RODICA CULCER despre… „Orban învârte pe degete lanțul slăbiciunilor”

– Răspunsul violent al Israelului la atacul gru­pării teroriste Hamas a adus Tel Avivului critici dure din partea secretarului general al ONU, Antonio Guterres, și a președintelui turc Recep Erdogan, ame­nințări din partea Iranului și numeroase pro­teste în capitalele occidentale. Pe cine se bazează Isra­elul acum, când tot mai multe voci se ridică împotriva sa, și în ce măsură e dispus să asculte sfa­turile aliaților săi?

– Israelul se poate baza în continuare pe SUA, pe Marea Britanie și pe mai multe state din UE, în frunte cu Franța, Germania și Italia, ale căror guverne de centru-dreapta au condamnat ferm terorismul Hamas, chiar dacă au cerut să se permită accesul ajutoarelor umanitare în Fâșia Gaza, pentru a calma spiritele inflamate din lumea musulmană și a-i ajuta pe par­tenerii lor de dialog arabi, ca Iordania, Egiptul sau Arabia Saudită, să nu se angajeze într-un conflict regional. Marele inamic al statului evreu rămâne Iranul, dar nici Rusia, nici China, vechi susținătoare ale Hamas, nu îi sunt favorabile. Totodată, și forțele politice de stânga din Occident sunt ostile Israelului și favorabile Hamas, preferând să nege, să ignore sau să considere binemeritate atât suferințele ostaticilor israelieni, cât și ororile comise în 7 octombrie. Lucrul acesta se vede clar în Spania, unde stânga se află la guvernare, în universitățile americane, în opoziția de stânga din Franța sau în conflictele interne din Partidul Laburist britanic și Partidul Democrat din SUA. Comunitățile numeroase de musulmani din Occi­dent alimentează, și ele, filonul antisemit al stân­gii, care se regăsește și în unele agenții ale ONU. Datorită acestei ostilități, care a luat amploare, la adăpostul exceselor corectitudinii politice, Israelul pierde războiul de imagine în fața propagandei abile a Hamas, care are monopolul informației furnizate mass media occidentale. De fapt, Hamas ar putea curma suferința civililor din Gaza, dacă i-ar elibera pe ostaticii israelieni, dar preferă să speculeze medi­a­tic această suferință, iar oficialii săi declară cu ci­nism că soarta civililor din Gaza nu este problema lor. Confruntat cu forțe care urmăresc explicit nimicirea sa, Israelul este obligat să lupte, indiferent ce sfaturi ar primi, el nu-i poate abandona pe ostatici și nu poate lăsa nepedepsite ororile din 7 octombrie, fără a risca repetarea lor. De criticii săi se va ocupa, eventual, ulterior.

– În ultimele săptămâni, liderii ungari au ținut să sublinieze tot mai mult distanțarea Budapestei de Bruxelles: premierul Viktor Orbán a vizitat China și s-a întâlnit cu președintele Rusiei, Vladimir Pu­tin; Parlamentul Ungariei blochează, în con­tinua­re, aderarea Suediei la NATO, iar ministrul de Externe, Szijjártó Péter, a participat alături de aliații Rusiei la o conferință pe teme de securitate în Belarus. Are UE un răspuns la aceste provocări, în afara unor declarații de complezență?

– Viktor Orbán speculează perfect interesele unor lideri europeni și spațiul de manevră pe care i-l oferă tratatele europene. Acestea din urmă nu prevăd nici o procedură de excludere a unui stat membru care sfidează valorile europene. Ele prevăd în schimb adop­tarea unor decizii de politică internațională doar prin unanimitate de voturi, ceea ce îi permite premie­rului ungar să blocheze ajutoarele pentru Ucraina și sancțiunile aplicate Rusiei, iar cancelarului austriac Karl Nehammer, îi permit să blocheze aderarea României la spațiul Schengen. Înlocuirea unanimității cu o majoritate calificată se discută de ceva vreme, dar fără succes deocamdată. UE i-a blocat, ce-i drept, Ungariei, fondurile din PNRR, dar nu pentru pozițiile sale pro-ruse și pro-chineze, ci pentru nerespectarea statului de drept, în virtutea mecanismului „rule of law”. În replică, premierul ungar sabotează politica UE față de Ucraina și caută compensații economice în China și în Rusia. El a fost primul lider din UE și NATO care s-a întâlnit la Beijing cu Vladimir Putin, după ce acesta a fost pus sub acuzare de Tribunalul Penal Internațional pentru răpirea copiilor din Ucra­ina, ceea ce a fost o mare lovitură de imagine pentru liderul rus. Dar Orbán știe că Ursula von der Leyen are nevoie de votul lui pentru un nou mandat în fruntea Comisiei Europene, sau că România speră ca Ungaria să o ajute să intre în spațiul Schengen, când va prelua președinția rotativă a Consiliului European. Astfel obține o întâlnire cordială cu premierul Cio­lacu, deși este considerat „calul troian” al Rusiei în UE și în NATO. Abil și cinic, Orbán învârte pe degete lanțul slăbiciu­nilor UE și NATO, și ale politicienilor naivi sau fără scrupule, dispuși să negocieze orice cu oricine, în disprețul valorilor și instituțiilor euro-atlantice.