ARTROZA – Putem scăpa de dureri?

– Artroza, cunoscută și sub numele de osteoartrită, este una dintre cele mai frecvente boli ale articulațiilor și, totodată, o boală de vârf a ul­ti­melor decenii. De ce încheieturile noastre ruginesc mai tare decât cele ale bunicilor nu se știe exact. O cauză ar fi lipsa mersului pe jos și a mun­cii fizice, înlocuite de confortul vieții mo­derne. Dar cum întoarcere la trecut nu există, cel mai util este să că­u­tăm soluții eficiente anti-dureri. Vine frigul și vor ieși la atac –

Semne mici, probleme mari

Osteoartrita se dez­vol­tă adesea în mod in­si­dios, trecând neobser­va­tă. Când se instalează du­rerea, e posibil ca articulația să fi fost deja dete­rio­rată. Pen­tru cei afec­tați, asta înseamnă că e bine să luăm în serios chiar și simptomele minore și să ne adresăm medicului, astfel încât să putem urma din vreme o serie de terapii care să ne permită să ne menținem mobilitatea și să evităm consecințe pe termen lung ale bolii.

Semnele care ne dezvăluie că ceva nu este în regulă cu o articulație sunt destul de sub­tile. De exemplu, când funcția șol­dului este deja limitată, ne poate fi greu să ne punem pantofii. Zgomotele de frecare sau de trosnire emise de ge­nunchi pot fi un alt semn. În cazul os­teoartritei ge­nunchiului, se formează uneori în partea din spate a acestuia o mică um­flătură, plină cu lichid sinovial. Experții ne recomandă să nu așteptăm prea mult atunci când ne confruntăm cu asemenea simp­tome. Dacă ni se pare că ceva este în nere­gulă cu arti­culația și problema încă persistă după apro­ximativ șase săptă­mâni, e indicat să consultăm un medic.

Cum recunoaștem deteriorarea cartilajului?

În vreme ce evoluția afecțiunilor cronice ale cartilajului trece adesea neobservată de-a lungul anilor, instalarea bruscă a durerii și inflamarea articulațiilor indică probleme acute. Declanșatori sunt căderile sau acci­dentele care afectează carti­lajul într-un anumit loc, într-o măsură mai mare sau mai mică. De obicei sunt acci­dentate glezna, genunchiul sau umărul pacien­ților mai tineri, care fac sport. Asemenea leziuni ale cartilagiului pot să apară și din cauza uzurii excesive, ca de pildă atunci când un jucător de tenis își folosește în mod constant articulația umărului, rotind-o cu precădere într-o anumită direcție. În funcție de leziunile asociate și de severitatea dau­nelor supor­tate de cartilaj, gravitatea simptomelor poate varia. Dacă leziunea se extinde în adâncul cartilajului, resimțim durere la fiecare mișcare. Sportul aproape că ajunge să iasă din discuție. Uneori putem simți că ni s-au blocat genunchiul sau umărul. Această senzație poate să indice că din cartilaj s-a desprins un frag­ment care a rămas prins în articulație. Acci­dentările duc adesea nu doar la deteriorarea carti­lajului, ci și la leziuni asociate, dureroase, ale altor structuri articulare, un exemplu fiind producerea rupturii de menisc. Aceasta provoacă senzații de înțepătură. Cu toate acestea, chiar și experților le este uneori dificil să determine care a fost declan­șatorul durerii. Mai ales în cazul afectării cronice a cartila­jului, simptomele precoce pot fi cu greu atribuite unei cauze specifice. În plus, în spatele durerii se ascunde o percepție subiec­tivă. Senzația de durere variază de la o persoană la alta. Frica, stresul și neputința ne sporesc sufe­rința. Așteptările pozitive, exercițiile regulate sau sus­ținerea încărcată de afecțiune din partea parte­nerului pot, în schimb, să ne crească to­leranța la durere. Natura subiectivă a durerii îi poate uneori determina pe cei care ne tratează să tragă con­cluzii incorecte. „Fiecărui ortoped i s-a întâmplat să aibă de-a face cu pacienți a căror radiografie să fi indicat uzura avansată a articu­lațiilor. Dar care, în loc să se chircească de durere, așa cum ar fi fost de așteptat în condițiile date, să fi raportat un disconfort relativ mic”, spun spe­cialiștii. Nici si­tuațiile inverse nu reprezintă ceva ieșit din co­mun: pacienți care acuză dureri mari, deși nu su­feră, în mod obiectiv, de o osteoartrită într-o fază prea avansată.

De aceea, medicii nu se pot baza doar pe între­bări specifice, vizând simptomele durerii, pentru a determina tipul și extinderea unei boli articulare și a stabili terapia necesară. Ei apelează mai degrabă la o combinație între anamneză, examinare fizică și reprezentări imagistice ale membrelor afectate. Examenul RMN evidențiază, pe lângă starea car­tilajului, și posibilele probleme ale meniscurilor sau ligamentelor încrucișate. Radiografia dezvăluie orice deformări sau leziuni și modi­ficări osoase.

Opțiuni de tratament

În funcție de durerea re­sim­țită și de amploarea le­ziu­nii cartila­jului, o articulație bolnavă este, fie tratată nein­vaziv, fie operată. Tra­tamentul neinvaziv pentru defec­tele locale de cartilaj articular include medi­camente antiinfla­matoare, orteze me­nite să reducă presiunea la care este supusă zona afectată și terapia fizică, care vizează inclusiv în­tărirea mușchilor. Aceste tratamente calmează articulația și conduc la o creștere a stabilității și la întă­rirea musculaturii, ceea ce ajută la despo­vărarea genun­chilor sau umerilor. Cu toate acestea, terapia ne­invazivă a cartilajului are limitele sale: „Le­ziunea de cartilaj nu se vindecă de la sine. Pre­siunea asu­pra ar­ti­culației este una conti­nuă, astfel încât deterio­ra­rea cartila­jului articular continuă să crească”, spun medicii. Așa se face că leziu­nile mi­no­re ale car­tilajului pot dege­nera cu ușu­rință în osteoartrită, o afec­țiune în care între­gul înveliș articular se uzează, până când capetele oaselor ajung să se frece unele de altele, atunci când executăm o mișca­re. De aceea, mai ales în ca­zul pacienților tineri, o so­luție mai durabilă este inter­­ven­ția chirur­gi­cală. În func­ție de vârsta per­soanei afec­tate și de am­ploarea le­ziu­nii, chi­rur­gia mo­dernă a cartilajului folo­sește diferite proceduri pentru re­fa­cerea acestuia. Esențial este ca me­dicul să tra­teze articulația ca pe un în­treg. Defectul de cartilaj are ade­sea cauze specifice, care trebuie corectate. Între acestea se pot număra o aliniere deficitară a axei pi­ciorului, o problemă legată de ligamentul în­cru­cișat sau un menisc deteriorat. Dacă începem prin a remedia aceste cauze, stopăm în același timp progresia osteoartritei. Articulația poate fi din nou fo­losită normal, deși la un nivel inferior. Din pă­cate, restaurarea cartilajului pe cale chirurgicală are și ea limitările ei. Dacă țesutul cartilaginos este uzat pe o suprafață mare, așa cum se întâmplă în fa­zele avansate ale osteoartritei, res­taurarea nu mai poate fi efectuată. În aceste cazuri, ultima soluție este uneori implantarea unei articu­lații artificiale. Milioane de oameni, din lumea întreagă, apelează anual la proteze, de obicei de șold sau de genunchi. Deși rezultatele procedurii sunt în general foarte bune, operația prezintă riscuri, între care se pot număra posibile infecții și slăbirea prematură a implantului.

Fizioterapia ajută la recâștigarea mobilității

Chiar și numai din motivele enun­țate mai sus, este recomandabil să frânăm progresia leziunilor cronice ale cartilajului. Pier­derea în greutate ameliorează pre­siunea exercitată asu­pra tutu­ror articulațiilor, în spe­cial a ge­nun­chilor. Mersul cu bi­ci­cle­ta, mer­­sul pe jos sau îno­tul stimu­lea­ză producția de lichid si­no­vial, care susține umec­tarea carti­lajului. Analgezicele antiin­fla­ma­toare ne pot ajuta la rândul lor să ră­mânem în miș­care. Fi­zio­terapia joacă, de asemenea, un rol im­portant. Cu ajutorul unor ma­nevre și mișcări pre­cise ale mâi­nii, terapeutul poate com­bate infla­mația arti­culară. Să zi­cem că ne confrun­tăm cu o pro­ble­mă la genunchi. Capsula articulară, precum și mușchii și fasciile din jur sunt destinse prin fizio­terapie, iar presiunea asupra articulației se reduce. Pacienții devin astfel mai mobili. Indi­ferent de strategia pen­tru care optăm, e bine să ne ținem de ea. Pentru că și în situația în care, mai târziu, vom avea totuși nevoie de o proteză, masa noastră mus­culară și osoasă va fi stabilizată, ceea ce repre­zintă o con­diție prealabilă importantă pen­tru ancorarea stabilă a articulației artificiale în os și pentru a ne repune rapid pe picioare. Uneori sunt eficiente și strategii care nu fac, de fapt, parte din repertoriul clasic al medicamentelor pentru os­teoartrită. Mulți pacienți constată că exerciții pre­cum cele de yoga, Tai Chi sau Qigong au un efect pozitiv asupra modului în care percep durerea. Practicate în mod regulat, aceste exerciții îmbună­tățesc stabilitatea articula­țiilor. Și gradul de con­știentizare corporală are de câștigat. Iar aceste exer­ciții par să ajute și la nivel psihologic: cei că­rora le place să le facă se bucură într-o mai mare măsură de o stare de bine, iar acest lucru ajută și la contracararea durerii.

Ce ne mai poate fi de ajutor

* Evitarea hiperacidității. Există o anumită legătură între aciditatea excesivă din organism și osteoartrită. Pentru a o preveni, ne putem sluji de o dietă precumpănitor alcalină, bogată în legume.

* Cataplasmele cu argilă stimulează circu­lația sângelui în mușchi și îi relaxează. Ele pot ate­nua simp­to­mele de­ge­nerative care debu­tea­ză în mod insidios.

* Colagenul nu numai că asigură o piele frumoasă, dar este totodată substanța care trans­portă fosfatul de calciu în oase. El este o proteină structurală majoră, care leagă și stochează sărurile. Acest proces poate fi susținut și cu ajutorul suplimentelor alimentare. (De exemplu, „CH-Alpha Plus”, de la Quiris).

* Canabisul este una dintre cele mai vechi plan­te medicinale din lume. Spre deosebire de in­gredientul THC, canabidiolul medicinal CBD nu are efect halucinogen. El ajută în schimb, între al­tele, împotriva durerii și a tensiunii. Mai ales sub formă de gel, când este aplicat în doze mari pe zona afectată.

* Infiltrațiile cu plasmă autologă: o op­țiune de terapie personalizată, naturală și eficien­tă, cu ingrediente 100% organice și endogene.

Ce putem mânca pentru a combate inflamația

Există alimente care ne susțin sistemul mus­culo-scheletic, ameliorează durerea și sporesc starea de bine.

* Migdalele conțin, pe lângă vitamina E, și sulf, o componentă impor­tantă a țesutului conjunctiv care susține articu­lațiile. Datorită faptului că au un conținut ridicat de calciu, la fel ca alunele de pădure, ele ajută la pre­venirea re­du­cerii pre­mature a densității osoase, în special la pacienții cu reumatism. În plus, la fel ca și ara­hidele, migdalele sunt pline de proteine vegetale, care întăresc mușchii.

* Ardeiul iute – nu oferă doar un gust picant alimentelor. Măcinat sub formă de pul­bere, el este folosit și la obți­nerea unor unguente, creme și plasturi cu efect de încălzire a pielii. Ar­deiul iute ajută la com­ba­terea durerilor musculare, cum sunt cele apărute în urma contrac­turilor sau a luxațiilor. Ingredientul activ numit capsaicină asigură o mai bună circulație a sân­gelui. Astfel, substanțele mesager care stimulea­ză inflamația și durerea pot fi evacuate mai repede și mușchii se relaxează.

* Lintea ajută atât împotriva osteoartritei, adică a uzurii car­tilajului, cât și a artritei, care se referă la o inflamație a articu­la­ției. Vitamina E pe care o conține încetinește progresia am­belor boli și ameliorează durerea. Lin­tea este foarte bogată în minerale, pre­cum potasiu, calciu și magneziu. Țesu­tul con­junc­tiv din oase și mușchi beneficiază la rândul său de conținutul ridicat de ami­noacizi esențiali, de zinc și de cupru.

* Sfecla roșie asigură o can­titate impre­sionantă de vitamina K. Aceasta joacă un rol important în pro­ducerea de către organism a masei osoase și sprijină vindecarea fractu­rilor. Ea conține și mult betacaroten, care reglează la rândul său dezvoltarea țesutului osos și a car­tilajului. Con­ținutul ridicat de fier al sfeclei susține alimentarea mușchilor cu oxi­gen.

* Broccoli conține nume­roase vitamine și minerale, pre­cum și substanțe vegetale se­cun­­dare, care previn și ame­liorează inflamația, cum este de exemplu kaempferolul. În plus, antioxi­dantul sulforafan sti­mulează for­marea masei osoase și protejează împotriva artritei și artrozei.

* Măceșele sunt surse foarte bune de vita­mina C, care contribuie, de aseme­nea, la formarea colage­nu­lui, princi­palul component al țe­sutului con­junctiv. El susține și prote­jează oasele și întărește mușchii și tendoa­nele. Natu­ropatia mizează și pe efectul antiin­flamator al pudrei de măceșe uscate, care este folosită pentru combaterea afecțiunilor arti­culare, precum osteoartrita.

* Busuiocul conține eugenol, un ulei esen­țial care-i oferă mirosul și aroma specifică. Asu­pra oamenilor are un efect antiinflamator și de cal­mare a durerii, similar aci­du­lui acetil­sali­ci­lic, care se ma­nifestă, de exem­plu, la nivelul articu­la­țiilor și în ca­zul pro­blemelor den­tare. Se spune că în forma ei proas­pătă, această iarbă aro­matică ameliorează artrita, iar în for­ma ei uscată, e și o sursă ex­celentă de calciu și magneziu.

* Ghimbirul își datorează gustul iute gin­gerolului. Acesta este un com­pus bioactiv care are efecte antiin­fla­matorii și anal­gezice și îmbună­tățește mobilita­tea pacienților care suferă de po­liartrită reuma­toidă. Specia­liș­tii cred că ginge­rolul inter­ceptează enzimele infla­ma­torii.

* Dovleacul conține, între altele, substanța vegetală secundară beta-criptoxan­tină. Acest carotenoid este par­țial responsabil pentru cu­­loarea spe­cifică a do­vleacului. El poate ame­liora simp­tomele ar­tritei.

Picioare dureroase

– Dacă, pe măsură ce vremea se ră­­cește, încep să vă doară picioarele, iar mersul devine obositor, recurgeți la sfaturile care urmează –

* Rece și cald. Umpleți un li­ghean cu apă rece și altul cu apă cât suportați de fier­binte. A­șe­zați-vă confortabil și bă­gați-vă pi­cioarele în apa rece. După 5 minute, scoateți-le și băga­ți-le în ligheanul cu apă fier­binte. Repetați pro­ce­deul de mai multe ori. Schim­barea de tem­peratură stimulează cir­cu­lația, dilatând și apoi com­pri­mând vasele de sân­ge.

* Masaje blânde. Ma­sați-vă ușor picioa­rele cu ule­iuri aro­mate (esen­țiale). Um­pleți un lighean cu apă cal­dă, adăugați două picături de ulei aromat de Men­tă, patru picături de ulei de Eucalipt, patru pi­cături de ulei de Rozmarin. Stați cu pi­cioarele în apă 10 minute.

* Ceai de Mentă. Dacă nu aveți uleiuri aromate la îndemână, preparați un ceai con­centrat de Mentă și tur­nați-l în lighean.

* Arnică. Vârâți-vă picioarele într-un lighean cu apă caldă, în care adăugați 15 ml de tinctură de Arnică (se găsește în farmacii). Prin stimu­larea circu­lației sanguine, ușurează pe loc dure­rea.

Miracolele masajului

* Procurați-vă un cilindru de lemn zimțat pentru masarea tăl­pii picioa­relor. Dacă nu găsiți, fo­losiți o minge sau un sucitor pentru prăjituri. Puneți-l sub talpa piciorului și ma­sa­ți-o vreme de 3 mi­nute.

* Preparați un ulei de ma­saj pentru a vă ușura pi­cioa­rele: ames­tecați 3 pică­turi de ulei esen­țial de cui­șoare cu 3 lingurițe de ulei de măs­­line. Ma­sați-vă locu­rile dure­roase în­cetișor, până ce uleiul pătrunde în piele. Un alt a­mes­tec cu același efect: 3 picături de ulei de Lavandă, 1 pică­tură de ulei aromat de Mușețel și 1 pi­cătură de ulei aromat de Mușcată se amestecă bine cu 2 linguri de ulei de măs­line.

Gimnastică pentru picioare

* Puneți un creion pe po­dea și încercați să-l apucați cu dege­tele. Acest exercițiu ușu­rează du­re­rile.

* Înconjurați cele 5 degete de la picioare cu un elastic puternic. În­cercați să le îndepăr­tați unul de altul, vreme de 5 secunde. Repetați exer­cițiul de 10 ori, până ce simțiți că piciorul se relaxează.