Alimentele la control!

• Producerea și punerea pe piață a alimentelor sunt ac­ti­vități supuse controlului din partea autorităților publice de profil. Comerțul agroalimentar nu este lăsat la voia în­tâm­plării. Sunt de respectat reguli clare, multe adoptate după integrarea în Uniunea Europeană. Mai mult, alimentele sunt testate continuu, iar loturile cu probleme sunt scoase de pe piață și chiar distruse. Cum stau lucrurile în România? •

Marele stomac național

În fiecare zi, mâncăm. Cei mai mulți dintre noi plătim pentru toată hrana necesară, fie la piață și la magazin, fie la restaurant. Sunt apuse timpurile când mai toți gospodarii, trăind în sate fără legătură cu lumea, își produceau singuri, să spun generic, pâinea cea de toate zilele. Ei obțineau din câmpul lor grâul, din grădina lor, zarzavaturile și fructele, de la văcuțele sau oile lor laptele și carnea. Nu prea aveau nevoie de nimic din afara ogrăzii. Cumpărau prea puțin de la piață. Munceau ca să aibă cu ce să se hrănească. Au fost vremuri eroice și deloc ușoare, deși unii le zugrăvesc acum în culori idilice. Era o viață pe muchie de cuțit: bolile și dăunătorii, inun­dațiile, înghețul și seceta, provocau deseori goluri în cămară, adică foamete. Capii de familie plecau la distanțe mari să facă rost de mân­care pentru ai lor. Une­ori, familii întregi își pă­răseau locuințele și emi­grau în zone mai îmbel­șu­gate. În epoca mo­der­nă, carac­teri­za­tă prin pro­cesul de indus­tria­li­za­re și urba­ni­zare, s-a pro­­dus o mutație funda­mentală în dome­niul agroa­li­men­tar: mase tot mai mari de oa­meni au încetat să mai pro­ducă în regie proprie hra­na de zi cu zi și au în­ce­put să o cum­pere, au devenit din pro­­ducători cli­enți. Săteanul care și-a părăsit ogra­da părinteas­că și s-a așezat în­tr-un car­tier de la oraș, ca să lucreze într-o fabrică, a tre­buit să scoată bani din buzunar, din sala­riul său lu­nar, ca să cumpere pâinea și carnea pe care le produ­cea înain­te în curtea lui. Fiul de moșier care s-a făcut func­ționar sau politician la București a încetat, și el, să mai mănânce din bu­cate­le obținute și gătite la moșia părintească: a devenit client al restau­ran­telor de pe Calea Vic­to­riei. Cu timpul, numărul pro­ducătorilor agroali­men­tari a scăzut, cel al cli­en­ților a crescut verti­gi­nos. Mai mult, tot în pro­cesul acesta larg al mo­dernizării, producătorii de hrană s-au industrializat, au dez­voltat fabrici mari de alimente, capabile să aprovi­zioneze comunități de sute de mii și milioane de con­sumatori. Toto­da­tă, a apărut, firesc, marele maga­zin, hypermar­ket-ul, cu o incintă vastă, frec­ven­tată zilnic de mii de clienți. Astfel, în zilele noas­tre, piața agroali­men­tară este dominată de marile fabrici de ali­mente, de marile companii de transport și de marile rețele de ma­ga­zine. Este fi­resc, este explicabil: numărul cum­părătorilor de hrană este uriaș, cererea zilnică nu poate fi satisfăcută, în primul rând, decât de acești mari furnizori, ale căror măr­furi sunt accesibile tuturor clienților. Mai supravie­țu­iește, desigur, și lumea micilor producă­tori de hrană arti­zanală, a micilor magazine tra­di­ționale, dar aceste entități sunt mai mult de nișă, oferă „bu­cate sentimentale”, cu acoperire locală, nu pot satisface zilnic marele stomac național.

Protejarea sănătății publice

Acum: cantitățile acestea enorme, de alimente produse și comercializate zilnic, atât la piață și la magazin, cât și în restaurante, de la cele populare, de tip fast food, la cele cu ștaif, trebuie să aibă anumite standarde de calitate, fixate de autoritățile publice de profil, pe baza unor studii și evaluări științifice aprofundate. De ce? Răspunsul este unul simplu: mâncarea ajunge în orga­nis­mul viu, interac­țio­nează cu acesta din interior, până este asimi­la­tă și trans­formată în sub­­stan­țele ne­ce­­sare vieții. A­ceas­­ta es­te o ob­ser­­vație foarte im­por­tantă: toate ce­le­lalte măr­furi afla­­te pe piață nu ajung pe terenul biologic, așa cum se în­tâm­plă cu ce­le agroa­li­men­ta­re. Mai sunt pro­du­se­le far­­ma­ce­utice, dar nu luăm medi­ca­men­te în fiecare zi. De alimente, însă, a­vem nevoie zilnic. Caracterul acesta specific al dome­niului agro­ali­men­­tar obligă au­toritățile să fie foarte atente cu fluxurile de ali­men­­­te puse pe pia­­­ță: o legumă sau un fruct cu de­pășiri ale nive­lului maxim ad­mis de rezidu­uri de pes­ticide și o brân­ză in­fec­tată cu bacteria Sal­mo­nella pun în pericol să­nă­tatea sau chiar viața celui care le-a consumat. A controla ali­mentele este o ches­tiu­ne care ține de pro­tejarea să­nătății umane, la nivel indivi­dual și la nivel pu­blic. Instituțiile care au drept de control al alimentelor puse pe piață sunt: Auto­ri­ta­tea Națională Sanitară Veteri­nară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Autori­tatea Na­țională Fitosanitară (ANF), Autori­tatea Națio­na­lă pentru Protecția Con­sumatorului și Ministe­rul Sănătății, prin Direc­țiile de Sănătate Publică (DSP). Aceste instituții prelevă probe din loturile de alimente și le anali­zea­ză în cadrul unor labo­ratoare de specialitate. De precizat: legislația în baza căreia acționează aceste instituții naționale este de sorginte europeană.

Consumatorul e primul inspector sanitar veterinar

L-am întrebat pe Ioan Oleleu, vicepreședinte al ANSVSA, cum este supravegheat comerțul agro­alimentar din România: „Sunt trei surse majore ca­re aprovizionează piața: producția internă din România; producția comunitară, din celelalte state membre ale Uniunii Europene, și producția din ță­rile terțe, din afara spațiului comunitar. Acum, produsele care vin din afara spațiului comunitar sunt numite importuri, iar cele care vin din cele­lalte state membre ale Uniunii Euro­pene se numesc schimburi comunitare. România este o poartă de intrare a alimentelor dinspre Est, în spațiul euro­pean. Noi controlăm aceste alimente la frontieră, fie că vin cu vaporul, fie că vin cu camionul sau în depozite mari. Din afara Uniunii Europene vin, în special, produse de origine vegetală (legume, fruc­te), mult mai puține produse de origine animală (carne, ouă, lactate, brânzeturi). Dacă un lot de le­gume sau fructe este depistat cu reziduuri de pesti­cide mai mari decât nivelul maxim admis, lotul respectiv este respins la graniță sau distrus. Alimentele din Uniunea Europeană sunt controlate mai mult în depozite sau la raft. Trebuie precizat că marile magazine au un program propriu de control, care contribuie la creșterea siguranței alimentare”. La nivel euro­pean este funcțional un Sistem Rapid de Alertă pentru Alimente și Furaje (SRAAF), o platformă electronică pe care autori­tățile statelor membre comunică alertele alimen­ta­re. Dacă, de pildă, autoritățile poloneze au depistat o bacterie periculoasă într-un lot de carne de pui chiar din Polonia, toate celelalte state membre pri­mesc date despre lotul respectiv. Nu există abor­dări naționaliste în siguranța alimentară, în sensul că, dacă un operator economic național greșește, este păsuit sau autoritatea națională închide ochii! Sloganurile patriotarde nu își găsesc locul în sigu­ranța alimentară. Regulile sunt valabile pentru toată lumea. De aceea, în rapoartele anuale privind reziduurile de pesticide în fructe și legume, găsim menționate și rezultatele din producția românească: sunt probe de tomate cu reziduuri de pesticide chiar peste nivelul maxim admis, sunt probe de fructe (mere, struguri), în aceeași situație. La fel și în ra­poartele privind sectorul zootehnic. Au fost depis­tate probe de carne cu bacterii periculoase. Ce facem în asemenea cazuri, noi, simplii consu­ma­tori? Răspunsul e unul singur: noi suntem primii inspectori sanitari veterinari. Avem ochi, avem nas, avem papile gustative. Să fim atenți cui plătim pentru mâncare, cum arată alimentul, cum miroase, ce gust are. Să citim cu atenție etichetele: produ­cătorii sunt obligați să menționeze o sumă de date, în mod lizibil, despre alimentul respectiv. Să nu alegem cu inima, ci cu mintea. „Mâncarea cu tri­color” nu este scutită de infestare cu germeni infecțioși. Nu încurajez pe nimeni să adopte poziția că pe piață sunt „numai otrăvuri”. Alimentele sunt controlate, sistemul agroalimentar funcționează după reguli bine formulate. Uniunea Europeană are cel mai avansat sistem de siguranță alimentară de pe planetă.