• Vreți să vedeți cât mai bine cum se apropie primăvara? Sfaturile care urmează vă ajută s-o zăriți în cele mai mici amănunte, ca pusă la microscop •
Vedere limpede

* Luați un măr copt, scoateți cu lingurița sau cuțitul puțin miez. În adâncitură turnați miere de albine subțire. În partea de jos a mărului faceți 3 găurele cu un ac gros, până la miere. Mărul se așează pe un pahar. Sucul care se adună în pahar se folosește ca picături în ochi (1 măr pe zi), timp de 2-3 luni zilnic, până când vederea devine clară. Nu trebuie să vă temeți dacă vă ustură puțin de la picături.
* Adunați flori de cartofi (desigur care nu sunt stropite cu chimicale), uscați-le la umbră (nu la soare și nici în cuptor). Într-o linguriță cu apă introduceți 2 floricele. Încălziți lingurița la o lumânare aprinsă. Când apar bulbuci la suprafața apei stingeți lumânarea, răciți apa și picurați în fiecare ochi nu mai mult de 2 picături. Ștergeți lacrimile abundente care apar cu o batistă curată. Tratamentul durează de la 2 săptămâni până la 2 luni. Se preferă să se facă tratamentul dimineața, între orele 8-12, nu seara.
* 1 lingură cu boabe de afine proaspete sau uscate se pun seara într-un pahar peste care se toarnă apă în așa fel încât să fie cu 2 cm peste boabe și se lasă până dimineața. Se consumă cu 30 de minute înainte de micul dejun.
Miopie
Se prepară un decoct din pir, dar nu numai rădăcina, ci din toată planta. 20 g de pir se fierb 5 minute în 200 ml de apă. Se lasă 3-4 ore. Se bea câte 1/3 pahar, de 3 ori pe zi.
Vedere slăbită din cauza diabetului

* Se prepară o soluție din 1/2 linguriță cu miere de mai și 2 lingurițe cu apă distilată. Picurați câte 2 picături de 2 ori pe zi în fiecare ochi. Puteți folosi și un „colir” preparat dintr-o linguriță cu miere fiartă 5 minute într-un pahar cu apă.
* Infuzați în termos 2 linguri cu rădăcină de pir cu 2 pahare cu apă clocotită, timp de o noapte. Dimineața se strecoară și, cu o oră înainte de masă, se bea câte 1/2 pahar, de 4 ori pe zi.
Procese inflamatorii – oftalmie, răceală
* 2 pahare cu apă rece împreună cu 2 linguri cu petale de trandafir se pun pe foc slab, și după ce începe să clocotească se mai fierb 8-10 minute. Luați de pe foc și lăsați acoperit 15 minute. Se folosește pentru comprese umede pe ochi.
* Se dă prin răzătoare 1 măr sau 1 cartof. Terciul obținut se ține pe ochi 15-20 minute.
* Cufundați fața cu ochii deschiși în apă fiartă călduță, timp de 15 secunde, de 4-5 ori.
* Preparați o infuzie din 1/2 pahar cu coajă de castraveți proaspeți, 1/2 pahar cu apă clocotită și 1/2 linguriță cu bicarbonat de sodiu. Spălați ochii cu infuzia obținută.
Urcior
* Amestecați soluție tare de ceai negru și verde, câte 1/2 pahar din fiecare, și 1 linguriță cu vin acru. Înmuiați un tampon de vată sterilizată în soluția foarte fierbinte și picurați pe urcior.
* Flori de gălbenele (calendula) 1 parte, alcool de 70° 3 părți, se macerează 7 zile. O linguriță de tinctură se dizolvă în 1/2 pahar de apă fiartă, caldă, și se folosește ca în rețeta precedentă. Sau procurați tinctură de gălbenele din farmacii și apoi dizolvați-o în apă 1:10.
* 5-6 flori uscate de vetrice (vitriță) se înghit cu apă de 4-5 ori pe zi. Scăpați pentru totdeauna de urcioare.
* Stoarceți sucul dintr-o frunză de aloe spălată bine, dizolvați-l cu apă fiartă 1:10 și tamponați urciorul.
* Câteva frunze de liliac se spală cu apă fiartă rece, se taie mărunt. Această masă se pune pe o frunză întreagă, se pune pe urcior timp de 10-15 minute, se repetă de 7 ori pe zi.
Cataractă

* În 200 ml vodcă adăugați 1 lingură suc de ceapă și 2/3 lingură miere de albine. Se amestecă, se lasă 3 ore la întuneric. Unguentul se aplică după pleoapa inferioară, de 2 ori pe zi, timp de 15 minute, apoi ochii se șterg cu bucăți de tifon. Unguentul se păstrează bine închis în frigider. Se folosește și pentru îmbunătățirea vederii.
* 1/2 pahar cu afine uscate se amestecă cu 1/2 pahar cu apă fiartă sau distilată, și se lasă acoperit bine, timp de 2 săptămâni, la întuneric. Lichidul se strecoară și se pune pe foc foarte slab, până când volumul scade la 1/3. Se pun 2-3 picături în ochi, de 2-3 ori pe zi, timp de 15 zile. Se ține pauză 2 zile și se repetă 15 zile. Primele 10-15 secunde bolnavul simte o usturime puternică, dar trebuie răbdată.
* Tratament cu suc de ou. Un ou foarte proaspăt, de țară, se fierbe 15-20 minute. Se taie un căpăcel și se scoate gălbenușul. În ou turnați miere de cea mai de bună calitate, acoperiți cu partea tăiată, aranjați-l într-un păhăruț, acoperiți cu un șervețel negru de bumbac și lăsați-l într-un loc cald, 12 zile. Lichidul obținut se toarnă în sticluțe sterilizate. Se pun picături dimineața și seara, câte 1 picătură în fiecare ochi. După procedură, stați culcat câteva minute. Când s-a consumat jumătate din lichid, pregătiți următorul ou, fiindcă tratamentul durează mult timp.
* Timp de 3 luni se consumă dude negre (agud) câte 1 – 1 1/2 pahare zilnic. Se păstrează în congelator.
Leucom

* Se pun picături în ochi cu suc proaspăt de rostopască. Se folosește și în caz de trahom.
* Amestecați 1 linguriță cu ceapă pisată și 1 linguriță cu miere de albine, ungeți o bucățică de tifon și aplicați-o pe ochiul bolnav.
* Se amestecă suc de ceapă roșie cu lapte de vacă: 1:1 și se pun câte 2 picături călduțe în fiecare ochi, de 2-3 ori pe săptămână.
* Bătrânii recomandau să se sufle din palmă în ochiul bolnav zahăr pudră.
Glaucom
* Se bea de 4 ori pe zi, câte o lingură cu infuzie din 1 linguriță cu semințe de mărar pisate și 1 pahar cu apă clocotită, după ce au fost lăsate acoperite timp de o oră.
* Se amestecă cantități egale de scai, sovârf și vâsc. Se infuzează o lingură cu amestec în 250 ml de apă clocotită, timp de 30 minute. Se strecoară și se bea câte 1/3 pahar pe zi.