– Dacă inteligența noastră se lasă dominată și umilită de inteligența artificială, nu la fel se întâmplă cu sufletul. Imposibil de reprodus tehnologic, el este un izvor uriaș de sentimente, folositoare nu doar pentru a fi fericiți, ci și sănătoși –
Depresivii sunt amenințați de infarct
Gândurile negative pot pune în mișcare forțe uriașe, izbutind să provoace chiar moartea unor persoane sănătoase. Ele ne fac mai vulnerabili în fața bolilor. În urma unui studiu efectuat cu participarea a 20.000 de oameni, cercetătorii britanici au ajuns la concluzia că rata deceselor cauzate de un infarct miocardic este de aproape trei ori mai mare la depresivi decât la pacienții de aceeași vârstă care nu au înclinații depresive.
E un adevăr pe care medicina oficială, cu pragmatismul ce o caracterizează, a refuzat multă vreme să-l recunoască: sentimentele noastre influențează corpul, starea noastră de spirit se reflectă în funcționarea organelor. Și nu într-un viitor oarecare, ci instantaneu. Nu într-un fel oarecare, ci în modul cel mai concret. Tot mai mulți neurobiologi, geneticieni, interniști și chirurgi se implică în aceste investigații, descoperind ce transformări pot declanșa în organismul nostru mânia și ura, bucuria și fericirea.
Andrew Steptoe, de la Universitatea din Londra, a demonstrat prin cercetările sale că afectele pozitive pot ameliora starea de sănătate. Sentimentele bune nu reduc doar tensiunea arterială, frecvența bătăilor inimii și hormonii stresului; și factorii inflamatori și valorile coagulării sângelui regresează datorită emoțiilor plăcute. Deși sângele persoanelor optimiste devine și el mai puțin fluid în situații conflictuale și stresante, valorile revin mai rapid la normal. Așa se explică riscul mai redus de infarct, tromboze și accidente vasculare cerebrale, la semenii noștri fericiți. Care, în treacăt fie spus, suferă mai rar și de tuse, guturai și răgușeală.
„Soția dvs. vă arată că vă iubește?”
Sentimente ca bucuria și speranța, liniștea sufletească și entuziasmul îmbunătățesc sănătatea: afecțiunea și optimismul calmează durerile și grăbesc vindecarea. Într-un experiment realizat în Italia, un număr de pacienți cu hipertensiune au fost ținuți sub observație, pentru a vedea ce efect produce asupra inimii și sistemului lor circulator sprijinul afectuos primit din partea tovarășului de viață. Cei cărora seara li se oferea ocazia să spună tot ce aveau pe suflet celor apropiați și primeau un sărut drăgăstos de noapte bună au avut tensiunea redusă cu 2,5 puncte. De asemenea, grosimea peretelui stâng al inimii s-a micșorat, în vreme ce la bolnavii care aveau relații lipsite de căldură sufletească, a crescut.
„Soția dvs. vă arată că vă iubește?” – această întrebare le-a fost pusă tuturor pacienților de sex masculin participanți la experiment. Chiar atunci când colesterolul și tensiunea erau mărite, bărbații au dovedit că beneficiază de o anumită protecție, asigurată de sentimentul că sunt iubiți. Constatarea este valabilă și pentru ulcerul duodenal. Cei ce nu se simțeau ocrotiți de iubirea unei femei erau mai frecvent afectați de suferințe abdominale. La femeile cu cancer mamar, șansele de supraviețuire au fost mai mari dacă partenerul le-a acordat sprijin moral. Dimpotrivă, dacă bolnavele cu tumori maligne au avut sentimentul că primesc prea puțină afecțiune, ele au murit mai curând.
Chiar și gripele, disconfortul gastric și crizele de bilă sunt mai dese la femeile măritate cu bărbați care preferă să privească un meci la televizor ori să joace cărți cu prietenii, în loc să le scoată pe ele la o plimbare. Când au o relație armonioasă, ambii parteneri se îmbolnăvesc mai rar. Și, oricât de absurd ar putea să pară: cine are un câine sau o pisică sau câteva plante în casă, riscă mai puțin să facă un infarct sau un accident vascular cerebral. Îngrijirea unui animal de companie, ca și a unei plante de cameră, mărește rezistența la boli. Așa cum reiese din rezultatele unui studiu, animalele de casă îi sunt mai de folos inimii decât partenerul. Probabil pentru că nu poartă discuții în contradictoriu.
Aceste observații ar trebui, de fapt, să producă o cotitură în medicina contemporană. În prezent, aproape jumătate din pacienții care se prezintă la un cabinet medical suferă de tulburări psihosomatice. Adică, îi chinuie durerile de cap, inima le bate neregulat, îi ține un junghi în spate, digestia o ia razna – dar pentru toate aceste neplăceri, nu se găsește nici o cauză organică. Simptomele au origine psihică – enervări la serviciu, necazuri cu partenerul, probleme nerezolvate. Pacienților de acest tip nu le sunt de folos endoscopiile și examenele radiologice, operațiile și medicamentele. Medicina ar trebui să se bazeze pe resursele bolnavilor înșiși, activându-le capacitatea de autovindecare. În felul acesta, medicul ar deveni un partener ce acordă susținere pacientului, ajutându-l să-și depășească problema cu forțe proprii.
Cât de puternică este influența exercitată de afecte asupra stării noastre de sănătate o dovedește și următorul experiment. Câțiva pacienți, cărora le fusese extirpată vezica biliară, au fost instalați pentru recuperare în saloane diferite. Unii aveau vedere spre parc, pe când ferestrele celorlalți dădeau către o parcare. Cei ce se putuseră bucura de priveliștea naturii s-au refăcut cu mult mai repede.
Masajul salvator
Energia pe care doi oameni și-o pot da unul altuia este fundamentală în procesul de vindecare. În cadrul unui studiu, au fost constituite trei grupuri de femei care avuseseră o conviețuire mai îndelungată cu partenerul lor. Toate au fost supuse unui test de stres. Primele nu și-au văzut partenerul înainte de test. Altora li s-a permis să stea de vorbă cu el. Al treilea grup a avut contact fizic timp de zece minute, sub forma unui masaj la ceafă și umeri. Participantelor li s-a cerut să rezolve o serie de exerciții dificile, contra-cronometru și cu prezența unui public în sală. Cele ce fuseseră atinse de partenerul lor au avut o cantitate mai mică de hormoni ai stresului în salivă, inima le bătea mai regulat, iar rezolvarea exercițiilor a fost mai rapidă. Femeile susținute verbal de partenerii lor n-au avut același randament de gestionare mai bună a stresului – atât nivelul substanțelor de alarmă din sânge, cât și pulsul erau mărite, la fel ca în cazul femeilor care nu-și întâlniseră partenerul înainte de a intra la test. În aceeași ordine de idei, s-a constatat că, printre cei divorțați sau rămași singuri prin decesul partenerului, bolile de inimă, diabetul și cancerul sunt mai frecvente decât la oamenii căsătoriți.
Infarctul sufletesc
Desigur, conflictele și certurile lasă și ele urme în corpul nostru. E important să rețineți: greșim, crezând că facem bine organismului, dacă „ne descărcăm”. Să spunem deschis ce ne supără, da – însă ocările și insultele n-au salvat nici o relație și, în plus, dăunează stării noastre de sănătate. Pentru a proba acest lucru, li s-au făcut unor cupluri leziuni superficiale pe braț, de mărimea unei monede. Mai întâi, participanții la test au fost consiliați de psihologi, care le-au explicat cum pot fi rezolvate conflictele în spirit constructiv. Apoi au fost puși să dezbată împreună o temă sensibilă, care isca mereu certuri între ei. Tuturor li s-au vindecat rănile mai repede după aceste discuții. Fuseseră activate coagularea sângelui și sistemul imunitar. Dimpotrivă, după o ceartă fără consiliere psihologică, sistemul de alarmă al organismului s-a ambalat vizibil: leziunile s-au cicatrizat mai lent, iar germenii patogeni n-au fost combătuți cu tot atâta eficiență. Surprinzător pentru cercetători a fost faptul că, la cuplurile care păstrau o atitudine cordială în timpul disputei, vindecarea rănilor a fost prejudiciată doar într-o foarte mică măsură. În schimb, la partenerii care au strigat unul la celălalt și și-au aruncat cuvinte jignitoare, factorii inflamatori din sânge erau încă măriți, chiar și în dimineața zilei următoare.
În prezent, stările depresive sunt socotite un risc de infarct la fel de periculos ca hipertensiunea. În sângele depresivilor se găsesc mai multe substanțe inflamatoare. Este uimitor că organismul reacționează cu o creștere a valorilor inflamatorii, nu numai la intoxicații și răniri, ci și la suferința sentimentală. Efectele sunt diferite, în funcție de tipul solicitării psihice: frica provoacă mai curând aritmii cardiace, depresiile duc la rigidizarea vaselor coronariene, enervarea și frustrările accentuează riscul de ateroscleroză.
Depresia dăunează chiar și oaselor. La oamenii melancolici, conținutul de minerale din schelet se reduce dramatic – probabil din cauza nivelului ridicat al cortizonului – încât, cu prilejul unui studiu desfășurat pe o perioadă de zece ani, specialiștii au înregistrat, la depresivi, cu 40% mai multe fracturi.
Sentimentele care atacă pielea
Și bolile de piele se agravează, adesea, din pricina stresului. Specialiștii au urmărit simptomele unor pacienți cu neurodermită sau psoriazis, punându-i într-o situație stresantă. Li s-a cerut să simuleze un interviu de angajare, sub ochii publicului. Apoi au trebuit să numere înapoi, din 17 în 17, pornind de la un număr cu patru cifre. Organizatorii testului îi grăbeau pe participanți, strigându-le întruna: „Mai repede!”. Bolnavii cu neurodermită au reacționat imediat. La zece minute după această probă solicitantă, în sângele lor erau activate mai multe celule cu acțiune inflamatoare, iar pielea le era acoperită de erupții.
Același lucru este valabil și pentru oamenii predispuși la herpes. Câtorva subiecți li s-au arătat fotografii dezgustătoare – imaginile unor farfurii nespălate, cu muște care se plimbau în voie pe resturile de mâncare. Altor participanți la experiment li s-au oferit priveliștile unor pajiști presărate cu flori. La 40% dintre cei ce văzuseră fotografiile respingătoare au apărut vezicule herpetice. În grupul celor care priviseră imagini plăcute nu s-au observat modificări ale pielii. Există, însă, și vești bune. După o perioadă de deprimare, corpul devine iarăși receptiv la sentimentele profunde, la bucuriile vieții și satisfacțiile fizice. Iar semnalele pozitive se imprimă din ce în ce mai apăsat, așa cum musculatura unui sportiv de performanță se face cu timpul mai viguroasă decât a unui ins leneș și sedentar. Dacă acele căi nervoase pe care se transmit mulțumirea și bucuria sunt întrebuințate frecvent, dacă pe ele circulă des hormoni ai fericirii, grăbiți să ajungă la destinație, atunci aceste căi nervoase „pozitive” se extind, iar centrii satisfacției și exuberanței din creier se măresc.
La început, s-ar putea ca traseele pe care sunt trimise mesajele optimiste să fie înguste. Dar cu cât sunt folosite mai des, cu atât se lărgesc. Croiți, așadar, cărărui pentru gândurile bune și apoi ajutați-le zi de zi, ceas de ceas, să se transforme în niște splendide alei. Vă va lua ceva timp, însă merită.
Nouă adevăruri despre gânduri bune
1 Și cei ce sunt iubiți vor muri, bineînțeles, dar nu așa curând.
2 Depresia slăbește inima, chiar și oasele. În categoria depresivilor, decesele survenite în urma unui infarct sunt de trei ori mai frecvente decât printre persoanele de aceeași vârstă care nu manifestă tendințe depresive.
3 Stresul agravează herpesul și poate declanșa alte afecțiuni cutanate.
4 Membrii de familie care îngrijesc zi și noapte bolnavii de Alzheimer au de suportat un stres cronic, care le creează stări depresive și, totodată, le slăbește capacitatea naturală de apărare a organismului. În consecință, persoanele apropiate care-și asumă îngrijirea bătrânilor se îmbolnăvesc mai des, sunt mai sensibile la virusurile herpetice și Epstein-Barr, iar rănile li se cicatrizează mai lent.
5 Afecțiunea și optimismul calmează durerile și susțin procesul de vindecare. Specialiștii au constatat că bolnavii cărora li se acorda o atenție deosebită seara, oferindu-li-se ocazia să spună tot ce aveau pe suflet și primind un sărut drăgăstos de noapte bună, au avut tensiunea redusă cu 2,5 puncte. De asemenea, grosimea peretelui stâng al inimii s-a micșorat, în vreme ce la pacienții implicați în relații lipsite de căldură sufletească a crescut.
6 La bărbații care nu aveau sentimentul că sunt iubiți s-au înregistrat de două ori mai multe cazuri de infarct, comparativ cu cei care se simțeau iubiți.
7 La femeile cu cancer mamar, șansele de supraviețuire sunt mai mari dacă partenerul lor le acordă sprijin moral. Dimpotrivă, când femeile cu tumori maligne au sentimentul că primesc prea puțină afecțiune, ele mor mai curând.
8 Simptomele diferă în funcție de tipul solicitării psihice: frica provoacă mai degrabă tulburări ale ritmului cardiac, depresiile duc la rigidizarea vaselor coronariene, enervarea și frustrările măresc riscul de ateroscleroză.
9 Atenția și înțelegerea îi ajută adesea pe pacienții cu dureri, mai mult decât o injecție cu morfină.