LORAND KOPENETZ (consilier local independent în Abrud, Țara Moților): „Într-o comunitate mică, omul te cunoaște. Poți să vorbești la nesfârșit, lumea știe foarte bine ce fapte stau în spatele vorbăriei!”

„În Abrud nu avem probleme de conviețuire”

– Sunteți un caz rar, de consilier local inde­pen­dent, neafiliat politic. La fel de rar e și faptul că sun­teți maghiar, ales consilier local într-o oraș un­de sunt 50 de maghiari și aproape 6.000 de ro­mâni. Cum v-ați convins concetățenii să vă aleagă?

– Am ales să candidez, pentru că multe dintre ideile pe care le aveam pentru oraș nu se puteau întâmpla dacă rămâneam în afara implicării politice. Am văzut și în țară, și peste hotare, exemple de re­a­bi­litare a centrelor istorice și de punere în valoare a patrimoniului care au devenit motoare ale dez­vol­tării locale. La noi, ele nu erau pe agenda publică: nu din rea-voință, pur și simplu existau alte prio­ri­tăți. Așa că am decis să candidez. Dar nu mi-am fă­cut nicio pro­blemă referitor la etnie: în Abrud sunt multe fa­milii mixte, avem un istoric de bună con­vie­țuire, oa­menii mă știu, au încredere în mine ca far­macist, vin la mine și dezbatem toate problemele medicale.

Cu ce ofertă politică am mers la oameni e altă po­veste. Le-am explicat, din start, că nu le promit ni­mic: pot să le promit metrou dacă vor să audă asta, pot să le promit aeroport, toate năstrușniciile. Am con­venit cu ei că, pentru fiecare dintre noi, pe primul plan e familia. Ca să-i meargă bine familiei mele, tre­buie să-i meargă bine afacerii mele. Dar afacerea mea nu poate merge bine dacă orașul nu merge bine. Și atunci, mă implic să meargă orașul bine pentru că îmi va merge și mie bine. Pe scurt, dacă în jurul meu sunt oameni bogați, eu nu pot fi decât bo­gat. Bine­înțeles, le-am descris și proiectele mele re­feritoare la Abrud, ce vreau să promovez în Con­si­liul Local, pe ce vreau să punem accentul: pe turism și pe creșterea venitu­ri­lor. Asta a fost oferta. Iar garanția a fost că sunt om serios și cred că de-asta m-au votat. E mult mai sim­plu să fii alegător într-o comunitate mică, aici omul te cunoaște. Poți să vorbești la nesfârșit, lumea știe foarte bine ce fapte stau în spatele vorbăriei!

„Dacă nu aveam acces la fondurile europene, Abrudul nu putea să dezvolte nimic”

– Nu cu mult timp în urmă, când treceam prin A­brud, orașul părea rămas în secolul trecut. Acum se sim­te o mare efervescență, tot centrul este în re­no­va­re. De unde bani pentru astfel de lucrări de an­vergură?

– Dacă România nu era membră a Uniunii Euro­pene și nu aveam acces la fondurile europene, o co­mu­­nitate mică, cum este Abrudul, nu ar fi putut să dez­volte nimic. Banii de la buget nu sunt nici pe de­par­te suficienți pentru a putea ridica un oraș de talia Abrudului. Nici să fi fost prieten cu premierul nu aș fi primit fonduri la nivelul celor pe care le-am accesat, deja, de la Uniunea Europeană!

În momentul de față, dintre șantierele cu finanțare europeană, cel mai vizibil e centrul orașului: avem în lucru un proiect de 5 milioane de euro, prin care vom schim­ba radical amprenta la sol a centrului is­toric, iar biserica unitariană din zo­nă va fi trans­for­ma­tă într-un centru cul­tu­ral multi­func­­țional. Vom avea o sală de spec­ta­cole, pen­tru că nu sunt suficiente numai be­toa­ne, trebuie și cul­tură. Vă dau un exemplu foarte bun, ca să în­țe­legeți de ce ne trebuie cultură. Avem spital la Abrud. Dar putem să dăm sa­larii și peste Germania, medicii nu or să vină. Ce să facă fa­miliile lor aici? Dar dacă avem un oraș vi­brant cultural și turistic, dacă se întâmplă lu­cruri, atunci locul devine atrac­tiv. Avem de­ja de câțiva ani obiș­nu­ința unor con­certe de orgă în biserica re­formată. Adu­cem și piese de tea­tru. Simțim că este o ne­voie a­cută de așa ceva. Abrudul are tradi­ție cul­turală, în in­terbelic avea filarmo­nică, avea trupe de teatru amator, avea asociații ale industriașilor, ale breslașilor. Tradiția s-a în­trerupt în comu­nism, dar nu ne oprește ni­meni să o reînviem. Abrudul poate fi un oraș vibrant cul­tu­ral, un oraș vibrant turistic!

Revenind la investițiile pe bani europeni: avem Școala Generală „Avram Iancu”, reabilitare completă cu eficientizare termică, table „smart”, tot ce e necesar pentru un învățământ modern; avem, prin PNRR, mi­li­oane de euro accesate pentru spital, pregătim o fi­nan­țare pentru construirea unui corp de spital nou. Spitalul actual, construit cu marele concurs al Casei Regale a României, în 1926, nu mai poate să asigure circuite mo­derne, conform ultimelor standarde. Știm că ne în­hămăm la lucruri mari, dar cine nu îndrăz­neș­te nu răz­bește. Pentru multe, multe clădiri istorice, am depus pes­te tot cereri de finanțare. Avem un corp de clădire al fostei cazărmi, reabilitat, care va fi un centru de zi pen­­tru cei de vârsta a treia. Am salvat, astfel, încă o clă­­dire de patrimoniu. Pentru biserica romano-ca­tolică ur­­mează să depu­nem ce­rerea de finan­țare. Avem pro­iec­tul tehnic gata, finan­țat de Gu­vern. Cu noile pre­țuri, va fi o in­ves­ti­ție de 6-7 milioane de eu­ro! Vor­bim de o biserică de se­­col XIII! Poa­te chiar și mai veche.

Toate acestea le vedem ca pe un puzzle, pe care îl a­samblăm pie­­să cu piesă. Am noroc de co­legi extra­or­di­nari, din toate par­ti­dele, oa­meni care au înțeles că bi­nele Abrudului e primor­dial. Direcția generală de dezvol­tare am conve­nit-o cu toții și mer­gem pe această direcție. Tot ce e benefic pentru A­brud trece fără probleme în Con­si­liul Local. Dar nimeni nu se hazar­dează să pună un proiect pe tapet până când nu e discutat în preala­bil. Economisim astfel foar­te mult timp, nu plictisim cetățenii cu dis­cu­ții ste­rile, cu gâlceavă. Nu o să ve­deți gâlceavă în Con­siliul Lo­cal Abrud, mai ales că toate ședințele sunt trans­mi­se „live”, asta ca să fie și trans­parență în decizii. E foar­­te bine să fii transparent, economisești timp ca să răs­punzi la întrebări, să de­mon­tezi zvonuri. Lucru­rile sunt clare, cetățenii știu ce se face și cum se face. Dar, să știți, nu sunt teme la care să nu avem consens, și as­ta spune multe despre Abrud și despre oamenii de aici.

„Turismul trebuie să devină o sursă de venit”

– Cum o duc oamenii din Abrud? Din ce trăiesc, ce afaceri sunt în zonă? Ce se poate face în plus?

– Când ne gândim la Abrud, trebuie să ne gândim ca la un centru al unei zone. Un bun profesor al meu îi spune „Terra Abrud”, Țara Abrudului, iar asta în­seam­nă Abrudul și comunele din jur. Aici, principalul actor economic e compania Cupru Min, care asigură locuri de muncă pentru foarte mulți oameni din zonă. Sunt lefuri bune, iar banii se cheltuie în oraș, așa că trăiesc pe orizontală și alte afaceri. Fiind bani buni în Abrud, oamenii își permit luxul de a avea nevoie de cul­tură. Visăm să fim ce am fost cândva ca oraș, iar asta înseamnă inclusiv activități culturale de ținută – con­certe, teatru etc. E foarte importantă și com­po­nen­ta societății civile. Avem foarte multe asociații care se implică în comunitate. O societate sănătoasă, pe lân­gă niște politicieni cât de cât normali, are nevoie și de o societate civilă implicată. Societatea civilă e ca un vas de expansiune pentru sincopele politicului.

Pe lângă cei ce muncesc la Cupru Min, sunt mulți oameni care au gospodării proprii – unii îndrăznesc mai mult și au ferme serioase. Aici aș vedea importan­tă implicarea statului, să-i facă pe oameni să îndrăz­neas­că, să-i ajute să scrie proiecte, să acceseze fonduri pentru prelucrarea materiei prime: lapte, carne… Alt­fel, o să rămânem ca și cu lem­nul, exportăm materie primă de bună calitate și nu beneficiem de calitate în magazine. Eu pre­fer să cumpăr de la un produ­că­tor local, pen­tru că ofer familiei mele ceva de calitate și îl susțin și pe un om care se încăpă­țâ­­nea­ză să rămână în Abrud, nu pleacă în altă țară.

Ce ne lipsește – și sunt po­si­bi­lități enorme de dezvoltare și de expansiune – e turismul. Tu­rismul trebuie să fie o sursă de venit pentru cât mai mulți locui­tori ai zonei. Nu e neapă­rat nece­sar ca toată lumea să-și fa­că pen­siuni de 10  camere, poți să faci și pensiuni cu 2-3 ca­­mere, în lo­curi absolut super­be, pitorești. În Abrud, relieful e de așa natură, că poți să a­jungi într-o oază de li­niș­te în nu­mai 5 minute, din centrul ora­șului. Acolo, oamenii trebuie sfătuiți să își facă astfel de spații de cazare. Dar, foarte important, tre­buie să respecte regulile de arhitectură, de urba­nism! Vrem să le dăm oamenilor proiecte-tip pentru pen­siuni. Ordinul Arhitecților din Alba are un ghid pen­tru arhitectură moțească, cu case de lemn, cu mușcate. Există modele, trebuie doar să le aplicăm!

„Pace și comerț”

– Tocmai am văzut, nu departe de Abrud, în zona A­­rieșeni, o mulțime de pensiuni urâte, făcute fără le­gă­­tură cu tiparul arhitecturii din Țara Moților, con­struc­ții de un prost gust absolut, care îi alungă pe turiști…

– Oamenii trebuie învățați. Trebuie două-trei exem­­ple de început, ca să prindă gustul, să vadă că se poate. Potențial există, turiști vin foarte-foarte mulți la Abrud. Dar majoritatea nu se cazează la noi, că nu au unde. Un autocar cu 50 de locuri nu se poate caza în Abrud. Și, în afară de o apă minerală și de o felie de ceva, nu cheltuie niciun ban aici. Nu be­ne­ficiem la maximum de ce potențial avem, la asta mai trebuie lucrat. Pe la­tura asta vrem să ne dezvoltăm. Centrul Abrudului, când va fi pus la punct, va fi un loc atractiv, și de aco­lo va radia totul spre periferie. În 5 ani, deja lucrurile se vor mișca destul de bine! Avem și o oportu­ni­tate foarte bună în acest sens: suntem în­fră­ți­ți cu un oraș de 30.000 de locuitori din Unga­ria. Șomaj zero, oameni care o duc bine. Ei n-au munte, noi avem… Ar vrea să vină la noi la munte, dar n-avem unde-i caza. Dar ceea ce putem să le oferim noi aici e extraordinar. Vrem să punem la punct tot ce înseamnă bi­se­rici ortodoxe, fie­ca­re are câte o poveste care trebuie cunoscu­tă. Există o deschidere foarte mare printre turiștii din Ungaria să vadă bise­rici orto­do­xe. Sunt mulți care nu au intrat nici­odată într-o biserică ortodoxă. Deviza mea, auzită de la un bun prieten, preot orto­dox, e: „Pace și comerț!”. Asta ne trebuie în Tran­sil­vania, pace și bunăstare!