Analiza politică a lunii AUGUST
„S-ar putea ca IMM-urile să dispară pe capete”
– Ultimele rapoarte economice indică o scădere importantă a consumului de alimente în România: un semnal că oamenii cumpără mai puțină mâncare. Practic, consumul începe să nu mai susțină PIB-ul, așa cum își imaginau unii politicieni din România. Suntem, în aceste condiții, în pragul unei crize sociale?

– E evident faptul că scade puterea de cumpărare și nici nu avea cum să fie altfel, pentru că s-au tot scumpit produsele, iar acum a apărut o nouă majorare a prețului carburanților. Asta determină o nouă scumpire în lanț a tuturor produselor și serviciilor. Multă vreme, produsul intern brut (PIB) al României s-a bazat pe consum, și chiar se spunea că e ceva nesănătos, că normal ar fi să trecem de la creșterea bazată pe consum la creșterea bazată pe producție. Acum scade consumul, iar producția nu crește, din păcate, și iarăși nu avea cum să crească, pentru că, în ultima vreme, au fost descurajate investițiile, iar creșterile de impozite și taxe, despre care se tot vorbește, au stârnit deja îngrijorarea tuturor celor din economia reală. În special par amenințate întreprinderile mici și mijlocii, IMM-urile, care s-ar putea să dispară pe capete. Avem un guvern care nu susține IMM-urile, tocmai firmele care sunt baza economiei, cele care scutesc statul de grija a milioane de oameni, care altminteri ar fi șomeri. Guvernul vrea să lovească tot în calul care trage, cum se zice. E adevărat, pe de altă parte, că se preconizează reduceri și în sectorul bugetar, după cum a anunțat noul premier, Marcel Ciolacu. Se vorbește despre comasări, despre reforme, dar și despre patriotism economic, care nu știm ce înseamnă, pentru că, deocamdată, de multinaționale nu prea se ating cu patriotismul economic. Ideea ar fi ca măcar să ne aliniem la standardele altor țări în privința multinaționalelor. Dar ai noștri nu îndrăznesc să se atingă de ele de frică să nu plece, să nu se pună rău cu ele din varii motive, politice în primul rând. Li se pare că ar supăra țările-mamă, gen Austria, care și așa nu ne vrea în Spațiul Schengen. E o politică păguboasă, pentru că pierdem de două ori: țările respective oricum nu-și schimbă atitudinea, au interesele lor, pe care și le urmăresc cu tenacitate, dar pierzi și tu, că nu scoți un ban de acolo de unde ar fi normal și firesc să scoți și muți toată presiunea pe oamenii săraci sau pe firmele mici, românești.
În ce privește celebra reformă administrativă, de care vorbește Ciolacu, au desființat două ministere, pe care, de fapt, le-au cuplat cu altele. E vorba să desființeze, prin comasare, unele instituții. Sper să nu se atingă de cultură. Când cultură nu e, nimic nu e. Și așa avem cea mai mică alocare la cultură din toată Uniunea Europeană! Pe urmă, ne mirăm că înfloresc subcultura, viciul, vulgaritatea și analfabetismul. Or să desființeze, probabil, dacă vor desființa unele institute, pe cele în care sunt oameni de la alte partide, pentru că mulți de la institutele astea care cercetează nu se știe ce sunt politicieni expirați, pe care partidele i-au plasat acolo ca la pension. Ai noștri, și când vor să taie, nu știu de unde să taie. Dacă vrei să faci reformă administrativă, ai nenumărate orașe care nu mai îndeplinesc condițiile de orașe, ai comune care nu mai îndeplinesc condițiile de comune, dar de ele nu se ating, pentru că, la noi, primarii sunt agenți electorali. Pe urmă, ai un referendum pentru 300 de parlamentari. Lasă că între timp populația a mai scăzut față de acum 10 ani, conform ultimului recensământ. Proporțional, ar trebui să avem 200 de deputați și 50 de senatori, or noi avem 400 și ceva, dar nu i-am auzit pe guvernanți să vorbească de aplicarea referendumului. Aici chiar ar fi o economie zdravănă, e o cheltuială pe cap de parlamentar, de te crucești! Iată două locuri din care ar ieși o economie serioasă și chiar ai pune țara în concordanță cu realitatea. Avem „Institutul Revoluției”: ce mai cercetează el? De 33 de ani figurează, dar ce au studiat? Că nici până acum n-au descoperit lovitura de stat implicată în Revoluție. Avem și un institut de studiere a Bizanțului, susținut cu bani de la Senat, unde sunt tot felul de pensionari de lux. Nu pot ei să studieze Bizanțul la ei acasă sau la bibliotecă, că toți au pensii mari, au din ce trăi?! Prin urmare, cred că va fi un fiasco toată această așa-zisă reformă fiscalo-administrativă. O să iasă o aiureală din toată povestea asta. Parcă văd că o vor păți taman cei care, de bine, de rău, fac ceva. Cum să scoți din asta 50 de miliarde? Din toate făcăturile astea abia dacă acoperă 6 miliarde, cu chiu, cu vai. Păi, ce faci? Dacă nu tai de unde trebuie, de unde e un surplus, iar lovești în privat. Aparatul bugetar nu se justifică, și nici nu e funcțional. Să te ferească Dumnezeu să ai nevoie de un fax sau de un ajutor de la o instituție publică, că te apucă toți nervii. Mori pe acolo de nervi! Te plimbă de colo-colo, îți dau hârtii greșite, nu sunt capabile să funcționeze.
„CCR-ul își apără pensiile cu ghearele și cu dinții”
– Încep deja să apară nemulțumiri pe fondul încercărilor de comasare și de tăiere a unor sporuri din sectorul bugetar…
– Reforma aceasta, care nu știm cum se va face, va stârni nemulțumiri în toate mediile. Mediul bugetar, unde se găsesc destui clienți de partid, va sări ca ars. Deja au sărit salariați bugetari, cu lefuri de peste 10.000 de lei, supărați că li se vor tăia voucherele de vacanță. Ciolacu le-a zis: „Nu vă e rușine să stați cu mâna întinsă?”. Aici are dreptate. Dacă ai leafă de 10.000 pe hârtie, vreo 7.000 de lei în mână, și nu ești în stare să îți faci un buget de vacanță de o săptămână, două, înseamnă că ești incapabil. Asta e chiar nerușinare! Dar ăsta e mediul în care am ajuns. Sunt niște sporuri, de-ți stă mintea în loc! La Parlament, spor zdravăn, de 1.000 de lei, pentru condiții vătămătoare! De-aia dorm ei acolo! Vreo 50 de sporuri avem, care umflă, în unele cazuri, pensiile speciale. Așa s-au trezit magistrații cu pensii de 15.000, de 20.000 de lei, pe care statul nu mai poate să le suporte. N-are cum! De luni de zile, se vorbește despre reforma pensiilor speciale, din pricina căreia riscăm să pierdem banii din PNRR. Acum, legea a fost respinsă la Curtea Constituțională (CCR), ceea ce era absolut previzibil, întâi că a fost făcută ca să fie respinsă, dar, oricum o respingeau, că nu o să accepte judecătorii CCR, care au pensii speciale cât cuprinde, să fie ei atinși. Se întrevede un eșec și aici. Mă tem că, indiferent cum ar pritoci ei legea, cu Uniunea Europeană și cu specialiștii lor, CCR-ul tot o va respinge. Își apără pensiile cu ghearele și cu dinții. Iar asta înseamnă că România va pierde 3 miliarde de euro dintr-un foc, în timp ce noi ne chinuim să adunăm 6 miliarde de lei cu ciupituri, cu impozite și taxe!
„Klaus Iohannis lasă impresia că e un străin venit în vizită în România”
– Într-o stare de maximă agitație politică și guvernamentală, a dispărut fără urmă cel ce ar trebui să fie, în primul rând, implicat: președintele Klaus Iohannis… Ce vă spune absența lui?
– Arată un dezinteres total. E un personaj pe care cel mult îl interesează ce face el după ce-și termină mandatul, dacă-și găsește undeva un rost căldicel, nu cumva să rămână pe margine și, mai ales, să nu pățească ceva după terminarea mandatului. Pentru că există riscul ăsta: are și el niște probleme cu justiția. Apare doar la festivități, așa, în treacăt, destul de plictisit. A fost la Ziua Marinei cu Carmen Iohannis, dar au sărit niște generali și l-au criticat, că stătea de mână cu ea în timp ce primea onorul. Eu nu știu cum sunt regulamentele militare, pe mine, personal, ca civil, nu m-a deranjat imaginea. Un soț care-și ține nevasta de mână, după atâția ani de căsnicie, face impresie bună. Dar se pare că a încălcat uzanțele, și e cu atât mai ciudat, cu cât era șefa de protocol acolo. Probabil că n-a îndrăznit să-i spună. Asta nu înseamnă că se sinchisește Iohannis de protocol…
– Placiditatea lui Klaus Iohannis nu descarcă cumva de putere și sens, funcția prezidențială? Pentru sistemul nostru politic funcția de președinte avea o mare greutate, a fost multă vreme un factor de echilibru.
– Funcția prezidențială a fost chiar mai importantă decât permiteau atribuțiile, pentru că președintele era cel mai votat personaj politic. Inclusiv Klaus Iohannis, în primul său mandat, alerga după „elefanții roșii” din Justiție. Odată câștigat al doilea mandat, și-a luat omul de-o grijă și nu l-a mai interesat. Ai impresia că e un oaspete străin venit în vizită, care, necunoscând bine regulamentele românești, le mai și încalcă… Nu pare să-l miște nimic. Nici războiul din Ucraina nu l-a scos din ale lui (care se tot apropie, tot vezi drone, explozii la granița cu noi, amenințări cât cuprinde). E un personaj comod, interesat de propriul confort, de propria-i bunăstare și de propria-i plăcere. Prestația aceasta, din păcate, devalorizează funcția prezidențială. Creează un precedent absolut periculos. Singura lui contribuție majoră în al doilea mandat a fost fraza cu care, probabil, o să rămână în istorie: „Statul a eșuat!”. Și, odată cu statul, și președintele Iohannis…
– Apropo de eșecul statului: s-a dat, recent, verdictul final în cazul disidentului anti-comunist Gheorghe Ursu, ucis de Securitate în anii ’80. Cum îl apreciați?
– A fost cazul cel mai șocant. Ceva de neconceput, la 30 de ani de la Revoluție, când s-au scris cărți, s-au făcut filme, s-a documentat tot ce era de documentat, când avem raportul de condamnare în Parlament a comunismului, ca regim ilegitim și criminal. Și tu, Justiție, nu doar că îi absolvi pe criminali, dar rescrii complet istoria României, într-o motivare în care zici că Ursu n-a fost disident, fiindcă nu și-a făcut publice opiniile. Unde să le fi făcut publice? În „Scânteia”, la TVR? Cu atât mai grav, că nici nu și le-a făcut publice și tot a fost arestat și omorât! Pe ce lume or fi trăind oamenii ăștia? Sunt două variante: ori nu știu nimic despre istoria noastră (nu poți ajunge judecător la Înalta Curte și să nu știi lucruri elementare din istoria recentă a țării tale, că nu judeci lucruri de pe vremea lui Vlad Țepeș). Ori știu istoria și o ignoră cu bună știință, din ticăloșie, că altfel nu se explică asemenea verdicte. Au judecat exact ca pe vremea lui Ceaușescu, în stilul ăla: proces comunist sadea. Au fost reacții ferme în societatea civilă, în presă, la televiziune, liderii de opinie au luat poziție. Politicienii, nu. Pe președintele Iohannis, care zicea, deunăzi, când era vorba de azilele de bătrâni, că e o rușine națională, nu l-am auzit. Asta nu a fost o rușine națională?
Un articol 100% adevarat! dar, vedeti dvs., acum oamenii nu mai au timp sa digere adevarul, iar un om care se vede dintr-odata singur impotriva tuturor devine mai egoist decat era deja. Suma de 7000 lei este mare pentru o singura persoana, dar nu pentru o familie de 4 persoane in care numai unul aduce bani acasa.