Cumpănă pentru România

Războiul din Israel și cel din Ucraina sunt, din per­s­pectivă contemporană, expresii a ceea ce po­li­tologul american Samuel P. Huntington a numit „ciocnirea civi­li­zaţiilor”. Pe de o parte, avem civili­zaţia occidentală, liberală și demo­cra­tică, adeptă a pieței globale și a multi­cul­tura­lismului, de cealaltă parte, civilizaţiile orientale, cu societăți strict ie­rar­hizate și controlate, cu ide­ologii (politice și reli­gioase) exclusiviste și into­le­rante. În sensul acesta, Israelul este singurul stat democratic din Orientul Mijlociu, cu o dez­voltare economică remarcabilă, încă de la înfiin­țarea lui. Ucraina este primul mare stat din fosta Uniune Sovietică care a optat pentru principiile demo­cratice ale civilizaţiei occidentale, aspirând la intrarea în „familia” europeană a aces­teia, UE. Și Israelul, și Ucraina au devenit „modele civili­za­ționale” pentru vecinii lor, lumea arabă și fe­de­raţia rusă, inacceptabile pentru elitele politice și economice „înghețate” ale acestora. Amân­do­uă trebuie, în viziunea vecinilor lor, intoleranţi și tota­li­tari, şterse de pe hartă și înlocuite cu en­ti­tăți ade­rente la „ordinea” propusă de ei, un principiu care duce la o criză umanitară globală și chiar la posi­bi­litatea izbucnirii unui al Treilea Război Mondial, distrugător pentru umanitate în ansamblu, datorită armelor nucleare. România evoluează în acest context tulbure și nu se poate sustrage efectelor lui, oricare ar fi „politicile” pentru care optează guver­nanţii săi.

După căderea național-comunismului impus de Cea­ușescu, ea a ales să se alăture organiza­ții­lor oc­cidentale, UE și NATO, care îi garantează stabi­litatea granițelor și dezvoltarea democratică inter­nă. Aderarea la acestea este o încununare a aspira­ții­lor istorice ale elitelor care au făurit România modernă. După paranteza comunistă, ea a găsit, în sfârșit, aceas­tă sursă de siguranță pen­tru propria existență, ame­nințată mereu de pretențiile ireden­tis­te sau imperiale ale unora dintre vecinii săi. Cele peste trei decenii de de­mo­crație regăsită nu au generat însă și bună­sta­rea existentă în țările occidentale, dorită de toți românii. Dificultățile nu s-au datorat însă Occi­dentului, dispus să o ajute eco­nomic și moral, ci proastei administrații și cla­sei politice care a succe­dat conducătorilor co­mu­niști. „Sistemul” inaugurat de noii condu­cători a sărăcit țara și a provocat exo­dul masiv al celor mai active re­surse umane ale ei. Mai mult, el a generat o resuscitare a mentalităților naționalist-autarhiste, xenofobe și izolaționiste. În lumea polarizată în care trăim, nicio țară medie sau mică nu poate însă supraviețui izolată, suficientă sieși, absolut inde­pendentă.

Focarele de război din Israel și Ucraina ge­ne­­rea­ză automat o criză internaţională ce afec­tează eco­nomia mondială. Deținătoare de mari resurse natu­ra­le, statele agresoare (Rusia, Iranul și Sta­tele Ara­be, simpatizante ale organizaţiei teroriste Ha­mas) vor folosi „arma energetică” pen­­tru a demola soli­da­ritatea occidentală. Scum­­pirile în cascadă pentru toate produsele ce țin de calitatea vieţii vor nemul­ţumi populaţiile occidentale, obişnuite cu un confort material marcat. Nu mai vorbesc de gru­pu­ri­le tero­ris­te in­filtrate în mij­lo­cul lor, care vor ac­ţio­na îm­po­triva in­stituţiilor democratice ce asigură ordinea în aceste state ale civilizaţiei de tip vestic. Româ­nia, prost administrată, va resimţi mai dur decât celelalte țări ale UE efectele noii crize globale. Consecinţele ei vor fi o radicali­za­re mai profun­dă a populaţiei ne­mul­ţumite și o migraţie po­li­tică mai marcată spre grupările extremist-naţionaliste, care susţin – spre satis­fac­ţia veci­nilor revanşarzi ai României – rupe­rea țării de UE și NATO. Infla­marea naționalistă și izolaţio­nistă în contextul unei lunecări spre un posibil al Treilea Război Mondial nu poate du­ce însă decât la distrugerea și subju­ga­rea ță­ri­lor izolate, neafiliate – într-o direcţie sau alta – în ansam­blul global.