Energie mare, cu boabe mici – CĂTINA și ALUNUL

Cătina

– Între cele mai puternice plante energizante și anti-cancerigene –

Ani de zile, virtuțile cătinei au fost ignorate, tocmai din cauza marii ei răspândiri. Cine să bage în seamă o tufă țepoasă, cățărată pe po­vârnișurile nisipoase din marginea dru­murilor de țară, pe dealurile pie­troa­se ori prin ostrovurile înconjurate de ape? În funcție de zonele unde crește, i se spune cătină albă, cătină gal­benă, cătină de râu, gard viu, ea intrând în com­po-nența nu­meroase­lor ceaiuri, siro­puri, ule­iuri și siropuri energizante.

Recoltarea

Se face din Septembrie și până în Mar­tie    viitor. Acum, în luna noiem­brie, cătina se află la deplină matu­ri­tate, numai bună de transformat în cea­iuri, siropuri, dul­cea­ță, gem și li­chior. Se vin­de sub formă de fructe proaspete (boabe portocalii) sau trans­formată în suc sau ames­tecată cu miere.

Un truc – ca să desprindeți mai ușor de pe ram boabele de cătină (se scot foarte greu), băgați peste noap­te ra­mu­rile rupte în două în congelator. A doua zi, le scoateți afară și le bateți, așa în­ghețate, cu un obiect din lemn. Boabele se desprind și cad.

Acțiune terapeutică

Preventiv: Energizant puter­nic, dă rezultate ra­pide în re­cu­perarea ener­giei după efort fizic și in­telectual. Scade du­rata de con­va­les­cen­ță după boa­lă.

Curativ: prepa­ratele din cătină albă, aso­ciate cu ori­ce alt me­dica­ment îi măresc acestuia consi­de­ra­bil efectul, scă­zând totodată acțiunea negativă a medi­camen­telor de sinteză. Cătina este radio­pro­tec­toare, fo­toprotectoare (protec­ție pentru plajă), ci­catrizant puternic. Are efect po­zitiv în ca­zul unei proas­te circulații periferice. Având efect imunomo­dulator, se reco­mandă în can­cer și HIV (SIDA). E bună în mal­nu­triție, în boli fiziologice.

Preparate din cătină (fructe)

Suc de cătină în 3 variante

Rețeta de bază: 1 kg de fructe de cătină, puțină apă, zahăr în can­ti­tățile recomandate mai jos.

Mod de prepa­ra­re: fructele se spală în 2-3 ape, apoi se zdrobesc cât se poa­te de bi­ne (cel mai simplu e să folosim storcă­torul de fructe) și se storc cu ajutorul unui tifon. Sucul obținut se pune deo­parte, iar peste resturi (se­mințe, coji etc.) se mai pune puțină apă (cam o cincime din cantitatea totală), se amestecă, se lasă 20-30 de minute și se mai storc o dată. Sucul rezultat se amestecă la rece cu zahăr, în următoarele variante:

* Va­rianta 1 – 1 parte volum suc, 1 parte greutate zahăr. De exem­plu: 500 ml suc și 500 g zahăr sau 250 ml suc și 250 g zahăr.

* Varianta 2 – 1 parte volum suc – 1,5 părți greutate zahăr. De exem­plu: 500 ml suc și 750 g zahăr sau 250 ml suc și 375 g zahăr.

* Va­rianta 3 – 1 parte volum suc și 2 părți greutate zahăr. De exemplu: 500 ml suc și 1 kg zahăr sau 250 ml suc și 500 g zahăr.

Dacă nu se bea imediat, sucul de cătină se ține la rece sau se adaugă 1-2 aspirine la 1 litru de suc. Dizol­varea zahărului se face la temperatura ca­merei în care se prepară sucul, pentru a se păs­tra vita­minele și aroma. Gus­tul este foar­te plăcut, seamănă cu un amestec de caisă și ananas. Culoarea este galben-porto­calie, deo­se­bit de plă­cută.

Sucul de cătină se bea sub formă de sirop, adău­gând apă sau apă mine­rală (20-30 ml sirop la 150-200 ml apă), în funcție de gust și de efec­tele consta­tate.

Sucul de cătină albă se poate asocia cu suc de stru­guri, zmeură, afine, me­re, portocale, lămâie, mor­­covi, varză, asociate chiar 2, 3, 4 între ele. Se poate aso­cia și cu cafeaua neagră, micșorând baza acesteia, micșorându-i efectul și nocivitatea. Consu­mul exagerat de cafea prezintă riscuri în apariția pan­creatitei și a hipertensiunii.

Fructe zdrobite

Pentru cei care au dinții buni, fruc­tele de cătină se pot zdrobi cu furculița într-o farfurie, până ce se transformă într-un terci. Se adaugă zahăr sau mie­re (după gust), amestecând bine de tot. Se lasă 30 de minute. Se amestecă din nou, apoi se consumă ca atare, mestecând bine, pentru a fărâmița și cojile, și semințele. Ingerarea completă a fructelor este ideală pentru că nu se pierde nici una dintre comorile de subs­tanțe pe care le conțin.

Cătină uscată

Se așează boabele de cătină pe o tavă. Se încinge cuptorul la tempe­ra­tura maximă, se bagă fructele pentru a suporta un șoc termic scurt de 100 de gra­de. Apoi temperatura se coboară la 50-60 de grade (treapta mică a cuptorului). Când fructele sunt us­cate, se scot și se lasă să se răcească. Se ma­cină fin, prin râșnița de cafea. Se conservă în borcane de sticlă. Praful e bun pentru ceai: o lin­guriță de pulbere se opărește cu o cană de apă în clocot. Se lasă să se infuzeze, apoi se bea.

Preparatele de cătină au efecte be­nefice și în stările de stres. Nu se con­sumă mai mult de o dată pe zi, pentru că sunt foarte ener­gizante și pot tul­bura somnul (nu tre­buie consu­mate după ora 23.00).

Alunul

– Mic de stat, dar cu puteri uriașe, Alunul e de folos sănătății cu toate părțile lui: fruc­te, scoarță, frunze și flori. Furnizor de ener­gie mentală, corporală și sexuală, e de ma­re folos în lunile mohorâte de toamnă, când flacăra vie­ții se micșorează și are nevoie de carbu­rant –

Folosirea alunelor ca aliment pare să coboare în preistorie, după cum rezultă din restu­ri­le fosilizate găsite în mormintele neo­­litice. E posibil chiar ca oamenii ace­lor timpuri, care nu cunoșteau con­­ser­va­rea fructelor, să fi adus alu­nul din păduri mai aproa­pe de casă, pentru a-i avea fructele la îndemână. Cert este că în antichitatea romană, el devenise celebru, nu doar pentru virtuțile sale ali­mentare, ci și ca me­dicament. Astfel, Dioscoride reco­manda alunul împotri­va tusei și a bronșitei, în vreme ce Caton îl lău­da ca antidot pentru im­potență. Chiar și astăzi, li se recomandă persoa­ne­lor obo­site, con­frun­­ta­te cu stres sexual, să mă­nân­ce cât mai mul­te alune.

Arbust cu ramuri fle­xibile, dotate cu însu­șirea prea minunată de a desco­peri izvoarele as­cun­se în pământ, alu­nul atinge 2-5 metri înăl­țime și crește mai ales în lu­mi­nișurile din pă­duri. Fruc­te­le lui, îm­bră­ca­te într-o că­ma­șă verde, sunt foar­te bo­gate în potasiu, cal­ciu și fos­for și în hi­drați de carbon. Pen­tru sănă­ta­te, se fo­lo­sesc atât scoar­­ța, frun­­­ze­le și flo­ri­le, cât și fruc­tele (se­min­țele din in­te­­rior).

Afecțiuni interne

* Diabet – alunele trebuie incluse în mod constant în hrana diabeticilor. Ca supliment, se ia de două ori pe săptămână câte o linguriță de ulei de alune, dimineața, pe sto­macul gol.

* Hepatită, emfizem pul­monar și silicoză pulmonară – infuzie din 1-2 lin­guri de muguri opăriți cu 250 ml apă clocotită. Se lasă ceaiul aco­perit 15 mi­nu­te. Se beau 2 căni pe zi.

* Obezitate – beți la dis­creție un decoct pre­pa­­rat din 30 g flori (amenți, florile mas­cu­­li­ne, în formă de ciu­curi) fierte într-un litru de apă, vreme de un sfert de oră, pe foc mic. Se lasă să se răcească și se stre­coară.

* Sânge (impurități) – preparați o infuzie din 25 g frunze de alun opărite cu un litru de apă în clocot. Stre­curați, în­dul­ciți cu puțină mie­re și beți trei cești pe zi, între mese.

* Tenie – se ia câte o lingură de ulei de alun, zilnic, pe stomacul gol, vreme de 15 zile.

* Tuse – luați 30 grame de alune decojite și spă­late în apă caldă. Pisați-le într-o piuliță de lemn sau de piatră și vărsați apoi peste ele 150 ml de vin alb. Adăugați 30 ml de sirop de patlagină și amestecați. Veți obține o emulsie care se adminis­trea­ză în caz de tuse rebelă. Di­mineața se bea o lingură pe sto­ma­­cul gol, la prânz – după masă, iar sea­ra, la culcare.

Afecțiuni externe

* Dureri de urechi – macerați, vreme de 7 zile, pețioli de crin alb în ulei de alune. Conservați-i într-un re­ci­pient închis ermetic, iar la caz de ne­voie, înmuiați o vată în ulei și in­troduceți-o în conductul auditiv.

* Răni, zgârieturi – se prepară o infuzie din 25 grame frunze de alun la un litru de apă. Se aplică comprese pe locul bolnav.

* Reumatism – fricționați locurile dureroase cu un unguent preparat din frunze uscate de alun și de nuc, în părți egale. Adăugați o linguriță de scrum de țigară și un vârf de cuțit de sare fină. Se fierbe totul în ulei de măsline, vreme de o jumătate de oră, pe foc foarte mic. Se utilizează mixtu­ra astfel obținută, cât este călduță.

* Ulcere varicoase, edeme – aplicați pansa­mente impregnate cu lichidul obținut după ce ați infuzat 50 g coajă uscată de alun cu un amestec format din o jumătate de litru de vin alb și o jumă­tate de litru de apă.