IONEL NEDELCU (primarul PNL al comunei Rojiște, județul Dolj): „Oamenii mi-au spus că dacă mă țin de cuvânt, voi fi primar pe viață”

PRIMARII NOȘTRI

În sudul județului Dolj, la jumătatea distanței între Craiova și Dunăre, se află comuna Ro­jiște. Formată din doar două sate, Rojiște și Tâmburești, comuna are, conform ultimului recen­să­mânt, puțin peste 2500 de locuitori. Născut și cres­cut în sat, primarul Ionel Nedelcu a decis să se implice în viața comunității, după ce 26 de ani lu­cra­se în domeniul petrolier, o zonă rapidă a eco­no­miei, unde există doar rezolvări și niciodată amâ­nări. „După principiul ăsta mă ghi­dez și acum, ca primar”, spune Ionel Nedelcu. Adresa lui de e-mail este: primarpeviata@…, o pro­vo­care pe care i-au făcut-o con­să­tenii săi, când i-au propus să candi­deze, în urmă cu 11 ani.

„Faptele cântăresc mai greu ca vorbele”

– De la petrol la scaunul de primar e un drum destul de ciu­dat. De ce să lași o meserie sigu­ră și mă­noasă, pentru o muncă publică, în care suc­cesul se împarte cu alții? Ce era în ne­re­gulă în comună și v-ați gândit că puteți schimba?

– Dorința de a candida a venit ca urmare a ne­nu­măratelor pro­ble­me cu care se confrunta co­mu­nitatea, pe care mi-am do­rit să în­cerc să le rezolv. Până în anul 2012, când am can­didat pen­tru prima dată, pentru comuna noastră nu fusese depus nici măcar un proiect pentru finanțare euro­peană ne­ram­bursabilă. Nu poți să stai și să vezi cum nu se întâmplă nimic.

– Ce anume credeți că i-a făcut pe consătenii dumnea­voas­tră să vă acorde încrederea și voturile lor, după primul mandat?

– Dialogul cu ei a fost per­ma­nent, încă de la început, do­vadă stând faptul că nici acum, după 11 ani, nu am un program strict de audiențe. Problemele se rezolvă cât de repede se poate, nu punem oamenii pe drumuri inu­til. În plus, au văzut că fața comunei se schimbă în bine, iar asta le-a dat încredere. Fap­tele cântă­resc mai greu ca vorbele.

– Rojiște e o comună așe­za­tă în pli­­nă câmpie. N-o ferește nimic de ar­șița care a incendiat universul în vara asta. V-au fost pârjolite culturile?

– Norocul nostru este că în zona de vest a co­mu­nei avem un sistem de irigații pentru cultivarea orezului, cu apă dirijată din Jiu pe canale funcțio­nale. Și în partea de est a existat în trecut un sistem de iri­gații, dar acum este nefuncțional. Inten­țio­­năm ca ju­mă­tate din suprafața acestui sis­tem să o îm­pădurim, iar cealaltă jumă­tate să o reabilităm, cu finanțare prin pla­nul de reabilitare a canalelor de aduc­țiune, cu apă din Dunăre.

Comasarea e marea problemă

– Majoritatea țăranilor din zonele de câmpie și-au dat pământurile ca să fie lucrate în asociații agricole. Cu ce se mai ocupă locuitorii din Ro­jiște? Mai lucrează pământul, mai cresc animale?

– O parte dintre ei încă își mai lucrează tere­nu­rile, alții, mai ales persoanele vârstnice, și le-au arendat societăților agricole care dezvoltă activități pe raza comunei. Suntem singura comună din ju­de­țul Dolj în care se cultivă orez, un motiv în plus pentru comasarea terenurilor. La nivel de comună, există o asociație a crescătorilor de animale, toate animalele fiind înscrise în Registrul Național al exploatațiilor și al medicului veterinar. În zona noastră, comasarea terenurilor este obligatorie. Nu pot fi lucrate eficient individual. Comasarea tere­nu­rilor e marea problemă cu care ne confruntăm.

– De unde vă vin banii la bugetul local? Aveți mari investitori pe raza co­mu­nei?

– Din fericire, avem doi mari investitori: Plaza Lake, un modern spațiu de agrement și evenimente, atât în aer liber, cât și în spații închise, și Avicola Ro­jiște, o societate de producție ouă bio, provenite de la găini crescute la sol. Această activi­ta­te a func­ționat în comuna noas­tră și înainte de anul 1989, dis­părând aproape în totalitate ulte­rior și renăscută în urmă cu aproa­pe 20 de ani.

„Nu ne stăm în drum. Ținem flancul”

– Aminteați de proiecte de care comuna ducea lipsă. Care e situația investițiilor acum?

– Avem în derulare 32 de proiecte cu finanțare euro­peană sau de la bugetul statului. Dintre pro­iectele finalizate sau în curs de finalizare, amin­tesc: constru­i­rea unei baze sportive, modernizarea dru­mu­rilor de interes local, reabilitarea și moder­ni­za­rea grădiniței din Rojiște, rețea de apă potabilă, amenajarea unui spațiu public de recreere, cu ca­rac­ter social, în satul Tâmburești. În curs de exe­cu­ție, avem și construirea unei săli de sport, prin Com­pania Națională de In­vestiții, și tot aici, reabilitarea și mo­dernizarea Școlii Gimna­zi­a­le Rojiște și reali­za­rea rețelei de alimentare cu apă în satul Tâm­bu­rești. Prin Programul „Anghel Sa­lig­ny” se află în curs de execuție moderni­za­rea unor dru­muri inte­rioa­re și rețeaua de canalizare me­na­jeră, cu stație de epurare. Prin PNRR, avem în exe­cu­ție un proiect ce vizează asi­gurarea infrastruc­tu­rii pen­tru transport verde, cu sisteme de monito­ri­za­re a spa­ții­lor publice, o platformă menită să faci­li­teze comuni­carea cu cetățenii și un sistem inte­ligent de iluminat fotovol­taic a drumurilor publice.

Prin Administrația Fondului pentru Mediu, avem funcționale două stații de încărcare pentru vehicule electrice și, în execuție, amenajarea unei platforme de gunoi.

În diferite faze de completare a dosarelor avem reabilitarea și modernizarea Dispensarului Tâmbu­rești, înființarea unei rețele inteligente de distri­bu­ție gaze naturale, dar și amenajarea unui parc foto­voltaic, în vederea atingerii independenței energe­ti­ce a domeniului public și a instituțiilor publice. Sunt mult mai multe, dar am amintit doar proiec­tele mari. După cum vedeți, lucrurile se mișcă.

– Cât contează, în munca unui primar, echipa cu care lucrează? Nu v-ar fi mai ușor de unul sin­gur, fără atâția sfătuitori?

– Fără o echipă responsabilă, fără angajați care să știe în orice moment ce au de făcut, să fie con­ști­enți și pregătiți să se înlocuiască unul pe altul în pro­iectele aflate în desfășurare, eu, ca primar, nu aș fi putut duce la bun sfârșit niciunul din obiec­ti­vele asu­mate. Nu ne stăm unul altuia-n drum. Ținem flancul.

„Sufletul satului dăinuiește și azi”

– Cu învățământul cum stați? Mai sunt copii de vârstă școlară în sat?

– Sunt, slavă Domnului, și ne îngrijim de ei cât mai bine putem. Au condiții foarte bune de învățat. Școala a fost reabilitată, este dotată cu mobilier și echipamente electronice moderne. În cadrul școlii se derulează mai multe proiecte cu finanțare euro­pea­nă, atât în plan educațional, cât și medical. Am    achiziționat roboți, care funcționează în lipsa per­sonalului și a copiilor, purificând aerul. Avem în de­rulare și Programul „Masa caldă” și activități de tip „After school”, fără contribuție financiară din partea părinților sau a comunității.

– Tradiții mai există în zona asta a satelor de câmpie? Ce-i mai ține pe oameni legați de locul nașterii lor? Printre atâtea proiecte cu care vă lău­dați, există și vreunul legat de sufletul satului, de bucuria oamenilor de a forma o comunitate?

– Una din cele mai vechi tradiții ale locului, păs­­trată până în zilele noastre, este bâlciul din prima zi de după Rusalii, care în afară de rostul lui eco­nomic, are și manifestări cultu­ra­le. În ce pri­veș­te sufletul satului ro­mâ­nesc, eu cred că el dăinu­iește și as­tăzi, sub forma lui de năzuință spre bi­ne și frumos. Ade­vă­rat, oamenii s-au mai divizat și s-au înrăit în ultima vre­me, dar la greu, pun umă­rul toți. Vă dau un exemplu con­cret: la un moment dat, în comună au ars două case. A sărit tot satul, fiecare după puteri, și au reușit, fără niciun fel de pretenții bănești, să ridice alte două case în loc. Cred că asta spune ceva despre sufletul satului.

– Aveți o adresă de e-mail mai pu­țin obișnuită: „primar pe viață”. E o speranță a dumneavoastră sau o ura­re a cetățenilor din comună?

– În 2012, când oamenii mi-au pro­pus să can­di­dez ca primar, înainte să accept, le-am prezentat    o viziune pe termen lung, cu ceea ce consi­deram eu că e necesar comunității, atât în sectorul public, cât și în cel privat. Oamenii au părut mulțu­miți, mi-au spus că, dacă voi realiza lu­cru­rile promise, în sufletul lor voi fi pri­mar pe viață. De aici a venit ideea aces­tei adrese de mail. Și, ținând cont de unde am plecat și unde am ajuns, la ni­vel de co­mună, am motive să fiu optimist.