
Parva este un sat în nordul județului Bistrița-Năsăud, aflat la poalele Munților Rodnei. Singurul sat al comunei cu același nume. Aflat în zona pur românească a Năsăudului, oraș al iluminismului transilvănean, are locuitori mândri de originea lor și extrem de atașați de pământ, pe care nu se-ndură să-l părăsească, chiar dacă, sezonier, mai pleacă la muncă în străinătate.
Ioan Strugari este de trei mandate primarul comunei Parva. A fost tehnician silvic și învățător, apoi s-a perfecționat, pe rând, în management educațional și drept, pregătindu-se pas cu pas pentru funcția de primar, după ce fusese, ani la rând, consilier local și, pentru un mandat, viceprimar. Nu ezită să se declare și oier și să se mândrească cu stâna europeană pe care a creat-o în Munții Rodnei, în urmă cu vreo 15 ani, prima stână de acest gen din țară.
„Parva nu a fost colectivizată, și oamenii sunt foarte atașați de pământ”
– Domnule primar, haideți să începem cu acest concept neobișnuit: stână europeană. Despre ce anume este vorba?
– Cariera mea a trecut și pe la oi, am condus asociații ale crescătorilor de oi și de taurine. În 2007, ne-am gândit să creăm condiții civilizate pentru cei care au stâne pe vârful munților, și am reușit. Ciobanii noștri au confort de oraș, stâne cu baie, inclusiv sală de preparare a brânzeturilor, cu foc cu lemne, cum e tradiția în zonă. Am avut și dezamăgiri, nu toți ciobanii gândesc ca mine, ies greu din rânduielile vechi, dar în final am făcut lucruri faine și bune, care sunt folosite în interesul comunității locale.
– În afară de oi, se mai ocupă oamenii din Parva cu creșterea animalelor? Cândva, dealurile năsăudene erau raiul cirezilor de vaci.
– Din păcate, tendința e în scădere, foarte puțini oameni mai țin vite. I-a prins și pe ei vârtejul prezentului. Vor bani mulți și repede. Numărul crescătorilor a scăzut cu 40 la sută față de 1992-1993, iar efectivele de animale scad și ele de la an la an.
– Ce-i mai ține în sat, fără vite?
– Parva nu a fost colectivizată, iar oamenii, din generație în generație, sunt foarte atașați de pământ. Majoritatea celor care rămân aici își găsesc de lucru la distanțe rezonabile, fac naveta la maximum 50 km, dar nu pleacă din sat. În ultimul timp, merg la muncă sezonieră în străinătate, iar banii câștigați acolo îi reinvestesc în localitate, în special în construcții.
„Se investește foarte mult în proprietăți private”
– Aveți investitori în comună? Cum stați cu bugetul local?

– Nu avem investitori în comună, pentru că nu avem terenuri, asta e marea problemă. Parva e o localitate închisă, chiar și terenurile private sunt foarte scumpe, ajung și la 15000 euro/un ar. Sunt scumpe pentru că sunt puține, iar comunitatea e tânără, se investește foarte mult în proprietăți private. Bugetul comunei e foarte, foarte mic, avem doar opt angajați în primărie, lucrăm la limită. Încercăm să ne descurcăm cum putem și facem economii maxime, pe cât posibil. E o perioadă foarte grea din punct de vedere financiar.
– În aceste condiții, reușiți să atrageți fonduri europene sau de altă natură?
– În momentul de față, derulăm undeva la 20 de proiecte, dintre care două-trei pe programul „Anghel Saligny”. Avem rețea de apă și canal, aș putea spune sută la sută, deși, fiind zonă de munte, sunt gospodării care au propriile izvoare de apă și nu s-au conectat la rețeaua publică. A fost un proiect în valoare de peste trei milioane de euro. În 2015, am finalizat electrificarea întregii comune, am modernizat străzi, am construit cea mai frumoasă școală din județul Bistrița-Năsăud. Acum am aplicat pentru finanțarea construirii unei creșe și a unei platforme de gunoi. Cea mai mare investiție va fi, însă, o hidrocentrală pe râul Rebra, care să deservească, din punct de vedere energetic, toate instituțiile publice din comună. Vom fi prima localitate din România care, pe partea de funcționare, de utilități, nu va avea costuri.
„În maximum cinci ani, Parva va fi pe harta turistică națională”
– Aveți, pe teritoriul comunei, și izvoare de apă minerală, și câteva atracții turistice. Sunt valorificate în vreun fel?
– Într-adevăr, avem două izvoare de apă minerală în comună, dar nu au fost niciodată valorificate, le folosesc doar localnicii. Mă gândesc să creez și ceva băi în jurul lor, dar, așa cum spuneam, prețul energiei electrice ne face să calculăm foarte bine fiecare pas.
Râul Rebra, ce ne traversează comuna, e încă plin de păstrăvi și lipani sălbatici, cum nu se mai prea găsesc în România, o atracție interesantă pentru amatorii de pescuit. Avem trasee pentru drumeție în Munții Rodnei, care ne despart de Maramureș, avem Peștera Tăușoare, cea mai adâncă peșteră din România, care se află la 900 de metri altitudine și coboară la 400 de metri sub nivelul mării.
Am amenajat un parc de aventură, cu locuri de cățărare, două tiroliene, nu e ceva foarte mare, dar a început să atragă copii și tineri. Avem biciclete de închiriat și locuri de relaxare. Încep să se dezvolte și zone de cazare, agro-pensiuni, suntem la un început destul de bun. Eu zic că, dacă Dumnezeu mă ajută, că numai El mă ajută, prin oamenii buni pe care mi-i scoate în cale, în maximum cinci ani, Parva va fi pe harta turistică națională, prin niște proiecte pe care le vom depune luna viitoare.
„Nimeni nu mai alege partidele. Oamenii aleg oameni”
– Știu că ați semnat, în 2018, o Declarație de Unire cu Republica Moldova. Despre ce anume e vorba?
– Dar pe toate le știți! Da, am fost primul primar din România care a semnat o astfel de declarație, în 2018. După mine au mai făcut asta câteva sute de primari. Colaborăm foarte bine cu primari din Republica Moldova, sunt mândru că pot să contribui cu ceva la bunăstarea comunităților lor. Pe unii îi ajut direct, altora le recomand cine îi poate ajuta. În Republica Moldova, mă duc ca la mine acasă.
– Sunteți primar la al treilea mandat, într-o comună cu un singur sat. Ce anume aleg oamenii, în mediul rural: omul sau partidul?
– E mult de când nimeni nu mai alege partidele. La nivel de comună, de alegeri locale, oamenii aleg oameni.
„N-ar trebui ca toate deciziile să fie luate la București”
– Ce e cel mai greu în administrarea unei comune?

– Cel mai greu e să ai de-a face cu birocrația, impusă de agențiile formate pe lângă toate ministerele și conduse de legi sau ordine care nu pot fi controlate. Nu e normal să ai o lege și, subsecvente acesteia, să fie norme de aplicare și ordine de ministru, iar legea să rămână doar o formă al cărei conținut e dizolvat de alte acte normative.
– Înțeleg, din ce-mi spuneți, că e cam lung drumul până la București!
– Aș zice că e nici lung, nici scurt. Bucureștiul e foarte aproape când știi exact ce vrei, mai sunt și oameni de bună credință acolo, dar nu înțeleg de ce nu au curajul să corecteze, la nivel de țară, problemele sesizate în teritoriu. Cred că n-ar trebui ca toate deciziile să fie luate la București. Și nu e vorba de distanță, ci de necunoașterea țării de către funcționarii din Capitală, astfel încât survin foarte mari dezechilibre. Sunt multe legi făcute pe genunchi la București. Noi suntem zonă de munte, avem vreo 4000 ha de pădure, nu e normal să ni se aplice, prin Codul Silvic, aceleași condiții ca județelor Teleorman și Călărași, de exemplu. Asta distruge comunitățile noastre, pentru că legea nu se poate aplica unitar, ar trebui să existe o legislație diferențiată pentru zonele de câmpie și cele de munte. La munte, oamenii trăiesc, la propriu, în pădure, aici nu se fac nici lubenițe, nici castraveți, oamenii se încălzesc cu lemne pe care nu le pot aduce de nu știu unde, de aici trebuie să le ia. Codul Silvic, însă, nu permite asta, decât în niște condiții mai potrivite pentru zona Dobrogea, de exemplu.
„Există o lege a muntelui, dar nu s-a făcut nimic”
Există o lege a muntelui în care sunt scrise multe, dar nu s-a făcut nimic. Sunt comunități de mii de oameni pe cale de dispariție, iar politicienii nu găsesc ca soluții decât desființarea lor administrativă. E simplu să vorbești de desființarea comunelor, de comasare, dar e oribil, ca politician, să spui că distrugi fără să pui nimic în loc. Asta e cel mai simplu, e o decizie pe care o iei la o cafea. Sunt atât de mici, de slabi, ca lideri politici, încât nu-și dau seama că distrug comunități întregi. O comună, dacă nu mai are școală, dispensar, primărie, e predispusă dispariției. Eu aș inventa programe care să aducă înapoi tinerii, sunt case care se vând cu 5-10 mii euro, dar nu se finanțează prin programul „Prima casă”. Mai bine finanțează apartamente foarte scumpe, la oraș, care țin tinerii la etajul 10! Distrugem generații de copii care n-au copilărie, în loc să ne întoarcem spre sat și spre mediul rural. Lucrurile s-ar putea schimba, dacă am avea niște politicieni cât de cât integri. Din acest punct de vedere, Bucureștiul e, de cele mai multe ori, foarte, foarte departe – ca să răspund întrebării dumneavoastră.