Daciana Tarași – Constantin Pascu

Sunt soț și soție și locuiesc în satul Mierea, de pe valea Nișcovului, din județul Buzău. Ea este fiziciană, el chimist, amândoi interesați de alimentația sănătoasă. Așa le-a dat prin mințile lor școlite să încerce să păstreze mai multă vreme o combinație de fructe proaspete și miere, întârziindu-i procesul natural de fermentație. Așa a apărut un produs unicat pe piața românească și pe aceea europeană. I-au spus Melinis, de la „mel” – miere, în limba latină, și „nis”, de la Nișcov, localitatea în care îl produc.
Aproape în joacă

Daciana Tarași a absolvit facultatea de fizică și mult timp a fost implicată în zona de afaceri. Dar într-o zi și-a dat seama că-și dorește altceva și s-a apucat să studieze psihologie și psihoterapie. Constantin Pascu este chimist, a lucrat în cercetare și are mai multe invenții la activ, printre ele numărându-se remediile marca Salin și SaltMed, promovate în revista Formula AS, niște dispozitive medicale folosite în tratarea afecțiunilor respiratorii.
– Cum au ajuns o fiziciană și un chimist, la o afacere cu miere și fructe?
– Cumva, lucrurile au plecat aproape în joacă, și nu ne-am imaginat niciodată în ce tărâm incredibil aveam să intrăm. Locuim de mulți ani într-o zonă foarte frumoasă, în satul Mierea, aproape de Buzău. Ne-am dorit totdeauna să mâncăm cât mai sănătos, dar și să ne placă ce mâncăm. Cultivăm multe în grădina noastră, dar avem norocul să găsim în apropiere multe produse curate, făcute cu grijă de oameni pasionați. În căutările noastre privind alimentația sănătoasă, am ajuns să combinăm mierea cu fructele crude de prin zonă: zmeură, mure, căpșuni, gutui, vișine. Oricine a încercat să facă așa ceva știe că se obține un amestec de fructe într-un sirop, plăcute la gust, dar care fermentează foarte repede, chiar ținute în frigider. Aveam deja în bucătărie un aparat de deshidratat fructe și legume și am încercat să vedem ce se întâmplă dacă îl folosim pentru aceste combinații de miere cu fructe. Am întins amestecurile pe tăvițe și le-am pus la deshidratat. În acest proces, fructele își păstrează în întregime vitaminele și nutrienții, fără a mai fi nevoie să adăugăm conservanți sau aditivi chimici. Așa s-a născut Melinis. Când am intrat în această poveste, nu căutam o nouă afacere, dar lucrurile s-au dus din aproape în aproape, până când am ajuns prea departe ca să mai dăm înapoi.
– Ce a fost mai greu de găsit, mai ales la începutul afacerii: oamenii sau banii?
– Nu se prea poate face o astfel de separare. Sursele financiare au fost ale noastre, din activități pe care le-am avut în zona de antreprenoriat, așa că banii, în sine, nu au fost o problemă, iar oamenii au „crescut” odată cu noi în această poveste. Din fericire, am reușit să avem o echipă frumoasă alcătuită din femei din zonă, de pe Valea Nișcovului. Sunt inimoase, le place ceea ce facem și învățăm împreună să fim cât mai buni, pentru a avea garanția că inițiativa noastră va rezista. Atmosfera plăcută în care se produce Melinis poate fi considerată un ingredient secret, extrem de important.
Presiunea costurilor, o mare problemă
– Și, totuși, ce este Melinis?

– Melinis este un amestec de miere pură, de salcâm sau polifloră, cu fructe crude: cătină, afine, zmeură, gutui, pere, vișine, dar și petale de trandafiri, într-un proces de preparare lent, fără uscare, pasteurizare sau fierbere. Acest proces se desfășoară la o temperatură de sub 35˚C și este similar modului în care albinele transformă nectarul în miere. Întreg procesul de producție are loc într-o hală de 330 mp, unde avem mașini de curățat și porționat fructe, omogenizatoare de preparat amestecuri, utilaje de dozare și ambalare, aparate de control al purității și umidității aerului. Totuși, cea mai mare parte a muncii este manuală.
– Pe site-ul dumneavoastră există trei tipuri de produse: Melinis, Melinis cremă și Melinis Hebe. Care e diferența între ele?
– În procesul de producție, folosim două tipuri de miere, cea de salcâm și cea polifloră. Mierea de salcâm cristalizează foarte greu, astfel încât produsele rămân neschimbate, chiar doi-trei ani – acestea sunt Melinis. Mierea polifloră cristalizează, în schimb, foarte repede, de aceea, produsele în care o folosim au denumirea de cremă – Melinis cremă. Melinis Hebe e un produs în curs de brevetare, care a apărut lucrând la un amestec de miere cu cătină. Când a început să fermenteze, ni s-a părut că este un dezastru, până am reușit să stabilizăm produsul. Nici nu se punea problema să-l comercializăm, deși era tare bun la gust. L-am folosit noi. După câteva luni de consum intens, ne-am dat seama că are beneficii cu totul și cu totul deosebite și că, de fapt, fermentația de care ne feream atât de mult e și ea benefică sănătății, în special celei digestive. Așa s-a deschis o nouă cale și a apărut această nouă gamă, pe care am denumit-o Hebe. Știți cum e, când faci ceva cu pasiune, ți se deschid noi drumuri. Beneficiile de care vă vorbeam, ca la orice produs natural, se văd în timp. Noi am observat că partea de digestie funcționa mai bine, aveam mai multă energie, pur și simplu, ne simțeam mai bine. Când mergeam pe munte sau la schi, ne mișcam mult mai bine și ne reveneam mult mai ușor după efort. Am observat efecte pozitive și asupra concentrării mentale. Puteam să lucrăm mult mai mult, gândeam mai limpede.
– De unde vă procurați fructele pentru Melinis?
– Fructele pe care le folosim sunt din grădina proprie sau de la mici producători din zonă, iar mierea este ecologică, de proveniență exclusiv românească. Se pot face și cu fructe exotice, dar e păcat, pentru că fructele noastre știm exact de unde vin și, mai ales, că nu sunt tratate cu chimicale. Cel mai solicitat produs al nostru este cel de trandafiri, care provin din propria noastră plantație, ce urmează să fie acreditată ecologic.
– E greu să produci un preparat curat, într-o lume plină de falsuri și înlocuitori?
– Este și greu, și ușor. Dacă vrei neapărat, până la urmă găsești soluții, dar trebuie să fii atent permanent ce folosești, de unde este obținut, ce analize și certificări are, de la cine îl obții. Presiunea costurilor este o mare problemă, pentru că produsele naturale sunt mai scumpe și, de aici, tentația mare de falsificare. În plus, cumpărătorii sunt în general tentați de prețuri mici, dar trebuie să se înțeleagă bine că nu există un produs de serie mică, cu adevărat natural și bun, care să fie comparabil la preț cu produsele comerciale obișnuite.
– De unde pot cumpăra cei interesați produsele dvs.?

– Deocamdată, cu desfacerea produselor ne-am concentrat doar pe România. Avem o singură colaborare externă, cu un magazin online, care desface produse românești de calitate în Anglia. Ne dorim ca pe viitor să abordăm la un nivel mai amplu piața europeană. Lunar, pleacă spre consumatori în jur de 5000 de borcane de Melinis, în diferite sortimente. Produsele se pot cumpăra de pe site-ul nostru, www.melinis.ro, dar avem și colaborări cu băcănii sau magazine care țin să ofere clienților produse deosebite. Harta cu acești colaboratori ai noștri se găsește, de asemenea, pe site.
– Care sunt satisfacțiile, dar și problemele unui antreprenor în România?
– Experiența îndelungată ca antreprenori ne face să vedem că lucrurile sunt tot mai complicate, în partea de proceduri, ca să deschizi și să menții o afacere. Dacă nu ar fi vorba de niște produse cu totul deosebite, care ne-au deschis o zonă ce ne interesează extrem de serios, birocrația ne-ar fi făcut să abandonăm de mult. Supra-reglementarea este tot mai greu de gestionat de către micii întreprinzători, iar acest lucru nu va face decât să reducă tot mai mult această zonă, a cărei importanță pentru dezvoltarea unei țări este, din păcate, foarte puțin înțeleasă de guvernanții români.
*
Melinis este un produs între miere și dulceață, deci poate fi folosit în oricare din combinațiile specifice acestor preparate, în clătite, pe pâine cu unt, ca garnitură pe griș sau orez cu lapte, în amestecuri cu semințe și fructe pentru micul dejun, în combinații vegane sau după preferința și imaginația fiecăruia. Un bucătar renumit din România folosește melinisul de cătină în prăjituri, amestecându-l cu cremă de brânză. Eu l-aș încerca pe cel de trandafiri, că tot e vremea lor…