Cearta pe comasări

„Bătălia” comasării alegerilor, dintre PSD și PNL, par­ti­dele la putere, a luat sfârșit, după cum era de prevăzut, în coadă de pește. Ideea comasării este vehiculată de mai mult timp. Ea s-a justificat printr-o serie de „argumente re­zo­na­bile”, cum ar fi economiile bugetare – orice organizare de scrutinuri presupunând cheltuieli cu „logistica” și persona­lul tehnic –, dereglarea activităților sociale normale (trans­for­marea școlilor în secții de votare obturând procesul de învățământ), psihosociologice (numărul mare de scrutinuri inducând electoratului o anume „oboseală”) etc. În spatele acestor argumente stau însă o serie de calcule ale partidelor interesate, ale PSD-ului și PNL-ului. Asociate la șefia ad­mi­nistrației, cele două grupări de coloratură doctrinală și programatică opusă se tem că    ar putea fi amendate electo­ral, nu numai pentru „uzura guvernării”, ci și pentru renun­ță­rile la propria identitate, generate de compromisurile la care au ajuns pentru a putea acționa împreună la putere. „Coaliția stabilității” i-a afectat, în primul rând, pe liberali, care au renunțat în mare măsură la programul lor inițial. Elec­toratul de dreapta, votant „tradițional” al PNL-ului, nu putea să nu observe abandonarea proiectelor de reformă administrativă și de stimulare a inițiativelor antreprenoriale particulare, ci și preluarea, de către liderii grupării, a unor „obiceiuri” PSD-iste, precum tratarea ierarhic-clientelară a susținătorilor. Și în disciplinatul electorat PSD-ist au apărut nemulțumiri, pentru că „împărțirea plăcintei” a devenit, datorită noilor asociați, mult mai dificilă. PNL-ul este însă partidul care pare a deconta cel mai mult efectele acestei alianțe a stabilității, mai ales că dezorientarea și dezamăgirea alegătorilor săi a părut a alimenta plaja elec­torală a partidelor extremiste (AUR și SOS). În majo­ritatea sondajelor preelectorale, PNL-ul a fost, în consecință, ega­lat (sau depășit) de gruparea AUR, pierderea locului secund în ierarhia electorală a partidelor șubrezindu-i șansa de a mai participa cu rol major la viitoarea guvernare. Liberalii au fost, de aceea, aproape obligați să apeleze la „stratagema comasării” alegerilor locale cu europarlamentarele, știut fiind că    rolul primarilor și al consilierilor locali ca „dre­nori de voturi” contează foarte mult. PNL-ul deține, după cum se știe, a doua pondere națională în privința primă­riilor, consiliilor județene și locale, și speră că situația va fi menținută. În context, comasarea acestora cu europarla­men­tarele i-ar putea asigura o reprezentare europeană solidă și ar da un exemplu de urmat pentru parlamentarele românești din toamnă. Aflat pe primul loc în mandatarea electorală locală, PSD-ul nu are motive de a se împotrivi acestei propuneri de comasare, mai ales că liderii săi sunt și ei interesați de ponderea reprezentării europene în familia doctrinală la care partidul a aderat.

PSD-ul nu poate concede însă „gratuit” la această mo­dalitate de salvare a PNL-ului. Siguri de primul loc în ierar­hia electorală, liderii partidului vor să se asigure că vor tra­ge toate foloasele din asocierea cu PNL-ul (care a devenit, oricum, pentru ei, „țapul ispășitor” al guvernării în funcți­u­ne!) și că vor reuși să ocupe, în urma alegerilor, toate po­zițiile-cheie în statul român. De aceea, acceptând coma­sarea localelor cu europarlamentarele, ei au condiționat-o de comasarea parlamentarelor cu un tur al prezidențialelor, sperând – pentru că sunt siguri că reprezentantul lor va fi finalistul acestora – că (cel puțin) în turul secund, liberalii le vor acorda votul. Ideea unei candidaturi comune la prezidențiale (cu nominalizarea alesului PSD-ist drept unic reprezentant al alianței) s-a bazat tocmai pe nevoia PSD-istă de securizare a șanselor partidului de a da, în sfârșit, după două decenii, un șef al statului. PSD-iștii au înțeles că o finală între reprezentantul lor și cel al liberalilor nu este câștigată automat, se știe că, în toate prezidențialele trecute, mobilizarea dreptei în al doilea scrutin a blocat șansele candidatului lor. Liderii PSD ar prefera, de aceea, o bătălie finală între candidatul lor și un candidat al extremiștilor (din AUR sau SOS), pe modelul alegerilor din 2000, când Ion Iliescu l-a înfrânt, „en fanfare”, pe Vadim Tudor, extremistul de serviciu al epocii.

Soluția unei candidaturi PSD-iste unice la prezidențiale, susținută de liberali, fie și cu promisiunea revenirii lor la șefia viitorului guvern, este însă absolut inacceptabilă pentru aceștia. PNL-ul nu-și poate permite să renunțe la candidatura propriului lider, pentru că o asemenea opțiune ar însemna pierderea definitivă a identității sale de partid. Pentru Marcel Ciolacu, liderul PSD, o eventuală înfrângere la prezidențiale duce la eliminarea lui de la cârma parti­dului. O renunțare la candidatură a lui Nicolae Ciucă, șeful liberalilor, duce însă nu numai la dispariția lui din viața politică, ci și la dispariția PNL-ului, transformat într-o simplă anexă PSD-istă. În acest context, comasarea par­la­mentarelor cu un tur al prezidențialelor, condiția pusă de PSD pentru acceptarea desfășurării concomitente a loca­le­lor cu europarlamentarele a devenit foarte problematică. Extremiștii pândesc bătălia surdă a liberalilor cu PSD-iștii, lansând perdele de fum în privința candidaților lor la președinție, nominalizând, derutant, diverse „personalități naționale”. Este, până la urmă, sigur că George Simion și Diana Șoșoacă vor fi reprezentanții lor la alegeri. Mircea Geoană, secretar adjunct al NATO, și-a lansat (neoficial) propria candidatură „independentă”, sperând că în lupta dintre reprezentanții celor două mari partide, al treilea candidat poate câștiga, chiar dacă nu are în spate nicio organizație. „Dreapta unită” nu și-a nominalizat încă un candidat, dar calculul ei este clar: decăderea PNL-ului va alimenta bazinul electoral, al celui pe care ea îl va desemna.

„Cearta comasărilor” a derutat electoratul, făcând ca obiectul alegerilor, concurența dintre ofertele partidelor, să pară mai puțin important. Or, pentru viitorul țării, pentru stabilitatea ei reală, tocmai acest „obiect” este cel care contează.

PS: Înțelegerea „cu adresă” pe comasarea alegerilor care s-a făcut între PSD și PNL nu rezolvă niciuna dintre pro­blemele identitare și programatice ale celor două partide.