TIA ȘERBĂNESCU: „Toată această reformă fiscalo-administrativă va fi un fiasco”

Analiza politică a lunii AUGUST

„S-ar putea ca IMM-urile să dispară pe capete”

– Ultimele rapoarte economice indică o scă­de­re importantă a consumului de alimente în Româ­nia: un semnal că oamenii cumpără mai puțină mâncare. Practic, consumul începe să nu mai sus­țină PIB-ul, așa cum își imaginau unii politi­cieni din România. Suntem, în aceste condiții, în pragul unei crize sociale?

– E evident faptul că scade puterea de cumpă­rare și nici nu avea cum să fie altfel, pentru că s-au tot scumpit produsele, iar acum a apărut o nouă ma­jo­rare a prețului carburanților. Asta determină o nouă scumpire în lanț a tuturor produselor și servi­ciilor. Multă vreme, produsul intern brut (PIB) al României s-a bazat pe consum, și chiar se spunea că e ceva nesănătos, că normal ar fi să trecem de la creșterea bazată pe consum la creșterea bazată pe producție. Acum scade consumul, iar producția nu crește, din păcate, și iarăși nu avea cum să crească, pentru că, în ultima vreme, au fost descurajate in­ves­tițiile, iar creșterile de impozite și taxe, despre care se tot vorbește, au stârnit deja îngrijorarea tutu­ror celor din economia reală. În special par ame­nințate întreprinderile mici și mijlocii, IMM-urile, care s-ar putea să dispară pe capete. Avem un gu­vern care nu susține IMM-urile, tocmai firmele care sunt baza economiei, cele care scutesc statul de gri­ja a milioane de oameni, care altminteri ar fi șo­meri. Guvernul vrea să lovească tot în calul care trage, cum se zice. E adevărat, pe de altă parte, că se pre­co­nizează reduceri și în sectorul bugetar, după cum a anunțat noul premier, Marcel Ciolacu. Se vorbește despre comasări, despre reforme, dar și despre pa­triotism economic, care nu știm ce în­seamnă, pentru că, deocamdată, de multinațio­nale nu prea se ating cu patriotismul economic. Ideea ar fi ca măcar să ne aliniem la standardele altor țări în privința multina­ționalelor. Dar ai noștri nu îndrăz­nesc să se atingă de ele de frică să nu plece, să nu se pună rău cu ele din varii motive, politice în pri­mul rând. Li se pare că ar supăra țările-mamă, gen Austria, care și așa nu ne vrea în Spațiul Schengen. E o politică păguboasă, pentru că pierdem de două ori: țările res­pective ori­cum nu-și schimbă atitudi­nea, au inte­re­sele lor, pe care și le urmăresc cu tena­citate, dar pierzi și tu, că nu scoți un ban de acolo de unde ar fi normal și fi­resc să scoți și muți toată presiunea pe oamenii săraci sau pe firmele mici, românești.

În ce privește celebra reformă administrativă, de care vorbește Ciolacu, au desființat două minis­te­re, pe care, de fapt, le-au cuplat cu altele. E vorba să desființeze, prin comasare, unele instituții. Sper să nu se atingă de cultură. Când cultură nu e, nimic nu e. Și așa avem cea mai mică alocare la cultură din toată Uniunea Europeană! Pe urmă, ne mirăm că înfloresc subcultura, viciul, vulgaritatea și analfa­­­betismul. Or să desființeze, probabil, dacă vor desființa unele institute, pe cele în care sunt oa­meni de la alte partide, pentru că mulți de la insti­tu­tele astea care cercetează nu se știe ce sunt poli­ticieni expirați, pe care partidele i-au plasat acolo ca la pension. Ai noștri, și când vor să taie, nu știu de unde să taie. Dacă vrei să faci reformă adminis­tra­ti­vă, ai nenumărate orașe care nu mai îndeplinesc condițiile de orașe, ai comune care nu mai îndepli­nesc condițiile de comune, dar de ele nu se ating, pen­tru că, la noi, primarii sunt agenți electorali. Pe urmă, ai un referendum pentru 300 de parlamentari. Lasă că între timp populația a mai scăzut față de acum 10 ani, conform ultimului recensământ. Pro­porțional, ar trebui să avem 200 de deputați și 50 de senatori, or noi avem 400 și ceva, dar nu i-am auzit pe guvernanți să vorbească de aplicarea re­ferendumului. Aici chiar ar fi o economie zdra­vă­­nă, e o cheltuială pe cap de parlamentar, de te cru­­cești! Iată două locuri din care ar ieși o econo­mie serioasă și chiar ai pune țara în concordanță cu realitatea. Avem „Institutul Revoluției”: ce mai cer­­cetează el? De 33 de ani figurează, dar ce au stu­di­at? Că nici până acum n-au descoperit lovitura de stat implicată în Revoluție. Avem și un institut de studiere a Bizanțului, susținut cu bani de la Senat, unde sunt tot felul de pensionari de lux. Nu pot ei să studieze Bizanțul la ei acasă sau la bibliotecă, că toți au pensii mari, au din ce trăi?! Prin urmare, cred că va fi un fiasco toată această așa-zisă refor­mă fiscalo-administrativă. O să iasă o aiureală din toată povestea asta. Parcă văd că o vor păți taman cei care, de bine, de rău, fac ceva. Cum să scoți din asta 50 de miliarde? Din toate făcăturile astea abia dacă acoperă 6 miliarde, cu chiu, cu vai. Păi, ce faci? Dacă nu tai de unde trebuie, de unde e un sur­plus, iar lovești în privat. Aparatul bugetar nu se justifică, și nici nu e funcțional. Să te ferească Dum­nezeu să ai nevoie de un fax sau de un ajutor de la o instituție publică, că te apucă toți nervii. Mori pe acolo de nervi! Te plimbă de colo-colo, îți dau hârtii greșite, nu sunt capabile să funcționeze.

„CCR-ul își apără pensiile cu ghearele și cu dinții”

– Încep deja să apară nemulțumiri pe fondul în­cercărilor de comasare și de tăiere a unor spo­ruri din sectorul bugetar…

– Reforma aceasta, care nu știm cum se va face, va stârni nemulțumiri în toate mediile. Mediul bu­ge­tar, unde se găsesc destui clienți de partid, va sări ca ars. Deja au sărit salariați bugetari, cu lefuri de peste 10.000 de lei, supărați că li se vor tăia vou­che­rele de vacanță. Ciolacu le-a zis: „Nu vă e ruși­ne să stați cu mâna întinsă?”. Aici are dreptate. Da­că ai leafă de 10.000 pe hârtie, vreo 7.000 de lei în mână, și nu ești în stare să îți faci un buget de vacanță de o săptămână, două, înseamnă că ești incapabil. Asta e chiar nerușinare! Dar ăsta e me­diul în care am ajuns. Sunt niște sporuri, de-ți stă min­tea în loc! La Parlament, spor zdravăn, de 1.000 de lei, pentru condiții vătămătoare! De-aia dorm ei acolo! Vreo 50 de sporuri avem, care umflă, în une­le cazuri, pensiile speciale. Așa s-au trezit magis­tra­ții cu pensii de 15.000, de 20.000 de lei, pe care statul nu mai poate să le suporte. N-are cum! De luni de zile, se vorbește despre reforma pensiilor spe­­ciale, din pricina căreia riscăm să pierdem banii din PNRR. Acum, legea a fost respinsă la Curtea Constituțională (CCR), ceea ce era absolut previ­zi­bil, întâi că a fost făcută ca să fie respinsă, dar, ori­cum o respingeau, că nu o să accepte judecătorii CCR, care au pensii speciale cât cuprinde, să fie ei atinși. Se întrevede un eșec și aici. Mă tem că, indi­fe­rent cum ar pritoci ei legea, cu Uniunea Euro­pea­nă și cu specialiștii lor, CCR-ul tot o va respinge. Își apără pensiile cu ghearele și cu dinții. Iar asta înseamnă că România va pierde 3 miliarde de euro dintr-un foc, în timp ce noi ne chinuim să adunăm 6 miliarde de lei cu ciupituri, cu impozite și taxe!

„Klaus Iohannis lasă impresia că e un străin venit în vizită în România”

– Într-o stare de maximă agitație politică și guvernamentală, a dispărut fără urmă cel ce ar trebui să fie, în primul rând, implicat: președin­tele Klaus Iohannis… Ce vă spune absența lui?

– Arată un dezinteres total. E un personaj pe care cel mult îl interesează ce face el după ce-și termină mandatul, dacă-și găsește undeva un rost căldicel, nu cumva să rămână pe margine și, mai ales, să nu pă­țească ceva după terminarea manda­tu­lui. Pentru că există riscul ăsta: are și el niște pro­bleme cu jus­ti­ția. Apare doar la festivități, așa, în treacăt, destul de plictisit. A fost la Ziua Marinei cu Carmen Iohan­nis, dar au sărit niște generali și l-au criticat, că stă­tea de mână cu ea în timp ce pri­mea onorul. Eu nu știu cum sunt regulamentele militare, pe mine, perso­nal, ca civil, nu m-a deranjat imaginea. Un soț care-și ține nevasta de mână, după atâția ani de căsnicie, face impresie bună. Dar se pare că a încălcat uzan­țe­le, și e cu atât mai ciudat, cu cât era șefa de proto­col acolo. Probabil că n-a îndrăznit să-i spună. Asta nu înseamnă că se sinchi­sește Iohannis de protocol…

– Placiditatea lui Klaus Iohannis nu descarcă cumva de putere și sens, funcția prezidențială? Pentru sistemul nostru politic funcția de preșe­din­te avea o mare greutate, a fost multă vreme un factor de echilibru.

– Funcția prezidențială a fost chiar mai im­por­tantă decât permiteau atribuțiile, pentru că preșe­din­tele era cel mai votat personaj politic. Inclusiv Klaus Iohannis, în primul său mandat, alerga după „ele­fan­ții roșii” din Justiție. Odată câștigat al doilea mandat, și-a luat omul de-o grijă și nu l-a mai inte­resat. Ai impresia că e un oaspete străin venit în vizită, care, necunoscând bine regulamentele româ­nești, le mai și încalcă… Nu pare să-l miște nimic. Nici războiul din Ucraina nu l-a scos din ale lui (ca­re se tot apro­pie, tot vezi drone, explozii la granița cu noi, ame­nințări cât cuprinde). E un personaj comod, interesat de propriul confort, de propria-i bunăstare și de propria-i plăcere. Prestația aceasta, din păcate, deva­lorizează funcția prezidențială. Cre­ează un precedent absolut periculos. Singura lui contribuție majoră în al doilea mandat a fost fraza cu care, probabil, o să rămână în istorie: „Statul a eșuat!”. Și, odată cu sta­tul, și președintele Iohannis…

– Apropo de eșecul statului: s-a dat, recent, verdictul final în cazul disidentului anti-comunist Gheorghe Ursu, ucis de Securitate în anii ’80. Cum îl apreciați?

– A fost cazul cel mai șocant. Ceva de necon­ce­put, la 30 de ani de la Revoluție, când s-au scris cărți, s-au făcut filme, s-a documentat tot ce era de documentat, când avem raportul de condamnare în Parlament a comunismului, ca regim ilegitim și criminal. Și tu, Justiție, nu doar că îi absolvi pe cri­minali, dar rescrii complet istoria României, într-o mo­tivare în care zici că Ursu n-a fost disident, fiind­că nu și-a făcut publice opiniile. Unde să le fi făcut publice? În „Scânteia”, la TVR? Cu atât mai grav, că nici nu și le-a făcut publice și tot a fost ares­tat și omorât! Pe ce lume or fi trăind oamenii ăștia? Sunt două variante: ori nu știu nimic despre istoria noastră (nu poți ajunge judecător la Înalta Curte și să nu știi lucruri elementare din istoria re­cen­tă a țării tale, că nu judeci lu­cruri de pe vremea lui Vlad Țepeș). Ori știu istoria și o ignoră cu bună știință, din ticăloșie, că altfel nu se explică aseme­nea verdicte. Au judecat exact ca pe vremea lui Cea­ușescu, în stilul ăla: proces comunist sadea. Au fost reacții ferme în societatea civilă, în presă, la televiziune, liderii de opinie au luat pozi­ție. Politi­ci­enii, nu. Pe președintele Iohan­nis, care zicea, deunăzi, când era vorba de azilele de bătrâni, că e o rușine națională, nu l-am auzit. Asta nu a fost o rușine națională?