CAROLINE FERNOLEND (Președinta Fundației „Mihai Eminescu Trust”, patronată de regele Charles al III-lea): „Sunt fericită că am avut privilegiul să mă nasc și să cresc într-o comunitate săsească”

Mai mult decât fericire…

– Prima debarcare a revistei „Formula AS” la Vis­cri s-a petrecut în urmă cu 31 de ani. Pe vre­mea aceea, erați învățătoare la școala generală din sat – o femeie tânără, frumoasă și plină de ener­gie. Acum conduceți Fundația „Mihai Emi­nescu Trust”, patronată de Regele Charles al III-lea al Marii Britanii. Cum s-a pe­tre­cut a­ceas­tă schimbare demnă de Alice în Țara Mi­nu­nilor? A meritat trans­for­ma­rea? Sunteți mai fericită ca atunci?

– Eram fericită și pe-atunci, dar azi sunt o per­soană foarte fericită, fiind­că în acești ani am reușit să contribui, cât am putut de bine, la re­vitalizarea și dezvol­ta­rea comunității din satul meu natal, Viscri, unde azi nivelul de trai al lo­cuito­ri­lor s-a îmbună­tă­țit substanțial. În plus, îm­pre­ună cu colegii mei de la Fundația „Mihai Emi­nes­cu Trust”, prin im­ple­men­tarea a peste 1300 de pro­iecte, am reușit să salvăm și să punem în valoare mul­te monumente istorice și să creăm oportunități de dezvoltare a meșteșugu­ri­lor tradiționale și a tu­ris­mului cultural, în mul­­te localități din Tran­­silvania. Este ade­vărat că în anii ’90 nu am putut nici măcar vi­sa că într-o zi, la Viscri, ne vom confrunta cu pro­­ble­ma de „over­tu­rism”. Ma­­joritatea per­soa­nelor că­­rora le povesteam ce vi­sez – dez­vol­tarea unui tu­rism cultural la Viscri, credeau că este o simplă ilu­zie că „nimeni nu va veni la Viscri, este prea departe de la drumul național, are un drum neasfaltat…” Acum ne confruntăm deja cu un tra­fic prea mare de mașini ale turiștilor care ne vi­zi­tează satul și care dăunează localității în mod evi­dent. Folosesc pri­le­jul acestui interviu, ca să-i rog foarte frumos pe toți cei care doresc să viziteze Viscri, să lase mașina în parcarea gratuită a satului. Făcând acest gest, atât dânșii, dar și noi, locuitorii satului, ne vom putea bu­cura împreună de o „viață normală, într-un sat autentic din România”.

– „Schimbarea la față” a satului Viscri, o așe­zare săsească străveche din Transilvania, s-a pe­tre­cut cu sprijinul unui prinț: Charles de Wales, astăzi rege al Marii Britanii…

– La prima întâlnire pe care am avut-o cu ASR Prințul Charles de Wales, în anul 1998, când a făcut o vizită în Transilvania, dânsul s-a arătat entuzias­mat și interesat să ne susțină în demersul nostru de păstrare și punere în valoare a patrimoniului natural și cul­tu­ral existent în Transilvania și România, acceptând chiar să fie patronul spiritual al Fundației „Mihai Eminescu Trust”. Timp de 14 ani, a fost un mare spri­jin în dezvoltarea proiectelor și a creșterii im­pactului acestora asupra comunităților.

Un sat pe lista Patrimoniului UNESCO

– Viscri e un sat săsesc, ca o ilustrată de epo­că: case colorate, cu porți de lemn, grădini uriașe, cea mai mare biserică cetate din Transilvania. Mai aveți amintiri care vă leagă de anii copi­lăriei? Cum era vara la Viscri, când satul era plin de viață și sașii nu plecaseră încă în Ger­mania?

– Astăzi, Viscri este un sat clasat pe lista Pa­tri­moniului Mondial Unes­co, datorită păs­tră­rii în bune condiții a pa­trimo­niu­lui ar­hi­tectu­ral tipic săsesc. Azi, a­cest pa­trimoniu, con­stru­it de că­tre strămoșii mei, sași, este păstrat de cei care au ales să ră­mână, rezistând ten­ta­ți­ei de a pleca în Ger­ma­nia, pre­cum și de cele 17 fa­mi­lii tinere de ro­mâni ve­niți din alte lo­curi ale țării și stabiliți la Viscri. Împreună, cu toții, am reu­șit să dez­vol­tăm o no­uă comuni­ta­te, care crede în „bi­ne­le co­mun”. La noi, chiar func­­ționează eco­no­­mia lo­cală, fiindcă încer­căm ca fiecare leu care in­tră în satul nostru să ră­mâ­nă și să circule pe la fie­ca­re pro­ducător local.

În ce mă privește pe mine, sunt recunoscătoare că am avut privi­le­giul să mă nasc și să cresc într-o fa­milie și o comunitate tra­dițional să­sească, în care fiecare pas era bine stabilit și organizat. Tradițiile și obice­iu­rile făceau parte din modul de viață. Nu părea nimic special, doar că știai că ori­când, la bu­cu­rie sau necaz, pu­teai să con­tezi pe mem­brii ve­ci­nătății și ai co­mu­ni­tă­ții. De­si­gur că am foarte multe amin­­tiri din copi­lă­ria mea fru­moa­să, trăită doar la Viscri, până în clasa a IV-a.    De mic copil, am avut dorința de a par­ticipa la toate eveni­men­tele care se pe­treceau în co­munitate: la slujba de dumi­nică, la nunți, la în­mor­mântări. Și azi simt la fel și sunt foarte fericită că s-a dez­voltat și exis­tă din nou acest „spirit de co­mu­nitate”, diferit, oarecum, de ce era înainte, dar foarte autentic și real pentru „noua comunitate” care există azi în satul nostru, Viscri.

„Mă rog ca amintirile să nu dispară niciodată”

– Consătenilor dvs. care au plecat nu le plânge inima de dor de acasă? Care e situația actuală? Există un viitor pentru ei? Se mai întorc sașii plecați în Germania? Copiii, nepoții lor, mai știu ceva despre „Vaterland”?

– Consider că amintirile sunt cel mai de preț bun care există în sufletul nostru și mă rog ca ele să nu dispară niciodată. Mulți consăteni care au ales, în anii ’90, să plece definitiv în Germania, și-au păstrat casele și foarte mulți dintre ei vin în fie­ca­re vară și lucrează la întreținerea lor și a gos­po­dăriei. La fiecare doi ani, în luna August, organi­zăm întâlnirea sașilor din Viscri, la care participă de fiecare dată peste 150 de viscrieni. Faptul că se întorc demon­strează că sunt legați de acest loc.

– Ce credeți că a pierdut Transilvania prin plecarea masivă a sașilor? Ce le-au lăsat ei moș­tenire românilor?

– Mă bucur mult când văd că la Viscri și în alte lo­calități din Transilvania, unde implementăm pro­iec­te cu Fundația „Mihai Eminescu Trust”, patri­mo­­niul construit de sași este păstrat și pus în va­loa­re de români și de toți care locuiesc acolo. Este foarte promițător să văd că în ultimii ani, foarte multe familii tinere se mută definitiv în aceste localități. Ei fac acest pas, fiindcă apreciază acest patrimoniu și văd un viitor prosper în aceste sate.

– Un moment de neuitat al călătoriei noastre la Viscri a fost întâlnirea cu Sara, mama dvs. cea minunată, păzitoarea cetății, a cărei cheie uriașă o purta legată la brâu. Acasă, era stăpână pe o gos­podărie plină de animale și păsări, care o ur­mau peste tot, ca pe Sfânta Vineri. Ați moștenit ceva de la ea?

– Mama mea, Sara, a contribuit foarte mult la formarea mea, mi-a transmis valorile în care cred, responsa­bi­litatea pentru muncă, prețuirea și res­pec­tul pen­tru valorile și lucrurile moștenite. Ce mi-a dă­ruit poate mai mult decât alte mame este iu­birea, ata­șa­men­tul, responsabilitatea și datoria față de stră­moși și față de locul natal. Mama spu­nea mereu „Fie­care lucru pe care îl faci trebuie să-l faci cu iubire și de­votament, atunci va da roade trainice”.

Românii deveniți viscreni

– Una din izbânzile dvs. a fost să aduceți în Vis­cri câteva familii de tineri români. S-au adaptat?

– Nu a existat o campanie de atragere de tineri la Viscri, care a motivat aceste 17 familii tinere să se mute la noi. Eu cred că ei au văzut potențialul pa­trimoniului natural și cultural care există în aces­te localități. Iar faptul că ei se pot implica și con­tribui la dezvoltarea „noii comunități”, la noi afa­ceri, benefice pentru ei și membrii comunității, este minunat pentru noi, „locuitorii mai vechi”. Acești tineri mutați recent nu doar la noi, ci și în multe alte sate din Transilvania, prețuiesc valorile care există în aceste localități, și împreună cu co­munitatea existentă vor revitaliza patrimoniul și vor dezvolta oportunități noi, care vor contribui la bunăstarea tuturor.

– Una din grijile dvs., în cadrul Fundației „Mihai Eminescu Trust”, este ocrotirea tradiției. De ce este important să rămâ­nem agățați de trecut?

– Consider că este datoria fiecăruia dintre noi să păstrăm și să predăm generațiilor viitoare ce am moștenit de la strămoșii noș­tri. Este bogăția cu care ne naștem și de care beneficiem pe tot par­cursul vieții.

„Sunt sută la sută săsoaică”

– Dumneavoastră în ce mă­su­ră mai sunteți săsoaică? Ce anume din ceea ce ați moștenit vă ajută să duceți lucrurile la bun sfârșit?

– Sigur că sunt 100% să­soia­că, nu am niciun dubiu.    Mă con­si­der un cetățean român respon­sa­bil, care își face datoria în locul în care s-a născut și în care trăiește. Mi-aș dori foarte mult ca toți lo­cuitorii acestei țări, dar mai ales politicienii noștri, să-și facă „doar datoria” în locul și poziția pe care le ocupă. Atunci lucrurile ar fi altfel, mult mai bine pentru noi toți. Acest „bine comun” în care cred cu tărie, din păcate nu îi definește pe mulți dintre politicienii noștri.

– Prin funcția dvs. sunteți în contact per­ma­nent cu Regele Charles al III-lea. Încoronarea regală îi va mai îngădui Majestății Sale afecțiu­nea față de Transilvania? Pentru noi lucrul aces­ta ar însemna enorm…

– Data de 6 iunie 2023 este pentru comunitatea din Viscri o zi care va intra în istorie. Recunoaș­terea pe care locuitorii din Viscri au primit-o din partea Majestății sale Regele Charles al III-lea va rămâne tot timpul vie în sufletele noastre.

Fotografii din Arhiva Carolinei Fenolend