Celălalt versant al României

– În țara noastră, cu un ochi râdem, cu altul plângem. Găsim motive să crească inima în noi de bucurie, dar ne izbim și de realități care ne revoltă, ne duc la disperare. Cel mai probabil, toate țările sunt așa, dar noi nu trăim acolo, trăim aici, zi de zi. Ce se întâmplă în România? –

Țara care urcă

România a evoluat convingător, după aderarea la Uniunea Europeană. Investițiile majore au schim­­bat și schimbă fața țării, în toate domeniile. Pro­gresul este incontestabil, deși centre de propa­gan­dă foarte active, situate atât în afara, cât și în interiorul țării, neagă parcursul ei ascensional. Ca să combat cu puterile mele aceste mesaje propa­gan­distice negatoare, care ne umilesc, am scris, pe unde am apucat, inclusiv în paginile revistei „For­mu­­la AS”. Mai mult, revista are și o rubrică numită „Vești bune despre România”, care oferă cititorilor argumente despre capacitatea noastră, a românilor, de a înregistra și succese, atunci când avem condiții prielnice de dezvoltare. Ca reporter de teren, am văzut cu ochii mei cum s-au înnoit orașele și satele românești. Am intrat în școli rurale, dotate ca orice școală de la oraș. Am intrat în ferme care s-au mo­dernizat cu ajutorul banilor europeni și rivalizează cu orice fermă de pe planetă. Am fost primit în gos­podării de la țară, care beneficiază de toate utili­tățile (gaz, apă, electricitate, canalizare) și au toate electrocasnicele necesare unui trai evoluat. Am urcat în munți, la stâne, ale căror încăperi sunt căp­tu­șite cu gresie și faianță și au și panouri solare pe acoperiș. M-am plimbat cu mașina pe drumuri de țară asfaltate, altădată pline de colb. Am făcut cum­pă­ră­turi în „marketul” sătesc, cu rafturile pline de pro­­duse. Ne pregătim să bifăm al 1000-lea kilo­me­tru de autostradă. A fost deschis, recent, Podul de la Brăila, al doilea ca mărime din Europa. Românii noș­tri își petrec conce­dii­le pe plaje exotice, copiii u­nora dintre ei merg la școli în Occident. Dife­ren­ța dintre România și statele din vest s-a redus sim­ți­tor. Acum, vin fran­cezi și nemți la noi! Orb să fii să nu vezi toate aceste schimbări pozitive, pentru ca­re mi-ar trebui mult mai mult spațiu tipografic, nu­mai ca să le enumăr. Țara merge înainte, în ciuda u­nor vitregii regionale și globale: războiul din U­cra­ina, pandemia din ultimii ani, crize economice.

Țara care coboară

În pofida acestui progres economic incon­tes­tabil și vizibil cu ochiul liber, ne con­frun­tăm, de­seori, cu întâmplări care țin mai de­gra­bă de o lume primitivă. Ne-am făcut de oca­ra lumii întregi, în urma dezvă­lui­rilor despre mal­tra­tarea bătrânilor din unele azile din București și din țară. De­taliile despre relele tra­ta­mente apli­cate ne-au reamintit de condițiile inumane în care erau ținuți copiii în orfelinatele comuniste. Presa românească a insistat pe posibilele relații dintre anumiți poli­ticieni și patronii acelor „azile ale groa­zei”, cum au fost denumite, dar eu aș semnala un detaliu mai puțin dezbătut: bătrânii ar fi fost bătuți cu o rangă, de o infirmieră! Adică, de o angajată obișnui­tă, de „o femeie din popor”, cum se spu­ne, nu de patroni sau de politicieni sus­pectați că i-ar fi protejat pe pa­troni. Re­pet: gestul atroce a fost făcut de o per­soană obișnuită, iar despre persoanele obiș­nu­ite spunem că sunt bune la suflet, că așa sunt românii noștri din popor: calzi, omenoși, sim­­țitori. Ei bine, iată că, uneori, imaginea asta frumoasă este contrazisă chiar de faptele oame­ni­lor simpli. Este o excepție? Nume­roa­sele știri din presă și relatări ale unor per­soa­ne care vorbesc din expe­riență proprie (avem rețele de socia­li­zare, și ade­vă­rul iese mai ușor la lu­mi­nă) arată că oamenii aceș­tia simpli, po­poreni de-ai noștri, nu sunt cu toții chiar așa de simțitori, nici măcar cu bolnavii internați prin spi­talele patriei. Unele asistente și infirmiere uită să mai treacă cu orele prin sa­loanele pline cu pacienți. Am spus „unele”, nu mă re­fer la cate­goria profe­sională în an­sam­blu. Dar nici unii medici, sub­li­niez unii, nu sunt prea să­ri­tori, deși sa­la­riile le-au fost crescute con­siderabil: o fe­me­ie a ajuns să nască în stradă, refuzată de personalul de gar­dă al spitalului din Urzi­ceni, iar o altă femeie a murit în spita­lul din Botoșani, fiindcă a fost lăsată să zacă ore în­tregi în patul din salon, fără să fie îngrijită. Să ne rea­min­tim că acum a­proa­pe 20 de ani, un pa­­cient a fost plim­bat cu am­bu­lanța din spi­tal în spital, fiindcă ni­meni nu-l primea, până când a decedat. Întâm­pla­­rea a oripilat o lume în­trea­gă și a inspirat filmul „Moar­tea domnului Lă­ză­rescu”, re­gi­zat de Cris­­ti Puiu. Filmul a fost lansat în 2005, cu doi ani îna­inte de aderarea Ro­mâ­niei la Uniunea Euro­pea­nă. Iată că, în ciuda progre­sului eco­no­mic, unii paci­enți mor în spi­ta­le, cu zile, din cau­ză că nu li se apli­că un tra­tament profe­sio­nist. In­com­petență și ires­pon­sa­bi­litate, dar și lipsă de uma­nitate, sunt ver­dictele pe ca­re le dau în aceste cazuri stri­­gătoare la cer, petrecute la Urziceni și la Botoșani.

România lucrului de mântuială

Anul trecut, un pod construit peste râul Siret – în județul Neamț, satul Luțca – s-a prăbușit în apă, du­pă numai câteva luni de la inaugurare. Podul fu­se­se ridicat cu bani oferiți de Consiliul Județean, condus de un baron local, condamnat la 6 ani și 8 luni de în­chi­soare cu exe­cu­tare, pentru alte fapte pe­na­le. Fos­tul președinte al C.J. Neamț a reușit să fugă în Ita­lia și acolo se află și în prezent. Imaginile cu podul frac­turat ca după cutremur au fost pre­lua­te și de presa internațională. A reieșit că firma con­struc­toare a utili­zat bucăți de polistiren în chiar struc­tura de rezisten­ță! Recent, într-un județ din Ar­deal, o fur­tună a dobo­rât pi­lonii unui pod aflat în con­strucție: repet, o fur­tu­nă, nu un cutremur de pământ, de parcă pilonii ăia ar fi fost căpițe de paie. În alte sate, asfal­tul unor șo­sele construite de firme autohtone, cu bani de la bu­ge­tul de stat, a crăpat și s-au format cra­tere. Tavanul unor școli s-a prăbușit, deși lucrările de renovare abia se terminaseră. Dacă aș face un in­ven­tar al acestor eșecuri, aș avea de mun­că! Șefi ju­de­țeni, firme au­toh­tone, bani pu­blici, adică ai noștri, ai tuturor. Fiscul execută ime­diat fir­mele care nu-și plătesc dările, sau le blo­chea­ză con­turile. Banii a­junși la buget, iată, sunt trans­for­mați în poduri care se pră­bușesc. Batjo­cu­ră i­men­să la adresa plătitorilor de ta­xe și impozite. Nu vă pri­ce­peți să faceți o lu­crare temeinică, mer­geți la cu­les de ciuperci și fructe de pădure!

Atenție la genune!

Progresul economic a luat-o cu mult înaintea edu­­cației noastre, ca so­cie­tate, în ansamblu. Inși al că­ror stadiu de dezvoltare a rămas undeva între pite­cantrop și omul de Neanderthal șofează mașini a căror complexitate rivalizează cu aceea a Univer­su­lui și încalcă regulile de circulație, provoacă acci­den­te, fac din autostrăzile de miliarde de euro, iadul pe pământ. Tot pe aceste autostrăzi de miliar­de de euro pleacă în vacanțe românași puși pe ar­țag, gata să sară cu pumnii, până și asupra oame­ni­lor legii, cum s-a întâmplat, în vara asta, la Eforie Nord. Pen­tru ei, nu există decât regula bunului plac. În institu­ții­le statului s-au oploșit, după fie­ca­re rând de ale­geri, tot soiul de șefi și șefuleți la­comi, care papă cu nemiluita resurse publi­ce, fără să țină instituțiile ac­tive pentru sa­tisfacerea inte­resului public, ci mai de­gra­bă pentru satisfacerea interesul personal sau de grup. Tot o formă de lipsă de educa­ție este și asta. Le­gile mai aspre împotriva corupției și a altor racile au fost îndulcite în Par­lament, mii de infractori au ieșit din pușcărie, alte mii au scăpat să stea după gra­tii. Citeam pe undeva că 40% din re­pon­­den­ții unui chestionar ar vrea dictatură. Ar fi o mare eroare: de acolo venim și efectele se văd și acum. Celălalt ver­sant al Româ­ni­ei este o pantă abruptă care, dacă nu vom fi atenți, ne poate duce, iarăși, într-o ge­nune!