pu­teți cu­noaște oameni noi, interesanți, dar cam temperamentali, începând din 11.

BANI: Toată luna aveți parte de un con­text favorabil pentru a vă diver­sifica sursele de venituri. Dar cel mai ușor obțineți ceea ce vă doriți în in­tervalul 12-23.

CARIERĂ: Intrarea Nodului Lunar Nord în Berbec, pe 13, coincide cu o nouă lecție în privința capacității dvs. de a vă afirma, inde­pen­dent de sprijinul altora. Asta nu înseamnă să renunțați la sprijinul altora, ci doar să nu depindeți de el.

DRAGOSTE: Același Nod Nord în Berbec vă poate so­licita într-atât, încât să treziți nemul­țumirile partenerului dvs., așa cum s-a mai întâmplat de câteva ori în anii trecuți. De evitat.

SĂNĂTATE: Îngrijiți-vă minuțios problemele legate de circulația peri­ferică, genunchi, dentiție și ten, ca să nu se permanentizeze.

LEU

Protecție astrală

Faceți adesea eforturi ca să ieșiți în evidență. De astă dată nu va fi nevoie de strădanie, lucrurile se pe­trec natural, cel puțin pâ­nă pe data de 23, când sun­teți vi­zitați pe rând de șefii acestui an, Marte (până pe 10), Venus (toată luna) și Mercur (între 12 și 28). Prorecție astrală la cel mai înalt nivel. Vă veți putea lă­sa ad­­mirați ca urmare a diver­se­lor dvs. ta­len­te, doar că intra­rea în re­trogradație a frumoasei Venus, pe 24, vă poate pune pe gân­duri. Și bi­ne face. Ar fi bine să vă amintiți ce schim­bări s-au petrecut în viața și în psi­hicul dvs. în urmă cu opt ani, și să ve­deți dacă nu e cazul să vă reinventați.

BANI: Intrarea lui Marte în Fecioară, pe 11, vă trezește ambiția de-a depista noi surse de câștig. Dar dacă în preaj­ma lui 21 încercați să vă impuneți cu for­ța, s-ar putea să pierdeți un contract.

CARIERĂ: Fiți atenți la tot ce se vor­bește în culise pe seama șefilor, până pe 11, dar nu vă alăturați bârfe­lor. În felul acesta veți ști cum să vă poziționați față de șefi, ceea ce vă poate aduce o pro­mo­vare.

DRAGOSTE: Viața de cuplu se anunță deosebit de plăcută, până pe 23, dar apoi pot apă­rea anu­mite situații pe care le-ați mai în­tâl­nit în 2015. Între­bați-vă ce ar tre­bui să se întâmple ca să nu se repete scena­riul.

SĂNĂTATE: Luna plină din 3, din Capricorn, vă poate răscoli reuma­tis­mul, cea nouă din 17, din Rac, pro­ble­mele digestive.

FECIOARĂ

Dorință de afirmare

Trecerea lui Marte, guver­na­torul acestui an astrologic, prin semnul Leului vă poate da stări de neliniște și nevoia de-a acționa, de-a vă exprima, dar nu și posibi­li­tatea de-a o face. Vă simțiți blocați și neînțeleși. Din fericire, Marte e se­condat de Venus, iar cele două pla­nete vă pot da o stare de echilibru și de pace interioară, dacă vă dedicați unor activități caritabile ori unora de ordin spiritual. Ceea ce vă va fi de mare folos începând din 11, când Mar­te intră în semnul dvs. Același aspect s-a mai întâmplat în iulie –sep­­tembrie 2021. Ca și atunci, veți dori să vă afirmați, să demonstrați lumii de ce sunteți în stare.     

BANI: În cazul în care ați colaborat cu cineva într-o manieră mai dis­cretă care a funcțio­nat, este posibil ca, după 23, persoa­na respectivă să tergiverseze plățile sau chiar să nu-și mai respecte an­gaja­mentele.

CARIERĂ: O persoană, probabil de sex feminin, căreia aveți tendința de a-i încredința secrete, le poate trans­mite altora din 24 încolo. Fiți deci reținuți.

DRAGOSTE: În preajma lui 21, perechea dvs. e deosebit de rigidă și poate lua decizii brutale. Nu uitați că cel mai deștept cedează.     

SĂNĂTATE: Până pe 10, vă pot necăji durerile de cap sau puseele de tensiune, iar din 23 încolo, aparatul urinar.

BALANȚĂ

Revizuiți-vă prietenii

Viața dvs. socială este bogată și plăcută, cel puțin până pe 23, cât timp inițativele pe care le luați împreună cu prietenii vă aduc satis­fac­ții și, posibil, noi prieteni. Evitați să vă im­plicați prea mult în acțiunile de grup, deoarece altfel nu este exclus să vă dați seama, după 23, că unii dintre cei din cercurile dvs. sociale consideră că ceea ce faceți pentru grup sau pentru ei li se cuvine. În­cepeți să vedeți situațiile cu alți ochi. Ar fi util să vă amintiți cum s-au petrecut lucrurile cu opt ani în urmă, când a fost de asemenea cazul să vă revizuiți relațiile so­ciale. Luați deocamdată distanță, pro­cesul durează câteva luni bune.

BANI: Dacă vă apucați să analizați ce se întâmplă, fără a lua decizii impulsive în preajma lui 21, puteți acționa inspirat pe final de lună.

CARIERĂ: Comunicați bine cu șefii, până pe 10, asta vă ajută să vă dați seama cam unde puteți ajun­ge în ierarhie în viitorul nu prea îndepărtat. Pe 11 și în jurul lui 23, în schimb, nu e indicat să aveți un comportament prea familiar cu superiorii.

DRAGOSTE: Odată cu trecerea Nodului lunar Nord în Berbec, relația de cuplu poate fi supusă unor încercări, dacă partenerul sau dvs. nu puteți sta pe propriile picioare.

SĂNĂTATE: Din 11 ar fi bine să vă supravegheați tensiunea. Zilele afectate, privind și oasele, mai ales genunchii, sunt în preajma lui 21.

SCORPION

Măsură și prudență

Aceia dintre dvs. care sunt plecați în vacanță se vor simți cel mai bine la început de lu­nă. Până pe 10 aveți liber la excursii prin împreju­rimi, sporturi sau alte distracții dinamice, dar pe 11 e preferabil să stați undeva cuminți, căci există un grad de risc. De prudență e bine să dați dovadă și în preajma lui 23, când poate fi vorba însă mai de­grabă de probleme cu autoritățile decât de acci­dente. Respectați cu strictețe regulile de circulație. Dacă sunteți acasă, nu vă plictisiți. Prietenii vă asaltează cu invitații, din 11 încolo. Vă vin diverse idei pentru activitățile de grup. Evitați însă, pe 21, o atitudine autoritară, chiar dacă aveți dreptate. Nu uitați, tonul face muzica.     

BANI: La începutul și la sfârșitul lu­nii, partenerul de cuplu ori de afaceri poate veni cu fonduri, eventual adu­când un nou asociat. V-ar prinde bine și ghidajul unui expert.

CARIERĂ: Aveți încredere în iniția­tivele dvs. și aveți grijă să le prezen­tați șefilor până pe 10. Ulterior veți găsi modalități creative de-a le pune în practică. După 23, vor trebui făcute însă niște rectificări.

DRAGOSTE: Pe 11, Nodul lunar Nord iese din Taur și veți putea observa cum atitudinea pertene­rului se schimbă. Cel mai probabil în bine.

SĂNĂTATE: Pe 12, când Nodul Nord intră în Ber­bec, tensiunea arterială sau cea oculară pot creș­te. Și migrenele se pot înteți.

SĂGETĂTOR

Surprize karmice

Vă distrați de minune, dacă porniți la drum la început de lună, cât mai departe sau în locuri cât mai interesante. Din 24 însă s-ar putea ca o destinație, care inițial v-a fascinat, să înceapă să vă dezamăgească ori să începeți să vă schim­bați impresia despre oamenii întâlniți acolo. E mai bine să nu aveți așteptări mari. Deza­măgiri pot interveni și legat de niște cumpărături. Puteți descoperi, de exemplu, că ați plătit exagerat de mult pe un obiect care, în altă parte, costa semni­ficativ mai puțin. Iar în preajma datei de 21, cine­va din familie, probabil un senior, poate avea pro­bleme, pe care nu le poate rezolva singur.

BANI: Nu vă lăsați    tentați să recurgeți la specu­lații, începând din 13, chiar sau mai ales dacă aveți de achitat niște datorii. Luați lucrurile pas cu pas. Cineva de la serviciu ar putea fi dispus să vă ajute, la începutul sau către sfârșitul lunii.

CARIERĂ: E indicat să nu vă implicați prea tare într-un proiect profesional ce nu poate funcționa fără dvs. Țineți cont de faptul că în preajma datei de 21 se poate să trebuiască să faceți față unei ur­gențe familiale.

DRAGOSTE: Soarta vă poate pregăti surprize, începând din 13, când Nodul lunar Nord se mută în Berbec, aducând situații    karmice în viața dvs.

SĂNĂTATE: La mijlocul lunii sunteți înclinați către excese, care vă pot afecta ficatul sau ritmul veghe-somn.

CAPRICORN

Primatul familiei asupra profesiei

Din decembrie 2021 și până pe 12 iulie v-a fost testată capacitatea de-a vă păstra rea­lis­mul. Unii dintre dvs. s-au lansat în proiecte fante­zis­te sau au apreciat greșit capacitățile unor per­soa­ne. Eve­nimen­tele au avut un substrat karmic, fiind o urmare a trecerii Nodului Nord prin Taur. Pe 13 iu­lie, el intră în Berbec, iar problematica de ordin kar­mic se mută asupra familiei. Vedeți ce membru al acesteia ar avea nevoie de ajutor sau dacă nu cum­va dvs. depindeți în mare măsură de cineva.

BANI: Puteți porni lucruri noi, până pe 10, dar nu multe. Fiți pregătiți să faceți ajustări, din 24, sau renunțați chiar la inițiativele care n-au debutat gro­zav. În 2015 ați avut probabil o situație similară.

CARIERĂ: Chestiunile familiale vă pot lua din energia necesară pentru a avansa profesional, deci nu vă aruncați în proiecte prea solicitante.

DRAGOSTE: Și aici trecerea Nodului Nord prin Taur își mai spune cuvântul, până pe 12 inclusiv. Pri­viți-vă reacțiile, pentru a observa dacă sunt ex­ce­siv de intense, însoțite de dorința de control, sau dacă dimpotrivă, vă baricadați față de ele, ca să nu vă copleșească.

SĂNĂTATE: În preajma Lunii pline din Ca­pri­corn, de pe 3, puteți trata cu succes probleme le­gate de oase (îndeosebi genunchii) și piele. Nu însă și intervenții chirurgicale asupra acestora.     

VĂRSĂTOR

Vânt de libertate

Probabil că cei mai nedescurcați din familie v-au dat destulă bătaie de cap din decem­brie 2021. Sau a fost vorba despre vreo proprietate comună a cărei gestionare a căzut pe umerii dvs., stârnind tuturor emoții. Din 13, ar trebui să-i lăsați pe cei care nu sunt autonomi ca dvs. să dea cu ca­pul de pragul de sus, căci Nodul lunar Nord pă­ră­sește Taurul, intrând în Berbec, unde va sta 18 luni. Vă confruntați cu situații în care cei din anturaj vă provoacă frustări. Dvs. aveți mare nevoie de liber­tate. Când alții încearcă să o limiteze, fugiți. Ei au nevoie de cunoștințele și inteligența dvs., ceea ce vă place, dar vă deranjează când încearcă să perso­nalizeze relațiile.

BANI: În jurul lui 21 nu e indicat să încheiați un con­tract pe termen lung. Iar dacă un astfel de con­tract încetează, nu porniți conflicte pe tema asta.

CARIERĂ: Comunicați eficient cu colaboratorii dvs. până pe 12 (cu excepția lui 11). În preajma lui 23, puteți fi însă percepuți ca subiectivi și nejustificat de autoritari.

DRAGOSTE: Venus și Marte în Leu (acesta din urmă până pe 10) vă oferă un amestec de pasiune și tandrețe. Dar Venus intră în retrogradație pe 24, iar perspectiva dvs. începe să se schimbe.

SĂNĂTATE: Din 13, cei afectați de probleme osoa­se cronice pot intra în fază acută. Problemele digestive vă pot deranja mai ales pe 17 și în jur de 23.

PEȘTI

Apreciați de colegi

Problemele de ordin ma­te­rial v-au exasperat, din 24 decembrie 2021 încoace, la un nivel deosebit de profund. V-ați simțit afectat și sistemul de va­lori, de care ați în­ceput să vă îndoiți. Pe lângă fap­tul că dvs. tre­ceți zilnic printr-o gamă largă de emo­ții, ele v-au dat peste cap și din pricina in­ten­sității. Dar acest carusel se încheie pe 12. Karma legată de Nodul Nord în Taur încetează, cedând locul celei legate de Nodul Nord în Berbec. În cazul dvs., provocarea e mare, căci presupune să acționați fără a vă sprijini pe alții. O abor­dare com­plet ne­co­respunzătoare ar fi să mergeți la minima rezis­tență, folosindu-vă de farmecele dvs., sau să nu recunoașteți greșeli sau lucruri ru­și­noase comise în trecut. Riscul e deosebit de mare în jurul lui 21.

BANI: Începând din 13, v-ar putea tenta să reluați o afacere din trecut, înainte de 8 martie sau chiar cu mult mai mult timp în urmă. N-o faceți însă, dacă sperați ca cealalată persoană să facă mai totul.

CARIERĂ:    Colegii vă apreciază și aveți parte de o atmosferă de echipă plăcută până pe 23 și, dacă nu vă leneviți, și după aceea.

DRAGOSTE: Sunteți tentați să vă folosiți ca­pa­citatea de seducție pur și simplu ca să vedeți dacă funcționează. Nu-i bine.

SĂNĂTATE: Aveți parte de energie de bună ca­litate, dar din 24 ea tinde să scadă, iar rinichii să se lenevească.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian