Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Vești bune despre România

– La mijloc de Septembrie, când vacanța s-a terminat și toată lumea încearcă să tureze motoarele, nu strică puțină inspirație pentru performanță. Cum statul român mai mult ne încurcă decât ne ajută, rămâne să ne găsim impulsurile de a merge mai departe, tot din realizările celor mai buni dintre noi –

Premiul „Europa Nostra” pentru Via Transilvanica

Via Transilvanica, primul traseu de drumeție de lungă distanță din România, a fost distins cu Premiul „Europa Nos­tra”, cea mai înaltă apreciere europeană în domeniul patrimoniului. Proiectul, dez­voltat de Asociația Tășuleasa Social, a fost apreciat pentru contribuția sa la pro­movarea patrimoniului cultural și natural al României. Via Transilvanica se întinde pe 1.400 de kilometri și traversează 20 de regiuni diferite din România, de-a lungul a 400 de comunități. Traseul trece prin 12 situri din patrimoniul mondial UNESCO, inclusiv Cetatea Alba Iulia, Cetatea Sighișoara și Biserica Neagră din Brașov. Pe lângă rolul său de promovare a patrimoniului cultural, Via Transilvanica sprijină și dez­vol­tarea comunităților prin care trece.

Contribuție românească la sonda spațială HERA

România, implicată în misiunile spațiale europene

Sonda europeană Hera, care va cer­ceta asteroidul lovit cu succes de NASA în 2022, a fost asamblată la Bremen și va fi trimisă către asteroidul Dimorphos cu o rachetă SpaceX, în octombrie 2024. La misiunea Hera a contribuit și Româ­nia, țara noastră fiind respon­sa­bilă, ală­turi de Portugalia, de proiec­ta­rea unui altimetru laser, instrument ce va oferi informații vitale pentru navigația a­utonomă a misiunii. În plus, România a lucrat și la unitatea de procesare de imagini, sistemul de conexiuni și echipamentul electronic de testare, contribuind și la sistemul de ghidare, navigație și control.

Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar: cursă spre aurul olimpic

O echipă de aur

Canotoarele Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar, campioane olimpice, mondiale şi europene, și-au păstrat, zilele trecute, titlul mondial la dublu vâsle, după victoria în finala Campionatelor Mondiale de la Belgrad. Lidere în cursă încă de la început, campioanele noastre au fost urmate de echipajele din Lituania şi SUA. Româncele, care au înregistrat la Belgrad a 26-a victorie consecutivă, nu au mai pierdut niciun concurs din 2019. Performanța de la Mon­dialele din Ser­bia le asigură, au­to­mat, calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024, acolo unde ca­notoarele noastre vor fi cea mai mare spe­ran­ță pentru o me­dalie de aur a Ro­mâniei.

Noi medalii la Olimpiada Internațională de Informatică

Delegația României la Olimpiada Internațională de Informatică

România se menține pe lo­cul doi în clasamentul mon­di­al „all-time”, alcătuit în func­ție de numărul total de medalii obținute la Olimpiada Interna­țio­nală de Informatică (33 aur, 58 argint, 36 bronz), după cele 3 medalii de argint și una de bronz, câștigate anul acesta. Ediția 2023 s-a desfășurat la Szeged, în Ungaria, unde au concurat 351 de tineri, din 90 de țări. Alexandru-Raul Todo­ran (Orăștie), Luca Perju-Verzotti (București), Andrei-Robert Ion (București) – me­da­lii de argint, și Alexandru Luchianov (București) – meda­lie de bronz, sunt cei patru performeri ai țării noastre. Cu patru medalii la Olimpiada Internațională de Informatică, elevul Alexandru Luchianov devine unul dintre cei mai titrați români din istoria acestei competiții.

David Popovici, campanie umanitară de mare succes

David Popovici și cei cinci frați pe care îi ajută

Marele înotător român David Popovici a reușit să strângă, în timp record, printr-o campanie de donații în care s-a implicat, suma necesară cumpărării unui apartament pentru cinci copii, cinci frați buni la școală și talentați, dar confruntați cu lipsuri și greutăți. David a strâns deja peste 55.000 de euro. Cu câteva zile înainte de finalul campaniei, suma necesară era de 45.000 de euro. Campania este unul dintre pro­iec­tele organizației Hope and Homes for Children Ro­mâ­nia, care, în 25 de ani de exis­ten­ță în țara noastră, a ajutat peste 40.000 de copii să ră­mână în sigu­ranță lângă părinții sau familia lor extinsă și să nu fie insti­tuțio­nalizați. Încă un aur pentru ma­rele nostru înotător.

Cel mai bun cor de copii din Europa e din România!

România are cel mai bun cor de copii din Europa: corul Unison din Brașov, condus de dirijorul George Dumitrașcu, a câștigat recent competiția corală internațională Chorus Inside, desfășurată în Croația, la Rovinj. Pe lângă marele premiu, copiii au primit și recunoașterea pentru cea mai bună coregrafie din concurs. Performanțele corului sunt apreciate și de comunitatea muzicală profesionistă, astfel că Unison a fost invitat să facă parte, vara aceasta, din distribuția operei „Carmen”, de Georges Bizet, pe scena Operei din Brașov.

Ciprian Rus

Jurnalist, trainer şi analist media. A debutat în 1997 şi a activat în presa studenţească până în 2001, după care şi-a continuat activitatea la „Monitorul de Cluj”, unde a fost, pe rând, reporter, editor şi redactor-şef. În 2008, a fost recrutat în cadrul trustului Ringier, ca redactor-şef al publicaţiei „Compact”, apoi ca online content manager al site-ului capital.ro şi ca redactor-şef adjunct al săptămânalului „Capital”. Din 2010 este reporter la săptămânalul „Formula AS”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian