Selecția „Formula AS”

* Robert Jobson, „Secolul prinţului Philip 1921-2021. Viaţa extraordinară a Ducelui de Edin­burgh”, traducere de Veronica Tomescu, Edi­tu­ra Trei (tel. 021/300.60.90), 320 pag.

De la mijlocul secolului trecut şi până azi, familia regală britanică polarizează atenţia şi curiozitatea întregii lumi, pătrunde în toate casele prin televizoare şi internet, ali­mentează presa tipărită. S-au scris des­pre ea sute de cărţi, s-au filmat o mulţime de docu­men­tare, mereu di­fu­zate. Există jurnalişti spe­cia­li­zaţi pe acest subiect şi au mereu de lucru, fiindcă pu­bli­cul internaţional e in­te­re­sat. Robert Jobson e unul dintre experţii în temă – co­men­tator în ziare şi la TV, au­tor de bestsellers despre mem­brii din patru genera­ţii ai dinastiei britanice con­tem­porane. Am ales să vă recomand biografia prinţului con­sort al Elisabethei a II-a (apărută imediat după moartea lui) fiindcă Du­ce­le de Edinburgh a fost cu adevărat o figură şi a con­tribuit ho­tărâtor la modernizarea instituţiei mo­nar­hice, la adaptarea ei epocii de revoluţie socială. Acest prinţ jovial, plin de umor, în contrast cu rigi­di­tatea rutinei protocolare, i-a fost vreme de 75 de ani sprijin Reginei în lunga ei domnie plină de eve­ni­mente dra­ma­tice. Pro­gre­sist, el a îndrăznit chiar să o în­frunte pe ado­rata Regină-Ma­mă, o tradiţio­nalistă fermă, şi ea lon­ge­vivă (a trăit 101 ani şi 238 de zile, până în 2002). Philip, al cărui nume de familie, îna­inte de a-l adopta pe cel al tutorelui său, contele Mount­batten, era Schles­wig-Holstein-Son­der­burg-Glücks­­burg, s-a năs­cut ca prinţ al Greciei şi Da­nemar­cei pe in­sula Corfu. Un­chiul lui era Constantin I al Gre­ciei, nevoit să abdice şi să plece cu toată fa­mi­lia sărăcită în exil. Copilăria prin­ţului a fost tristă, lovită de ne­norociri şi lipsită de afecţiune, cu o mamă bipolară, internată într-un spital de psihi­a­trie, şi un tată playboy care l-a abandonat sub tutela unui unchi matern, George Mountbatten. Odată cu ascen­siu­nea nazismului în Germania, Philip vine în Anglia la 13 ani şi, cum tutorele lui moare prematur, trece în grija altui frate al mamei, ambiţiosul Louis (Dickie) Mount­batten (ce va fi ucis în 1979 într-un atentat al IRA). Dickie are planuri mari pentru nepot. El e cel care mij­lo­ceşte în­tâlnirea moştenitoarei tronului, în vârstă de 13 ani, cu chipeşul cadet la marină de 18 ani, de care fata se va îndrăgosti. Înrolat în Marina Regală, Philip îşi ser­veşte cu onoare patria de adopţie în al II-lea Război, do­ve­dind curaj pe nave militare, iar după sfârşitul confla­graţiei, deşi părinţii ei se opuneau, Elisabeth se mărită cu ofiţerul iubit. Familia regală, curtenii şi servitorii de la palat îl tratau la început ca pe un intrus necioplit, fiindcă făcea comentarii necuviincioase, ceea ce a con­tinuat să facă, spre deliciul publicului, toată viaţa. Jobson consemnează amuzant toate aceste aşa-zise „gafe” ale prinţului con­sort, care ţinea la independenţa sa şi o făcea să râdă până şi pe sobra regină. La un an după nuntă, în 1948, se naşte Charles. Cariera de ofiţer de marină a lui Philip şi înda­toririle protocolare ale Elisabethei, devenită regină după moartea lui George al VI-lea, i-au ţinut departe pe părinţi de primul lor născut şi de ceilalţi trei copii ai lor – Anne, Andrew şi Edward, lăsați în grija servitorilor. Mai târziu, au fost autoritari cu ei, iar Charles, mai timid şi emotiv, a suferit în copilărie şi adolescenţă din lipsă de afecţiune. Lui Philip i se datorează însă o nouă abor­dare a relaţiilor publice, o revigorare a susţinerii monar­hiei, fiindcă în­cepând cu încoronarea Elisabethei a II-a din 1953, tele­vizată în direct, toate evenimentele casei regale, inter­viurile acordate, documentarele din viaţa lor co­ti­diană puse pe YouTube au recâştigat simpatia a mi­li­oane şi milioane de oameni pentru familia regală Wind­sor-Mountbatten. Planul lui Philip de a restabili legătura dintre monarhie şi popor a reuşit. Deşi irascibil şi tem­pe­ramental, „cel mai bun actor secundar” din istoria re­galităţii britanice a fost un om de acţiune care şi-a depăşit rolul de consort, iar după moartea Dianei s-a ocupat de nepoţii lui, William şi Harry, aşa cum tatăl lor nu o fă­cuse. Azi monarhia britanică e în continuare un subiect popular prin Charles şi fiii lui. Pare să se adeverească ceea spusese prin 1953, după    detronare, ultimul rege al Egiptului, Faruk: „Va veni o vreme când pe lume vor mai rămâne doar cinci regi – de cupă, de pică, de caro, de treflă şi regele Angliei”.