IOAN STRUGARI (Primar PSD al comunei Parva, jud. Bistrița-Năsăud): „Eu aș inventa programe care să aducă înapoi tinerii”

Parva este un sat în nordul județului Bistrița-Năsăud, aflat la poalele Munților Rodnei. Singurul sat al comunei cu același nume. Aflat în zona pur românească a Năsăudului, oraș al iluminismului transilvănean, are locuitori mândri de originea lor și extrem de atașați de pământ, pe care nu se-ndură să-l părăsească, chiar dacă, sezonier, mai pleacă la muncă în străinătate.

Ioan Strugari este de trei mandate primarul comunei Parva. A fost tehnician silvic și învățător, apoi s-a perfecționat, pe rând, în management edu­ca­țional și drept, pregătindu-se pas cu pas pentru funcția de primar, după ce fusese, ani la rând, con­silier local și, pentru un mandat, viceprimar. Nu ezită să se declare și oier și să se mândrească cu stâna eu­ropeană pe care a    creat-o în Munții Rodnei, în urmă cu vreo 15 ani, prima stână de acest gen din țară.

„Parva nu a fost colectivizată, și oamenii sunt foarte atașați de pământ”       

– Domnule primar, haideți să începem cu acest concept neobișnuit: stână europeană. Despre ce anume este vorba?

– Cariera mea a trecut și pe la oi, am condus asociații ale crescătorilor de oi și de taurine. În 2007, ne-am gândit să creăm condiții civilizate pentru cei care au stâne pe vârful munților, și am reușit.    Cio­ba­nii noștri au con­fort de oraș, stâne cu baie, in­clu­siv sală de preparare a brân­zetu­rilor, cu foc cu lem­ne, cum e tradiția în zonă. Am    avut și deza­mă­giri, nu toți ciobanii gân­desc ca mine, ies greu din rân­du­ielile vechi, dar în final am făcut lucruri faine și bu­ne, care    sunt folo­site în interesul comu­nității locale.

– În afară de oi, se mai ocupă oamenii din Parva cu creșterea animalelor? Cândva, dea­lurile năsăudene erau raiul cirezilor de vaci.

– Din păcate, tendința e în scădere, foarte puțini oameni mai țin vite. I-a prins și pe ei vârtejul pre­zentului. Vor bani mulți și repede. Numărul crescă­torilor a scăzut cu 40 la sută față de 1992-1993, iar efectivele de animale scad și ele de la an la an.

– Ce-i mai ține în sat, fără vite?

– Parva nu a fost colectivizată, iar oamenii, din generație în generație, sunt foarte atașați de pă­mânt. Majoritatea celor care rămân aici își găsesc de lucru la distanțe rezonabile, fac naveta la ma­xi­mum 50 km, dar nu pleacă din sat. În ulti­mul timp, merg la muncă sezonieră în stră­inătate, iar banii câștigați acolo îi rein­vestesc în localitate, în special în cons­trucții.

„Se investește foarte mult în proprietăți private”

– Aveți investitori în comună? Cum stați cu bu­getul local?

– Nu avem investitori în comună, pentru că nu avem terenuri, asta e marea problemă. Parva e o lo­calitate închisă, chiar și terenurile private sunt foarte scum­­pe, ajung și la 15000 euro/un ar. Sunt scumpe pentru că sunt puține, iar co­munitatea e tâ­nără, se investește foarte mult în proprietăți private. Bugetul comu­nei e foarte, foarte mic, avem doar opt angajați în pri­mărie, lucrăm la limită. Încercăm să ne des­curcăm cum putem și facem economii maxime, pe cât posi­bil. E o perioadă foarte grea din punct de ve­dere financiar.

– În aceste condiții, reușiți să atrageți fonduri europene sau de altă natură?

–    În momentul de față, derulăm undeva la 20 de proiecte, dintre care două-trei pe programul „Anghel Saligny”.    Avem rețea de apă și canal, aș putea spune sută la sută, deși, fiind zonă de munte, sunt gospo­dării care au propriile izvoare de apă și nu s-au co­nectat la rețeaua publică. A fost un proiect în valoare de peste trei milioane de euro. În 2015, am finalizat electrificarea întregii co­mune, am modernizat străzi, am construit cea mai frumoasă școală din județul Bistrița-Năsăud. Acum am aplicat pentru fi­nan­țarea construirii unei creșe și a unei platforme de gunoi. Cea mai mare investiție va fi, însă, o hidrocentrală pe râul Re­bra, care să de­ser­­vească, din punct de vedere energetic, toate ins­titu­­țiile publice din co­mună. Vom fi prima localitate din România care, pe partea de funcționare, de utili­tăți, nu va avea cos­turi.

„În maximum cinci ani, Parva va fi pe harta turistică națională”

– Aveți, pe teritoriul comunei, și izvoare de apă minerală, și câteva atracții turistice. Sunt valori­ficate în vreun fel?

– Într-adevăr, avem două izvoare de apă mi­ne­rală în comună, dar nu au fost niciodată valorificate, le folosesc doar localnicii. Mă gândesc să creez și ceva băi în jurul lor, dar, așa cum spuneam, prețul energiei electrice ne face să calculăm foarte bine fiecare pas.

Râul Rebra, ce ne traversează comuna, e încă plin de păstrăvi și lipani sălbatici, cum nu se mai prea găsesc în România, o atracție in­teresantă pentru amatorii de pes­cuit. Avem trasee pentru drumeție în Munții Rodnei, care ne despart de Maramureș, avem Peștera Tăușoare, cea mai adâncă peșteră din Ro­mânia, care se află la 900 de metri altitudine și coboară la 400 de metri sub ni­velul mării.

Am amenajat un parc de aven­tură, cu locuri de cățărare, două tiroliene, nu e ceva foarte mare, dar a început să atragă copii și ti­neri. Avem biciclete de închiriat și locuri de relaxare. Încep să se dezvolte și zone de cazare, agro-pensiuni, sun­tem la un început destul de bun. Eu zic că, dacă Dum­nezeu mă ajută, că numai El mă ajută, prin oa­menii buni pe care mi-i scoate în cale, în maximum cinci ani, Parva va fi pe harta tu­ristică națională, prin niște proiecte pe care le vom depune luna viitoare.

„Nimeni nu mai alege partidele. Oamenii aleg oameni”

– Știu că ați semnat, în 2018, o Declarație de Uni­re cu Republica Moldova. Despre ce anume e vorba?

– Dar pe toate le știți! Da, am fost primul pri­mar din România care a semnat o astfel de decla­rație, în 2018. După mine au mai făcut asta câteva sute de primari. Colaborăm foarte bine cu primari din Republica Moldova, sunt mândru că pot să con­tribui cu ceva la bunăstarea comunităților lor. Pe unii îi ajut direct, altora le recomand cine îi poate ajuta. În Republica Moldova, mă duc ca la mine acasă.

– Sunteți primar la al treilea mandat, într-o comună cu un singur sat. Ce anume aleg oamenii, în mediul rural: omul sau partidul?

– E mult de când nimeni nu mai alege partidele. La nivel de comună, de alegeri locale, oamenii aleg oameni.

„N-ar trebui ca toate deciziile să fie luate la București”

– Ce e cel mai greu în administrarea unei co­mu­ne?

– Cel mai greu e să ai de-a face cu birocrația, im­pusă de agențiile formate pe lângă toate ministerele și conduse de legi sau ordine care nu pot fi con­tro­late. Nu e normal să ai o lege și, subsecvente aces­teia, să fie norme de aplicare și ordine de ministru, iar legea să rămână doar o formă al cărei conținut e dizolvat de alte acte normative.

– Înțeleg, din ce-mi spuneți, că e cam lung drumul până la București!

– Aș zice că e nici lung, nici scurt. Bucureștiul e foarte aproape când știi exact ce vrei, mai sunt și oameni de bună credință acolo, dar nu înțeleg de ce nu au curajul să corecteze, la nivel de țară, pro­ble­mele sesizate în teritoriu. Cred că n-ar trebui ca toate deciziile să fie luate la București. Și nu e vorba de distanță, ci de necunoașterea țării de către func­ționarii din Capitală, astfel încât survin foarte mari dezechi­libre. Sunt multe legi făcute pe genunchi la București. Noi suntem zonă de munte, avem vreo 4000 ha de pă­dure, nu e normal să ni se aplice, prin Co­dul Silvic, ace­­­leași condiții ca județelor Teleor­man și Călă­rași, de exemplu. Asta distruge comuni­tățile noastre, pen­tru că legea nu se poate aplica unitar, ar trebui să existe o legislație diferențiată pen­tru zonele de câm­pie și cele de munte. La mun­te, oamenii trăiesc, la pro­priu, în pădure, aici nu se fac nici lubenițe, nici castraveți, oamenii se încălzesc cu lemne pe care nu le pot aduce de nu știu unde, de aici tre­buie să le ia. Codul Silvic, însă, nu per­mite asta, decât în niște con­diții mai po­trivite pentru zona Dobrogea, de exem­­plu.

„Există o lege a muntelui, dar nu s-a făcut nimic”

Există o lege a muntelui în care sunt scrise mul­te, dar nu s-a făcut nimic. Sunt comunități de mii de oameni pe cale de dispariție, iar politicienii nu gă­sesc ca soluții decât desființarea lor adminis­tra­tivă. E simplu să vorbești de desființarea comunelor, de co­masare, dar e oribil, ca politician, să spui că dis­trugi fără să pui nimic în loc. Asta e cel mai sim­plu, e o decizie pe care o iei la o cafea. Sunt atât de mici, de slabi, ca li­deri politici, încât nu-și dau sea­ma că dis­trug co­munități întregi. O comună, dacă nu mai are școală, dispensar, primărie, e predispusă dispa­ri­ției. Eu aș inventa programe care să aducă înapoi tinerii, sunt case care se vând cu 5-10 mii euro, dar nu se fi­nanțează prin programul „Prima casă”. Mai bine finanțează apartamente foarte scum­­­pe, la oraș, care țin tinerii la etajul 10! Distru­gem generații de copii care n-au copilărie, în loc să ne întoarcem spre sat și spre mediul rural. Lucrurile s-ar putea schimba, dacă am avea niște politicieni cât de cât integri. Din acest punct de vedere, Bucu­reștiul e, de cele mai multe ori, foarte, foarte departe – ca să răspund în­tre­bării dumneavoastră.