Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Părintele STEPHEN HOLLEY (biserica „Sf. Haralambie” Iași): „Consider că România este un miracol în viața mea”

Pe o stradă ferită din Iași, o biserică cu ziduri de piatră atrage atenția prin frumu­se­țea ei, rămasă din alte vremi: Biserica „Sf. Haralambie”. Sunt peste două secole de când a fost construită și timpul și-a lăsat pecetea asupra ei. Pereții sunt înnegriți de fum și de ani, de-abia se mai ghicesc chipurile sfinților din icoane. Dar puterea lor este vie. Se simte imediat ce te apropii de altar. O putere pe care o au doar icoanele vechi, întărite prin milioane de rugăciuni.

Doi preoți slujesc Sfânta Liturghie rostind, alternativ, fragmente din rânduiala slujbei. O frază în limba română, una în limba engleză. Ni­meni nu se miră. Cre­din­cioșii adunați la sluj­ba dumi­ni­cală s-au învățat de­mult cu sluj­bele părin­telui Ste­phen Holley, ameri­ca­nul convertit la or­to­doxie și mutat în Ro­­mânia de zece ani. A devenit repe­de de-al lor, iar limba în care vor­beș­te nu mai con­tează. În­țeleg, cu sigu­ran­ță, cu su­fleul, locul fiecărui cu­­vânt, al fiecă­rei ru­găciuni.

27 de ani, pastor baptist

Biserica ”Sf. Haralambie” – interior

Părintele Stephen nu a fost întotdeauna preot ortodox. Nici prea dus la bi­serică, până pe la 20 de ani. Fusese un copil ră­tă­cit, greu de controlat. Părinții săi au divorțat când el avea doar șase ani și asta l-a făcut să cerșească atenție în orice mod, fie el bun sau rău. „Când am mers la grădiniță și i-am văzut pe ceilalți copii cum plângeau după mamele lor, nu înțelegeam de ce o fac. La ce e bună o mamă?, mă întrebam. Mama nu m-a vrut, a avut cinci soți, îi plăceau viața și pe­tre­cerile, iar eu am fost o piedică în calea felului ei de a trăi. Când tatăl meu era pe moarte, din cauza tuberculozei, n-a avut nicio ezitare să mă lase lân­gă patul lui, în spital, ca ea să poată merge la o petrecere”.

Biserica ”Sf. Haralambie”

Când a terminat liceul, s-a înrolat în armată. Era perioada războiului din Vietnam și s-a gândit că e un mod bun de a face ceva cu viața lui. Într-o per­mi­sie, a cunoscut-o pe Marry Petty, soția sa. „Am știut de la bun început că ea e cea mai potri­vi­tă pen­tru mine”, spune, privind-o cu drag și să­ru­tân­du-i mâna. Dar ca să iasă împreună în oraș, cei doi trebuiau să respecte regula impusă de pă­rinții ei, oameni foarte credincioși: prima întâlnire cu un bă­iat a celei mai mari dintre cele patru fete (Marry Petty, adică) va trebui să se petrea­că la biserică. A fost prima dată când Ste­phen a intrat într-o biserică. Și pentru că i-a plăcut, s-a mai dus. Încet-încet, și-a dat sea­ma că biserica e locul în care poate găsi liniștea și adevăratul drum al vieții. A ur­mat cursurile unui colegiu biblic și ale unui se­mi­nar și a devenit pastor baptist, în Penn­syl­vania. După o vreme, a fost trans­fe­rat în California, unde nu i-a plăcut de­loc. „A fost foarte rău, pentru că era o cultură total dife­rită față de cea din Pennsylvania, în care cres­cu­sem. În Pennsylvania, oamenilor le păsa unii de alții, erau prieteni, erau apropiați, toată lumea știa ce face toată lumea. În Califor­ni­a, aveam ziduri de jur-împrejurul curții și ni­meni nu vedea pe nimeni zile la rând. Am fost șocați. Și la biserică am avut conflicte, ni s-a spus că nu suntem bine­veniți acolo. Dar într-o zi, ne-au vizitat niște prieteni care ne-au vorbit de ortodoxie și ne-au invitat și pe noi la o slujbă. Când am participat la prima vecernie orto­doxă, a fost o di­fe­ren­ță ca de la zi la noap­te fa­ță de pro­tes­tan­tism și de tot ce ști­am. Mi-am dat sea­ma că era exact ce simți­sem întotdea­u­na, ceea ce crezusem în­­tot­dea­­una. M-am în­dră­­gos­­tit pe loc!”. Nu însă și Mar­ry Petty, so­ția sa. Părinții ei, bap­tiști, își cres­cu­seră fete­le în ură față de biseri­ca roma­­no-cato­lică. Des­­­pre or­to­doxie nici nu putea fi vorba. „Dum­­nezeu îmi spu­­nea să nu forțez lu­crurile, s-o las să deci­dă sin­gură. A plecat cu du­reri de cap de la pri­ma Liturghie, din cau­za mi­rosului de tă­mâ­ie. Câteva săptă­mâni mai târziu, a re­a­lizat însă că niciuna din bi­se­ricile în care fuse­sem până atunci nu părea să-L aibă atât de aproa­pe pe Dum­ne­zeu, ca sfânta Bi­se­rică ortodoxă. Mi-a spus: «Am fost în bi­se­rică toată via­ța, dar niciodată nu am simțit că sunt cu ade­vărat în biseri­că, așa cum am simțit a­ici. Aici e locul tău!»”. Au primit amân­­doi bo­tezul orto­dox în 1996. Pă­rintele Stephen Hol­­­ley avea 47 de ani și fusese, timp de 27 de ani, pas­tor baptist.

„Diferențele dintre ortodoxie și protestantism sunt aceleași ca și cele dintre zi și noapte”

– Ați fost pastor baptist atâta timp și, totuși, nu v-ați simțit acasă, în această credință?

Racla cu moaștele Sf. Haralambie

– A fi creștin e ca și cum te-ai afla într-o cameră foarte întunecoasă, fără ferestre sau lumini, bâj­bâ­ind să găsești orice ar putea face lumină. La un mo­ment dat, ochii încep să se obișnuiască, cât de cât. Ca protestant, se deschid câteva ferestre, ici, colo, și intră lumina, dar încă sunt multe locuri în întu­ne­ric. Ca ortodox, cineva dă întreg acoperișul jos și toată casa e inundată de lumină. Mai sunt col­țuri în­tunecate, dar te poți descurca, pentru că lu­mina adu­ce Adevărul. Protestantismul e o doctri­nă in­corectă, falsă, plină de erezii, ceea ce știi că e Adevărul nu e adevărul real. Accepți minciuni ca fiind adevăr și, când lucrurile nu merg bine, te în­trebi de ce. E ca și când cumperi o bicicletă și, când citești instrucțiu­nile ca s-o asamblezi, te trezești că sunt instrucțiuni pentru un aspirator. Dacă vrei să le înțelegi, îți dai seama că diferențele dintre ortodoxie și protes­tantism sunt aceleași ca și cele dintre zi și noapte.

„Sunt mulți tineri străini care au venit la credința ortodoxă”

– Am aflat că datorită prezenței dumnea­voas­tră, mulți cetățeni străini vin la bise­ri­ca „Sf. Haralambie” din Iași, ba, și mai mult decât atât, se conver­tesc la orto­doxie. Ce credeți că-i deter­mină să facă această alegere?

Nașterea Domnului

– Asta e o altă binecuvântare a lui Dumnezeu. Noi ne-am dorit mereu o familie mare. Dumnezeu ne-a dat un singur fiu, care a murit, dar avem atât de mulți fii spirituali, încât nu ne ajung degetele de la mâini să-i numărăm. Sunt mulți tineri străini care au venit la credința ortodoxă și am avut ocazia să stăm de vorbă cu ei, să le răspundem la întrebări cu sinceritate. În SUA, în Ca­li­fornia, sunt mulți stu­denți care s-au convertit la ortodoxie. Un preot a fost în­trebat de unul dintre profesorii uni­ver­sitari, de ce se întâmplă asta, de ce aleg această cale cei mai buni stu­denți. Preotul i-a spus: „Pentru că au min­te și rațiune să vadă adevărul, când el se află exact în fața lor”. Noi am fost me­reu deschiși la a dis­cuta cu ei, la a-i ajuta să-și adune mințile. Avem fini ortodocși și aici, și plecați înapoi, în SUA. Problema în toate țările ortodo­xe e că, din păcate, credința nu este bi­ne înțeleasă. Oamenii nu înțeleg dina­mi­ca credinței și posibilitatea care exis­tă în fiecare creștin ortodox de a fi o lumină în lume.

– Cum ați ajuns în România, părinte Stephen?

– Eu consider că acesta este un miracol al lui Dum­nezeu în viața mea. În parohia ortodoxă din Pennsyl­vania, unde slujeam, a venit, în 2009, o doam­nă din Cluj, care se ocupa de un program pen­tru ma­me­le singu­re, care nu puteau să-și continue studiile sau să lucreze, pentru că nu aveau cu cine să-și lase co­piii. Organizația misionară creștin-orto­doxă pentru care doamna lucra, afiliată unei misiuni creștin-orto­doxe din Florida (SUA), era în căutarea unei persoane care să le poată fi de folos. Cineva îi îndrumase spre mine. Le-am dat prima mea carte – „Cum să-ți alegi partenerul potrivit în viață” (carte în curs de publi­ca­re și în limba română – n.red.), iar câteva luni mai târziu, eram deja în drum spre Cluj-Napoca, unde am stat două săptămâni. Apoi, încă patru săptămâni am stat în Iași și le-am vorbit se­mi­­na­riș­tilor și tinerilor care se pre­găteau de căsătorie. Am fost fascinat de România și de români! Când am plecat, cei din Iași mi-au dat câteva ba­ga­je pline cu cadouri. So­ția mea, Marry Petty, nu pu­tu­se veni cu mine, iar ei mi-au spus că darurile sunt pen­tru ea. «Păi, nu o cunoaș­teți!». «Da, părin­te, dar ne-ați vor­bit atât de mult de ea, încât ni se pare că o cunoaș­tem la fel de bine ca și pe dumneavoas­tră». Am în­ce­put să plâng ca un copil, am fost atât de emo­ționat și de re­cunoscător, încât era să cad din picioare. Doi bărbați m-au sus­ținut la timp.

„România e casa noastră, aici vrem să fim înmormântați”

Părintele Stephen și soția sa, Marry Petty

Părintele Stephen Hol­ley s-a întors în Ro­mâ­nia, la Iași, un an mai târziu, împreună cu so­ția sa. Încântată de zo­na în care se află bi­se­ri­ca Sf. Hara­lambie, Marry Petty a decis să cumpere un teren în vecinătate, pe care să-și construiască o casă. „Era exact ce gândi­sem și eu, doar că plă­nuisem s-o las o vreme să i se limpezească sen­timentele, apoi să-i pro­pun, ca idee, mu­tarea în România. Toa­tă fa­mi­lia noastră era în Ca­li­fornia, iar eu o în­tre­basem deja, cu ani îna­inte, dacă nu vrea să ne mutăm. A zis că nu-și părăsește cei pa­tru nepoți. În 2013 am venit în România defi­ni­tiv. De atunci, Ro­mânia e casa noastră și aici vrem să fim înmor­mântați, când Dumne­zeu ne va chema la El. De când ne-am mutat aici, eu oricum mă simt deja cu un picior în Rai”.

– Părinte Holley, aveți o carte care se va tra­duce și în România: „Cum să-ți alegi partenerul potrivit în viață”. Tinerii de azi cam fug de că­sătorie, în schimb, dumneavoastră aveți o căsnicie trainică, de 53 de ani. Care e secretul?

– Sunt multe modalități prin care oamenii pot evalua persoana cu care vor să rămână într-o relație. Vin la mine și spun că vor să se căsătorească și-i întreb: „De ce?”. „Pentru că ne iubim!”. Cel mai rău motiv pentru care vrei să te căsătorești! Li se pare că vorbesc prostii. Dar înainte să ai dragoste, trebuie să ai încredere, ăsta e fundamentul oricărei rela­ții. Abia după încredere vine dragostea. Oa­menii cred că dragostea e un dar pe care îl pot primi de la alții. Adevărul e invers: dra­gostea înseamnă a da tu, a dărui, a te dărui. La al treilea nivel al piramidei sunt impli­ca­rea, an­ga­jamentul, asumarea responsa­bi­li­tății perso­nale. Construiești pe încredere, apoi vi­n dra­gostea, apoi implicarea, așa poți să ai o relație potrivită și bună. Cununia e o taină sfântă, nu doar un prilej de distracție. Când înțelegi asta, întreaga viață ți se transformă. Cred că oame­nii nu ar trebui să se ia așa de în se­rios, să înțelegem că toți avem defecte, nu suntem perfecți și nu trebuie să ne așteptăm ca celălalt să fie perfect. Cel mai bine e să învățăm să uităm și să iertăm. Și, desigur, să avem un dezvoltat simț al umorului. Nu se spune la Sfânta Liturghie „Bucu­rați-vă!”? Păi, să ne bucurăm, atunci!

– Aș vrea să reveniți asupra ideii că dragostea înseamnă să fii tu cel care dăruiește. Un principiu care contrazice egoismul de azi.

– Dragostea este definită prin a da, despre asta se vorbește și în Biblie. „Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Evanghelia după Ioan, 3:16). La fiecare slujbă a cununiei se spune: „Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea”. (Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel). Dragostea se dăruiește de bună voie. Trebuie s-o dai, și ca s-o poți da trebuie să ai o bază de încre­dere, pe care orice relație se bazează, abia apoi te poți implica. Încredere primești, dragoste dai. Când oamenii înțeleg toate astea și le trăiesc, lucrurile merg bine și orice ar încerca diavolul să strice, nu va reuși, pentru că a fost construit pe o bază solidă.

„Fiți fericiți pentru țara pe care o aveți”

Trei Ierarhi, mândria Iașiului (Foto: Dreamstime)

Din dragoste pentru Marry Petty, părintele Stephen Holley a descoperit biserica și credința. Tot ea a fost cea care a decis că ortodoxia e calea cea bună, la fel ca mutarea definitivă în România. Încredere – dragoste – im­plicare. Părintele Stephen ia mâna soției sale și o sărută, privind-o în ochi și zâmbind. Îi lasă ei cu­vântul de final. „Aș vrea să le trans­mit un gând cititorilor dum­neavoastră, românilor, că tot se apropie sfârșitul de an: fiți fericiți pentru țara în care v-ați născut și trăiți, pentru tra­dițiile pe care le aveți și pentru minunații oameni de la țară! Să nu vă gândiți niciodată să vă mutați din România, rămâneți aici, căci voi sunteți poporul lui Dumnezeu! Nici noi nu vrem să ne mai întoarcem vreodată definitiv în America, pentru toți banii din lume. Cum nu m-aș mai întoarce niciodată nici la altă credință, căci îmi aduce atât de multă bucurie să fiu ortodoxă! Dar aveți grijă de credința voastră, nu ne lăsați pe noi, cei veniți mai târziu în ortodoxie, să-L iubim pe Dum­nezeu mai mult decât voi, cei ce v-ați născut ortodocși!”, spune Marry Petty Holley.

Pe dealurile din apropierea Iașiului a început să ningă ușor. Dacă se va pune zăpada, părintele Stephen și soția lui, Marry, vor trăi cel mai frumos Crăciun din viața lor.

1 Comment
  1. Au inceput sa vina englezii ca sa ne invete ortodoxism…Doar ca-n adn ul lor lipsesc cele doua mii de ani de smerenie si credinta adevarata…Ei se pricep la colonizari si alte chestii de genul asta, dar ca sa ne invete ei pe noi ortodoxism, e cea mai dura gluma dintre toate…Cred ca ar trebui intrebat si Dumnezeu…Mi-e mila de ei…

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian